Decizia nr. 20/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2214/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.214/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă sporul de stabilitate prevăzut de Legea nr. 63/2011 se acordă şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază?”.

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 26 septembrie 2024, sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 octombrie 2024, cu nr. 2.214/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 63/2011, anexa nr. 5 – Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ, capitolul II – Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic auxiliar ” Art. 2. – (…) (2) Salariul de bază este format din: (…) E. sporul de stabilitate.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 ” Art. 3 3 . – (…) (5) Pentru personalul didactic auxiliar, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 se acordă următoarele sporuri şi indemnizaţii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege, astfel: c) sporul de stabilitate, care se determină prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizaţia pentru învăţământul special prevăzută la lit. a) şi cu gradaţia de merit prevăzută la lit. b), pentru personalul care are o vechime neîntreruptă de 10 ani în învăţământ.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 ” Art. VI. – La data de 1 august 2016, Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare, se abrogă.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 38. – Aplicarea legii (…) (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6). (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” III. Expunerea procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 22 martie 2023, reclamantul Sindicatul Liber Învăţământ (…), în numele şi pentru o persoană fizică membră a Sindicatului, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional (…), a solicitat calcularea şi plata drepturilor salariale neacordate, respectiv a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea, la salariul de bază aflat în plată, a sporului de stabilitate în procent de 15%, începând cu 1 iulie 2021 şi în continuare, până la modificarea raporturilor de muncă, având în vedere dreptul personalului didactic auxiliar cu vechime neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani de a beneficia de sporul de stabilitate, calculat prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază.

Dreptul respectiv, reglementat, iniţial, prin Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, a fost preluat în actele normative de salarizare, care l-au instituit distinct, anume Legea nr. 63/2011 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016.

Ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, sporul de stabilitate a fost menţinut în plată, în conformitate cu art. 38 alin. (2) lit. a), până la 31 decembrie 2017, şi cu art. 38 alin. (3) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017, după 1 ianuarie 2018.

Membrul de sindicat reprezentat este personal didactic auxiliar, calitate în care, ca urmare a îndeplinirii condiţiei de vechime neîntreruptă în învăţământ, trebuia să beneficieze de acordarea sporului de stabilitate de 15% în plus la salariul de bază, începând cu 1 decembrie 2018, însă, de la 1 martie 2018, pârâtul a sistat acordarea sporului de stabilitate; în opinia reclamantului, neacordarea sporului de stabilitate membrului de sindicat reprezentat, care îndeplineşte cerinţa de vechime, de 10 ani, este lipsită de suport legal, deoarece: a) Membrul de sindicat îndeplineşte aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii care i-au îndreptăţit pe angajaţii care au primit sporul anterior sistării acestuia să beneficieze de acordarea lui în continuare. b) La data îndeplinirii cerinţei referitoare la vechimea neîntreruptă în învăţământ de 10 ani nu a intervenit nicio dispoziţie care să lipsească membrul de sindicat de beneficiul dreptului respectiv, în condiţiile în care acesta şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, aşa cum stipulează actul normativ.

S-a apreciat că, prin neacordarea sporului de stabilitate, pârâtul a modificat unilateral contractul individual de muncă al membrului de sindicat, prin schimbarea unui element esenţial al acestuia, respectiv salariul, aşa cum este definit acesta de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), la art. 160.

Or, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (3) din Codul muncii, modificarea oricăruia dintre elementele contractului individual de muncă, deci, inclusiv a salariului, nu se poate realiza decât prin acordul de voinţă al părţilor.

Excepţiile de la această regulă sunt strict prevăzute la art. 42-48 din Codul muncii, însă ele vizează doar locul şi felul muncii, iar nu salariul.

În consecinţă, pentru diminuarea elementului „salariu” din contractul individual de muncă trebuia să existe şi acordul salariatului.

Neplata dreptului salarial în cauză pentru membrii de sindicat reprezentaţi, începând cu anul 2018, echivalează şi cu o încălcare a unuia dintre principiile instituite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv a principiului nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate, în condiţiile în care alte categorii de personal didactic auxiliar au beneficiat şi după 1 ianuarie 2018 de acordarea sporului de stabilitate.

Totodată, includerea sporului de stabilitate în salariul de bază contravine atât voinţei legiuitorului, cât şi interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 41/2018, din motivarea acesteia reieşind, fără tăgadă, că sporurile, indemnizaţiile şi celelalte compensaţii nu fac parte din salariul de bază. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată are calitatea de personal didactic, astfel cum acesta este definit la art. 88 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011).

Obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de acordarea sporului de stabilitate pentru personalul didactic, reglementat prin Legea nr. 63/2011 şi prevăzut, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016.

Din interpretarea art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a reţinut că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul dosarelor având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, trebuind să fie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: – obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei respective; – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Chestiunile de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, privesc posibilitatea acordării sporului de stabilitate prevăzut de Legea nr. 63/2011 şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază.

Asupra acestor chestiuni de drept şi de a căror lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a prezentei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Fiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus sesizarea instanţei supreme. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Instanţa de trimitere a formulat următorul punct de vedere:

Membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată are calitatea de personal didactic, astfel cum acesta este definit la art. 88 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Conform prevederilor art. 162 alin. (3) din Codul muncii şi ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege.

Sporul de stabilitate pentru personalul didactic auxiliar a fost reglementat prin Legea nr. 63/2011 şi a fost prevăzut, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016.

Începând cu 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care nu mai reglementează acordarea sporului de stabilitate, însă la art. 38 alin. (2) lit. a) prevede că se menţin în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, (…), în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Deşi noua lege a salarizării nu mai prevede acordarea acestui spor, personalul didactic auxiliar care a beneficiat, la momentul intrării în vigoare a legii, de acest drept salarial îl păstrează în continuare.

Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede regula aplicării etapizate a legii, într-o primă etapă, fiind menţinute toate drepturile salariale aflate, anterior, în plată, urmând ca, în calendarul stabilit prin art. 38 alin. (4), personalul din învăţământ să fie salarizat integral conform noii legi, începând cu 1 septembrie 2021.

A doua etapă de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, conform art. 38 alin. (3) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior beneficiază, de la 1 martie 2018, de majorarea suplimentară de 20% faţă de nivelul pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, atât majorarea salariului personalului didactic din ianuarie 2018, cât şi cea din martie 2018 s-au acordat distinct cu privire la salariul de bază, respectiv la celelalte elemente care se includ în salariul lunar, legea prevăzând, expres, că se majorează cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar.

În consecinţă, începând cu 1 ianuarie 2018, sporul de stabilitate avut în plată în luna decembrie 2017 (care era determinat prin raportare la salariul de bază din luna decembrie 2016) s-a majorat cu 25%, iar acest cuantum s-a majorat cu 20% începând cu 1 martie 2018.

Pentru anul 2018 nu se prevede acordarea veniturilor menţionate ca drept salarial nou în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 34/2018, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, cu modificările ulterioare, art. 38 alin. (3) lit. a) şi d) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementând, în mod expres, o altă modalitate de acordare a sporurilor care fac parte din salariul brut lunar.

La aceeaşi concluzie se ajunge prin interpretarea, per a contrario, a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora „prin excepţie de la lit. a) începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25”, excepţie introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018.

Or, dacă pentru personalul din familia de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, a cărui salarizare este reglementată prin anexa II, sporurile pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la 1 martie 2018, prin excepţie de la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că regula este că acest spor nu se determină pentru celelalte categorii de salariaţi bugetari (inclusiv pentru personalul didactic) conform regulamentelor-cadru de acordare a sporurilor, excepţia prevăzută de lege fiind de strictă interpretare.

A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că, în perioada 2019-2022, se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

De asemenea, conform art. 38 alin. (4 1 ), prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază: a) începând cu 1 ianuarie 2019, de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2020, de a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; c) începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Pentru anul 2019, prin art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) s-a prevăzut că: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.”

În mod similar este reglementată modalitatea de acordare a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar şi pentru anul 2020. Astfel, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-a stabilit că: „(2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

În consecinţă, în 2019, respectiv în 2020, cu excepţia salariului de bază care se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, respectiv decembrie 2019, cuantumul celorlalte elemente ale salariului brut lunar, deci, inclusiv sporul de stabilitate, se menţine cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, respectiv decembrie 2019.

În concluzie, în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2020, de aplicare etapizată a legii de salarizare a personalului bugetar, sporul de stabilitate se stabileşte conform dispoziţiilor exprese ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi care sunt speciale şi derogatorii faţă de cele prevăzute în anexe, pentru fiecare categorie de personal bugetar. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizărilor, cele mai multe dintre acestea fiind în sensul neacordării sporului de stabilitate prevăzut de Legea nr. 63/2011 după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a modificărilor intervenite în legislaţia privind salarizarea personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că Legea nr. 63/2011 a fost aplicată până la 1 august 2016, când a fost abrogată expres de art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, în care s-a prevăzut că sporul de stabilitate de 15% pentru personalul didactic auxiliar se menţine în plată [art. 3 3 alin. (5) lit. c)]. Această dispoziţie legală a fost abrogată de noua lege a salarizării personalului bugetar, anume Legea-cadru nr. 153/2017, în vigoare de la 1 iulie 2017, ce nu s-a aplicat însă de la momentul intrării în vigoare, ci etapizat, prin creşteri salariale succesive, urmărindu-se atingerea nivelului maxim în anul 2022.

Astfel, faţă de modalitatea de aplicare a noii legi de salarizare, drepturile salariale recunoscute prin actul normativ menţionat (sporul de stabilitate) au continuat să fie plătite până când au ajuns la nivelul maxim de salarizare prevăzut pentru anul 2022. Din acest moment, Legea-cadru nr. 153/2017 s-a aplicat în întregime, astfel că drepturile salariale ale personalului bugetar s-au stabilit, exclusiv, în baza acestei legi.

În acest sens sunt hotărârile înaintate de Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia şi punctul de vedere teoretic înaintat de Tribunalul Teleorman.

Opinii în sensul că sporul de stabilitate se acordă şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 au exprimat Tribunalul Sibiu, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Mehedinţi şi punctul de vedere al Tribunalului Giurgiu.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 25 septembrie 2018, pronunţată în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 3 3 şi art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ se determină prin raportare la salariul de bază acordat în luna decembrie 2016, fără a include majorarea prevăzută de art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, pronunţată în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: – majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 64 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2021, pronunţată în interpretarea art. 39 alin. (6) coroborat cu art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. d), alin. (4 1 ) şi alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic din sistemul naţional de învăţământ încadrat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 se face, pe durata aplicării tranzitorii a acestui act normativ, prin utilizarea gradaţiei de vechime de 4 ani prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, pronunţată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4 1 ) din această lege. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea înregistrată cu nr. 2.214/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanţă, la Tribunalul Alba – Secţia I civilă.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece litigiul are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului didactic auxiliar.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă menţionate şi de necesitatea completării, conform art. 4 din aceasta, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Aşadar, rezultă, fără echivoc, ideea că procedura specială prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice, menţionate, expres, în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă menţionate.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, intenţionând să sublinieze, astfel, că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot forma obiectul procedurii speciale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în acord cu întreaga jurisprudenţa a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeaşi lege).

Chiar dacă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României s-a statuat că „expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia”, în realitate, expunerea de motive dezvăluie finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ, fiind un instrument important în folosirea metodei teleologice. În acest sens, Curtea Constituţională a României a arătat că „expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate – metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale, ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument din multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională pentru acest motiv, ea având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate” (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 285/2023).

Raţiunea instituirii condiţiilor formale, anterior arătate, ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii, fără temei, a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie, în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din aceasta, obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

În situaţia contrară s-ar ajunge la o delegare nepermisă a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale punctuale.

Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui/unor text/texte de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă, explicit, pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege.

Cu privire la sesizarea Tribunalului Alba, înregistrată cu nr. 2.214/1/2024, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. Expusă într-o manieră generică, fără indicarea unor dispoziţii legale concrete, întrebarea preliminară vizează problema aplicării legii în timp, supunând dezbaterii dacă sporul de stabilitate prevăzut de Legea nr. 63/2011 [mai precis, de art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011] se acordă şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază.

Nu trebuie omise circumstanţele particulare ale speţei în legătură cu care s-a formulat sesizarea şi care se referă la o persoană care a îndeplinit cerinţa de vechime de 10 ani, care ar fi prefigurat acordarea sporului de stabilitate reglementat de Legea nr. 63/2011 ulterior datei de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, care nu mai prevede un asemenea spor, ci un alt algoritm de calcul al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor cuvenite diferitelor categorii profesionale. Totodată, este real că, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din acest din urmă act normativ, se prevede că se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa dispoziţiei legale fiind, deci, că persoana care îl pretinde în continuare, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, să fi beneficiat de acest spor la data respectivă, 1 iulie 2017.

Alt element determinant al cauzei vizează împrejurarea că Legea nr. 63/2011 a fost abrogată, în mod expres, la 1 august 2016, prin art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, care a menţinut sporul de stabilitate de 15% pentru personalul didactic auxiliar, în condiţiile art. 3 3 alin. (5) lit. c) din actul normativ enunţat. În mod evident, dispoziţia legală prezintă relevanţă până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, trebuie menţionat că argumentele fundamentale pentru care reclamantul sindicat consideră că membrului în numele căruia a acţionat i se cuvine sporul de stabilitate prevăzut de Legea nr. 63/2011 se referă la aplicarea principiului nediscriminării şi la eventuale consecinţe în ceea ce priveşte modificarea unilaterală a contractului de muncă, referitor la salariul angajatului, ceea ce echivalează cu o recunoaştere implicită a faptului că, în speţă, nu poate fi incident un text de lege abrogat la momentul de început pentru care s-a solicitat recunoaşterea sporului şi, în mod evident, pentru toată perioada ulterioară.

Nu în ultimul rând, se impune a se sublinia că instanţa de trimitere a întrebării preliminare a vizat doar beneficiul sporului de stabilitate din perspectiva Legii nr. 63/2011, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, iar nu stabilirea algoritmului de calcul al drepturilor salariale, inclusiv în ceea ce priveşte sau nu includerea unui asemenea spor conform legislaţiei actuale.

În esenţă, chestiunea de drept supusă discuţiei prin sesizare se referă la împrejurarea dacă un spor recunoscut persoanelor îndreptăţite la acordarea lui până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi care este menţinut pentru o anumită perioadă şi prin actul normativ enunţat, în beneficiul acelor persoane, poate fi acordat, în baza principiului nediscriminării, şi celor care au îndeplinit condiţia de vechime de 10 ani ulterior datei de 1 iulie 2017, când legea de salarizare nu mai reglementa acest spor, de sine stătător, prezentând o altă modalitate de calcul al drepturilor salariale.

Corelarea unor dispoziţii legale clare, nesusceptibile de interpretări diferite sau contradictorii (dintre care unele abrogate), aspect incontestabil prin chiar argumentarea cererii de chemare în judecată, reprezintă atributul instanţei de judecată, fără să reclame intervenţia instanţei supreme prin mecanismul hotărârii preliminare.

Astfel, prin Decizia nr. 44 din 12 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 19 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Această constatare este valabilă şi pentru situaţia în care întrebarea implică mai multe prevederi legale.

Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

În sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, instanţa de trimitere nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Acest aspect rezultă chiar din opinia exprimată de judecător în completarea sesizării, din care reiese că instanţa de trimitere a interpretat dispoziţiile legale în discuţie fără nicio dificultate, astfel cum reiese din raţionamentul expus în precedent, privind punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept.

În esenţă, instanţa a considerat că sporul de stabilitate reglementat de Legea nr. 63/2011 nu poate fi acordat în favoarea membrului de sindicat pentru care a acţionat reclamantul, întrucât actul normativ a fost abrogat, iar Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede o aplicaţie etapizată, nu îl mai recunoaşte ca atare, persoana în cauză îndeplinind condiţia de vechime ulterior intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ.

Aşadar, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a unei normei de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte, mai degrabă, o validare a opiniei exprimate, instanţa de trimitere pornind de la premisa greşită că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebare preliminară este obligatorie în toate cazurile care vizează litigii de natură salarială, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Împrejurarea că instanţa de trimitere