Decizia nr. 112/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2393/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.393/1/2024, la care au fost conexate dosarele nr. 2.394/1/2024 şi nr. 2.395/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă în dosarele nr. 2.635/40/2023, nr. 2.799/40/2023 şi nr. 1.629/40/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani a depus un punct de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 septembrie 2024, în Dosarul nr. 2.635/40/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salarizarea personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi de anexa nr. I cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2024, cu nr. 2.393/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 31 martie 2025.

La data de 30 octombrie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea la acest dosar a dosarelor nr. 2.394/1/2024 şi nr. 2.395/1/2024, ce au ca obiect sesizările formulate de Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.799/40/2023, respectiv în Dosarul nr. 1.629/40/2023, cu privire la aceeaşi problemă de drept. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 12. – Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare (1) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă la data de 6 noiembrie 2023 în Dosarul nr. 2.635/40/2023, la data de 22 noiembrie 2023 în Dosarul cu nr. 2.799/40/2023 şi la data de 17 iulie 2023 în Dosarul nr. 1.629/40/2023, reclamanţii au chemat în judecată pârâtele – unităţi de învăţământ.

În Dosarul nr. 2.635/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.08.2018 şi până la pronunţarea hotărârii, prin punerea în plată a coeficientului de multiplicare stabilit în tabelele din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” – cap. I lit. A pct. 2 şi 3, respectiv: coeficient 2,49 pentru contabilul şef-administrator financiar de unitate şcolară de grad II (faţă de coeficientul 2,36 pus în plată); coeficient 2,49 pentru secretarul şef de unitate şcolară de grad II (faţă de coeficientul 2,34 pus în plată); obligarea pârâtei la recalcularea salariilor începând cu data de 1.01.2023 şi până la data pronunţării hotărârii prin aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de multiplicare stabiliţi (coeficient 2,49 contabilului şef şi secretarului şef) cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre salariile stabilite la pct. 1 şi 2 şi salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferenţele din actualizare conform indicelui naţional de inflaţie şi dobândă legală; obligarea părţii pârâte la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienţilor de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 şi 3 (începând cu data de 1.08.2018) şi prin înmulţirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult – în funcţie de modificările ce vor din interveni din 1.01.2023 şi până la soluţionarea cauzei, dar şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi/sau coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În Dosarul nr. 2.799/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.08.2018 şi până la pronunţarea hotărârii, prin punerea în plată a coeficientului de multiplicare stabilit în tabelele din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” – cap. I lit. A pct. 2 şi 3, respectiv: coeficient 2,8 pentru director de unitate şcolară de grad I (faţă de coeficientul 2,56 pus în plată); obligarea părţii pârâte la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.01.2023 şi până la data pronunţării hotărârii, prin aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulţirea coeficientului de multiplicare de 2,8 cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022; obligarea părţii pârâte la plata diferenţelor dintre salariile stabilite la pct. 1 şi 2 şi salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferenţele din actualizare conform indicelui naţional de inflaţie şi dobânda legală; obligarea pârâtei la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienţilor de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 şi 3 (începând cu data de 1.08.2018) şi prin înmulţirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult – în funcţie de modificările ce vor interveni din 1.01.2023 şi până la soluţionarea cauzei, dar şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi/sau coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În Dosarul nr. 1.629/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.01.2023 şi până la data pronunţării hotărârii, prin aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de multiplicare cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022; obligarea părţii pârâte la plata diferenţelor dintre salariile stabilite la pct. 1 şi 2 şi salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferenţele din actualizare conform indicelui naţional de inflaţie şi dobândă legală; obligarea pârâtei la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienţilor de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 şi 3 (începând cu data de 1.08.2018) şi prin înmulţirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult – în funcţie de modificările ce vor interveni din 1.01.2023 şi până la soluţionarea cauzei, dar şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite şi pe viitor, atât timp cât dispoziţiile art. 12 şi/sau coeficienţii de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În motivarea cererilor s-a arătat că, în fapt, reclamanţii fac parte din personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, fiind angajaţi ai pârâtelor.

Pârâtele, unităţi de învăţământ, în dosarele nr. 2.635/40/2023 şi nr. 2.799/40/2023, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererilor, ca neîntemeiate. Prin întâmpinare, au susţinut faptul că unitatea de învăţământ a respectat dispoziţiile legale în vigoare în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamanţilor, acestea fiind stabilite prin aplicarea prevederilor legale incidente.

În şedinţele publice din 25 septembrie 2024, instanţa de trimitere, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, iar apoi a suspendat judecata. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile cauzelor fie nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept în discuţie, fie şi-au exprimat acordul în şedinţă publică în sensul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În exprimarea punctului de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept, completul de judecată învestit cu soluţionarea celor trei cauze, respectiv a dosarelor nr. 2.635/40/2023, nr. 2.799/40/2023 şi nr. 1.629/40/2023, a constatat că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar că pe parcursul aplicării sale s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deşi se statua că salarizarea se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un nou regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Astfel, raţionamentul raportării salariului la salariul minim pe economie conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu s-a aplicat începând cu anul 2023. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele aspecte în cadrul practicii judiciare identificate:

Instanţele au arătat că de la data apariţiei Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-au acordat coeficienţii prevăzuţi în această lege, aceştia fiind stabiliţi ca barem pentru anul 2022, ca finalitate de aplicare. S-a mai arătat că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar pe parcursul aplicării sale s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deşi se statua că salarizarea se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un nou regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Prin urmare, raţionamentul raportării salariului la salariul minim pe economie conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu s-a mai aplicat începând cu anul 2023.

De asemenea, s-a apreciat că, având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, în interpretarea art. 12 din Legeacadru nr. 153/2017, începând cu data de 1.01.2023, salarizarea personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar nu se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexa nr. I la aceeaşi lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 155 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 13 august 2024, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblul său, şi dispoziţiile art. II din aceasta, ale art. 12 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 12 alin. (2) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispoziţiilor legale supuse interpretării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea sesizărilor conexate în analiză, temeiul de drept al acestora îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispoziţiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede că „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Înalta Curte mai reţine că, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziţii normative, anume atât prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului, cât şi prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudenţial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere şi în scopul desluşirii înţelesului noii reglementări din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ţinut cont de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Spre deosebire însă de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, aşadar, în continuare condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept” în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerenţa practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noţiune autonomă identică, aceea de „chestiune dificilă de drept”, dar al cărei conţinut juridic să fie diferit faţă de acela din legea generală.

Or, în jurisprudenţa creată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinţei privitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, şi potenţial generatoare de practică neunitară, declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare nu este necesară în această ipoteză.

În acest cadru nu trebuie omisă cerinţa ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Astfel, instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligaţia să se conformeze cerinţelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. După cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme, din cuprinsul punctului de vedere al instanţei inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesităţii mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite, dificultatea reală şi serioasă în care se află instanţa în alegerea uneia dintre variantele potenţiale de interpretare, ce depăşeşte obligaţia generală a instanţelor de drept comun de interpretare a legii şi aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

În cauza de faţă, sesizarea adresată în condiţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplineşte însă condiţia existenţei unei chestiuni dificile de drept, deşi celelalte trei condiţii menţionate anterior sunt îndeplinite, respectiv existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă, cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, iar problema litigioasă nu reiese a face obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la condiţia cumulativă neîndeplinită, Înalta Curte constată din analiza încheierilor de şedinţă publică din 25 septembrie 2024, pronunţate în dosarele Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă, faptul că instanţa de trimitere nu indică nicio dificultate de analiză şi soluţionare a chestiunii de drept pentru care a realizat cele trei sesizări.

În acest sens, referitor la capătul de cerere formulat de reclamanţi privind modul de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2023, Înalta Curte observă că Tribunalul Botoşani, după ce expune mai întâi dispoziţiile art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, continuă cu indicarea prevederilor art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, iar apoi cu menţionarea existenţei unor norme derogatorii de la art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, pentru ca în final să indice reglementarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

În acest context normativ expus, Tribunalul Botoşani conchide, arătând că „este astfel evident faptul că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar, pe parcursul aplicării sale, s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deşi se statua că salarizarea se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Astfel, raţionamentul raportării salariului la salariul minim pe economie, conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu s-a aplicat începând cu anul 2023. Pentru aceste motive, instanţa a respins cererile sindicatului reclamant în cauzele soluţionate până în prezent”.

Astfel, lectura încheierilor de sesizare nu permite decelarea vreunei dificultăţi a Tribunalului Botoşani de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale relevante soluţionării obiectului cererilor de chemare în judecată formulate prin prisma cauzei lor juridice, judecătorul fondului neindicând faptul că problema de drept propusă instanţei supreme ar fi născută dintr-un text incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii. Dimpotrivă, Tribunalul Botoşani exprimă o certitudine asupra modului de interpretare a ansamblului normativ dedus soluţionării, prin sublinierea unei evidenţe a concluziei reieşite din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale pe care le identifică a fi relevante. În acest sens, Tribunalul Botoşani se rezumă la o prezentare a textelor normative indicate a fi relevante pentru proces în contextul obiectului cererii de chemare în judecată, precum şi la expunerea unei concluzii de certitudine a modului lor de aplicare şi interpretare.

Totodată, dincolo de analiza efectuată la nivelul instanţei de trimitere prin încheierile de sesizare, aspectele reieşite din punctele de vedere teoretice sau jurisprudenţa identificată la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti din România (tribunale şi curţi de apel), ca urmare a demersurilor prealabile efectuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura de soluţionare a cauzelor de faţă, nu indică existenţa vreunui dubiu asupra aplicării şi interpretării contextului normativ, ci răspunsurile transmise ori hotărârile judecătoreşti comunicate indică o abordare unitară, similară celei prezentate de Tribunalul Botoşani.

În mod corespunzător, declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare nu reiese a fi necesară în această ipoteză, dat fiind că nu rezultă vreun caracter neclar al normelor relevante proceselor de fond, care să fi fost susceptibile de interpretări diferite, lipsind o dificultate reală şi serioasă în care să se afle instanţa de trimitere în alegerea uneia dintre variantele potenţiale de interpretare.

Altfel spus, un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată şi apărările formulate în fiecare cauză, permite identificarea dispoziţiilor aplicabile, iar conţinutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind aşadar potenţialul de a genera practică neunitară.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar şi subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă, generând dificultăţi de înţelegere şi aplicare, având astfel vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară, ceea ce nu este cazul în speţă.

În consecinţă, cum mecanismul instituit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluţioneze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizărilor ce i-au fost adresate, astfel că acestea vor fi respinse ca inadmisibile.