Decizia nr. 204 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.779/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă pensia de serviciu a unui fost magistrat, stabilită în baza Legii nr. 303/2004, se actualizează în anul 2023 conform art. 85 din Legea nr. 303/2004 sau în baza art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022. Dacă diferenţele aferente pensiei de serviciu a unui fost magistrat ca urmare a recalculării acesteia în urma majorării indemnizaţiei brute lunare a unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, se acordă cu respectarea termenului de prescripţie calculat de la data la care a fost acordată colegilor magistraţi majorarea care a determinat recalcularea pensiei, aşa cum este indicată în adeverinţă. Dacă aceste diferenţe se impun a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi implică plata de daune-interese moratorii egale cu dobânda legală penalizatoare.”

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi amicus curiae din partea Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 13 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 11.099/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 29 noiembrie 2024, cu nr. 2.779/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 223/2015: ” Art. 65. – (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptăţite, modificările ce se impun. (…) (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.”

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004: ” Art. 85. – (1) Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 83 şi art. 84 alin. (3), precum şi pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat. (2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată. (…)”

Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2022 (în forma în vigoare după modificarea adusă prin Legea nr. 282/2023) Art. 213 alin. (2): „Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.” În forma anterioară: „(2) Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea asupra pensiei a procentului de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Data actualizării şi procentul de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare se comunică Casei Naţionale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicaţi.”

Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal ” Art. V. – Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum şi pentru persoanele în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăşi 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu excepţia pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. III alin. (2) şi (3). Data actualizării, procentul de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, se comunică Casei Naţionale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicaţi.” III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, contestatarul, procuror militar pensionat în regimul Legii nr. 303/2004, a solicitat în contradictoriu cu intimaţii, instituţii publice, anularea a două acte administrative cu privire la întinderea drepturilor de pensie rezultate în urma actualizării acesteia, în sensul că aceste drepturi i-au fost acordate numai pe ultimii 3 (trei) ani calculaţi de la data comunicării adeverinţei de actualizare, şi nu de la 9 decembrie 2018, cum a solicitat, reţinându-se incidenţa art. 65 din Legea nr. 223/2015.

A susţinut că, potrivit art. 83 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu ca magistrat şi pensia militară. Aceeaşi reglementare există şi în Legea nr. 303/2022, anume la art. 205 alin. (4).

Cum contestatarul a optat pentru pensia de serviciu ca magistrat, reglementată de Legea nr. 303/2004, respectiv Legea nr. 303/2022, în mod greşit intimatele au făcut aplicarea în cauză a Legii nr. 223/2015.

Intimata Casa de Pensii (…) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare la termenul legal de 3 ani calculat începând cu data constatării diferenţelor, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În apărare, cu privire la fondul cauzei, a susţinut că doar plata diferenţelor este raportată la termenul de prescripţie de 3 ani care se calculează de la data constatării acestor diferenţe, data la care adeverinţa a fost comunicată acestei instituţii, pensia de serviciu a contestatarului fiind actualizată începând cu 9.12.2018, conform adeverinţei, această dată fiind cea a îndeplinirii condiţiilor de actualizare, şi nu cea a plăţii.

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că pentru soluţionarea contestaţiei administrative formulate de parte împotriva deciziei de pensie s-au aplicat dispoziţiile din Codul civil din 2009 referitoare la prescripţie.

Contestatarul a depus răspuns, subliniind că acesta nu beneficiază de pensie militară de stat, ci de pensie de serviciu stabilită în baza Legii nr. 303/2004 şi că a luat act de dreptul la actualizarea pensiei sale de serviciu la data eliberării adeverinţei, instituţia prescripţiei nefiind incidentă în cauză.

În cadrul soluţionării acţiunii s-au dispus, la 13 noiembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2025 s-a respins sesizarea, din oficiu, de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de învestire a instanţei supreme privind complinirea unei eventuale omisiuni referitoare la exprimarea punctului de vedere asupra modului de dezlegare a problemelor de drept. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât sesizarea se înscrie în câmpul de aplicare a acestui act normativ, aşa cum este definit la art. 1 alin. (2).

Astfel, contestatarul, în calitate de fost magistrat, în prezent pensionat, este o persoană care a făcut parte din personalul plătit din fonduri publice şi pretinde plata unor diferenţe rezultate din actualizarea pensiei sale de serviciu, calculate pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea recunoscută de intimaţi, din cauza stabilirii unui alt moment de început al termenului de prescripţie, respectiv de la data la care a luat cunoştinţă că i se cuvine actualizarea, nu de la data depunerii adeverinţei constatatoare la casa de pensii competentă.

Având în vedere art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, o astfel de sesizare intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii în cauzele care se încadrează la art. 1 din acelaşi act normativ, indiferent de gradul de dificultate, instanţa de trimitere putând fi de la orice nivel, inclusiv de fond.

Concluzia derivă din caracterul imperativ al normelor în discuţie, care exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, dar şi din faptul că, pentru chestiuni dificile de drept, există deja mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Codul de procedură civilă, care nu se modifică prin această ordonanţă, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la acest aspect. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa nu şi-a exprimat poziţia cu privire la chestiunile de drept din cauză. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au depus niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Punctul de vedere exprimat a fost în sensul că, chiar dacă pensia de care beneficiază partea a fost stabilită în baza Legii nr. 303/2004, actualizarea acesteia se face în baza legii noi, respectiv a art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, ca urmare a aplicării în timp a legii civile, aşa cum este stabilit în art. 6 alin. (6) din Codul civil, pensia având caracterul unui bun care intră astfel în ipoteza acestei dispoziţii legale (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Iaşi).

Actualizarea pensiei de serviciu prin raportare la indemnizaţia brută lunară a unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, având în vedere scopul acesteia, respectiv de a se menţine pensia stabilită în baza Legii nr. 303/2004 la nivelul drepturilor salariale în plată, se acordă de la data la care majorarea care a determinat recalcularea pensiei a fost acordată colegilor magistraţi, dată indicată în adeverinţa emisă în acest sens (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Iaşi).

Diferenţele aferente pensiei de serviciu a unui fost magistrat ca urmare a recalculării acesteia în urma majorării indemnizaţiei brute lunare a unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, se acordă cu respectarea termenului de prescripţie calculat de la data comunicării către casa de pensii a adeverinţei emise de angajator (Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui) sau de la data din adeverinţă (Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Ilfov).

Diferenţele se impun a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi implică plata de daune-interese moratorii egale cu dobânda legală penalizatoare (Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 4 din 3 martie 2025 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 14 aprilie 2025), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că sintagma „în cadrul termenului general de prescripţie” indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (l 1 ) ale aceluiaşi articol, calculată regresiv de la data constatării diferenţelor.

Prin Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 26 mai 2025), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „Dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obţine o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaştere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum şi adeverinţa eliberată de angajator cu menţiunea în acest sens. Consecinţa incidenţei art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 o reprezintă acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării şi cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor prevederi legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie se reţine că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă, întrucât vizează plata drepturilor de pensie rezultate în urma actualizării pensiei stabilite iniţial, în condiţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Referitor la cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate soluţionării acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, care ar fi, cum eronat se reţine în sesizare, „obligată” ope legis să declanşeze mecanismul prejudicial, indiferent de existenţa chestiunii de drept sau de gradul de dificultate a acesteia.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în cel al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor supuse analizei.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) cu privire la claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025), evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanţelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluţie de admitere, ci şi pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

Aşadar, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

În prezenta cauză, pentru ca problema ce constituie obiect al sesizării să reprezinte o veritabilă chestiune de drept, în coordonatele condiţiei de admisibilitate menţionate anterior, se impune a se verifica dacă există o normă de drept cu un conţinut neclar, ambiguu, susceptibil de interpretări diferite, în viziunea instanţei de trimitere, şi în ce măsură există, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept.

În acest sens se constată că instanţa de trimitere nu a exprimat un punct de vedere prin care să justifice necesitatea formulării sesizării cu privire la niciuna dintre cele trei întrebări pe care le-a enunţat, aceasta nu a indicat care sunt textele de lege susceptibile a primi o interpretare diferită şi nu a prezentat posibilele interpretări ale acestora care ar implica riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, nici în încheierea iniţială de sesizare şi nici prin cea prin care a susţinut că nu se impune completarea cu un punct de vedere, ci s-a rezumat a aprecia că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 au un caracter imperativ în sensul că sesizarea este obligatorie şi intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii, indiferent de gradul de dificultate.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudenţa consolidată a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit faptul că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă, ci se completează cu cele ale art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte atât cerinţa identificării şi evaluării conţinutului normei juridice apte de a face obiectul unei sesizări în această procedură, cât şi respectarea standardului, consacrat în practica judiciară, de redactare a sesizării.

Litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare poartă asupra solicitării formulate de contestatar, magistrat militar pensionar (beneficiar al unei pensii de serviciu emise potrivit dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, căruia i s-a eliberat, în baza unui ordin al fostului angajator, o adeverinţă de actualizare a bazei de calcul cu includerea V.R.S. 605,225, începând cu 9 decembrie 2018), de plată a diferenţelor de pensie rezultate din actualizare începând cu data prevăzută în adeverinţă, cu înlăturarea termenului general de prescripţie a cărui aplicare de către casa de pensii a determinat calcularea acestor drepturi doar pentru 2020-2023.

Analizând prima întrebare din conţinutul sesizării, se constată că instanţa de trimitere solicită un răspuns cu privire la norma de drept aplicabilă actualizării, respectiv ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă în cauză se aplică dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 303/2004 sau cele ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022.

Distinct de faptul că întrebarea, astfel cum a fost formulată, nu este însoţită de considerente justificative, aceasta nu vizează interpretarea unui text de lege, ci identificarea înseşi a legii aplicabile în cauză, atribut exclusiv al instanţei care soluţionează litigiul. Totodată, din verificarea conţinutului încheierii de sesizare nu rezultă nici existenţa unei legături a acestei întrebări cu soluţionarea litigiului, în condiţiile în care contestatarul nu a supus cenzurii instanţei algoritmul de actualizare dedus din conţinutul legii aplicabile, care, astfel, nu constituie o chestiune ce necesită a fi dezlegată în dosarul în care s-a formulat sesizarea.

Prin urmare, întrebarea prin care se solicită determinarea normei juridice aplicabile procedurii de actualizare nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, aceasta se referă la perioada de timp pentru care se plătesc diferenţele de pensie cuvenite fostului magistrat militar, rezultate din modificarea bazei de calcul în urma majorării indemnizaţiei brute lunare a unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului. Instanţa de trimitere întreabă dacă acestea se acordă pentru 3 ani anteriori datei comunicării adeverinţei emise de angajator către casa de pensii sau, astfel cum solicită contestatarul, de la data indicată în adeverinţă, anterioară termenului menţionat anterior, cu înlăturarea prescripţiei.

În legătură cu această problemă contestatarul a susţinut că, în legile succesive ce reglementează statutul magistraţilor (Legea nr. 303/2004, respectiv Legea nr. 303/2022), nu există nicio prevedere care să limiteze perioada de plată a diferenţelor de pensie, iar Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, emitentul deciziei contestate, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Nici în această situaţie instanţa de trimitere nu se raportează la un text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări contradictorii pe care l-ar considera aplicabil. Dimpotrivă, solicită completului de unificare a jurisprudenţei să stabilească dacă diferenţele de pensie se plătesc într-un termen de prescripţie de 3 ani calculat de la data comunicării adeverinţei către casa de pensii, astfel cum a procedat aceasta aplicând prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, sau de la data prevăzută în adeverinţă ca fiind data de la care baza de calcul se consideră a fi fost modificată. Cu alte cuvinte, ca în situaţia primei întrebări, instanţa de trimitere solicită determinarea normei juridice incidente, respectiv dacă contestatarului îi sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 223/2015 care se raportează la un termen de prescripţie de 3 ani sau cele ce reglementează statutul magistraţilor, în succesiunea lor temporală, Legea nr. 303/2004, respectiv Legea nr. 303/2022.

Or, astfel cum s-a menţionat anterior, stabilirea legii aplicabile este atribuţia exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, ca parte a raţionamentului judiciar formulat în vederea pronunţării unei hotărâri care să ducă la rezolvarea litigiului.

Cu toate acestea, distinct de obligaţia instanţei de trimitere de a identifica norma aplicabilă în situaţia emiterii unei decizii de actualizare a pensiei unui magistrat militar, este de reţinut că existenţa unui termen în care se calculează şi se plătesc diferenţele rezultate în urma modificării bazei de calcul al pensiei de serviciu pentru magistraţii pensionari a fost rezolvată în procedura de unificare a jurisprudenţei, prin decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că existenţa acestor dezlegări date de instanţa supremă este de natură a oferi instanţelor repere suficiente, aplicabile mutatis mutandis în soluţionarea unei astfel de cauze.

Un prim reper jurisprudenţial se regăseşte în dezlegările conţinute în Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a stabilit că „Dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obţine o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaştere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum şi adeverinţa eliberată de angajator cu menţiunea în acest sens. Consecinţa incidenţei art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 o reprezintă acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării şi cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010”.

În considerentele acestei decizii, pronunţată în legătură cu o sesizare formulată într-un dosar cu o situaţie similară (actualizarea pensiei unui magistrat căruia i s-a emis o adeverinţă care consfinţea dreptul la o bază de calcul majorată, începând cu 2018), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în cazul unei astfel de cereri de actualizare a bazei de calcul (pentru care normele speciale ce guvernează materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor nu reglementează alte modalităţi de modificare a parametrilor de determinare a întinderii acestor drepturi), jurisprudenţa asigurărilor sociale a recunoscut în mod uniform necesitatea completării acestor norme speciale cu legea generală în materia stabilirii pensiilor din sistemul public, în măsura în care nu contravine legii speciale. De aceea, în practica instanţelor au fost valorificate, când au fost îndeplinite cerinţele legale, dispoziţiile din legea generală referitoare la recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie, cuprinse în art. 107 din Legea nr. 263/2010 (paragrafele 71 şi 72).

Analizând distincţia dintre instituţia revizuirii, reglementată de art. 107 alin. (1), şi cea a recalculării, reglementată de art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a unor drepturi salariale rezultate din identificarea eronată a celor avute în vedere la data emiterii deciziei de pensionare, aferente perioadei de încadrare în funcţie, ca urmare a unei greşeli de stabilire a indemnizaţiei, este o ipoteză încadrabilă în teza reglementată de art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 şi că „adeverinţa emisă de angajator nu atestă venituri suplimentare nevalorificate pentru a fi incidente dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010”. „În condiţiile în care se constată că venitul brut pe baza căruia s-a stabilit anterior pensia fusese determinat eronat şi se prezintă o altă adeverinţă care atestă venitul brut corect precizat, reclamantul este îndreptăţit la revizuirea pensiei în temeiul art. 107 alin. (1) în limitele termenului legal reglementat de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010” (paragrafele 101-104).

Un al doilea reper jurisprudenţial îl constituie Decizia nr. 4 din 3 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „în cadrul termenului general de prescripţie” indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (1 1 ) ale aceluiaşi articol, calculată regresiv de la data constatării diferenţelor.

În considerentele acestei decizii, la paragrafele 81 şi 89-92, s-a reţinut că: ” În exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, în legătură cu aplicarea prevederilor art. 107 alin. (1) din lege, casele teritoriale de pensii nu îndeplinesc o activitate jurisdicţională, guvernată de normele de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă, ci una administrativă, asupra căreia instanţele judecătoreşti competente exercită un control de legalitate la cererea părţii interesate.” (paragraful 81) şi că „individualizarea perioadei de timp pentru care pensionarul este îndreptăţit să obţină diferenţele de pensie constituie o chestiune de drept substanţial care ţine de însăşi temeinicia dreptului subiectiv afirmat de acesta şi care se verifică prin raportare la modul de calcul reglementat expres prin art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, şi anume regresiv, cu începere de la data constatării diferenţelor. 90. Cu alte cuvinte, limita temporală fixată de legiuitor trebuie privită în legătură cu acea componentă a dreptului subiectiv civil care conferă titularului său posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv să aibă o anumită conduită, respectiv să îi acorde diferenţele rezultate în urma revizuirii pensiei pe perioada determinată de lege, şi nu în legătură cu dreptul la revizuirea pensiei, care este imprescriptibil, ori cu dreptul material la acţiune. 91. Împrejurarea că legiuitorul nu a prevăzut o durată fixă a termenului, ci a înţeles să facă trimitere pentru determinarea acestuia la noţiunea de «termen general de prescripţie», nu schimbă această concluzie, faţă de câmpul de aplicare a normei şi destinatarii acesteia. 92. Astfel, raportat la faptul că, în procedura administrativă derulată în faţa caselor teritoriale de pensii în legătură cu aplicarea art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la regimul invocării excepţiilor procesuale în cursul procesului civil, casele teritoriale de pensii competente trebuie să ducă la îndeplinire obligaţia ce le revine în temeiul prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol, în coordonatele trasate în mod imperativ de legiuitor, prin acordarea din oficiu a diferenţelor rezultate în urma revizuirii pensiei, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat regresiv de la data constatării acestora.”

Considerentele expuse anterior sunt clare şi neechivoce cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor care reglementează termenul în care pot fi acordate diferenţele de pensie, atât în ipoteza în care se identifică norma aplicabilă ca fiind art. 65 din Legea nr. 223/2015, cât şi în ipoteza în care se apreciază că se aplică dispoziţiile din statutul magistraţilor care se completează, în această situaţie, cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, există dezlegări de principiu date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanţei de trimitere în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei atribuţia jurisdicţională de a verifica şi respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a instanţei supreme şi, după stabilirea normei juridice incidente, de a extrage acele elemente de interpretare care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului dedus judecăţii pentru a statua asupra problemei termenului în care se plătesc diferenţele de pensie.

În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare, referitoare la actualizarea diferenţelor de pensie cu indicele de inflaţie şi plata de daune-interese sub forma dobânzii legale, nu rezultă nici din încheierea de sesizare şi nici din punctele de vedere exprimate de instanţe existenţa vreunei dificultăţi de interpretare a vreunei norme de drept substanţial pe care se fundamentează pretenţia formulată în faţa instanţei, de altfel, neindicată în conţinutul întrebării, admiterea sau neadmiterea pretenţiei, astfel formulată, fiind o chestiune ce ţine de soluţionarea cererii, aflată în atribuţia instanţei de trimitere.