ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 65/2018

Tribunalul Gorj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 mai 2018, în Dosarul nr. 11.349/318/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iunie 2018, cu nr. 1.624/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 1 octombrie 2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul civil Art. 499. - "(...) (3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu cu nr. 11.349/318/2017, reclamantul X l-a chemat în judecată pe fiul său, Y, solicitând să se dispună sistarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina sa prin Decizia nr. xxx din 9 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a absolvit studiile liceale în anul 2016, fără diplomă de bacalaureat, aspect ce rezultă din cuprinsul Foii matricole nr. xxxx din 7 februarie 2017, comunicată de unitatea de învățământ, și, de asemenea, din Adresa nr. xxxx din 19 iunie 2017, prin care se atestă faptul că pârâtul nu s-a înscris la examenul de bacalaureat - sesiunea 2017. Reclamantul a apreciat că există prezumția rezonabilă că, începând cu data de 1 iulie 2016 - data încheierii anului școlar 2015-2016 - la care pârâtul, major fiind, a absolvit studiile liceale, acesta nu se mai află în situația de continuare a studiilor, iar până în prezent nu a făcut dovada că s-ar afla în continuarea unei forme de învățământ care să nu îi permită angajarea în muncă sau realizarea de venituri din muncă necesare unui trai minim, astfel încât să justifice vreo stare de nevoie, motiv pentru care, în speță, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 499 alin. (3) din Codul civil.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că de la data absolvirii studiilor liceale, fără diplomă de bacalaureat, s-a înscris la școala postliceală din cadrul aceluiași liceu, în prezent fiind în continuarea studiilor, aspect de care reclamantul are cunoștință. Întrucât se află în continuare înscris la o formă de învățământ, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 499 alin. (3) din Codul civil.

Prin Sentința nr. xxxx din 15 decembrie 2017, Judecătoria Târgu Jiu - Secția civilă a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că, deși pârâtul a împlinit vârsta majoratului, se află în continuarea studiilor, fiind îndreptățit să beneficieze de pensie de întreținere de la reclamant până la împlinirea vârstei de 26 de ani, în ipoteza în care, până la această vârstă, frecventează o formă de învățământ postliceal sau universitar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, reiterând susținerile din cererea de chemare în judecată.

Totodată, prin cererea de apel, reclamantul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea lămuririi sintagmei "continuarea studiilor" din cuprinsul art. 499 alin. (3) din Codul civil.

Prin Încheierea din 25 mai 2018, Tribunalul Gorj a apreciat că sesizarea este admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus și suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la 25 mai 2018, Tribunalul Gorj - Secția I civilă a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: lămurirea problemei de drept invocate conduce la soluționarea cauzei pe fond; chestiunea de drept este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a susținut că, față de dispozițiile art. 23 lit. d) și art. 44 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în continuare Legea nr. 1/2011), se desprinde concluzia că învățământul postliceal, făcând parte din învățământul profesional, este o formă inferioară de învățământ, ce nu poate reprezenta o continuare a studiilor liceale; că rațiunea avută în vedere de legiuitor la adoptarea textului de lege a cărui interpretare se solicită este identică cu cea exprimată de Plenul fostului Tribunal Suprem, prin Decizia de îndrumare nr. 2/1971, ce face referire la studiile superioare; de asemenea a invocat Decizia nr. 535 din 18 iunie 2015 a Tribunalului Sibiu - Secția I civilă, în cuprinsul căreia sunt redate motivele de apel prin care s-a susținut că este discutabil dacă un program de master reprezintă continuarea studiilor, aceasta fiind o formă de învățământ care nu pune cursantul în imposibilitatea de a se întreține prin muncă, ci, dimpotrivă, constituie, la bază, un program creat special pentru a munci în timpul derulării sale.

Intimatul-pârât nu și-a exprimat punctul de vedere.

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept deduse judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 11.349/318/2017 a apreciat că dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil reglementează obligația părinților de a-l întreține pe copilul devenit major, cu condiția ca acesta să se afle în continuarea studiilor și să nu depășească vârsta de 26 ani. În ceea ce privește sintagma "continuarea studiilor", tribunalul a reținut că art. 23 lit. d) din Legea nr. 1/2011 reglementează învățământul postliceal ca formă de învățământ preuniversitar. În aceste condiții se consideră că beneficiază de pensie de întreținere și copilul major, care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 ani, urmând să se aprecieze în concret asupra stării de nevoie în care acesta se află, în raport cu datele speței. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența Curții de Apel Craiova: Tribunalului Gorj - Secția I civilă - instanța de trimitere - a comunicat opinia potrivit căreia sintagma "continuarea studiilor" privește și învățământul postliceal, astfel încât beneficiază de pensie de întreținere și copilul devenit major și aflat în continuarea studiilor, până la vârsta de 26 ani, urmând a se aprecia în concret asupra stării de nevoie a acestuia. S-au atașat hotărâri judecătorești relevante. Aceeași este și opinia judecătorilor Tribunalului Olt și ai instanțelor arondate. S-au depus hotărâri judecătorești definitive.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat opinia majoritară a Secției civile a Judecătoriei Sibiu, potrivit căreia părinții sunt obligați să întrețină și copilul devenit major care își continuă studiile, până la terminarea acestora, dar fără a se depăși vârsta de 26 ani, dacă copilul devenit major nu are mijloacele necesare pentru a se întreține, indiferent de forma de învățământ urmată. În acest sens s-au depus 7 sentințe definitive. Aceeași este și opinia Tribunalului Alba și a judecătoriilor arondate, a Tribunalului Hunedoara și a judecătoriilor din raza sa de competență. Și aceste instanțe au depus hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel Bacău a comunicat următoarele: Judecătorii Tribunalului Neamț și ai instanțelor arondate au apreciat că sintagma "continuarea studiilor" cuprinde toate formele de învățământ, că terminarea studiilor înseamnă obținerea unei diplome care oferă copilului o calificare pentru obținerea unui loc de muncă, moment de la care acesta este capabil să se întrețină singur. De aceea, părintele nu mai are obligația întreținerii pe perioada cât copilul urmează cursurile unui masterat, ale unui doctorat ori ale celei de-a doua facultăți, deoarece starea de nevoie încetează, copilul fiind capabil să se întrețină singur. Așadar, întreținerea se datorează copilului aflat în continuarea studiilor până la vârsta de 26 ani, dar numai dacă se probează starea de nevoie a acestuia. Au fost depuse hotărâri judecătorești relevante. De asemenea, judecătorii Tribunalului Bacău și ai instanțelor arondate au opinat că sintagma "continuarea studiilor" privește studiile pe care le urmează copilul devenit major, indiferent de forma de învățământ, dar fără depășirea vârstei de 26 ani. S-a atașat practică judiciară. Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secției civile a Curții, potrivit căruia sintagma "continuarea studiilor" nu comportă dificultăți și nu impune o interpretare specială din partea instanței supreme, din moment ce prevederile art. 23 lit. d) din Legea nr. 1/2011 reglementează învățământul postliceal ca o formă de învățământ preuniversitar. Instanțele arondate au opinat în sensul existenței obligației de întreținere, în condițiile legii, indiferent de forma de învățământ. S-au atașat hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel București a comunicat următoarele: La nivelul Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel București, punctul de vedere exprimat a fost că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 1/2011, învățământul postliceal face parte din sistemul național de învățământ, ceea ce înseamnă că un copil înscris la o școală postliceală se află în continuarea studiilor, potrivit exigenței art. 499 alin. (3) din Codul civil, fiind îndreptățit, pe cale de consecință, să beneficieze de pensie de întreținere din partea părinților săi. Magistrații din cadrul secțiilor a III-a-a V-a civile ale Tribunalului București au exprimat opinia unanimă potrivit căreia sintagma "continuarea studiilor" trebuie interpretată în sensul în care beneficiază de pensie de întreținere și copilul major care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 de ani, în funcție de starea de nevoie în care se află. Acest punct de vedere este în acord cu prevederile Legii nr. 1/2011, potrivit cărora învățământul postliceal face parte din învățământul profesional și tehnic [art. 44 alin. (2) ], categoria învățământ terțiar nonuniversitar, parte integrantă a sistemului de învățământ din România (art. 23 și art. 24). Pe de altă parte, se arată că textul art. 499 alin. (3) din Codul civil prevede că părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă acesta se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. Or, niciun text de lege nu exclude din categoria "studiilor" învățământul profesional și tehnic, astfel că o interpretare contrară ar conduce la o diferențiere nejustificată între această formă de învățământ, recunoscută de Legea nr. 1/2011, și celelalte forme de învățământ. La Tribunalului Călărași a fost exprimată o opinie în sensul punctului de vedere al completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție. La nivelul Judecătoriei Călărași opinia majoritară exprimată în urma consultării colectivului de magistrați a fost că reclamantul poate beneficia de întreținere dacă face dovada că nu realizează venituri. La nivelul Judecătoriei Oltenița punctul de vedere exprimat este în sensul că dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile și în cazul copilului major, care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 de ani. La nivelul Judecătoriei Lehliu-Gară opinia exprimată este în sensul că, atât timp cât dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil, care cuprind sintagma "continuarea studiilor", nu fac nicio distincție între nivelurile de învățământ, instanța trebuie să considere că obligația părinților de a întreține copilul major (care nu a depășit vârsta de 26 de ani) există indiferent dacă acesta este școlarizat în cadrul învățământului liceal, postliceal sau universitar. De altfel, rațiunea legii subzistă indiferent de nivelul de învățământ urmat de copilul major, acesta aflându-se în toate situațiile într-o incapacitate de a munci, ce derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social. Se apreciază însă că instanța trebuie să aibă în vedere, la aprecierea în concret a stării de nevoie în care se află copilul, forma de organizare a învățământului liceal/postliceal/universitar urmat de acesta, respectiv dacă este un învățământ cu frecvență sau unul cu frecvență redusă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 1/2011. Consultarea magistraților din cadrul Tribunalului Ialomița și ai instanțelor arondate acestuia a condus la opinia potrivit căreia, față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 1/2011, precum și față de prevederile art. 499 alin. (3) din Codul civil, se impune a fi reținut că învățământul postliceal reprezintă o formă de studiu, de natură să justifice acordarea pensiei de întreținere de către părinți. Opinia unanimă a magistraților Secției civile a Tribunalului Ilfov și a magistraților judecătoriilor arondate este că învățământul postliceal reprezintă o formă de învățământ preuniversitar, astfel că majorul care urmează cursurile învățământului postliceal și nu a împlinit vârsta de 26 de ani se încadrează în dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil și beneficiază de dreptul la întreținere din partea părinților, chiar dacă acesta nu s-a înscris la examenul de bacalaureat sau a avut o pauză în care nu a urmat cursurile niciunei instituții de învățământ. S-a apreciat astfel, având în vedere că textul legal menționat nu distinge în funcție de tipul studiilor urmate, iar art. 23 lit. d) din Legea nr. 1/2011 reglementează învățământul postliceal ca formă de învățământ profesional. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu este acela că sintagma "în continuarea studiilor" cuprinsă în dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil acoperă aria studiilor postliceale (profesionale sau universitare) ce au drept obiect dobândirea și atestarea specializării într-o anumită profesie sau meserie a copilului major. La nivelul Judecătoriei Giurgiu se apreciază că studiile postliceale reprezintă o formă de învățământ, fiind reglementate de Legea nr. 1/2011. De asemenea se consideră că, atâta vreme cât art. 499 alin. (3) din Codul civil nu distinge formele de învățământ ce intră în sintagma "continuarea studiilor", au fost avute în vedere de către legiuitor toate formele de învățământ, inclusiv cel postliceal. Magistrații din cadrul Judecătoriei Bolintin-Vale au exprimat opinia potrivit căreia sintagma se interpretează în sensul că beneficiază de pensie de întreținere și copilul major care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 de ani. Opinia asupra problemei de drept în discuție a judecătorilor Secției civile din cadrul Tribunalului Teleorman este că învățământul postliceal este o formă de continuare a studiilor care se circumscrie dispozițiilor art. 499 alin. (3) din Codul civil. S-a argumentat că art. 499 alin. (3) din Codul civil reglementează obligația părinților de a-l întreține pe copilul devenit major, cu condiția ca acesta să se afle în continuarea studiilor și să nu depășească vârsta de 26 de ani. Totodată, din analiza dispozițiilor Legii nr. 1/2011 rezultă care sunt formele de învățământ, printre acestea la art. 23 lit. d) fiind menționat învățământul terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal. Judecătoriile Alexandria, Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle și Zimnicea consideră că beneficiază de pensie de întreținere și copilul major care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 de ani, urmând să se aprecieze în concret asupra stării de nevoie în care acesta se află, în raport cu datele speței. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele: Opinia judecătorilor Tribunalului Cluj, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Turda, Tribunalului Maramureș, Judecătoriei Jibou este că, întrucât art. 499 alin. (3) din Codul civil nu face nicio distincție cu privire la felul studiilor, părinții sunt obligați a contribui la întreținere indiferent de felul studiilor, până la împlinirea vârstei de 26 ani. S-a exprimat și opinia potrivit căreia tânărul care urmează forma de învățământ seral și realizează venituri din muncă nu poate beneficia de pensie de întreținere din partea părinților. Judecătoria Zalău a apreciat că sintagma "continuarea studiilor" privește continuarea cursurilor în cadrul unei forme de învățământ preuniversitar și învățământ superior. Judecătoria Șimleu Silvaniei a opinat că este firesc ca această continuare a studiilor să privească frecventarea cursurilor unei facultăți, pentru obținerea unei calificări mai înalte. S-au atașat hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel Constanța a comunicat Decizia nr. 812 din 7 octombrie 2015 a Tribunalului Tulcea - Secția civilă de contencios administrativ și fiscal, în care s-a pus problema întreținerii unui major aflat în clasa a XI-a. Curtea de Apel Galați a comunicat că judecătorii Secției I civile a Tribunalului Galați, în unanimitate, au opinat că beneficiază de pensie de întreținere și copilul major care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 ani, în raport cu dispozițiile art. 23 lit. d) din Legea nr. 1/2011. Aceeași este și opinia judecătorilor instanțelor arondate. Suplimentar, Judecătoria Brăila și Tribunalul Vrancea - Secția I civilă apreciază că sintagma "continuarea studiilor" se interpretează în acest fel chiar și în absența promovării examenului de bacalaureat și indiferent de modul de organizare a programului de studii. S-au depus 2 hotărâri judecătorești. Curtea de Apel Iași a comunicat opinia judecătorilor Secției civile a Judecătoriei Iași, în sensul că obligația de întreținere a părinților subzistă pe toată perioada continuării studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, chiar și în situația urmării unor cursuri ale unor universități private, cu condiția ca acesta să se afle în nevoie. Aceeași opinie a fost exprimată de judecătorii Judecătoriei Pașcani și Judecătoriei Hârlău, apreciindu-se că intenția legiuitorului a fost de a proteja majorul care nu are încă pregătirea profesională necesară, dar că urmarea cursurilor de doctorat sau ale unei a doua facultăți nu poate fi asimilată acestei sintagme. Judecătorii Tribunalului Vaslui apreciază că acordarea pensiei de întreținere pe durata continuării studiilor de către copilul major nu este condiționată de finalizarea acestora cu o diplomă de absolvire. În măsura în care copilul major nu a frecventat cursurile aferente unui an școlar, părintele interesat ar putea pretinde, pe baza probatoriului aferent, restituirea pensiei acordate necuvenit. S-au atașat hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel Pitești a comunicat că la nivelul instanțelor arondate nu există practică judiciară în această materie. Opinia exprimată de judecătorii Curții este că sintagma "continuarea studiilor" are în vedere și învățământul postliceal. Curtea de Apel Ploiești a comunicat punctul de vedere al Tribunalului Dâmbovița, potrivit căruia sintagma "continuarea studiilor" se referă și la învățământul postliceal. Tribunalul Buzău a apreciat că trebuie avută în vedere starea de nevoie a copilului major, simpla înscriere a acestuia la mai multe cursuri, după obținerea unei anumite calificări, în baza unor studii superioare, neputând justifica acordarea pensiei, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 26 ani. În acest sens a fost atașată Decizia nr. 977 din 3 noiembrie 2017 a Tribunalului Buzău - Secția I civilă. Magistrații Secției I civile a Tribunalului Prahova și ai Judecătoriei Mizil împărtășesc opinia potrivit căreia sintagma "continuarea studiilor" vizează copilul major care frecventează cursurile de învățământ liceal sau universitar, fără a depăși vârsta de 26 ani. S-au atașat 19 sentințe ale Judecătoriei Mizil. Magistrații Secției civile a Judecătoriei Ploiești au exprimat opinia unanimă că sintagma "continuarea studiilor" are în vedere orice formă de învățământ pe care o urmează copilul major. În același sens s-au exprimat și judecătorii Judecătoriei Câmpina, care au arătat și că este vorba despre cursuri la învățământul de zi, care împiedică exercitarea unei activități în temeiul unui contract individual de muncă și, implicit, obținerea unui venit dintr-o activitate remunerată. S-au atașat hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel Suceava a comunicat punctul de vedere al Tribunalului Suceava, potrivit căruia obligația de întreținere a părinților față de copilul lor major subzistă în situația în care acesta face dovada că se află în continuarea studiilor, presupunându-se că din acest motiv se află în incapacitate de a munci. Urmarea unor cursuri cu frecvență redusă, de master sau ale unei a doua facultăți nu îl împiedică să obțină venituri, deci nu se justifică nevoia. S-au depus hotărâri judecătorești relevante. Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat că sintagma "continuarea studiilor", în contextul stabilirii obligației de întreținere în sarcina părinților, are în vedere realitatea urmării studiilor de către copiii majori, indiferent dacă studiile se efectuează în sistem public sau privat și indiferent de forma de învățământ, cu singura condiție a vârstei de până la 26 ani a beneficiarilor întreținerii. S-au depus hotărâri judecătorești relevante. Celelalte curți de apel nu au comunicat practică judiciară și nici opinii teoretice ale judecătorilor.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 499 alin. (3) din Codul civil, a căror interpretare se solicită. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cu referire la existența unei veritabile chestiuni de drept și la condiția noutății. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor precizate, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Gorj, legal învestit cu soluționarea unui apel, aflat în curs de judecată, urmează să pronunțe o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită, de asemenea, și condiția ca soluționarea pe fond a cauzei, în curs de judecată, să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât între "problema de drept" ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei există un raport de dependență, în sensul că modul de interpretare a textului produce un efect concret asupra soluției din procesul pendinte.

Tot astfel, se constată că problema de drept astfel cum a fost semnalată nu a fost dezlegată printr-o altă hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare.

În plus, instanței supreme nu îi este atribuită, potrivit reglementărilor în vigoare, competența materială în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor care fac obiectul prezentei sesizări privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Revenind la condițiile de admisibilitate evidențiate, se rețin anumite neregularități de natură a contura neîndeplinirea a două dintre cerințele prevăzute de lege.

Prima dintre acestea se referă la noutatea chestiunii de drept cu a cărei rezolvare de principiu Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată.

Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în jurisprudența sa anterioară, în lipsa unei definiții a "noutății chestiunii de drept" și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul instanței supreme, sesizate cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, de a hotărî dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este sau nu nouă (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014; deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 14 aprilie 2014 și nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014).

În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanței supreme în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă este justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă, prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior.

Ca atare, s-a cristalizat opinia potrivit căreia noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare recent intrată în vigoare, ci și de una mai veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Or, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară constantă, astfel încât soluțiile jurisprudențiale izolate nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Altfel, concluzia asupra existenței unei practici neunitare relevă necesitatea de a se apela la mecanismul recursului în interesul legii, iar nu de a sesiza instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

În cazul analizat, cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, întrucât, pe parcursul timpului, instanțele de judecată au pronunțat, în problema de drept semnalată de către titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată majoritar către același gen de soluție.

Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor care ar putea susține condiția noutății reluăm conținutul textului de lege care face obiectul chestiunii de drept analizate, respectiv art. 499 alin. (3) din Codul civil: "Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani."

Deși prevederea nu se regăsea în vechiul Cod al familiei, în vigoare până la 30 septembrie 2011, abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, trebuie subliniat că și sub incidența acestui act normativ părintele putea fi obligat să plătească pensie de întreținere copilului devenit major, aflat în continuarea studiilor, ca efect al Deciziei de îndrumare nr. 2/1971 a Plenului fostului Tribunal Suprem.

Prin această decizie, instanța supremă, suplinind tăcerea legii, a statuat, în vederea asigurării unei practici judiciare unitare, că "părintele este obligat să dea întreținere copilului devenit major, dacă se află în continuare de studii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 25 ani. Pentru a beneficia de întreținere, copilul trebuie să dovedească stăruință în continuarea studiilor și obținerea unor rezultate corespunzătoare".

După pronunțarea acestei decizii de îndrumare a fost identificată o bogată jurisprudență, chestiunea de drept supusă analizei nefiind nouă, impunându-se concluzia că ea transcende în timp, chiar și din perspectiva datei la care reglementarea a intrat în vigoare.

Astfel, ca un corolar al acestei practici, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, prin Decizia nr. 3.799 din 20 mai 2004 (dată sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2004), a stabilit că, în ce privește condițiile vizând acordarea pensiei de întreținere în cazul majorului, este îndreptățit să primească pensie copilul major care își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, iar dreptul acestuia durează până la terminarea studiilor, fără să depășească vârsta de 25 de ani.

Pentru existența obligației de plată a pensiei de întreținere față de copilul major aflat în continuarea studiilor s-a decis că nu există condiția ca beneficiarul pensiei să urmeze o formă de învățământ obligatorie.

În raport cu cele mai sus expuse rezultă că problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a mai fost anterior dedusă judecății pe rolul instanțelor naționale, context în care existența unei practici cristalizate în timp a instanțelor, precum și orientarea majoritară a jurisprudenței spre o anumită interpretare a textelor analizate determină ca problema de drept examinată să își piardă caracterul de noutate.

Ca atare, nu sunt îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea chestiunii supuse dezbaterii, ca o condiție a sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei chestiuni prealabile.

Distinct de cele ce precedă, însă tot prin prisma condițiilor de admisibilitate ale art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că sesizarea nu privește o veritabilă chestiune de drept, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispozițiile legale sau s-ar pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară.

Ca atare, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Este important de subliniat că mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă nu trebuie deturnat de la scopul firesc al prevenirii unei practici neunitare și utilizat pentru tranșarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere.

Tot astfel, interpretarea corectă a rolului dat de legiuitor acestui mecanism trebuie să conducă la evitarea transformării lui într-o procedură dilatorie ori într-una care s-ar substitui recursului în interesul legii.

Or, în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, ci impun realizarea unei analize de conținut și corelate a normelor incidente în speță, respectiv art. 499 alin. (3) din Codul civil, redat mai sus, și art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011.

Potrivit acestui din urmă text: "Sistemul de învățământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri (...) d) învățământ terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal."

De altfel, relaționarea acestor norme a fost expusă și în cuprinsul raționamentului judiciar realizat de titularul sesizării, ceea ce sprijină concluzia că nu ne aflăm în prezența unor texte de lege apreciate ca lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă.

Ca atare, rămâne în atributul exclusiv al instanței de trimitere de a soluționa cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop principiile de interpretare a actelor normative.

Or, asemenea operațiuni de interpretare și aplicare a textului de lege la diferite circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanței abilitate de lege "să spună dreptul" în cauza dedusă judecății.

Ca argument de drept comparat, în sensul celor mai sus expuse, este important a se face trimitere la legislația franceză (a se vedea art. 441-1 din Codul de organizare judiciară), care limitează, în mod expres, sesizarea instanței supreme, impunând condiția dificultății "serioase", "veritabile" de interpretare și pe cea a interesului pentru un număr mare de cauze, spre deosebire de legislația noastră internă, care lasă titularilor sesizării o largă marjă de apreciere, aspect ce poate "deturna" scopul acestui mecanism gândit de legiuitor în vederea preîntâmpinării unei practici judiciare neunitare.

Printr-un număr mare de decizii, sesizată fiind conform prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reamintit, de fiecare dată, că, în cadrul acestei proceduri, instanța supremă nu poate fi învestită cu înseși interpretarea și aplicarea legii, în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

În speță, se poate observa [și din perspectiva coroborării art. 499 alin. (3) din Codul civil cu art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011] că sesizarea Tribunalului Gorj reprezintă însăși problema de fond asupra căreia apelantul-reclamant a solicitat instanței de control judiciar să se pronunțe, iar nu o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, de a cărui lămurire depinde soluționarea cauzei.

Pentru toate aceste considerente, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.