Decizia nr. 52/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2279/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.279/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.081/62/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 2 octombrie 2024, în Dosarul nr. 3.081/62/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Stabilirea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia la procentul de 75% în favoarea reclamanţilor, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), şi la reglementările internaţionale în materie de discriminare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 octombrie 2024, cu nr. 2.279/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 6. – Principii ” Art. 6. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)” Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” – capitolul II: Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale ” Art. 7. – (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: (…) asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU – SMURD, UPU, CPU), secţii şi compartimente de ATI, de terapie intensivă şi de terapie acută (…), cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli; (…) (3) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. (…)”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 12. – (1) Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federaţie reprezentativă pe grup de unităţi/sector sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din prezentul regulament-cadru.” Anexa nr. II – Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare ” Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: (…) 17. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de ATI şi de terapie intensivă. (…) Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federaţie reprezentativă pe grup de unităţi/sector şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă cu nr. 3.081/62/2023, reclamanţii – personal contractual, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, au solicitat să se constatate existenţa unei situaţii de discriminare între reclamanţi şi ceilalţi angajaţi ai secţiei ATI din cadrul spitalului privind cuantumul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase; să fie obligat pârâtul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în favoarea reclamanţilor, în cuantum de 75%, începând cu data de 1 ianuarie 2021 (cu menţiunea că pentru unul dintre reclamanţi data este 1 iunie 2022); să fie obligat pârâtul să plătească, începând cu data de 1 octombrie 2021 (cu menţiunea anterioară), diferenţa între salariul cuvenit şi cel încasat, sume actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală până la data plăţii.

În motivare s-a arătat că reclamanţii au calitatea de personal contractual, fiind angajaţi ai Secţiei ATI şi compartimentelor ATI (ORL, oftalmologie, urologie), potrivit contractului individual de muncă şi fişei postului, fiind încadraţi ca medici, asistenţi, infirmiere şi îngrijitoare. În fapt, îşi desfăşoară activitatea în Pavilionul Tractorul din cadrul spitalului pârât. Până în luna martie 2018 au primit spor pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 75%. În martie 2018, cuantumul a fost redus la 55%. În perioada pandemiei, personalul încadrat în cadrul secţiei/compartimentelor ATI a beneficiat de sporurile prevăzute de legislaţia în vigoare la acel moment.

Pentru asistente, infirmiere şi îngrijitoare s-a revenit la acordarea sporului în cuantum de 55%, începând cu data de 1 octombrie 2021, iar pentru medicii angajaţi în cadrul secţiei, începând cu luna iunie 2022.

Reclamanţii au susţinut că s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a situaţiei. Au arătat că, în aceste condiţii, este evident că acordarea sporului în mod diferenţiat este nelegală, discriminatorie.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că activitatea secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă (ATI) din spitale se desfăşoară conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.500/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1.500/2009).

Potrivit ordinului sus-menţionat, prin sintagma „anestezie şi terapie intensivă” se înţelege specialitatea medicală care asigură: condiţiile necesare pentru desfăşurarea actului chirurgical, îngrijirea perioperatorie şi terapia durerii, alte proceduri diagnostice şi/sau terapeutice, prin mijloace farmacologice şi tehnice specifice; suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea şi tratamentul disfuncţiilor şi/sau leziunilor acute de organ care ameninţă viaţa.

În temeiul acestui ordin, Secţia ATI a spitalului pârât este încadrata în categoria I – nivel de competenţă extinsă.

Potrivit Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de ATI şi de terapie intensivă beneficiază de sporul de la 55% până la 85% din salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâtul a decis acordarea defalcată a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în funcţie de complexitatea cazuisticii şi a condiţiilor de lucru. Astfel, pe Compartimentul ATI – Pavilionul Tractorul s-a decis acordarea sporului de 55%. Consideră că faţă de reclamanţi nu a fost încălcat principiul nediscriminării, atât timp cât aceştia desfăşoară activitate de anestezie şi terapie intensivă cu un grad mai scăzut de complexitate faţă de personalul din cadrul Secţiei clinice ATI – Pavilionul central, raportat la număr de pacienţi, cazuistică, dotare, complexitate patologii, lipsa gărzii etc.

La termenul din 18 septembrie 2024, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin Încheierea pronunţată la 2 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că obiectul litigiului priveşte stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 3.081/62/2023 a apreciat că problema ce se cere a fi lămurită este aceea dacă reclamanţii din prezenta cauză sunt îndreptăţiţi să beneficieze de sporul pentru condiţii periculoase de 75% de care au mai beneficiat şi care în prezent a fost redus de angajator la 55%.

Sporurile ce li se cuvin reclamanţilor sunt prevăzute în Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, respectiv spor de la 55% până la 85% din salariul de bază, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de ATI şi de terapie intensivă, dispoziţiile legale neprevăzând un procent fix de 75% pentru toate secţiile spitalului care au specific diferit şi pacienţi cu patologii diferite.

Stabilirea cuantumului exact şi concret al sporului a fost lăsată de legiuitor la aprecierea conducerii fiecărei unităţi sanitare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Astfel, valoarea sporului pentru condiţii periculoase este supusă negocierii, dar şi condiţiei ca aceasta să se încadreze în bugetul de venituri şi cheltuieli, fără a depăşi procentul de 30% din suma salariilor de bază pe ordonatorul principal de credite, iar angajatorul poate să aprecieze asupra diferenţierii acordării sporurilor la nivelul spitalului.

În consecinţă, sporul pentru condiţii de muncă se poate acorda categoriilor de personal nominalizate numai atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale stabilite, în cuantumul stabilit conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), şi cu condiţia încadrării cumulative atât în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul propriu, cât şi în limitele impuse de ordonatorul principal de credite, în baza prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit prevederilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească sporurile şi răspund, în condiţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi ale art. 42 din Legea-cadru nr. 153/2017, atât de stabilirea nivelului sporurilor, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul propriu, cât şi de respectarea limitelor impuse de ordonatorul principal de credite în baza art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

La nivelul spitalului pârât, pentru compartimentele în care lucrează reclamanţii s-a decis acordarea defalcată a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în funcţie de complexitatea cazuisticii şi a condiţiilor de lucru.

Analizând îndeplinirea acestor criterii, instanţa de trimitere a apreciat că acordarea sporurilor în cuantumuri diferite pentru fiecare secţie a spitalului nu poate fi interpretată ca o discriminare, aşa cum susţin, în mod nefondat, reclamanţii, întrucât sunt secţii complet diferite, cu specialităţi diferite şi activitate diferită.

Nu constituie discriminare stabilirea unor sporuri diferite pentru angajaţii diferitelor compartimente din cadrul aceluiaşi angajator, având în vedere faptul că acesta stabileşte sporurile cuvenite angajaţilor diferitelor compartimente în baza unor criterii obiective (riscul de expunere la îmbolnăviri, numărul de pacienţi şi de paturi etc.). Având în vedere gradul scăzut de ocupare a paturilor în Compartimentul ATI – Pavilion Tractorul, nu se justifică majorarea valorii sporului pentru condiţii periculoase acordat reclamanţilor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, practica judiciară pertinentă transmisă de către majoritatea curţilor de apel şi opiniile exprimate de cele mai multe dintre colectivele de judecători sunt în sensul că acordarea sporului în mod diferenţiat este legală şi nu se circumscrie unei încălcări a principiului nediscriminării.

Sporul se acordă de către angajator, între limitele prevăzute de lege, tot angajatorului revenindu-i atributul de a aprecia asupra procentului acordat, el fiind cel care, în raport cu activitatea desfăşurată, specificul activităţii din compartimentul vizat, numărul de pacienţi şi cazuistica acestui compartiment, dotarea tehnică, complexitatea patologiilor, lipsa gărzilor ATI etc., poate dispune acordarea unui procent al sporului mai mic decât în alt compartiment ATI, în care activitatea este mult mai complexă.

Stabilirea unor criterii în raport cu care se acordă un anumit procent, în marja prevăzută de lege, nu se circumscrie unei încălcări a principiului nediscriminării.

În acest sens au pronunţat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă, Tribunalul Alba – Secţia I civilă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vaslui.

O singură instanţă – Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă – a apreciat că, în lipsa agreării prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate a unei acordări diferenţiate a procentului reprezentând spor salarial pentru condiţii de muncă identice, aceasta reprezintă o situaţie de discriminare, inclusiv în sensul Legii-cadru nr. 153/2017, care, deşi prevede o marjă a acestui spor „de la 55% până la 85%”, nu prevede posibilitatea acordării diferenţiate între salariaţi de la acelaşi loc de muncă.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice în problema de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

În procedura de unificare a practicii judiciare a fost pronunţată Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legeacadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a fost formulată în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate se face în temeiul dispoziţiilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ce se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3), „ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

De asemenea, în art. 3 s-a prevăzut că „dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă”.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”).

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; – existenţa unei chestiuni de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate.

Sesizarea pentru pronunţarea hotărârii prealabile este formulată de completul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, învestit în primă instanţă cu soluţionarea acţiunii în litigii de muncă, declanşate de reclamanţi – personal contractual din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în favoarea reclamanţilor, în cuantum de 75%, începând cu data de 1 ianuarie 2021 (cu menţiunea că pentru unul dintre reclamanţi data este 1 iunie 2022), raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi la plata diferenţelor dintre salariul cuvenit şi cel încasat efectiv, sume actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală până la data plăţii.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii în cauza în care este formulată sesizarea se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie legală enunţată, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, în accepţiunea autonomă dată acestei instituţii în mecanismul hotărârii prealabile, susceptibilă de interpretări diferite din partea instanţelor de judecată şi, astfel, cu potenţial de jurisprudenţă neunitară, de natură să facă incident mecanismul unificării a priori a practicii judiciare, se observă că, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu a prezentat niciun argument pentru care a considerat necesar să apeleze la acest remediu al reglării prealabile a jurisprudenţei, ci a menţionat, la modul general, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Întrebarea prealabilă cu care a fost sesizată instanţa supremă, în cadrul acestui mecanism de unificare, vizează următoarea chestiune: stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de Regulamentulcadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia la procentul de 75% în favoarea reclamanţilor, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi la reglementările internaţionale în materie de discriminare.

Cu alte cuvinte, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă personalul contractual încadrat ca medic, asistent, infirmieră şi îngrijitoare în cadrul Secţiei ATI şi compartimentelor ATI (ORL, oftalmologie, urologie) – Pavilionul Tractorul din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi care beneficiază de spor pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 55% pentru activitatea prestată poate obţine o egalizare a sporului la procentul de 75% achitat personalului din cadrul ATI – Pavilionul central, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării.

Aceasta în condiţiile în care atât Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 prevăd faptul că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit acestei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Împrejurarea că până în martie 2018 a fost recunoscut sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 75% întregului personal încadrat în secţiile/compartimentele ATI, în timp ce, începând cu data de 1 octombrie 2021, s-a stabilit un procent diferenţiat al sporului, respectiv de 55% pentru personalul încadrat în secţiile/compartimentele ATI – Pavilionul Tractorul, faţă de 75% pentru personalul încadrat în aceleaşi secţii din Pavilionul central, nu se circumscrie noţiunii de „chestiune de drept”, susceptibilă de o interpretare de principiu, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, ci doar într-un aspect al apărării procesuale punctuale, lăsat la stricta apreciere şi verificare a instanţei învestite cu judecata fondului litigiului.

O atare concluzie este determinată de faptul că solicitarea formulată de către instanţa de trimitere nu cuprinde identificarea unei norme de drept, primară sau secundară, aptă de a genera poziţii divergente de interpretare şi care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Dimpotrivă, întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare şi aplicare a legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau să o delege.

Aceasta, faţă de împrejurarea că ceea ce se pune în discuţie este obligaţia, în concret, raportat la datele speţei, a instanţei de judecată de a cenzura refuzul ordonatorului de credite de acordare a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 75% pentru întregul personal contractual angajat în cadrul secţiilor/compartimentelor ATI, în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării.

Referitor la această cerinţă, respectiv ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în jurisprudenţa sa, că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”, fiind supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

În jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă s-a statuat constant că „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”. În acest sens au fost pronunţate, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, etc.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de interpretarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Concluzionând, noţiunii de „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin urmare, lămurirea chestiunii cuantumului sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia la procentul de 75% în favoarea reclamanţilor, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi la reglementările internaţionale în materie de discriminare, adică soluţionarea pe fond a procesului, este şi rămâne în competenţa Tribunalului Braşov – Secţia civilă, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti, de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În atare situaţie, nefiind întrunită cerinţa unei chestiuni de drept, nu se poate reţine admisibilitatea accesării mecanismului de unificare a practicii judiciare de către instanţa de trimitere.