Decizia nr. 171 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.671/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.669/93/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.669/93/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Alcătuirea situaţiei soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese sau ultimelor 6 luni de activitate, conform art. 17 lit. f) din Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.24/30/8.147/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Metodologia aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016), pe baza salariului la nivelul maxim din cadrul angajatorului, recunoscut şi acordat prin hotărâre judecătorească, ce acoperă şi perioada celor 6 luni.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 noiembrie 2024, cu nr. 2.671/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 19 mai 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.24/30/8.147/2016, cu modificările şi completările ulterioare „ Art. 17. – Partea a II-a a fişei de pensie se completează de către structura de resurse umane, cu excepţia pct. 7 şi 8, care se completează de către structura financiar-contabilă, după cum urmează: (…) f) până la data de 31.12.2028, în situaţia persoanelor care se încadrează în prevederile art. XVI alin. (5) din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, la pct. 7 se specifică Situaţia soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese, actualizate, din care se constituie baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare, prevăzută la art. 28 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, utilizându-se formatul în vigoare până la data de 31.12.2023; (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secţia civilă, la data de 21 iunie 2022, cu nr. 1.669/93/2022, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat: – obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la recalcularea şi comunicarea către Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul al pensiei, utilizată la stabilirea pensiei de serviciu, cu includerea în această bază de calcul a nivelului maxim al salariului lunar efectiv acordat şi plătit de Administraţia Naţională a Penitenciarelor reclamantului, astfel cum a stabilit instanţa judecătorească, prin hotărâre definitivă, respectiv Decizia nr. 502 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; – anularea Hotărârii nr. xxxxx din data de 17 mai 2022 a Comisiei de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; – anularea Deciziei de pensie nr. xxxxxx din 22 martie 2022 şi obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei militare de stat, conform bazei de calcul refăcute şi comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor; – obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la plata diferenţelor dintre pensia astfel recalculată şi cea plătită efectiv, de la momentul pensionării (data de 14 februarie 2022) şi până la data emiterii noii decizii, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare, în raport cu scadenţa lunară a fiecărei sume.

Prin Sentinţa civilă nr. 356 din 27 februarie 2024, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor la recalcularea şi comunicarea către pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul recalculate, cu includerea în baza de calcul a sumelor datorate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi încasate de reclamant în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 4.649 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă, modificată prin Decizia nr. 502 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a anulat Hotărârea nr. xxxxx din 17 mai 2022 a Comisiei de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; a anulat Decizia privind acordarea pensiei militare de stat nr. xxxxxx din 22 martie 2022, emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne; a obligat pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să se recalculeze pensia militară de stat, conform bazei de calcul refăcute de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care să includă şi drepturile salariale la care a fost obligat angajatorul şi care au fost achitate de acesta, în baza titlului executoriu anterior menţionat; a obligat Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la plata diferenţelor cuvenite din pensie începând cu data pensionării, 14 februarie 2022, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare aferentă.

Pentru a se pronunţa astfel, referitor la chestiunile ce interesează prezenta sesizare, instanţa de fond a reţinut că în favoarea reclamantului a fost recunoscut, prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiul recalculării salariului la nivelul maxim stabilit în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, începând cu data de 16 ianuarie 2016, reclamantul având acest beneficiu inclusiv pentru perioada celor şase luni alese în vederea calculării veniturilor pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015). Constatând că, deşi drepturile recunoscute reclamantului prin hotărâre judecătorească au fost plătite acestuia de către fostul angajator, ele nu au fost avute în vedere la constituirea bazei de calcul al pensiei, tribunalul a constatat cererea întemeiată şi a admis-o ca atare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.

Prin apelul formulat, apelanţii-pârâţi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne au arătat că nu au fost părţi în procesul în care s-a pronunţat sentinţa judecătorească ce constituie titlu executoriu, astfel că nu le revine vreo obligaţie din punerea ei în executare.

Apelanta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în ce interesează chestiunea de drept pendinte, a arătat că baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat nu reprezintă doar un simplu cuantum rezultat din media soldelor/salariilor lunare brute efectiv încasate, ci este o transpunere, la data deschiderii drepturilor de pensie, a fiecărui element component al soldei lunare brute realizate la funcţia de bază prin raportare strictă la legislaţia specifică de salarizare aplicabilă poliţiştilor de penitenciare, cu reţinerea strictă doar a elementelor din această legislaţie, eventual în aplicarea ei etapizată. În acest sens, a invocat Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 (Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020).

Reclamantul a obţinut în instanţă recalcularea salariului la nivelul maxim stabilit în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru aceeaşi funcţie/grad/gradaţie/vechime în muncă/specialitate pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, începând cu 16 ianuarie 2016, calcul ce a presupus acordarea a două elemente care nu sunt legiferate de legislaţia de salarizare specifică poliţiştilor de penitenciare, mai exact, sporul de mobilitate de 25% şi sporul de confidenţialitate de 25%, în cuantum total de 2.244 lei brut lunar, respectiv, 1.313 lei net lunar. Aceste elemente nu reprezintă venituri salariale, nefiind cuprinse în legislaţia de salarizare specifică funcţionarilor publici cu statut special/poliţiştilor de penitenciare, ci doar sume câştigate în instanţă, având caracter conjunctural, în cauze similare şi prin raportarea la situaţia concretă a reclamantului, acestea au fost incluse în valoarea nivelului maxim (aşa cum s-a dispus de către instanţă), care a stat la baza determinării diferenţei dintre acesta şi salariul încasat de reclamant. Simpla includere a sumelor corespunzătoare celor două sporuri în veniturile lunare ale reclamantului nu le conferă natură salarială conform legislaţiei de salarizare specifică sistemului penitenciarparte componentă a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 756/2016) 1 . 1 În vigoare până la 28 noiembrie 2024, când a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.518/2024 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În situaţia în care s-ar dispune includerea în baza de calcul al pensiei militare de stat a reclamantului a sporului de mobilitate şi de confidenţialitate, în procent de 25% fiecare, s-ar obţine un cuantum majorat artificial al pensiei militare de stat (prin includerea unor elemente excluse – cele două sporuri care nu se cuvin poliţiştilor de penitenciare, potrivit legislaţiei de salarizare specifică), ceea ce ar aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie reglementat de art. 47 din Constituţie şi ar institui un tratament discriminatoriu faţă de pensiile de serviciu acordate celorlalţi poliţişti de penitenciare, militari şi poliţişti din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care au deţinut aceeaşi funcţie/grad/gradaţie/vechime în muncă/specialitate cu reclamantul pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, generând o majorare artificială a pensiei.

Aceeaşi intimată, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a depus întâmpinări la apelurile formulate de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat ca, în analiza efectuată asupra întregii cauze, instanţa de apel să aibă în vedere şi contextul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a două hotărâri prin care s-a tranşat de o manieră definitivă natura juridică a sumelor de bani achitate în raport cu salariul lunar, respectiv Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024.

Chiar dacă cele două speţe vizează o altă categorie socioprofesională decât cea a poliţiştilor de penitenciare şi se referă la sume de bani ce provin din recalculări salariale care privesc aplicarea anumitor coeficienţi de multiplicare ca element component pentru determinarea indemnizaţiei de încadrare (în cazul magistraţilor), ceea ce au în comun cu prezentul dosar este faptul că toate se referă la elemente componente ale salariilor lunare stabilite prin hotărâri judecătoreşti (în cazul magistraţilor hotărâri ce au obligat la punerea în plată a unor anumiţi coeficienţi de ierarhizare, iar în cazul prezentei acţiuni o hotărâre ce a obligat la acordarea unui nivel maxim în plată cu includerea a două sporuri – mobilitate şi confidenţialitate, fiecare în cuantum de 25%).

La termenul de judecată din 25 octombrie 2024, Curtea a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pentru a da o hotărâre de principiu prin care să dea dezlegare chestiunii de drept menţionate.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat îndeplinite cerinţele art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept ce condiţionează judecata, raportat la modul de stabilire a dreptului de pensie al unei categorii de personal plătite din fonduri publice, susceptibilă de aplicare repetată, generală, oricând s-ar pune problema alcătuirii situaţiei soldelor/salariilor lunare brute ce intră în calculul pensiei, pe baza elementelor prevăzute strict şi limitativ de lege, sau raportat la salariul maxim existent la nivelul angajatorului, acordat pe cale judecătorească, indiferent de elementele pe care le-ar include, de algoritmul de calcul, obiectul, cauza majorării şi nivelul reieşit, chestiune pe care instanţa supremă nu a tranşat-o anterior şi care nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii, având totodată îndeplinită şi raţiunea asigurării unei practici nu doar judiciare, dar şi socioeconomice, unitare, în scopul uniformizării şi egalizării tratamentului în faţa legii, şi pentru ca în acest fel legiuitorul să fie în măsură să cunoască efectele asupra bugetului general consolidat, pentru a-l prevedea în consecinţă. Din acest punct de vedere, faptul că practica în materia restrânsă a consilierilor juridici din administraţia penitenciarelor ar fi unitară nu realizează scopul pentru care a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pe de o parte, pentru că problema de drept este susceptibilă de aplicare generală, în continuare, cei 60 de consilieri neepuizând nici categoria profesională în mod permanent, nici ipoteza legii chestionate. Pe de altă parte, dar pornind de la aceeaşi premisă, pentru că legiuitorul care a edictat menţionata ordonanţa de urgenţă, precum şi cei care o pun în aplicare în practica propriu-zisă au nevoie să cunoască conţinutul drepturilor cu caracter general pe care sunt ţinuţi să le acorde, cu alte cuvinte, chiar legea aplicabilă, în condiţiile în care o interpretare obligatorie face corp comun cu ea, spre deosebire de o hotărâre judecătorească ce are efecte relative, chiar dacă recunoaşte drepturi cu potenţial de aplicare generală. Astfel, dacă generalitatea dreptului salarial plătit din fonduri publice impune ca el să fie recunoscut la acelaşi nivel, tuturor în situaţii identice sau comparabile, atunci aceasta să se stabilească prin decizie care are efecte similare cu ale legii, pentru că altfel s-ar perpetua situaţiile de inegalitate între cei care trebuie să beneficieze de tratament identic. Faptul că până în prezent toată lumea ar fi procedat la judecată şi că toate cererile vor fi fost admise, în acelaşi fel, poate reprezenta cel mult o situaţie circumstanţială, de fapt, iar nu de drept, pentru că din acest ultim punct de vedere, nu se poate exclude posibilitatea unei excepţii. Or, aşa cum se prezintă scopul fundamental al ordonanţei de urgenţă cu dispoziţii speciale, acesta depăşeşte chiar şi intenţia egalizării salariale şi a tratamentului judiciar, mergând până la egalizarea tratamentului în faţa legii. Acest scop subzistă chiar dacă practica la acest moment ar fi unitară, pentru toate raporturile juridice care ipotetic intră şi vor intra în sfera de aplicare a normei cu privire la alcătuirea bazei de calcul al pensiei pe baza salariilor/soldelor din intervalul de 6 luni, cu elementele actualizate preluate strict şi limitativ din lege sau luând în considerare starea de fapt şi de drept consfinţită prin hotărâre judecătorească cu privire la alcătuirea salariului, la nivel maxim în cadrul angajatorului, adică atunci când respectiva hotărâre sancţionează obligaţia prin raportare la alte elemente decât cele prevăzute în algoritmul legii în sens matematic, tehnic, contabil, cum este standardul egalitar care are drept criteriu existenţa unor diferenţe în fapt, indiferent de obiectul şi cauza în drept care le-ar genera (în speţă, salariul majorat pe cale judiciară a rezultat din includerea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate de câte 25% din salariul de bază lunar la nivelul anului 2009).

De asemenea, instanţa de trimitere a reţinut şi că problema de drept este relativ recent ivită pe rolul instanţelor, ceea ce, departe de a fi o cauză de inadmisibilitate, justifică, aşa cum s-a spus, sesizarea, în scopul fundamental pentru care a fost adoptat temeiul ei, anume necesitatea asigurării de urgenţă a unei practici uniforme şi unitare – care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale şi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, beneficii atât pe planul înfăptuirii justiţiei în mod egal, cât şi al asigurării egalităţii în faţa legii, în raporturile socioeconomice.

Atât expunerea de motive din preambul, cât şi textele art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt restrictive cât priveşte marja de apreciere de care mai dispune o instanţă învestită cu o cauză având obiectul prevăzut la art. 1, cu privire la posibilitatea sesizării problemei de drept care implică salariile şi pensiile cuvenite personalului plătit din fonduri publice şi care nu a primit vreo soluţie din partea instanţei supreme. Astfel, ea este obligată la solicitarea de care vorbeşte art. 2 alin. (1), interesul legii fiind exprimat în favoarea unei soluţii obligatorii cu caracter general, pentru a nu mai fi tratate distinct cauze similare, în orice context al aplicării legii, socioeconomic şi juridic, ce nu diferă din punctul de vedere al stării de fapt, doar al interpretării în drept pe care ar da-o cei învestiţi cu aplicarea legii, că sunt angajatori, case de pensii sau instanţe, acestea din urmă, cu condiţia de a fi sesizate, dar în condiţiile în care, teoretic, nu li se poate cere imperativ o anumită soluţie, căci aceasta ar afecta independenţa exclusivă de principiul obligativităţii precedentului care nu este o regulă a sistemului juridic românesc. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere formulat, intimatul-reclamant a arătat că nu este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu obligă la sesizarea instanţei supreme în toate situaţiile, ci numai atunci când sunt anumite neclarităţi, or, în cazul său, instanţa a stabilit recalcularea salariului, astfel încât să nu mai existe cel vechi şi nişte drepturi adăugate, ci doar noul salariu. De asemenea, litigiul nu are aplicabilitate generală, ci doar cu privire la 60 de persoane din toată ţara, respectiv consilierii juridici din sistemul administraţiei penitenciarelor. Totodată, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 3 şi nr. 4 din 11 martie 2024 nu au aplicabilitate, întrucât nu vizează toate drepturile salariale obţinute de salariaţi, spre exemplu, valoarea de referinţă sectorială, cu aplicabilitate generală, ci numai pe cele aferente coeficientului de ierarhizare DIICOT. Arată şi că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât nu există practică neunitară.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Apelanta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a apreciat că se impune pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept supusă analizei, în sensul în care hotărârea judecătorească de acordare a unor drepturi băneşti să nu fie inclusă în baza de calcul al pensiei, deoarece ar conduce la încălcarea principiilor de bază ale sistemului pensiilor militare de stat, prevăzute de art. 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 223/2015.

Intimatul-reclamant a achiesat la punctul de vedere exprimat de judecătorii-raportori. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că situaţia soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese sau ultimelor 6 luni de activitate, conform art. 17 lit. f) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016, se alcătuieşte pe baza elementelor actualizate preluate din lege în sens literal, iar nu în sensul în care ar rezulta din prezumţia pronunţării hotărârii judecătoreşti, pe baza şi în conformitate cu legea. Chiar dacă ceea ce rezultă din hotărârea judecătorească drept element majorat (la nivel maxim în cadrul angajatorului) este salariul/solda susceptibilă de aplicare generală, iar nu un element variabil ca existenţă şi întindere în salarizarea respectivei categorii de personal plătit din fonduri publice, sunt aplicabile prin analogie statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din deciziile nr. 3 şi nr. 4 din 11 martie 2024, în condiţiile în care ceea ce se sancţionează prin hotărâre judecătorească nu este neplata totală sau parţială a salariului determinat prin aplicarea matematică a algoritmului legal, ci un mod de stabilire a acestuia care să asigure împotriva tratamentului discriminatoriu, fără ca asta să însemne şi reglementarea pe cale jurisprudenţială a unui drept întocmai cum ar face-o legea, care ulterior să fie apt să modifice şi baza de calcul al pensiei în elementele reglementate strict şi limitativ, atât din punctul de vedere al obiectului, cât şi al cuantumului, şi unul şi altul devenind, în funcţie de sursele nelimitate ale cauzelor unei posibile discriminări, imposibil de cunoscut cu adevărat şi cu certitudinea ce trebuie să caracterizeze o dispoziţie de generală aplicare. Este un sofism acesta că dintr-o hotărâre judecătorească rezultă salariul legal, cu consecinţa că persoana interesată nu îl deţine şi nu îl poate obţine direct, în aplicarea legii, ci este obligată să dea angajatorul în judecată, iar judecătorul să îi admită cererea fără niciun filtru al propriei judecăţi în cauza sau temeiul legal textual al respectivului drept. Aşa cum s-a statuat şi în deciziile instanţei supreme anterior menţionate, hotărârile judecătoreşti, indiferent de obiectul lor, că ar privi drepturi ocazionale sau susceptibile de aplicare generală, în acelaşi fel, câtă vreme nu rămân în cadrul strict al legii pentru a justifica cel puţin neplata unei părţi din salariul legal, nu au aptitudinea de a schimba cadrul legal prin care se determină baza de calcul al pensiei, raportat la elementele de salarizare prevăzute special de lege pentru o categorie de personal, având, ca unic scop, acoperirea şi repararea unui prejudiciu rezultat dintr-un tratament discriminatoriu constatat în fapt, indiferent de cauza care l-a generat şi de oricâte astfel de cauze s-ar putea înregistra în concret şi ar fi sancţionate în jurisprudenţă. În caz contrar, cum s-a spus, s-ar isca o incertitudine absolută şi insolubilă cu privire la drepturile de pensie cuvenite aceleiaşi categorii de personal, în aceleaşi condiţii, după motivele şi cauzele după care teoretic, ar putea să difere, în cadrul unui angajator sau altuia, drepturile salariale ale angajaţilor. Se apreciază, aşadar, că atâta vreme cât salariile recalculate rezultă dintr-un principiu al legii consacrat jurisprudenţial şi nu din aplicarea în elementele ei stricte şi abstracte la cazul concret, în afara oricărei comparaţii de fapt, sumele de bani obţinute cu acest titlu nu sunt apte să modifice situaţia salariilor care alcătuiesc tehnic-legislativ baza de calcul al pensiei, nici din punctul de vedere al elementelor salariale, nici al cuantumului acestora care s-ar culege din alte acte decât din lege, cum ar fi dintr-o hotărâre judecătorească (ori tot atâtea câte ar constata diferenţe susceptibile de compensare), întrucât tratamentul reparator e posibil pe cale jurisprudenţială, dar nu are şi abilitatea de a produce o modificare cu efecte generale, adică de a genera lege, înlocuind-o pe cea existentă cu prescripţiile variabile pe care le-ar putea conţine hotărârile judecătoreşti, în incalculabila lor diversitate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice cu privire la dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării.

Astfel, la nivelul instanţelor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi al Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, s-a reţinut că situaţia soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive sau ultimelor 6 luni de activitate, întocmită conform art. 17 lit. f) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016, se realizează cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015.

Cu alte cuvinte, întocmirea situaţiei soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază presupune transpunerea fiecărui element component al soldei/salariului lunar brut realizat la funcţia de bază, stabilit potrivit legilor de salarizare în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.

Eventuala obţinere ulterioară, pe cale judecătorească, a plăţii unor drepturi de natură salarială, altele decât cele prevăzute de lege pentru categoria socioprofesională din care persoana interesată face parte, nu justifică modificarea situaţiei întocmite în temeiul art. 17 lit. f) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016, situaţie care trebuie să cuprindă întocmai drepturile de natură salarială de care pensionarul a beneficiat efectiv în cele 6 luni alese conform art. 28 din Legea nr. 223/2015.

Au existat şi instanţe care au apreciat că baza de calcul prevăzută de art. 28 din Legea nr. 223/2015 trebuie să includă şi diferenţele salariale acordate prin hotărâre judecătorească definitivă (Curtea de Apel Cluj – secţiile a III-a contencios administrativ şi fiscal şi a IV-a litigii de muncă şi asigurări sociale), iar alte instanţe au opinat că pot fi incluse doar sumele acordate ca diferenţe salariale, iar nu ca despăgubiri (Tribunalul Vaslui).

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020, s-a statuat că: „ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate, prin transpunerea fiecărui element component al soldei/salariului lunar brut realizat la funcţia de bază, stabilit potrivit legilor de salarizare în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, fără a se face distincţie după cum acest cuantum brut actualizat este mai mare sau mai mic faţă de cel al soldelor/salariilor lunare brute realizate în perioada aleasă de viitorul pensionar, ceea ce poate semnifica inclusiv diminuarea bazei de calcul alese în măsura în care, la data deschiderii drepturilor de pensie, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, s-a statuat că: „ În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.”

Prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, s-a statuat că: „ În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau la anularea actelor infralegislative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (iii) existenţa unei veritabile chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în calea de atac a apelului (ultimă instanţă, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă), conform art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu judecarea unui litigiu privind drepturile de pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi aceea de a nu exista un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune.

Totodată, se constată că problema de drept se află în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, includerea sau nu în baza de calcul al pensiei militare de stat a reclamantului a sumelor acordate acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă constituind problema esenţială care trebuie dezlegată în apel.

În schimb, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (spre exemplu, Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.191 din 29 noiembrie 2024).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept (deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61 din 28 octombrie 2024, anterior amintită; nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.330 din 31 decembrie 2024; nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.291 din 20 decembrie 2024; nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025 etc.).

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.329 din 31 decembrie 2024).

În strânsă legătură cu această condiţie de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, această obligaţie rezultând de altfel şi din prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care impun completului de judecată să verifice şi să constate îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi să dispună sesizarea instanţei supreme doar dacă rezultatul acestei verificări este afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate incidente, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025, paragraful 65).

Prin punctul de vedere exprimat potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul de judecată este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a normelor juridice aplicabile, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, demonstrând astfel dificultatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării (Decizia nr. 90 din 17 martie 2025 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 24 aprilie 2025, paragrafele 66-67).

Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa de trimitere s-a rezumat să expună unele considerente abstracte cu privire la scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că pronunţarea unei decizii cu caracter de principiu, dată în interpretarea legii, este necesară chiar şi în prezenţa unei practici judiciare unitare cu privire la cauze similare celei care a ocazionat sesizarea, această împrejurare fiind însă considerată una circumstanţială şi fără caracter decisiv.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă în mod constant că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025). Dezideratul aplicării uniforme şi previzibile a legii există în toate cauzele, însă pentru sesizarea instanţei supreme este necesar ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu şi care prezintă o dificultate suficientă pentru a reclama intervenţia instanţei supreme.

În concret, încheierea de sesizare nu argumentează în niciun fel în ce constă dificultatea de interpretare a normelor juridice aplicabile în cauză, instanţa de trimitere rezumându-se la a argumenta aprecierea sa preliminară, potrivit căreia hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru înlăturarea unei stări de discriminare nu au aptitudinea de a schimba baza de calcul al pensiei, care trebuie determinată în mod strict cu privire la elementele de salarizare prevăzute de lege pentru respectiva categorie de personal.

Din materialul aflat la dispoziţia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă că prin Decizia civilă nr. 502 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost obligată pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor să recalculeze în favoarea reclamantului, la acea dată director al direcţiei juridice din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, drepturile salariale ale acestuia la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru activitatea în aceleaşi condiţii, respectiv aceeaşi funcţie/grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate.

Rezultă din actele dosarului şi din susţinerile concordante ale părţilor că reclamantului i s-au recalculat drepturile salariale în conformitate cu această hotărâre, inclusiv cu privire la cele 6 luni de activitate care reprezintă baza de calcul al drepturilor sale de pensie, în condiţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Potrivit acestui text de lege, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3 la aceeaşi lege, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie, în care nu se includ o seamă de venituri enumerate expres şi limitativ de la lit. a)-o 6 ) din acel articol, ipoteze la care se adaugă, potrivit art. 28 alin. (1) lit. p) din aceeaşi lege, alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.

De altfel, instanţa de trimitere nu a indicat un text de lege susceptibil de interpretări diferite, ci a dorit să afle cum se valorifică o hotărâre judecătorească pronunţată cu privire la drepturi salariale recunoscute exclusiv pe criteriul nediscriminării şi al egalizării cu salariul maxim în plată la nivelul unei categorii socioprofesionale, în stabilirea bazei de calcul al pensiei militare. Or, acest aspect se subsumează unei chestiuni de aplicare a legii situaţiei de fapt concrete deduse judecăţii, atribut exclusiv al instanţei de trimitere.

În condiţiile în care nu a fost argumentată şi nici nu rezultă în concret vreo dificultate de interpretare a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2025 (care, de altfel, nici nu au fost menţionate în întrebare) şi nici a Metodologiei de întocmire a dosarului de pensionare, aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016 – normă tehnică şi nu de drept substanţial, invocată formal în cuprinsul încheierii de sesizare şi, de altfel, nerelevantă pentru soluţionarea cauzei -, nu se poate reţine că este