Decizia nr. 244 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.958/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 931/108/2024, de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.608/103/2024 şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.455/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâtul din Dosarul nr. 15.455/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 14 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 931/108/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Incidenţa şi, în caz afirmativ, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), în cazul pensionarilor militari care se regăsesc în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 60 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 448/2006), adică dacă beneficiază de scutire fiscală sub forma scutirii de la plata impozitului de venit pentru veniturile realizate din pensii; stabilirea pensiei nete şi acordarea acesteia plafonat la media soldelor/salariilor lunare nete; raportarea pensiei brute fără aplicarea impozitului, în cazul acestor pensionari, la media soldelor/salariilor lunare nete la care face referire art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi acordarea acesteia plafonat la respectiva medie; raportarea pensiei brute, fără aplicarea impozitului, în cazul acestor pensionari la media soldelor/salariilor lunare cuprinzând şi impozitul pe venit şi acordarea pensiei plafonat la această sumă (venitul impozabil). „

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2024, cu nr. 2.958/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 23 iunie 2025.

La data de 19 decembrie 2024 la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 3.011/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1.608/103/2024, cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea prevederilor art. 30 şi 60 din Legea nr. 223/2015, pentru data de referinţă 30 iunie 2017, în ceea ce priveşte actualizarea pensiilor militare, majorarea de 5% acordată în anul 2016 se include sau nu în calculul pensiei actualizate plafonate la 85% din baza de calcul?”

La aceeaşi dată, s-a dispus şi conexarea Dosarului nr. 3.014/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 15.455/3/2024, cu privire la următoarea problemă de drept: „În interpretarea art. 60 din Legea nr. 223/2015, pentru cei care au beneficiat de scutire de impozit pe venit în perioada de referinţă, cuantumul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei se stabileşte fără deducerea din media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază a cotei de impozit pe venit de 10%?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2015 Art. 30. – „Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.” Art. 60. – ” (1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie. (2) Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite potrivit alin. (1) rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, se acordă acest cuantum rezultat, fără a depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete în cauză. (3) În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând intervenţia ratei medii anuale a inflaţiei, în aceleaşi condiţii, din operaţiunile de indexare anterioare. (4) Dispoziţiile art. 59 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”

Codul fiscal Art. 60. – Scutiri – „Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili: 1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din: (…) c) pensii; (…)”

Legea nr. 448/2006 Art. 6. – „Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: (…) h) facilităţi fiscale; (…)”. III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 931/108/2024

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, la data de 21 februarie 2024, reclamantul X a solicitat obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale la acordarea pensiei de serviciu neimpozitate, în conformitate cu prevederile art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal şi ale art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006, de la data stabilirii încadrării în gradul de handicap accentuat, conform certificatului din 20 decembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024.

Prin Sentinţa civilă nr. 819 din 11 iunie 2024, acţiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivare, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 8 septembrie 2023, în urma emiterii deciziei medicale prin care a fost declarat inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt limitat la război, având gradul de invaliditate III şi o deficienţă funcţională şi incapacitate adaptativă de 65%, fapt ce a dus ulterior şi la stabilirea handicapului accentuat, iar prin decizia din 21 noiembrie 2023, emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a fost înscris la pensie anticipată parţială, în temeiul art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015.

Ulterior a fost evaluat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi încadrat în gradul de handicap accentuat pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 şi i s-au stabilit toate drepturile aferente, printre care şi scutirea de la impozitul pe venituri.

În acest temei, conform procedurii stabilite de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a înaintat prin Centrul Militar Judeţean Arad o cerere de scutire de impozit a pensiei de serviciu.

Ministerul Apărării Naţionale i-a comunicat că, în conformitate cu prevederile art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal, este scutit de la plata impozitului pe pensie de la data de 1 ianuarie 2024, însă scutirea de impozit nu implică şi o plată efectivă a acestuia, datorită plafonării stabilite de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit talonului de pensie comunicat reclamantului în luna februarie, impozitul nu a mai fost calculat. Acest fapt nu este însă de natură să conducă la modificarea cuantumului pensiei cuvenite reclamantului, pentru că suma calculată cu acest titlu excedează cuantumului pensiei nete stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Scutirea de impozit de care beneficiază reclamantul nu influenţează cuantumul pensiei pentru că, şi în cazul în care din pensia brută s-a calculat şi reţinut impozitul şi în cazul în care impozitul nu a fost calculat, pensia netă neplafonată a reclamantului depăşeşte cu mult media soldelor nete lunare corespunzătoare soldelor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.

Starea de discriminare invocată de reclamant în raport cu alţi salariaţi, pensionarii civili şi pensionarii militari care erau încadraţi în grad de handicap grav sau accentuat la data pensionării şi care beneficiază de scutirea de la impozitul pe salariu sau pensie şi plata efectivă a acestuia, nu poate fi reţinută, pentru că regimul juridic al salariilor sau pensiilor personalului civil este diferit de cel al pensiilor militare de stat, fiecare având la bază o legislaţie specifică, modul de reglementare al acestora înscriindu-se între prerogativele legiuitorului şi nu are caracter discriminatoriu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că punerea în aplicare a prevederilor art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal şi ale art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006 nu are nicio legătură cu data stabilirii pensiei militare de serviciu şi nici cu plafonarea stabilită de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, deoarece acest drept de plată a pensiei neimpozitate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat nu are nicio legătură cu această bază de calcul şi plafonare, care se aplică la stabilirea pensiei militare de serviciu.

Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că, în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015, reiese faptul că, pentru pensionarii militari încadraţi în grad de handicap grav sau accentuat, legea nu precizează în mod expres o derogare în vederea aplicării prevederilor art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal. Ca atare, trebuie avut în vedere faptul că pensia netă stabilită/plătită prin aplicarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 este o pensie determinată în urma aplicării unei prevederi speciale, derogatorii, acest act normativ reglementând toate aspectele legate de stabilirea cuantumului net al pensiei.

Astfel, întrucât reclamantul este în plată cu o pensie plafonată la net, acesta nu este îndreptăţit la restituire de impozit, deoarece în urma reţinerii acestei sume din pensia brută nu i-a fost diminuat cuantumul net al pensiei aflate în plată, nefiind reţinute efectiv sume din pensia netă.

În şedinţa publică din 14 noiembrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 1.608/103/2024

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, la data de 9 august 2024, cu nr. 1.608/103/2024, reclamantul B, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei din 26 iunie 2024 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat şi anularea deciziei din 25 iunie 2024 privind recalcularea pensiei aflate în plată, primită în data de 15 iulie 2024.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de pensionar militar din anul 2017. În luna iulie 2024 i-au fost comunicate cele două decizii atacate, prin care s-au stabilit o diminuare a pensiei aflate în plată şi recuperarea drepturilor încasate necuvenit.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În şedinţa publică din 25 noiembrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, tribunalul a dispus sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei. C. Dosarul nr. 15.455/3/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14 mai 2024, cu nr. 15.455/3/2024, reclamantul C a chemat în judecată pe pârâţii Serviciul de Protecţie şi Pază şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Serviciului de Protecţie şi Pază să revizuiască cele două adeverinţe emise în 17 ianuarie 2024 cu privire la data plăţii ultimei solde şi la recalcularea salariului net pentru lunile ianuarie – iunie 2023, în sensul ca impozitul să fie zero, precum şi obligarea Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale să emită, în baza celor două adeverinţe revizuite, o nouă decizie de recalculare a pensiei nete şi de stabilire şi plată a pensiei cuvenite începând cu data schimbării poziţiei de activitate, adică data de 29 decembrie 2023, la care să aplice din oficiu indexarea cu rata medie anuală cunoscută a inflaţiei, de 13,8% la data de 1 ianuarie 2024.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a fost cadru militar activ începând cu septembrie 1994. După 29 de ani, începând cu vara anului 2023, în urma unor investigaţii amănunţite, a descoperit mai multe afecţiuni care îi limitau activitatea în cadrul serviciului. În urma analizei comisiei de expertiză medico-militară a fost emisă o decizie care îl încadra ca apt limitat în timp de pace şi război. De aceea, a cerut trecerea în rezervă începând cu data de 29 decembrie 2023, solicitând ca baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei să fie veniturile nete din perioada ianuarie-iunie 2023, pentru a beneficia de scutirea de impozit care a început să fie aplicată, având un caracter permanent, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că pentru perioada ianuarie-iunie 2023 sunt aplicabile prevederile art. 60 pct. 2 din Codul fiscal.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu i se poate reţine vreo culpă, instituţia neavând atribuţii în privinţa întocmirii bazei de calcul în vederea stabilirii drepturilor de pensie în baza Legii nr. 223/2015, ci de a valorifica datele cuprinse în înscrisurile doveditoare transmise de unităţile militare abilitate din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, acestea purtând întreaga răspundere pentru exactitatea datelor înscrise.

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată s-au dispus sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor ce rezultă din textele legale incidente, instanţele de trimitere au apreciat că, raportat la obiectul cauzei – recalcularea şi plata drepturilor de pensie ale unor foşti militari -, litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unei chestiuni dificile de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în timp ce Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a opinat că, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie analizată condiţia dificultăţii.

Instanţele de trimitere nu au identificat decizii de unificare a practicii în care să fie analizate problemele de drept necesar a fi interpretate în cauzele în care s-au formulat sesizările şi au constatat că acestea nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Dosarul nr. 931/108/2024

Reclamantul a apreciat că dispoziţiile art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal şi ale art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006 îi consacră dreptul la o pensie neimpozitată, drept ce nu poate fi plafonat prin Legea nr. 223/2015.

Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a formulat concluzii scrise, arătând că trebuie făcută o distincţie între stabilirea pensiilor militare de stat (în cuantum brut şi net) şi tratamentul fiscal aplicabil în acest caz. În speţă nu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, neimpunându-se sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. B. Dosarul nr. 1.608/103/2024

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept altfel decât prin cererile adresate instanţei. C. Dosarul nr. 15.455/3/2024

Părţile au apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile a căror interpretare se solicită fiind clare.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, pârâtul a comunicat, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a achiesat la concluziile formulate prin raport. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept A. Dosarul nr. 931/108/2024

Instanţa de trimitere nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra problemelor de drept cu a căror dezlegare a învestit instanţa supremă. B. Dosarul nr. 1.608/103/2024

Instanţa de trimitere a arătat că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, art. 60 din Legea nr. 223/2015 a fost modificat având următorul cuprins: „La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.” Noua formă a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2017.

Redând conţinutul art. 60 din Legea nr. 223/2015 anterior modificării, tribunalul a concluzionat că actualizarea pensiei la data de 30 iunie 2017 nu a luat în calcul art. 60 modificat.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016, „Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.” Aşadar, la data de 30 iunie 2017, coexista art. 30 în forma arătată şi art. 60 în forma nemodificată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.

Tribunalul a reţinut că limita impusă de art. 3 se referă inclusiv la actualizarea pensiei, astfel că în urma actualizării pensia nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul. C. Dosarul nr. 15.455/3/2024

Instanţa de trimitere nu şi-a exprimat poziţia cu privire la chestiunea de drept din cauză, pentru a evita o antepronunţare în situaţia în care prezenta sesizare ar fi respinsă ca inadmisibilă sau în eventualitatea înlăturării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocată în alte cauze cu privire la acest act normativ. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice, din care a rezultat existenţa unei orientări jurisprudenţiale unanime, în sensul că, din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015, reiese faptul că, pentru pensionarii militari încadraţi în grad de handicap grav sau accentuat, legea nu precizează în mod expres o derogare în vederea aplicării prevederilor art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal. Ca atare, trebuie avut în vedere faptul că pensia netă stabilită/plătită prin aplicarea reglementării menţionate, în mod expres, la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, este o pensie determinată în urma aplicării unei prevederi speciale, derogatorii, acest act normativ reglementând toate aspectele legate de stabilirea cuantumului net al pensiei.

Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor arătate, s-a apreciat că, în nicio împrejurare, pensia stabilită în temeiul Legii nr. 223/2015 nu poate depăşi limita impusă prin art. 60 alin. (1) din acest act normativ.

În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Timişoara.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale a căror dezlegare se solicită din perspectiva vizată de sesizare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizările nu întrunesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, reţinând că din analiza încheierilor de sesizare rezultă că instanţele de trimitere nu au argumentat de nicio manieră necesitatea existenţei unei dezlegări din partea instanţei supreme privind chestiunea de drept dedusă analizei şi că întrebările care formează obiectul sesizărilor de faţă nu vizează probleme de interpretare a legii, nu urmăresc interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept, privite în abstract, ci au în vedere interpretarea şi aplicarea acestora, în mod direct sau prin corelare cu alte dispoziţii legale, la situaţii de fapt concrete rezultate din elementele particulare ale cauzelor deduse judecăţii instanţelor de fond. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar, potrivit art. 1 alin. (3), ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor menţionate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iniţierea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiţii: a) existenţa unei cauze în stare de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării şi că, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În acelaşi timp însă, având în vedere art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”, completului de judecată care sesizează instanţa supremă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 îi revine obligaţia respectării dispoziţiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care, „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

În cazul sesizărilor conexate, examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidenţă neîndeplinirea unor cerinţe legale anterior enunţate, după cum se va evidenţia în continuare.

Analiza sesizărilor de faţă arată că autoarele acestora sunt instanţe învestite cu soluţionarea în primă instanţă sau în apel a unor litigii ce intră în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deja creată în cazul sesizărilor formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În acest sens, s-a subliniat în mod constant că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Prin urmare, instanţa de trimitere avea obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să dea o dezlegare este una reală, având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită drept incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Astfel, cum s-a reţinut în mod repetat, instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului.

Legiuitorul nu şi-a propus o partajare de competenţe între instanţa de trimitere şi instanţa supremă, instanţele de trimitere având în continuare obligaţia de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarităţii şi a sensului său lămurit de către părţile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (a se vedea, în acest sens, Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).

Natura imperativă a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul prevăzut de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu trebuie înţeleasă ca obligând instanţa care judecă procesul să ceară instanţei supreme rezolvarea de principiu a chestiunii de drept ivite în fiecare litigiu aflat în domeniul de aplicare al acestui act normativ, ci doar atunci când verifică şi constată, în urma propriei analize, că aceasta este una reală şi veritabilă.

Din analiza încheierilor de sesizare rezultă că instanţele de trimitere nu au argumentat de nicio manieră necesitatea existenţei unei dezlegări din partea instanţei supreme privind chestiunea de drept dedusă analizei, fie omiţând complet acest aspect (Dosarul nr. 3.011/1/2024), fie considerând că o astfel de sesizare este obligatorie (Dosarul nr. 3.014/1/2024) sau rezumându-se la afirmarea caracterului dificil al problemei de drept enunţate (Dosarul nr. 2.958/1/2024), ceea ce contravine în fiecare caz cerinţei anterior subliniate.

Pe de altă parte, întrebările care formează obiectul sesizărilor de faţă nu vizează probleme de interpretare a legii, nu urmăresc interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept, privite în abstract, ci au în vedere interpretarea şi aplicarea acestora, în mod direct sau prin corelare cu alte dispoziţii legale, la situaţii de fapt concrete rezultate din elementele particulare ale cauzelor deduse judecăţii instanţelor de fond.

Întrebările prealabile, astfel cum sunt formulate de instanţele de sesizare, privesc rezolvarea raporturilor juridice deduse în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererilor de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului fiecărei cauze, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale, pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau să o delege.

Or, după cum s-a indicat anterior, s-a stabilit în mod repetat că noţiunii de „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate solicita instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Faţă de aceste considerente se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi valorificat în cele trei cauze conexate.