Decizia nr. 176 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.674/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.846/86/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 24 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.846/86/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: Dacă, în ceea ce îi priveşte pe funcţionarii publici de sex femeiesc, dreptul la pensie poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 noiembrie 2024, cu nr. 2.674/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 19 mai 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: art. 517 alin. (1) – „Raportul de serviciu existent încetează de drept: d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2).” art. 517 alin. (2) – „În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate dispoziţiile art. 378.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea adresată instanţei la data de 22.08.2023 şi înregistrată cu nr. 2.846/86/2023, reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – cu sediul ales la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 3.272 din 16.05.2023 privind încetarea de drept a raportului de serviciu; (ii) reintegrarea în funcţia de consilier clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5 la Serviciul registru contribuabili, declaraţii fiscale şi bilanţuri persoane juridice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava; (iii) obligarea pârâtei la plata despăgubirilor echivalente salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 17 mai 2023 şi până la data reintegrării; (iv) acordarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii, a arătat că, în fapt, prin Adresa ISR DSI 2.853 din 7 aprilie 2023 Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi i-a solicitat ca până la data de 8 mai 2023 să comunice dovada suspendării dreptului la pensie, iar în caz contrar va constata încetarea de drept a raportului de serviciu, fără să scrie în adresă începând cu ce dată să se suspende dreptul la pensie. Cu toate acestea, a solicitat Casei Judeţene de Pensii Suceava suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă şi a primit Decizia nr. 360.068 din 5 mai 2023 privind suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă, pe care a depus-o la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Ulterior, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a întocmit Decizia DGR nr. 3.272 din 16 mai 2023, comunicată la data de 30 iunie 2023, prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu „începând cu data de 17 mai 2023”.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Adresa nr. ISR_DSI 7.731 din 28 iulie 2023 cu motivarea că art. 29 din Decizia nr. 112/2021 a Curţii Constituţionale stipulează, în mod expres, că în ipoteza în care funcţionarul public (femeie) optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept.

Recurenta a arătat că măsura încetării de drept a raportului de serviciu este nelegală, având în vedere că la data emiterii Deciziei nr. 3.272 din 16 mai 2023 s-a cumulat pensia cu salariul, iar acest cumul este permis de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii (art. 118).

Totodată, considerentele paragrafului 29 din Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale nu sunt aplicabile în cazul său, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin urmare, considerentele deciziei arătate anterior nu produc efecte asupra dreptului său la pensie care a fost stabilit definitiv anterior, în condiţiile legii, încă din decembrie 2020 şi nici asupra raportului său de serviciu care continuă şi după acordarea pensiei până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform reglementărilor legale, iar cumulul pensie-salariu este admis de legea în vigoare.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 527 din Codul administrativ raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004 s-au impus anularea actului administrativ de încetare a raportului de serviciu şi acordarea despăgubirilor echivalente drepturilor salariale de care ar fi beneficiat începând cu data de 17 mai 2023 şi până la reintegrarea în funcţie.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că, în fapt, în perioada 17 mai 2020-16 mai 2023, reclamanta a fost menţinută în funcţia publică deţinută, prin prelungirea anuală a raportului de serviciu, conform prevederilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu aprobarea conducătorului instituţiei, prin prelungirea anuală a raportului de serviciu.

A solicitat a se observa că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a respectat şi a aplicat corespunzător prevederile legale aplicabile în materia încetării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

A arătat că Decizia DGR nr. 3.272 din 16.05.2023 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.

A mai învederat că solicitarea reclamantei de anulare a Deciziei DGR nr. 3.272 din 16 mai 2023 şi reintegrarea în vederea continuării raportului de serviciu în funcţia de consilier clasa I grad profesional superior, gradaţie 5 la Serviciul registru contribuabili, declaraţii fiscale şi bilanţuri persoane juridice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, precum şi obligarea instituţiei la plata despăgubirilor echivalente salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 17 mai 2023 şi până la data reintegrării efective nu sunt legale, deoarece, începând cu data de 19 august 2022, reclamanta a avut calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, iar drepturile salariale nu pot fi pretinse întrucât reclamanta nu mai este salariată a pârâtei şi nu poate fi retribuită pentru o activitate pe care nu a prestat-o. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta consideră că obiectul cererii de chemare în judecată nu are legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 deoarece acest act normativ se referă la plata drepturilor salariale sau la drepturi la pensie. De asemenea, arată faptul că Curtea Constituţională a reglementat că se poate cumula salariul cu pensia, eliberarea sa din funcţie realizându-se cu 8 luni înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani.

Pârâta opinează că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile şi suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea acesteia raportat la capătul de cerere privind anularea deciziei de încetare a raporturilor de serviciu şi consideră că litigiul se circumscrie dispoziţiilor art. 1 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, prin completarea încheierii de sesizare, la data de 17 decembrie 2024, apreciind că reclamanta nu este îndreptăţită la admiterea cererii, motivat de următoarele:

Art. 517 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 instituie regula generală privind încetarea de drept a raportului de serviciu şi o excepţie de la regula generală, pentru situaţii cu caracter excepţional şi condiţionat de aprobarea cererii care să justifice menţinerea în funcţia publică a solicitantului.

În vederea prevenirii unei discriminări, legiuitorul instituie prin norma alineatului (2) al art. 517 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 situaţia posibilităţii aprobării în mod excepţional a continuităţii unui raport de serviciu pentru cazul împlinirii vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare.

În paragraful nr. 29 din Decizia nr. 112/2021 a Curţii Constituţionale se stipulează faptul că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbaţi, iar tribunalul a apreciat că decizia antemenţionată îşi menţine aplicabilitatea. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de Apel Alba Iulia, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că impunerea unei obligaţii de suspendare a dreptului la pensie sub sancţiunea încetării de drept a raportului de serviciu este nelegală.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, nuanţată, s-a apreciat că funcţionarii publici de sex feminin nu pot solicita continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare de 65 de ani prevăzute de lege pentru bărbaţi, simultan cu solicitarea dreptului la pensie, ţinându-se cont şi de momentul publicării Deciziei nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale a României.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021. În paragraful nr. 29 din această decizie se stipulează faptul că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbaţi: „ 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, dar că atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la această lege. În condiţiile în care legiuitorul va înţelege să modifice vârstele de pensionare, aceste considerente îşi păstrează valabilitatea, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile în vigoare la data împlinirii vârstei de pensionare de către funcţionarul public femeie.”

Relevante sunt şi considerentele Deciziei nr. 891/2021 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 7 aprilie 2022, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care la paragrafele 15 şi 16 constată: „ 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma «condiţii de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a avut în vedere faptul că dispoziţiile legale criticate au un conţinut similar cu cele ale art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii şi că, prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma «condiţii de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a apreciat că încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână opţiunea acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării contractului individual de muncă ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. 16. În consecinţă, în prezenta cauză, faţă de data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate (13 ianuarie 2020), care este anterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 112 din 23 februarie 2021, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr 47/1992, potrivit căreia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.”

Decizia Curţii Constituţionale nr. 435/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 26 octombrie 2023, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti. „ 23. Or, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, precizată, dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 nu mai sunt aplicabile în cauzele deduse judecăţii, astfel încât critica de neconstituţionalitate formulată a rămas fără obiect. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 806 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 8 februarie 2022).” IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 91/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.”

Prin Decizia nr. 141/2025, pronunţată la data de 7 aprilie 2025 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (nepublicată), s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.883/103/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „Dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu» se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; (iv) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, la Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece litigiul are ca obiect litigiu privind funcţionar public (femeie), respectiv anularea deciziei privind încetarea de drept a raportului de serviciu; reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior; plata despăgubirilor echivalente drepturilor salariale, ca urmare a emiterii deciziei privind suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă menţionate şi de necesitatea completării, conform art. 4 din aceasta, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui/unor text/texte de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă, explicit, pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege.

Cu privire la sesizarea Tribunalului Suceava, înregistrată cu nr. 2.674/1/2024, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. Expusă într-o manieră generică, fără indicarea unor dispoziţii legale concrete, întrebarea preliminară supune dezbaterii posibilitatea funcţionarilor publici de sex feminin de a solicita dreptul la pensie, simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

În esenţă, instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind posibilitatea funcţionarului public de sex feminin de a solicita dreptul la pensie simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, ceea ce ar presupune interpretarea dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, dispoziţii care nu au fost indicate în mod expres de instanţa de trimitere în cuprinsul sesizării.

Constată Înalta Curte că titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza gramaticală şi sistematică a textelor de lege apreciate ca fiind relevante în cauză.

Astfel, conform art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, „(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (…) d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2)”.

Corelarea unor dispoziţii legale clare, nesusceptibile de interpretări diferite sau contradictorii, aspect incontestabil prin chiar argumentarea cererii de chemare în judecată, reprezintă atributul instanţei de judecată, fără să reclame intervenţia instanţei supreme prin mecanismul hotărârii preliminare.

Astfel, prin Decizia nr. 44 din 12 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 19 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

În sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, instanţa de trimitere nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Acest aspect rezultă chiar din opinia exprimată de judecător în completarea încheierii de sesizare, fiind evident faptul că instanţa de trimitere a interpretat dispoziţiile legale în discuţie fără nicio dificultate.

Aşadar, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a unei normei de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte, mai degrabă, o validare a opiniei exprimate, instanţa de trimitere pornind de la premisa greşită că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebare preliminară este obligatorie în toate cazurile care vizează litigii de natură salarială, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Împrejurarea că instanţa de trimitere nu are niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege rezultă, cu pregnanţă, din conţinutul acestei încheieri, în care se subliniază caracterul obligatoriu al sesizării, precum şi din expunerea ulterioară, în completarea încheierii de sesizare, a raţionamentului juridic referitor la posibilitatea funcţionarilor publici de sex feminin de a solicita dreptul la pensie, simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

De asemenea, în cazul sesizării analizate, lipsa caracterului real al chestiunii de drept este cu atât mai evidentă cu cât aspectele cele mai importante au fost clarificate prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în lămurirea unor chestiuni de drept, enunţată la pct. IX din prezenta decizie, care, chiar dacă se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit totodată, în mod corelat, că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.

Astfel, prin considerentele cuprinse în paragrafele 55, 56 şi 73 ale Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024, Înalta Curte a statuat următoarele: „ 55. Astfel, este necesară stabilirea consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar din perspectiva deschiderii dreptului la pensie şi a consecinţelor suspendării plăţii pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită. 56. Pentru dezlegarea acestei chestiuni, se impune coroborarea textului art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu cel al art. 517 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, care statuează ca ipoteză premisă faptul că raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aceasta fiind regula; excepţia instituită de textul de lege are în vedere situaţia în care raportul de serviciu existent nu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică a dispus aplicarea prevederilor alin. (2). (…) 73. Prin urmare, se conchide că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.”

De altfel, chestiunea litigioasă referitoare la posibilitatea funcţionarului public femeie de a opta pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi a fost analizată şi de Curtea Constituţională, în mai multe rânduri, prin deciziile menţionate la punctul VIII din prezenta decizie, în cuprinsul cărora, prin considerente decizorii, Curtea Constituţională a statuat cu privire la faptul că dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu opţiunea funcţionarului public femeie pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi.

În acest sens, prezintă relevanţă Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a prevederilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Edificatoare sunt paragrafele nr. 28 şi 29 din decizia mai sus amintită, în care se stipulează, pe de o parte, că, la împlinirea vârstei legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi şi, pe de altă parte, că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbaţi: „ 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, dar că atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la aceasta lege. În condiţiile în care legiuitorul va înţelege să modifice vârstele de pensionare, aceste considerente îşi păstrează valabilitatea, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile în vigoare la data împlinirii vârstei de pensionare de către funcţionarul public femeie.”

Din considerentele expuse în precedent, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi al art. 519 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.