Decizia nr. 172 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.672/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: „calcularea soldei de funcţie prevăzute în anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, pe baza salariului minim brut garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern, ca produs dintre acesta şi coeficientul de ierarhizare”.

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi punctul de vedere din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2024, în Dosarul nr. 18.516/3/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 19 noiembrie 2024, cu nr. 2.672/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 12. – Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare Alin. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. Art. 38. – Aplicarea legii Alin. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.010 din 16 decembrie 2019 (denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 935/2019), în vigoare de la 16 decembrie 2019 până la 12 ianuarie 2021, fiind abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2021 Art. 1. – (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră. (2) Prin excepţie de la prevederile alin (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră. Art. 2. – În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (1 2 ) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.230 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (…)

Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 5 octombrie 2021 (denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021) Art. 1. – Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră. Art. 2. – La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 13 ianuarie 2021, se abrogă. III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamantul, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii – Unitatea Militară […], recalcularea soldei sale de funcţie prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 2.230 lei conform Hotărârii Guvernului nr. 935/2019 începând cu 1 ianuarie 2020 şi 2.500 lei potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2021 începând cu 1 ianuarie 2022 şi până la data trecerii în rezervă, respectiv 10 decembrie 2022, înmulţit cu coeficientul de ierarhizare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, actualizat şi cu dobânda legală până la plata efectivă şi integrală.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 4.739 din 20 septembrie 2023, a respins acţiunea, reţinând că reclamantul, în calitate de locotenent-colonel, s-a pensionat ca urmare a trecerii în rezervă la 10 decembrie 2022. Din analiza înscrisurilor pentru perioada ce face obiectul acţiunii 6 iunie 2020-10 decembrie 2022 rezultă că solda de funcţie a reclamantului a fost în mod corect calculată, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile acestei perioade, respectiv prin însumarea cuantumurilor soldei funcţiei de bază potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 care cuprindea solda de funcţie, solda de merit, indemnizaţia de dispozitiv şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009, a majorării de 25% prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 şi acordate începând cu 1 ianuarie 2018, precum şi a majorărilor anuale acordate potrivit art. 38 alin. (4) din aceeaşi lege.

Or, modalitatea de calcul al soldei de funcţie propusă de reclamant este aplicabilă abia începând cu 1 ianuarie 2023, dată la care, însă, reclamantul avea deja calitatea de pensionar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea tranzitorie, potrivit cărora, în lipsa unei funcţii similare în plată, personalului reîncadrat îi va fi calculată solda de funcţie ca fiind produsul dintre coeficientul de ierarhizare prevăzut de această lege şi salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin cele două hotărâri de Guvern.

Astfel, Legea nr. 153/2017 are în vedere două modalităţi de aplicare: aplicarea etapizată şi aplicarea tranzitorie: – aplicarea etapizată: potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) începând cu 1 iulie 2017 „se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017”. Folosirea sintagmei „se menţin în plată” are în vedere ipoteza că salariile nu pot scădea ca efect al intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Până în anul 2022 anual sunt prevăzute o serie de creşteri, până la atingerea cuantumurilor din 2022; – aplicarea tranzitorie: are în vedere ipoteza în care personalul este nou-încadrat şi nu există o funcţie similară în plată – se aplică direct metoda de calcul prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv coeficientul de ierarhizare înmulţit cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Solda lunară este compusă dintr-o serie de elemente, dintre care solda de funcţie este elementul care se calculează ca produs dintre: (i) coeficientul de ierarhizare şi (ii) salariul minim brut garantat în plată, cel dintâi fiind elementul care diferenţiază funcţiile prin raportare la gradul profesional deţinut, după distincţiile de la art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, dacă coeficientul este cel din Legea-cadru nr. 153/2017, înseamnă că reclamantului trebuia să îi fie stabilită o soldă de funcţie ca produs dintre salariul minim brut pe ţară şi coeficientul de ierarhizare.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a arătat că algoritmul de calcul propus de apelant nu are fundament în normele de drept care au guvernat, în perioada de timp vizată prin cererea de chemare în judecată, modul de formare a veniturilor cadrelor militare în activitate.

Argumentul conform căruia prin dispoziţii tranzitorii s-a statuat asupra unei aplicări etapizate, în intervalul 1 iulie 2017 şi până la începutul anului 2023, este concordant atât cu actele normative relevante, cât şi cu jurisprudenţa instanţei supreme, respectiv a instanţei de contencios constituţional, prin care s-au adus clarificări de interpretare a acestora, relevante fiind Decizia nr. 316 din 30 mai 2023 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 62 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederile acesteia se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, dată de la care se menţin în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, din perspectivă legislativă, în perioada 15.10.2017-3.01.2023, solda de funcţie acordată personalului militar nu a fost calculată raportat la coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi de Legea-cadru nr. 153/2017, ci potrivit dispoziţiilor de aplicare a legii-cadru, stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

În cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin existenţa chestiunii de drept ce condiţionează judecata, referitoare la modul de calcul al soldei de funcţie prevăzute în anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 de la data intrării în vigoare a legii, pe baza salariului minim brut garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, ca produs dintre acesta şi coeficientul de ierarhizare.

Chestiunea de drept nu a fost tranşată de instanţa supremă anterior, în discuţie nefiind analiza comparativă şi eventuala relaţie ce se stabileşte între nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi cel al soldei de funcţie şi nici valorificarea coeficienţilor de ierarhizare la stabilirea acestei componente salariale, ci însăşi modalitatea de stabilire a acesteia, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, de la data intrării în vigoare, ca produs între salariul minim brut stabilit prin hotărârile Guvernului în vigoare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător din anexa nr. VI, în condiţiile posibilităţii pronunţării unor soluţii divergente în materie, deoarece interpretările şi aplicările diferite ale legii în problema alcătuirii dreptului salarial în discuţie nu pot fi excluse. De altfel, aceasta a fost raţiunea legiuitorului care a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, obligând instanţele să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept cu a căror soluţionare au fost învestite.

Atât expunerea de motive din preambul, cât şi art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt restrictive în ceea ce priveşte marja de apreciere de care mai dispune o instanţă învestită cu o cauză având obiectul prevăzut la art. 1 din ordonanţă cu privire la oportunitatea sesizării privind problema de drept care implică drepturile salariale cuvenite personalului plătit din fonduri publice şi care nu a primit vreo soluţie din partea instanţei supreme.

Astfel, instanţa este obligată la sesizarea instanţei supreme, în scopul obţinerii unor soluţii obligatorii cu caracter general, pentru a se cunoaşte tratamentul salarial în orice context al aplicării legii, socioeconomic-juridic, adică nu numai atunci când chestiunea devine litigioasă, ci inclusiv la nivelul angajatorilor şi autorilor bugetului general consolidat, pentru a fi în măsură să îl prevadă.

În acest sens s-a instituit o modalitate parţial derogatorie de la art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, din perspectiva puterii de apreciere pe care o mai are instanţa cu privire la oportunitatea sesizării, în vederea obţinerii cât mai prompte a interpretării obligatorii ce face corp comun cu legea sa, spre deosebire de o hotărâre judecătorească ce are efecte relative, chiar dacă recunoaşte drepturi cu potenţial de aplicare generală, în materia celor salariale, plătite din fonduri publice.

Altfel spus, dacă generalitatea dreptului salarial plătit din fonduri publice impune ca el să fie recunoscut la acelaşi nivel, tuturor în situaţii identice sau comparabile, atunci acest drept trebuie să se stabilească prin decizie care are efecte similare cu ale legii, pentru că altfel s-ar perpetua situaţiile de inegalitate între cei care trebuie să beneficieze de tratament identic.

Faptul că, până în prezent, practica nu este divergentă, nu prezintă relevanţă în privinţa condiţiilor de sesizare în reglementarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ea putând fi cel mult o situaţie circumstanţială.

Chestiunea de drept vizează perioada imediat următoare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 în care îşi are sursa dreptul reclamat pentru un interval ulterior, până în anul 2023, şi totodată, nu are în vedere aspectul care ţine de aplicarea legii la cazul concret, al lipsei unei funcţii similare în plată care ar atrage incidenţa reglementării tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, al coeficientului de ierarhizare efectiv cuvenit ori încadrarea reclamantului într-o ipoteză sau alta a normelor prin care se realizează aplicarea legii salarizării, ci în mod exclusiv şi abstract, reglementarea şi determinarea soldei de funcţie prevăzute în anexa nr. VI a legii de la data adoptării acesteia, pe baza salariului minim brut garantat în plată, stabilit succesiv prin hotărâri ale Guvernului, ca produs dintre acesta şi coeficientul de ierarhizare corespunzător, din aceeaşi anexă. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a apreciat că acest mod de determinare a soldei de funcţie a personalului militar nu este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada care începe cu intrarea sa în vigoare până în anul 2023 şi că art. 38 alin. (2) lit. a), conform căruia, începând cu 1 iulie 2017, cuantumul brut al soldei de funcţie se menţine în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, are sensul propriu, al stabilirii nivelului cuvenit al acestui drept salarial începând cu data menţionată, iar nu doar pe acela al asigurării împotriva scăderii salariilor ca urmare a aplicării legii noi, pentru a interpreta că aceasta este de imediată aplicare, în toate dispoziţiile sale, deşi reglementate expres cu aplicare etapizată, însă, în măsura în care din aplicarea lor ar rezulta un cuantum mai mic al drepturilor, s-ar păstra în plată cel anterior.

Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică treptat, pornind de la drepturile salariale avute la data intrării sale în vigoare, conform etapizărilor expres menţionate în cuprinsul art. 38 din lege, iar modul de calcul pretins de reclamant este reglementat doar începând cu anul 2023, conform art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ, care nu face însă obiectul cauzei.

În consecinţă, modul de calcul al soldei de funcţie, în cauză, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale începând cu anul 2010, pentru a justifica nivelul cuvenit până la data trecerii în rezervă, anterior anului 2023, precum şi relaţia cu nivelul salariului minim brut garantat nu este necesar a fi analizate şi explicate în speţă.

Astfel, modul de calcul urmărit de reclamant nu este prevăzut de legea incidentă pentru perioada de referinţă, iar elementele şi criteriile de alcătuire a dreptului pretins reprezintă o opţiune exclusivă a legiuitorului, în condiţiile în care ultra sau retroactivitatea se raportează la supravieţuirea unei legi abrogate, respectiv aplicarea uneia noi şi pentru trecut, iar nu la aplicarea legii în vigoare, chiar şi atunci când, din punct de vedere material, ar prelua şi perpetua un mod de calcul provenit din legislaţia anterioară, pe care să îl antameze treptat, conform periodizărilor pe care le face şi care converg spre scopul final la un moment dat, pe care însă datele speţei nu ajung să îl atingă. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamantul şi-a exprimat punctul de vedere în cuprinsul actelor procedurale, respectiv prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, şi consideră că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Intimatul a apreciat nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât această chestiune a primit dezlegare în repetate rânduri, atât la nivelul instanţei supreme (Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, cât şi al instanţelor de drept comun ori al Curţii Constituţionale a României – Decizia nr. 108/2021). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Orientarea jurisprudenţială este unanimă, acţiunile având acest obiect fiind respinse ca neîntemeiate, aşa cum rezultă din hotărârile şi punctele de vedere înaintate de Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Cluj; la nivelul acesteia din urmă, deşi s-a susţinut că au existat şi hotărâri prin care acţiunile au fost admise, în realitate acestea au avut obiecte diferite, care au vizat acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit, respectiv aplicarea coeficientului de ierarhizare a persoanelor încadrate în funcţii similare, fără nicio legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire s-a solicitat.

S-a reţinut, în esenţă, că legea salarizării unitare s-a aplicat treptat pornind de la drepturile salariale avute în plată la data intrării sale în vigoare, conform etapelor menţionate expres în cuprinsul art. 38 al legii, iar determinarea soldei de funcţie a personalului militar ca produs dintre salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâri ale guvernului şi coeficientul de ierarhizare este reglementată, conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, doar începând cu anul 2023, şi nu pentru o perioadă anterioară acestei date.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Poate prezenta relevanţă Decizia nr. 82 din 17 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept privind actualizarea pensiei militare prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile Guvernului menţionate în dispozitivul acestei decizii, printre care se află şi Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 care formează obiectul prezentei sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: ” Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Admisibilitatea sesizărilor va fi, aşadar, circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând condiţiile de admisibilitate se constată că acestea sunt doar parţial îndeplinite.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă litigiul în apel în virtutea competenţei sale legale prevăzute de art. 269 din Codul muncii raportat la art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece acţiunea are ca obiect recalcularea soldei de funcţie conform modului de calcul propus de reclamant.

De asemenea, este îndeplinită ultima condiţie legală, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte însă cea de a treia condiţie de admisibilitate a sesizării care vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, din cuprinsul condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la reperele stabilite în jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul de unificare al hotărârii prealabile.

Astfel, în legătură cu această cerinţă s-a statuat în mod constant că, în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”.

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială a priori, ci numai acele dispoziţii care au un caracter neclar, dual sau complex şi în consecinţă pot genera interpretări divergente care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în jurisprudenţă (Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020, Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Aceste statuări, care sunt deopotrivă valabile şi în cazul acestei sesizări formulate în litigiul circumscris domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, determină concluzia că, în cauză, această condiţie nu este îndeplinită.

În acest context, instanţa de trimitere a reţinut că reclamantul, în calitate de militar în rezervă, pensionat la 10 decembrie 2022 a solicitat recalcularea soldei de funcţie pentru perioada 6 iunie 2020-10 decembrie 2022, prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată în cuantum de 2.230 lei conform Hotărârii Guvernului nr. 935/2019, începând cu 1 ianuarie 2020 şi respectiv 2.500 lei potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2021 pentru perioada 1 ianuarie- 10 decembrie 2022, înmulţit cu coeficientul de ierarhizare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017.

În consecinţă, titularul sesizării a considerat că raportat la obiectul litigiului şi inexistenţa unor dezlegări ale instanţei supreme în legătură cu această chestiune de drept sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din ordonanţă, care, de altfel, obligă instanţa învestită cu soluţionarea unei astfel de acţiuni să sesizeze instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, motiv pentru care nu a prezentat niciun argument din care să rezulte că problema de drept a cărei dezlegare s-a solicitat ar putea primi interpretări divergente, de natură a genera o jurisprudenţă neunitară.

Dimpotrivă, fără a întâmpina vreo dificultate în interpretarea dispoziţiilor legale care formează obiectul sesizării, în cuprinsul punctului de vedere exprimat, autorul sesizării a argumentat cu suficientă claritate că modul de calcul al soldei de funcţie pretins de reclamant este reglementat doar începând cu anul 2023, conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu şi pentru perioada anterioară acestei date, din care face parte şi aceea cuprinsă între 6 iunie 2020-10 decembrie 2022, care a format obiectul acţiunii.

În consecinţă, s-a concluzionat că modul de calcul urmărit de reclamant nu este prevăzut de legea incidentă pentru perioada de referinţă, iar elementele şi criteriile de alcătuire a dreptului pretins reprezintă o opţiune exclusivă a legiuitorului care a prevăzut aplicarea treptată ale acestora, conform art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În egală măsură, instanţele învestite cu soluţionarea unor cauze similare au pronunţat, atât în primă instanţă, cât şi în soluţionarea căilor de atac, hotărâri în care au prezentat argumente identice cu cele ale titularului sesizării.

În acest context, astfel cum s-a stabilit deja în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „în condiţiile în care instanţa de trimitere expune o interpretare clară şi argumentată în privinţa chestiunii de drept în discuţie, fără a fi prezentate şi argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acestea ar avea un caracter complex ori precar, imperfect, lacunar ori contradictoriu, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile” (Decizia nr. 50 din 26 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 24 noiembrie 2022).

Devine astfel evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenţei unei dificultăţi de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci se solicită, în realitate, o rezolvare a însuşi raportului litigios şi validarea argumentelor prezentate pentru adoptarea soluţiei. Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare au fost învestite instanţele, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acestora.

De asemenea, este relevant că, prin Decizia nr. 82 din 17 martie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 2.342/1/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea privind actualizarea pensiei militare prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile anuale ale Guvernului emise în perioada 2015-2019, incluzând şi Hotărârea Guvernului nr. 935/2019, care face obiectul acestei sesizări.

Una dintre chestiunile de drept abordate prin această decizie a vizat, printre altele, o problemă similară prezentei sesizări, respectiv stabilirea drepturilor salariale ale unor reclamanţi, pensionari militari, ca produs între salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile Guvernului menţionate şi coeficienţii prevăzuţi în anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017.

În concluzie, condiţiile de admisibilitate a sesizării nu sunt îndeplinite în mod cumulativ şi, având în vedere cele expuse anterior, se impune respingerea ca inadmisibilă a acesteia.