Decizia nr. 333/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2995/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.995/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.437/109/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere la raport de către părţi. Apelanta-reclamantă a depus note scrise.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 4.437/109/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă neemiterea deciziei de încetare a raportului de muncă coroborată cu lipsa cererii scrise pentru continuarea executării contractului individual de muncă, formulată cu 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condiţiilor de înscriere la pensie, poate fi interpretată drept voinţa părţilor de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă ce atrage permisiunea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în condiţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 decembrie 2024 cu nr. 2.995/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 28 septembrie 2025. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii): ” Art. 56. – (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II; (…) (2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare. (…)”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 118. – (1) În sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi dependente, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă; (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. xxxxxx/24.08.2023 emise de pârâta casa teritorială de pensii, prin care s-a procedat la anularea deciziei sale de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, în baza dispoziţiilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, precum şi împotriva Deciziei nr. xxxxxx/30.08.2023 emise de pârâtă, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din pensie, solicitând anularea ambelor decizii şi restituirea sumelor ce au fost încasate în baza deciziei de debit.

În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea adresată casei judeţene de pensii a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 15 mai 2022, dată la care împlinea vârsta de 56 de ani şi 3 luni, cu reducerea vârstei standard de pensionare datorită activităţii desfăşurate în grupa a II-a de muncă.

La momentul depunerii cererii de înscriere la pensie, reclamanta avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, regăsindu-se în situaţia prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. b) din Legea nr. 263/2010, în care se află şi în prezent.

Prin Decizia nr. xxxxxx/18.05.2022 a casei teritoriale de pensii i s-a admis cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 6 ani şi 8 luni în contextul celor mai sus arătate, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu data de 15 mai 2022.

A subliniat reclamanta faptul că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere dispoziţiile art. 55 şi art. 104 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, iar pentru plata drepturilor de pensie dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, plata drepturilor de pensie nefiind condiţionată de încetarea calităţii de asigurat al sistemului public de pensii.

La data de 23 mai 2022, în baza art. 106 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, a fost notificat angajatorul privind înscrierea sa la pensie pentru limită de vârstă.

La 24 august 2023, pârâta a emis decizia contestată, în temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi în raport cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, prin care a fost anulată decizia de înscriere la pensie pentru limită de vârstă şi dispusă sistarea drepturilor de pensie începând cu data acordării lor – 15 mai 2022, deşi la acele momente reclamanta a îndeplinit condiţiile legale pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, potrivit Legii nr. 263/2010, sub aspectul vârstei de pensionare şi stagiului de cotizare.

Reclamanta a apreciat că, în speţă, cadrul legal este reglementat de dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 263/2010, nefiind incidente prevederile art. 113 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, aşa cum susţine pârâta.

A mai învederat reclamanta că nu a optat pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, cum susţine pârâta, precum şi că la data încetării contractului său individual de muncă – 7 august 2023 în mod greşit apreciază pârâta că nu întrunea condiţiile legale de pensie sub aspectul vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, de vreme ce constatarea îndeplinirii acelor condiţii fusese deja validată la un moment anterior.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că, prin adresa din 19 iulie 2023, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş i-a comunicat faptul că reclamanta şi-a continuat activitatea în baza aceluiaşi contract individual de muncă, după înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, fără informarea angajatorului, primind astfel simultan pensie şi salariu.

Raportat la această situaţie, pentru perioada în care reclamanta a cumulat pensia cu drepturi salariale, în raport cu dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018 şi nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, s-a procedat la anularea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă şi la recuperarea sumelor încasate necuvenit pentru perioada arătată.

Cu privire la cumulul pensiei cu salariul, în raport cu situaţia reclamantei, nu mai subzistă calitatea sa de pensionară la împlinirea vârstei reduse conform anexei nr. 5 la Legea nr. 263/2010, iar, în ceea ce priveşte interdicţia cumulului pensiei cu salariul într-o atare situaţie, aceasta este stabilită prin deciziile Curţii Constituţionale anterior arătate.

Decizia de încetare a plăţii pensiei este motivată în fapt şi în drept, fiind emisă în temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, întrucât pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în baza cărora i-a fost acordată pensia, în speţă vârsta standard de pensionare.

Prin Sentinţa civilă nr. 509 din 20 februarie 2024, Tribunalul Argeş a respins contestaţia, reţinând că reclamanta a continuat activitatea ca salariată în baza aceluiaşi contract individual de muncă, încasând în acelaşi timp salariul, dar şi pensia pentru limită de vârstă, încălcându-se astfel dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018.

Prima instanţă a mai reţinut că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile în speţă, reclamanta nefiind în situaţia de a realiza venituri din activităţi independente, cum este prevăzut în textul de lege menţionat. De asemenea, s-a reţinut şi că fostul angajator nu s-a aflat în situaţia de a dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 63 de ani, dat fiind că aceasta din urmă s-a adresat pârâtei cu cerere de înscriere la pensie, la vârsta de 56 de ani şi 3 luni. Prin urmare, angajatorul nu s-a aflat în culpă cu privire la încetarea contractului individual de muncă, el nefiind informat despre reducerea vârstei de pensionare a reclamantei.

S-a mai reţinut şi că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, singura posibilitate a unei persoane care îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi de stagiu minim de cotizare de a continua raporturile de muncă în temeiul unui contract individual de muncă o reprezintă încheierea unui nou contract, la acelaşi angajator, dacă acesta va fi dispus, ori la un alt angajator.

În speţa de faţă, reclamanta a continuat activitatea ca salariat în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, calitate care prevalează asupra celei de pensionar. Atunci când optează pentru deschiderea dreptului de pensie, contractul individual de muncă în curs încetează de drept, iar dreptul la muncă va putea fi exercitat numai după încheierea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens.

Prin urmare, a reţinut prima instanţă că, în condiţiile în care reclamanta şi-a continuat activitatea în baza aceluiaşi contract individual de muncă, aceasta a renunţat la beneficiul pensiei, astfel că nu mai îndeplinea condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă la data de 15 mai 2022, dată de la care este firesc să nu i se mai plătească pensia.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, reluând susţinerile invocate în contestaţie şi punctând suplimentar asupra următoarelor aspecte: – nu a optat pentru continuarea activităţii până la 65 de ani, angajatorul fiind informat cu privire la stabilirea calităţii sale de pensionar pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, şi nu a emis decizie de încetare a contractului de muncă, neregăsindu-se de altfel în situaţia prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul muncii, întrucât nu împlinise vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, aşa cum prevede art. 53 din aceeaşi lege; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018 nu îi este aplicabilă, aceasta referindu-se la art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii; – cumulul pensiei cu salariul este permis de art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010; – stabilirea calităţii de pensionar este dată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010 şi nu de încetarea calităţii de salariat; – art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 nu este aplicabil, dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru înscrierea la pensie fiind constatată prin Decizia nr. xxxxxx/18.05.2022 a casei teritoriale de pensii, fără ca între acestea să se regăsească şi aceea privind obligaţia încetării calităţii de asigurat în sistemul public de pensii; – doar plata pensiei anticipate se suspendă până când încetează calitatea de asigurat/salariat, respectiv încetarea contractului individual de muncă, fără a intra în discuţie încetarea calităţii de pensionar, cum s-a procedat în cazul său.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului, reiterând cele invocate în faţa primei instanţe. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele motive: existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă; existenţa unei chestiuni de drept ce se cere a fi lămurită, pasibilă de interpretări diferite în practica judiciară, având în vedere că textul de lege a cărui interpretare se solicită este apreciat ca având o formulare neclară, fiind totodată incomplet şi necorelat cu alte norme legale, susceptibil tot astfel de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate; noutatea chestiunii de drept; deşi nu vorbim de o reglementare nou-intrată în vigoare, examenul jurisprudenţial demonstrează faptul că nu s-a cristalizat încă o practică judiciară unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită şi asupra căreia instanţa supremă, prin intermediul mecanismului de faţă, trebuie să se pronunţe pentru prima dată, cerinţa interpretării şi aplicării dispoziţiilor indicate în prezenta sesizare fiind de actualitate şi în măsură să reclame intervenţia prin pronunţarea unei hotărâri prealabile; asupra problemei de drept pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii, iar aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea de faţă nu intră în sfera obiectului de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024). V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a susţinut că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, subliniind faptul că a informat de îndată angajatorul că a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, începând cu data de 15 mai 2022, fiind decizia acestuia de a menţine în continuare şi în baza aceluiaşi contract individual de muncă raporturile de muncă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018 nefiind aplicabilă în opinia sa situaţiei din speţă.

De asemenea, a arătat că, odată ce a fost emisă decizia de pensionare, titularul devine beneficiar al pensiei, iar exerciţiul acestui drept nu mai poate fi apoi condiţionat de elemente ulterioare raportului juridic deja stabilit.

Intimata-pârâtă a susţinut că nu se impune sesizarea instanţei supreme, situaţia fiind clară, în raport cu cele stabilite de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 387 din 5 iunie 2018 şi nr. 112 din 23 februarie 2021.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de sesizare a reţinut că, potrivit art. 56 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) teza întâi a aceluiaşi articol, respectiv la data îndeplinirii condiţiilor legale pentru pensionare. Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă.

În cauză, apelanta-reclamantă a optat nu doar pentru continuarea raporturilor de muncă ulterior îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale pentru pensionare, ci a procedat totodată şi la valorificarea dreptului la pensie, prin formularea cererii de înscriere la pensie la momentul îndeplinirii condiţiilor legale pentru pensionare, urmată de emiterea deciziei pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

La fel de adevărat este şi că, în situaţia dată, în raport cu dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi şi alin. (2) din Codul muncii, deşi trebuia să înceteze de drept contractul individual de muncă al apelantei-reclamante începând cu data înscrierii sale la pensie, măsură de altfel adusă la cunoştinţa angajatorului, acest lucru nu s-a întâmplat, situaţie ce a determinat cumularea calităţii de pensionar cu aceea de salariată în chiar baza vechiului contract individual de muncă.

În contextul arătat, intimata-pârâtă a apreciat că, atât timp cât apelanta-reclamantă a optat pentru continuarea raportului de muncă, dreptul la pensie nu putea fi solicitat simultan şi astfel a dispus încetarea plăţii pensiei şi retractarea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, motivat de faptul că nu îndeplineşte condiţiile legale în temeiul căreia i-a fost aceasta acordată.

Problema care se ridică, aşadar, în prezenta speţă este aceea a posibilităţii cumulării pensiei cu salariul, în contextul în care ulterior emiterii deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, angajatorul nu emite decizie de încetare a contractului individual de muncă, raporturile de muncă continuând neschimbate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, evocată de intimata-pârâtă, nu a tratat problema cumulului pensiei cu salariul, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezentându-l dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii, titulara excepţiei de neconstituţionalitate reclamând în respectivul litigiu că îi este afectat dreptul la muncă, fiind discriminată în raport cu bărbaţii, în contextul încetării de drept a raportului său de muncă la împlinirea condiţiilor legale de pensionare (transformarea beneficiului legal al pensiei într-o consecinţă asupra încetării raportului de muncă ce decurge ope legis dobândind valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel al bărbaţilor).

Într-adevăr, între altele, instanţa de contencios constituţional a reţinut în cuprinsul deciziei arătate că, la îndeplinirea condiţiilor legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze pentru deschiderea dreptului la pensie, situaţie în care contractul individual de muncă în curs încetează de drept, iar dreptul de muncă va putea fi exercitat numai după încheierea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens, situaţie în care devine permis cumulul pensiei cu salariul, în condiţiile textului de lege evocat şi de către apelanta-reclamantă, mai sus arătat.

Însă, în situaţia în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, ulterior împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de încheierea unui nou contract şi de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

Urmează a se observa că nu se neagă posibilitatea cumulării pensiei cu salariul, drept consfinţit la art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, însă fiind vorba de două drepturi distincte, tot astfel trebuie acestea delimitate şi materializate.

Pe de altă parte, în condiţiile date, se observă că ne regăsim în prima ipoteză.

Nu putea intra în discuţie problema renunţării la beneficiul pensiei, câtă vreme o atare ipoteză survenea exclusiv atunci când cel care îndeplinea condiţiile legale de pensionare (inclusiv ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare potrivit legii, cum a fost situaţia în speţă) alegea să nu îşi valorifice şi materializeze acest drept la acele momente (optând să îşi exercite exclusiv dreptul la muncă în continuare), fără însă să ne regăsim într-o atare situaţie.

Chiar dacă apelanta-reclamantă şi-a continuat raporturile de muncă, aceasta şi-a valorificat dreptul la pensie, prin formularea cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea condiţiilor legale, urmată de emiterea de către casa teritorială de pensii a deciziei pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, situaţie ce a presupus validarea de către organul statului a celor două condiţii prescrise de legiuitor pentru obţinerea dreptului respectiv.

Or, odată îndeplinite aceste condiţii, nu mai poate fi apreciată neîndeplinirea lor la un moment ulterior, în contextul în care, intrată în circuitul civil, decizia de pensie consfinţeşte dobândirea dreptului, care astfel devine un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Odată ce a fost emisă decizia de pensionare, cetăţeanul devine beneficiar al pensiei, iar exerciţiul acestui drept nu mai poate fi apoi condiţionat de elemente ulterioare raportului juridic deja stabilit.

Mai mult, emiterea deciziei de pensie nu a fost condiţionată de dovada încetării în prealabil a contractului individual de muncă, de altfel cum vocaţia deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată decât de îndeplinirea celor două condiţii prescrise de art. 52 şi 53 din Legea nr. 263/2010.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă este reglementată în situaţia dată (în care partea a optat pentru deschiderea drepturilor de pensie) ca o consecinţă a înscrierii la pensie ca urmare a îndeplinirii condiţiilor cumulative legale pentru pensionare, moment începând cu care devine totodată faptic posibil cumulul pensiei cu salariul, după caz.

Cu alte cuvinte, fiind o măsură legală, ea intervine de drept, derularea raporturilor de muncă ulterior momentului înscrierii la pensie pentru limită de vârstă neputând afecta acest drept, ci eventual posibilitatea ori modalitatea cumulării acestui drept cu salariul, două drepturi distincte.

Astfel, chiar şi în contextul în care angajatorul nu emite decizia de încetare a raportului de muncă începând cu data la care salariatul a devenit beneficiar al pensiei pentru limită de vârstă, se apreciază că această măsură intervine de drept, prin voinţa legiuitorului.

Pe de altă parte, faptul că angajatorul nu emite decizie de încetare a raportului de muncă nu poate fi imputat beneficiarului dreptului de pensie, după cum, tot astfel, aşa cum s-a arătat, în cauză nu ne regăsim în ipoteza continuării raportului de muncă ulterior îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare (continuarea raporturilor de muncă ulterior dobândirii vocaţiei de înscriere la pensie), ci în ipoteza continuării raportului de muncă ulterior înscrierii la pensie, situaţie care permite de altfel cumulul pensiei cu salariul.

Apelanta-reclamantă a optat în cauză pentru deschiderea dreptului la pensie, situaţie în care contractul individual de muncă în curs trebuia să înceteze de drept în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, urmând ca dreptul la muncă să poată fi exercitat numai după perfectarea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens, fără însă ca acesta din urmă să fi procedat în sensul arătat în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii, părţile optând pentru menţinerea raporturilor de muncă în condiţiile date, însă în baza vechiului contract individual de muncă, tot astfel fiind cumulat şi salariul odată cu drepturile de pensie.

În speţă nu a fost emisă decizie de încetare a raporturilor de muncă începând cu data înscrierii apelantei-reclamante la pensie, însă nu poate fi apreciat nici că angajatorul nu ar fi consimţit la încheierea unui nou contract de muncă în condiţiile date, manifestându-şi acordul tacit în acest sens, dovadă menţinerea raporturilor de muncă ulterior informării sale de către casa teritorială de pensii cu privire la emiterea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, situaţie ce ar putea fi echivalată manifestării părţilor de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă de la acele momente, de natură a permite astfel în fapt şi în concret cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.

În condiţiile în care art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 nu statuează decât cu privire la posibilitatea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, fără reglementarea condiţiilor în care poate fi obţinut respectivul beneficiu legal, iar acordarea pensiei pentru limită de vârstă nu este condiţionată de încetarea în prealabil a calităţii de asigurat în sistemul public de pensii, limitată fiind la îndeplinirea celor două condiţii prescrise de art. 52 din Legea nr. 263/2010, precum şi în contextul în care dispoziţiile legale din legea pensiilor trebuie coroborate cu cele ale art. 56 alin. (1) teza întâi lit. c) şi alin. (2) din Codul muncii, reglementând exclusiv încetarea contractului individual de muncă la împlinirea condiţiilor legale pentru pensionare, fără alte nuanţări, instanţa de trimitere a apreciat că problema dedusă judecăţii poate deveni susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, fiind astfel necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept în discuţie. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat două opinii:

Într-o opinie, majoritară, s-a apreciat că neemiterea deciziei de încetare a raportului de muncă coroborată cu lipsa cererii scrise pentru continuarea executării contractului individual de muncă nu poate fi interpretată drept voinţa părţilor de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă ce atrage permisiunea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în condiţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.

În sensul acestei opinii au fost identificate 9 decizii de la 4 curţi de apel, precum şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la 4 tribunale.

Într-o altă opinie s-a considerat, din contră, că, în situaţia în care nu a fost emisă decizie de încetare a raporturilor de muncă începând cu data înscrierii la pensie, angajatul şi angajatorul optând pentru menţinerea în fapt a raporturilor de muncă, se poate aprecia că angajatorul a consimţit la încheierea unui nou contract de muncă, manifestându-şi acordul tacit în acest sens, situaţie ce ar putea fi echivalată manifestării părţilor de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă de natură a permite astfel cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.

Cu titlu de practică judiciară au fost înaintate o decizie pronunţată de curtea de apel, precum şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la o curte de apel şi 4 tribunale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că „acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiţii solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o deteriorare mai accentuată a sănătăţii şi capacităţii de muncă, ori care au lucrat în condiţii defavorizante, ceea ce a presupus un efort sporit, aşa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap sau nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu” (paragraful 17). În ipoteza textului de lege criticat, „încetarea are loc ca urmare a exprimării opţiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege. În aceste condiţii este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinţei exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificaţia încălcării dreptului la muncă al salariatului” (paragraful 18).

Prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii, iar prin Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ”, constatând că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă/continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în ambele decizii punându-se problema constituţionalităţii dispoziţiilor legale referitoare la încetarea de drept a raportului de muncă din perspectiva posibilităţii femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante, în ordine cronologică: – Decizia nr. 37 din 7 noiembrie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 10 februarie 2017, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 57 alin. (5) şi (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, în ipoteza neîndeplinirii de către părţi a obligaţiei de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru şi sub autoritatea celeilalte părţi are deschisă calea acţiunii în constatarea raportului de muncă şi a efectelor acestuia şi în situaţia în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanţei.”; – Decizia nr. 54 din 3 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 31 octombrie 2022, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) şi art. 56 alin. (2) din Codul muncii, s-a stabilit că: „Respingerea cererii de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în procedura revizuirii prevăzută la art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, atrage aplicarea normelor de drept din Codul civil ce reglementează efectele nulităţii actului juridic, în privinţa deciziei de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă emise de angajator în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.”; – Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.”; – Decizia nr. 74 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 22 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii coroborat cu art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 se aplică în privinţa contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul, cu consecinţa încetării de drept a acestuia la împlinirea vârstei de 65 de ani.”; – Decizia nr. 176 din 19 mai 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în ceea ce îi priveşte pe funcţionarii publici de sex feminin, dreptul la pensie poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil analizei fondului problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, respectiv cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, pe temeiul căruia a fost formulată sesizarea de faţă, instanţa de trimitere considerând că situaţia din speţă nu intră în domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, pentru declanşarea acestui mecanism, este necesară întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea acesteia; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificarea admisibilităţii prezentei sesizări relevă îndeplinirea primelor două condiţii prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului, urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Reclamanta s-a adresat Tribunalului Argeş, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, înţelegând să conteste două decizii ale Casei Judeţene de Pensii Argeş, respectiv Decizia nr. xxxxxx/24.08.2023, prin care a fost anulată decizia de înscriere la pensie pentru limită de vârstă şi dispusă sistarea drepturilor de pensie pe temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, precum şi Decizia nr. xxxxxx/30.08.2023, emisă în baza primei decizii, prin care s-a dispus recuperarea drepturilor de pensie pretins încasate necuvenit.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă numai apelului la curtea de apel competentă – în speţă Curtea de Apel Piteşti, hotărârea acesteia din urmă fiind definitivă conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Aşadar, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze.

Nu este întrunită, însă, cerinţa legăturii cu cauza a chestiunii de drept invocate.

Potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţia în discuţie nu este îndeplinită atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

Circumstanţele speţei evidenţiază aspecte de natură a contura concluzia certă că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, cu jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată la paragraful 60 din această decizie).

În termenii în care a fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Codul muncii, pentru ca instanţa de judecată să stabilească dacă situaţia din speţă se încadrează în dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, ce permite cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.

În punctul de vedere exprimat de către completul de judecată s-a arătat că problema care se ridică în prezenta speţă „este aceea a posibilităţii cumulării pensiei cu salariul, în contextul în care ulterior emiterii deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, angajatorul nu emite decizie de încetare a contractului individual de muncă, raporturile de muncă continuând neschimbate”.

Aşadar, instanţa de trimitere a considerat că, de vreme ce art. 56 alin. (2) din Codul muncii prevede că este necesară constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă prin decizie a angajatorului, se pune problema dacă neemiterea unei asemenea decizii conduce la concluzia derulării raporturilor de muncă în baza unui nou contract de muncă, chiar dacă salariatul nu a formulat o cerere scrisă pentru continuarea executării contractului individual de muncă, formulată cu 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condiţiilor de înscriere la pensie.

Se observă, din întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că instanţa de trimitere a pornit de la premisa neemiterii de către angajator a unei decizii de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta.

Or, această premisă este infirmată chiar de datele furnizate prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere arătând că vechiul contract individual de muncă al apelantei-reclamante a încetat la data de 7 august 2023, aşadar, anterior emiterii de către casa teritorială de pensii a celor două decizii contestate în litigiul pendinte.

Mai mult decât atât, răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de comunicare a eventualei practici judiciare relevante pentru soluţionarea sesizării de faţă (solicitare adresată, de altfel, tuturor curţilor de apel), Curtea de Apel Piteşti a înaintat Decizia nr. 4.044 din 1 octombrie 2024 din Dosarul nr. 4.141/109/2023, pronunţată în apel de Secţia I civilă a acestei instanţe, ce o vizează chiar pe reclamanta din litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare.

Din lecturarea acestei decizii definitive reiese că reclamanta a contestat decizia angajatorului său prin care acesta a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă, începând cu data de 7 august 2023; contestaţia a fost respinsă în primă instanţă, iar apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, prin decizia sus-menţionată.

Se observă, totodată, că instanţa ce a pronunţat acea decizie a respins susţinerea reclamantei potrivit căreia neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului de muncă într-un termen de 5 zile ar conduce la concluzia prelungirii vechiului contract de muncă sau chiar la concluzia încheierii unui nou contract de muncă.

Întrebarea din sesizarea de faţă nu se referă la neemiterea deciziei angajatorului într-un anumit termen, ci are ca premisă, la modul general, neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului de muncă.

Or, această premisă de fapt este, în mod evident, eronată, din moment ce o asemenea decizie a fost emisă de către angajator, în temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii, astfel cum s-a arătat în cele ce precedă.

Din încheierea de sesizare nu rezultă motivele pentru care în litigiul pendinte nu s-a pus în discuţie şi nu s-au analizat efectele Deciziei nr. 4.044 din 1 octombrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, din Dosarul nr. 4.141/109/2023, cu toate că acea hotărâre a fost pronunţată anterior sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă (la data de 19 noiembrie 2024), însă, pentru verificarea condiţiei legăturii cu cauza, este suficient chiar faptul că angajatorul a emis o decizie în baza art. 56 alin. (2) din Codul muncii, contrar premisei din întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, este vorba despre o chestiune ipotetică, ce nu are legătură cu cauza, atât timp cât starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită.

Această constatare este întărită de împrejurarea că, şi în ipoteza în care s-ar considera că sesizarea se referă implicit la termenul de emitere a deciziei angajatorului pe temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii, pe lângă faptul că această chestiune a fost cercetată în litigiul dintre angajat şi angajator, potrivit celor expuse anterior, eventuala întrebare era tot una ipotetică, în măsura în care corelaţia dintre art. 56 alin. (1) lit. c) şi art. 56 alin. (2) din Codul muncii nu ar fi avut în vedere ipoteza concretă din art. 56 alin. (1) lit. c) în care se află reclamanta din litigiul pendinte.

Astfel, în beneficiul reclamantei a fost emisă iniţial o decizie de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu începere de la data de 15 mai 2022, decizie ce a fost anulată ulterior, reclamanta contestând-o pe aceasta din urmă în litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere.

Or, situaţia emiterii unei decizii de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, din art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză, este diferită de cea din teza întâi a aceleiaşi norme.

Pentru ipoteza din speţă, astfel cum rezultă din art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, încetarea de drept a contractului individual de muncă are loc la data comunicării deciziei, spre deosebire de ipoteza din teza întâi, în care contractul de muncă aflat în derulare încetează de drept la vârsta de 65 de ani a salariatului de gen feminin, iar în ceea ce priveşte termenul în care angajatorul trebuie să emită o decizie în temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii reiese din cuprinsul acestei din urmă norme că decizia de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă „se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia”, aşadar, pentru ipoteza din speţă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Prin urmare, în situaţia reclamantei, încetarea de drept a contractului de muncă intervine tocmai ca efect al emiterii deciziei de pensionare, momentul încetării efective depinzând de data comunicării către angajator a deciziei de pensionare. Este explicabil, astfel, şi decalajul dintre momentul formulării cererii de pensionare ori al emiterii deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare şi momentul încetării de drept a contractului, interval de timp în care, potrivit legii,