Decizia nr. 114 din 31 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.552/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 802/84/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 22 octombrie 2024, în Dosarul nr. 802/84/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată în cele ce urmează.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 noiembrie 2024 cu nr. 2.552/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 31 martie 2025. II. Normele legale incidente

Art. 27 alin. (1 3 ) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale – în vigoare la data de 23 iunie 2023, data introducerii acţiunii: ” În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, autorităţile locale având calitatea de persoană juridică fondatoare, finanţarea fiind asigurată în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), cu obligaţia de a asigura serviciile prevăzute la alin. (1 1 ). Autorităţile administraţiei publice locale pot contribui la finanţarea acestora, în limita bugetului aprobat. În această situaţie, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti asigură coordonarea metodologică a respectivelor creşe.”

Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale: ” Salariile de bază ale funcţiilor specifice din creşe se vor stabili cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Art. 28 alin. (1) şi (2): ” (1) Autorităţile, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare pot include în statele de funcţii şi unele funcţii specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfăşurării activităţii. (2) Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege şi aplicabile categoriei de personal respective”. Art. 36 alin. (2): ” În cazul în care funcţia deţinută nu se regăseşte în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcţiile prevăzute în anexe”. Anexa nr. I privind familia ocupaţională „Învăţământ”, familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” Anexa nr. VIII privind familia ocupaţională „Administraţie”, familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”

Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară. Art. 1 alin. (1) lit. c): „Serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară sunt servicii integrate de educaţie, îngrijire şi supraveghere oferite copiilor antepreşcolari, pe timpul zilei, în următoarele tipuri de unităţi/instituţii, denumite în continuare unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi de prezenta metodologie: (…) c) creşe nearondate unei unităţi de învăţământ, pentru care autorităţile administraţiei publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare şi care devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi sunt coordonate metodologic de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti;” Art. 35 alin. (1) lit. b): „Asigurarea personalului didactic de predare din unităţile publice de educaţie timpurie antepreşcolară se realizează, cu respectarea standardelor de calitate şi a legislaţiei în vigoare, de către inspectoratul şcolar în colaborare cu: (…) b) autorităţile administraţiei publice locale, în cazul creşelor nearondate unei unităţi de învăţământ, pentru care autorităţile administraţiei publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare, şi în cazul centrelor de zi.” Art. 39 alin. (2): „Pentru unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară menţionate la art. 6 alin. (1), numirea în funcţia de director se face prin decizie a inspectorului şcolar general emisă cu avizul conform al primarului.” Art. 51 lit. a): „Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii specifice privind activitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu nivel antepreşcolar: a) asigură încadrarea cu personal didactic de predare pe baza metodologiei specifice elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei;” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamanta persoană fizică a chemat în judecată pârâţii instituţii publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va da: să oblige pârâţii ca pe toată durata detaşării sale să îi plătească drepturile salariale cuvenite personalului contractual din administraţia publică locală ce ocupă funcţia de director cu studii superioare, gradul II şi anume: salariul de bază indicat în HCL XXX nr. 101 din 27.04.2023, nr. 12 din 31.01.2023 şi nr. 383 din 16.12.2021, indemnizaţia de hrană, sporul pentru condiţii de muncă şi indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor calculat conform art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017; să oblige pârâţii să îi plătească diferenţa dintre drepturile salariale aflate în plată şi cele stabilite în conformitate cu primul capăt al cererii, începând cu luna septembrie 2022; să oblige pârâţii la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la scadenţa fiecărui drept salarial datorat şi până la data plăţii efective şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 256 din 18 martie 2024 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 802/84/2023, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului municipiul XXX, prin primar, invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea faţă de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei persoane fizice în contradictoriu cu pârâta Creşa XXX. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului municipiul XXX de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta persoană fizică a declarat apel.

Prin Încheierea din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând interpretarea chestiunii de drept anterior menţionate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din acest act normativ. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Curtea de Apel Cluj a reţinut că se impune analiza normelor legale în temeiul cărora s-a înfiinţat instituţia care reprezintă angajatorul apelantei-reclamante, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale.

S-a reţinut că, pe de o parte, art. 27 alin. (1 1 ) din Legea nr. 1/2011 nu face nicio distincţie cu privire la categoriile de creşe care fac parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ceea ce înseamnă că ambele categorii de creşe se includ în acest sistem, iar, pe de altă parte, alin. (1 3 ) din acelaşi articol prevede în mod expres că în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, autorităţile locale având calitatea de persoană juridică fondatoare.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 din Metodologia de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 566/2022, în care se reglementează şi modalitatea de finanţare a acestor categorii de instituţii de învăţământ.

Astfel, chiar dacă pentru creşele de stat nearondate altor instituţii de învăţământ preuniversitar autorităţile locale au calitatea de persoană juridică fondatoare, de ordonator principal de credite şi asigură posturile necesare funcţionării acestora, stabilind structura lor organizatorică, această categorie de creşă rămâne o unitate de învăţământ cu personalitate juridică din sistemul de învăţământ preuniversitar.

În ceea ce priveşte structura organizatorică, art. 33 din metodologie prevede că ” (1) Structura orientativă a personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar cu nivel antepreşcolar este formată din: a) personal de conducere: director, în cazul unităţilor prevăzute la art. 1 alin. (3) şi la art. 6 alin. (1); în cazul celor prevăzute la art. 1 alin. (3), acesta este directorul unităţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică; b) personal didactic de predare: educator-puericultor; c) personal didactic auxiliar: administrator financiar, administrator de patrimoniu, infirmieră şi, după caz, secretar; d) personal nedidactic: asistent medical şi, după caz, medic, bucătar, ajutor de bucătar (în cazul unităţilor cu program prelungit), îngrijitoare. (2) Structura personalului din unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară este stabilită în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru fiecare tip de serviciu în parte, cu obligativitatea respectării prevederilor prezentei metodologii.”

Drept urmare, personalul de conducere al creşei nearondate altei unităţi de învăţământ preuniversitar este directorul unităţii de învăţământ. Această funcţie se putea ocupa şi prin detaşare, cum este cazul în prezenta cauză.

Referitor la salarizarea personalului încadrat în creşe, din coroborarea art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 şi art. 28 alin. (1) şi (2) şi art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 curtea de apel a reţinut că, în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021, a operat o reîncadrare a personalului din creşe pe funcţiile specifice din aceste instituţii, salarizarea stabilindu-se în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017.

Reţinând că, potrivit dispoziţiilor legale analizate anterior, sunt unităţi de învăţământ cu personalitate juridică creşele de stat nearondate altor unităţi de învăţământ preuniversitar, opinia completului de judecată cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării este în sensul că salarizarea personalului acestor instituţii publice se realizează conform domeniului de activitate corespunzător familiei ocupaţionale din care face parte, respectiv „Învăţământ”, cu condiţia ca anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 să reglementeze salariul lunar pentru funcţia respectivă.

Întrucât salarizarea funcţiei de conducere ocupate de apelantă este prevăzută de anexa nr. I Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, salariul lunar al acesteia trebuie stabilit în conformitate cu această anexă. Astfel, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, care ar fi permis salarizarea apelantei în temeiul unei alte anexe ce reglementează salarizarea unei alte familii ocupaţionale, dacă funcţia ocupată de salariat nu se regăsea în anexa corespunzătoare a familiei ocupaţionale „Învăţământ”, cum este cazul funcţiei de „şef serviciu” din cadrul intimatei.

De asemenea, modalitatea de stabilire a structurii organizatorice a angajatorului apelantei sau calitatea de persoană juridică fondatoare a autorităţii publice locale nu poate determina o modificare a domeniului de activitate în care operează instituţia de învăţământ intimată (domeniu care este stabilit prin lege conform considerentelor expuse anterior) şi, implicit, o schimbare a modalităţii de salarizare pentru funcţia de conducere ocupată de apelantă.

În fine, pentru dezlegarea chestiunii de drept curtea de apel consideră că nu prezintă relevanţă împrejurarea că apelanta a fost detaşată în interesul învăţământului de pe o funcţie de execuţie din învăţământul preuniversitar pe o funcţie de conducere în învăţământul antepreşcolar, în condiţiile în care ambele funcţii sunt salarizate, conform prevederilor legale specifice, în temeiul aceleiaşi anexe la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv anexa nr. I privind familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, iar salarizarea apelantei a fost stabilită în raport cu funcţia de conducere ocupată în instituţia la care a fost detaşată. VI. Punctele de vedere ale părţilor

Apelanta persoană fizică a precizat că pentru directorul unei creşe pentru care autorităţile locale şi-au păstrat calitatea de instituţie fondatoare [art. 27 alin. 1 3 din Legea nr. 1/2011, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 198/2023], salarizarea trebuie să fie realizată conform familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Una dintre autorităţile publice intimate a apreciat că salarizarea funcţiei de director de creşă pentru care autorităţile locale şi-au păstrat calitatea de instituţie fondatoare [art. 27 alin. (1 3 ) din Legea nr. 1/2011, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 198/2023] poate fi realizată conform familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

O altă intimată instituţie publică a arătat că salariatul detaşat în interesul învăţământului de pe o funcţie didactică din învăţământul preşcolar, încadrată în familia ocupaţională „Învăţământ”, pe o funcţie de director în cadrul creşei – organizată ca unitate de învăţământ cu personalitate juridică, întăreşte încadrarea acestuia în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, în mod similar întregului personal, cu excepţia funcţiei de şef serviciu, care nu se regăseşte în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, fiind înfiinţată de autoritatea locală. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti au fost comunicate următoarele date: nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante în dosarele aflate pe rolul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, aceştia au exprimat opinia în sensul că salariul funcţiei de director, prevăzută de anexa nr. 1 Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, trebuie raportat la această anexă.

Aceeaşi opinie au avut-o şi judecătorii de la nivelul Tribunalului Ilfov, judecătorii Curţii de Apel Iaşi şi cei din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, judecătorii care soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui, precum şi cei ai Tribunalului Buzău, din raza Curţii de Apel Ploieşti.

La nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti (Tribunalului Călăraşi, Tribunalului Giurgiu şi Tribunalului Ialomiţa), Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Oradea, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara nu au fost identificate practică judiciară relevantă şi nici cauze suspendate potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu a fost identificată jurisprudenţă referitoare la chestiunea de drept anterior menţionată. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar, potrivit art. 4 „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Procesul în care a fost formulată sesizarea de faţă are ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale unei persoane ce se înscrie în noţiunea de personal plătit din fonduri publice, se află în curs de soluţionare în calea de atac, în faţa unui complet de judecată din cadrul Secţiei a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Cluj, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept enunţate, trei dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării fiind îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă – dreptul comun în materie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 24/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 10/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 19/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 7 iunie 2024).

Totodată, s-a statuat că chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăţi decurgând din neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal (a se vedea Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016 şi Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului (a se vedea Decizia nr. 32/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Definitorie pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Dimpotrivă, chestiunea de drept aptă a fi dezlegată prin mecanismul hotărârii prealabile nu poate consta în realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să aibă ca obiect interpretarea unor dispoziţii legale, iar nu modul concret de aplicare a acestora la situaţii specifice.

Interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibilele dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă (a se vedea Decizia nr. 6/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020 şi Decizia nr. 52/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020).

În sesizarea dedusă examinării de faţă, instanţa de trimitere nu pune însă în discuţie interpretarea unei anume norme de drept, ci însăşi identificarea dispoziţiilor legale aplicabile, întrucât solicită un răspuns la întrebarea dacă încadrarea salarială a directorului unei creşe nearondate unei alte unităţi de învăţământ preuniversitar, instituţie înfiinţată în temeiul art. 27 alin. (1 3 ) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, se realizează în temeiul anexei nr. I privind familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” la Legea-cadru nr. 153/2017 sau în temeiul anexei nr. VIII privind familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”.

Formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de identificare a normei incidente, raportat la cadrul normativ în materie de încadrare şi salarizare aferente raportului juridic individual de muncă litigios, în condiţiile în care salariatul şi instituţia angajatoare se prevalează fiecare de unul din cele două sisteme de salarizare aplicabile familiilor ocupaţionale de funcţii bugetare „Învăţământ” (anexa nr. I) şi „Administraţie” (anexa nr. VIII).

Or, este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic individual de muncă litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrul normativ incident în materie de încadrare şi salarizare a respectivului angajat, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, în sesizarea de faţă, sub aparenţa cererii de lămurire a unor norme juridice, se urmăreşte, în realitate, determinarea de către instanţa supremă a dispoziţiilor legale incidente salarizării personalului care ocupă respectiva funcţie, cărora apoi instanţa de trimitere să le facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a criticilor deduse judecăţii în apel.

Reiterând, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziunilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare (a se vedea Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, Decizia nr. 89/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2018 şi Decizia nr. 65/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018).

Ca atare, se constată că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale neclare, echivoce, neconstituindu-se într-o chestiune de drept în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă sau art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ci reprezintă, în realitate, o solicitare de calificare a raportului juridic dedus judecăţii, pentru a putea fi determinată norma aplicabilă în funcţie de cadrul dedus judecăţii în concret.

O astfel de situaţie contravine exigenţelor procedurii hotărârii prealabile, atât celor din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanţa învestită cu judecata litigiului sau de încadrare a situaţiei punctuale din speţă într-o normă sau alta (a se vedea şi Decizia nr. 6/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017).

Prin urmare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, având caracter inadmisibil, câtă vreme se tinde, în realitate, la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere către instanţa supremă, îndrituită să dea doar dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să arate norma incidentă raportului litigios, a cărei aplicare să o realizeze apoi instanţa de trimitere (a se vedea şi Decizia nr. 63/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022 paragraful 103).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,