Decizia nr. 62 din 9.12.2019

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 1 august 2019, în Dosarul nr. 74/119/2019, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi” trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate nu mai poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare sau persoana aflată în situaţia respectivă se poate înscrie la o nouă facultate apreciindu-se că este vorba despre aceeaşi formă de învăţământ, schimbându-se numai specializarea. II. Dispoziţiile legale incidente

Art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 272/2004) prevede că: „La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna la data de 25 ianuarie 2019 cu nr. de dosar 74/119/2019, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A (născută în 19 ianuarie 1998 – în plasament) şi B (bunica maternă la care s-a dispus plasamentul) să fie dispusă încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului, susţinându-se că pârâta A, fiind majoră, nu mai justifică această măsură din moment ce şi-a schimbat specializarea cursurilor de zi, mutându-se de la o facultate la alta.

Astfel, potrivit datelor cauzei, pentru pârâta A s-a dispus măsura de protecţie specială prin plasament, în anul 2005, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, la bunica maternă, deoarece, după divorţul părinţilor, în 2001, mama pârâtei a decedat, în anul 2004, iar fetiţa a rămas fără ocrotire părintească, tatăl nepăstrând legătura cu aceasta. Măsura plasamentului a fost menţinută prin Sentinţa civilă nr. 362 din 14 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 325/119/2016, reţinându-se că, la împlinirea vârstei de 18 ani, pârâta A se afla în continuarea studiilor, fiind în clasa a XI-a la învăţământ de zi în cadrul Liceului Teoretic Szekely Miko din municipiul Sfântu Gheorghe.

Potrivit Adeverinţei nr. xxx/09.10.2017, emisă de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, pârâta A figura înscrisă în anul I de studii la această facultate, în anul universitar 2017/2018, în specializarea marketing, limba de predare maghiară, forma de învăţământ – zi, forma de finanţare – buget.

Potrivit Adeverinţei nr. xx/03.10.2018, emisă de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Filosofie, studenta A figurează înscrisă în anul universitar 2018/2019, în anul I de studii, învăţământ cu frecvenţă, limba de studiu maghiară, forma de finanţare cu taxă.

La solicitarea primei instanţe, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, a emis Adresa din 25 aprilie 2019 din care rezultă că pârâta A, la data emiterii adresei, frecventa cursurile de zi ale Facultăţii de Istorie şi Filosofie – specializarea filosofie – limba maghiară – nivel licenţă – anul I, în regim cu taxă, acumulând 27 de credite din 30/semestru (o disciplină restantă).

Reclamanta a fost sesizată prin Cererea nr. xxxxx/07.12.2018 de către pârâta A cu solicitarea menţinerii măsurii plasamentului la bunica maternă, cu motivarea că se află în continuarea studiilor.

Reclamanta a solicitat încetarea măsurii plasamentului, susţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 55 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004, deoarece petenta a renunţat la prima specializare şi s-a înscris la o altă facultate, pierzând dreptul de a-şi continua studiile „o singură dată” în această formă de învăţământ.

Prin Sentinţa civilă nr. 285 din 25 aprilie 2019 pronunţată în Dosarul nr. 74/119/2019, Tribunalul Covasna a respins cererea de chemare în judecată formulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna privind încetarea măsurii plasamentului, reţinând, în esenţă, că „tânăra îşi continuă studiile în aceeaşi formă de învăţământ de zi, iar faptul că aceasta a schimbat specializarea după primul an de studii nu echivalează cu finalizarea sau schimbarea formei de învăţământ”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, susţinând nelegalitatea sentinţei sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 şi arătând că pârâta, renunţând la cursurile de zi din cadrul primei facultăţi, nu se mai poate înscrie la o altă facultate cu o altă specializare, chiar dacă este tot la cursuri de zi, deoarece textul menţionat prevede că studiile se consideră continuate doar o singură dată în fiecare formă de învăţământ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea din 1 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 74/119/2019, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:

Completul de judecată este constituit la nivelul unei curţi de apel şi este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel) conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 138 din Legea nr. 272/2004 şi art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012).

Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 în cazul copilului care beneficiază de protecţie specială, devenit major, dar aflat în situaţia de a-şi continua studiile într-o formă de învăţământ de zi.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna în contradictoriu cu pârâta A, aflată în plasament la bunica maternă, cu care a fost învestită instanţa de fond, se referă la posibilitatea încetării măsurii de protecţie specială a plasamentului în cazul în care pârâta, majoră la data sesizării instanţei, s-a înscris în anul 2017 la o facultate – cursuri de zi, apoi, după anul I de studii, fără a promova anul, şi-a schimbat specializarea, înscriindu-se în 2018 la o altă facultate cu o nouă specializare, tot cu frecvenţa la zi.

Problema de drept enunţată este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După cum s-a subliniat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, cărora instanţele nu le-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

În speţă, nu este vorba despre un act normativ intrat recent în vigoare, ci de faptul că problema de drept nu a mai făcut obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privinţă. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Din punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea, sintagma „dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi” din cuprinsul art. 55 alin. (2) al Legii nr. 272/20045 trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare la o nouă facultate, cursuri de zi, apreciindu-se că este vorba despre aceeaşi formă de învăţământ, schimbându-se numai specializarea.

Această interpretare este în corelare şi cu intenţia legiuitorului exprimată în tot conţinutul legii – aceea de protecţie a copilului aflat în dificultate, cu atât mai mult cu cât la alin. (3) al aceluiaşi articol 55 din lege se prevede posibilitatea majorului de a fi menţinut în plasament încă 2 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani, chiar dacă nu este în continuarea studiilor, în scopul facilitării integrării sale sociale.

Această măsură poate fi menţinută şi în cazul majorului care îşi schimbă specializarea la cursurile din cadrul unei universităţi – forma învăţământ universitar de zi, fiind în continuarea studiilor, cu condiţia să nu depăşească 26 de ani.

Doar dacă ar fi terminat cursurile unei facultăţi – forma de învăţământ cu frecvenţă (zi) şi s-ar fi înscris la o a doua facultate tot cursuri de zi, s-ar putea aprecia că nu mai este vorba de continuarea cursurilor o singură dată în această formă de învăţământ universitar, scopul legii fiind atins în sensul exprimat la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia „Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale”, copilul dobândind o specializare care să îi confere accesul spre un loc de muncă.

Interpretarea pe care o dă acestui text de lege apelanta- reclamantă ar fi potrivită în situaţia în care majorul, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, după absolvirea cursurilor unei facultăţi forma de învăţământ de zi, urmează cursurile de master tot forma de învăţământ cu frecvenţă, fiind vorba de studii de nivel universitar cu aceeaşi formă de învăţământ, conform art. 140 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011).

Aşadar, textul art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 trebuie interpretat în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare la o nouă facultate, cursuri de zi, apreciindu-se că este vorba despre aceeaşi formă de învăţământ – de zi, nivel de învăţământ universitar.

Această interpretare este în corelare şi cu dezlegările date în practica judiciară sintagmei „continuarea studiilor” din conţinutul art. 499 alin. (3) din Codul civil, în sensul că obligaţia părinţilor de a întreţine copilul major, care nu a depăşit 26 de ani, există indiferent dacă acesta este şcolarizat în cadrul învăţământului liceal, postliceal, universitar, cursuri cu frecvenţă de stat sau private, atât timp cât majorul nu realizează venituri, fiind în stare de nevoie (considerentele Deciziei nr. 65 din 1 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018). Astfel s-ar asigura un tratament egal acestor două categorii de copii majori: cei aflaţi sub protecţie specială, fiind lipsiţi de ocrotirea părinţilor, şi cei care beneficiază de o familie şi de ocrotire părintească.

Instanţa de trimitere a arătat că, spre deosebire de norma reprezentată de art. 499 alin. (3) din Codul civil care a cunoscut dezlegare din partea instanţelor concretizată într-o practică judiciară constantă, ce a împiedicat pronunţarea unei hotărâri prealabile, în speţă, norma de drept analizată este neclară, necorelând formele de învăţământ-zi cu nivelurile de învăţământ, şi a apreciat că, pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară, este nevoie de o interpretare dată printr-o hotărâre prealabilă. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna a apreciat că o astfel de sesizare ar fi inadmisibilă, deoarece textul de lege, respectiv art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, este clar, iar sesizarea nu priveşte o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, ci se referă la însăşi problema dedusă judecăţii. A mai arătat că pârâta A, fiind înscrisă în anul I la specializarea marketing din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, nu şi-a finalizat studiile şi a renunţat la această specializare pentru ca, în acelaşi an, să îşi schimbe opţiunea de studii, înscriindu-se tot în anul I la o altă specializare în cadrul altei facultăţi a aceleiaşi universităţi, tot cursuri de zi.

Intimatele-pârâte nu şi-au exprimat punctul de vedere.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate de către părţi puncte de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din datele comunicate de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele aspecte:

Curţile de apel Alba Iulia, Craiova, Oradea, Piteşti, Târgu Mureş, Suceava, Ploieşti nu au identificat practică judiciară şi nici nu au exprimat puncte de vedere teoretice.

De asemenea, curţile de apel Timişoara, Iaşi, Galaţi, Braşov, Bacău, Cluj nu au identificat practică judiciară, iar punctele de vedere teoretice exprimate au fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în situaţia în care persoana aflată în plasament se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se înscrie la o altă specializare la o nouă facultate, apreciindu-se că este vorba despre aceeaşi formă de învăţământ superior cu schimbarea specializării (în acest sens, judecătorii de la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi şi Tribunalului Galaţi, Tribunalul Bacău şi judecătoriile Bacău şi Oneşti, Curtea de Apel Timişoara, opinia majoritară a judecătorilor Secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi şi opinia judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Vaslui, Secţia I civilă a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş). În acelaşi sens au fost şi opiniile exprimate la nivelul Curţii de Apel Bucureşti (Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Secţia a IV-a civilă) şi a instanţelor aflate în circumscripţia teritorială a acesteia (Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a, a IV-a şi a V-a civile, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu şi judecătoriile Giurgiu şi Bolintin-Vale).

S-a argumentat făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la formele de organizare a activităţii didactice şi s-a arătat că lămurirea înţelesului sintagmei „formă de învăţământ de zi” din cuprinsul art. 55 alin. (2) al Legii nr. 272/2004 nu se poate realiza decât în coroborare cu dispoziţiile art. 23 şi 25 din Legea nr. 1/2011 privitoare la formele de organizare a învăţământului potrivit cărora sintagma „formă de învăţământ de zi” se interpretează în sensul că include forma de învăţământ cu frecvenţă, cu excluderea formei de învăţământ la distanţă.

Au fost înaintate două decizii ale Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti, care însă privesc situaţii de fapt diferite.

Un punct de vedere diferit a fost exprimat de judecătorii de la Judecătoria Baia Mare şi de cei de la Judecătoria Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă.

Astfel, în opinia Judecătoriei Baia Mare, sintagma „dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi” trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate nu mai poate reveni pentru a se înscrie la o altă specializare.

Judecătoria Tulcea a opinat că persoana aflată în plasament poate să se înscrie la o specializare şi apoi la o alta, dacă aceasta din urmă o continuă pe prima, fără repetarea anului sau a anilor precedenţi din specializarea anterioară. În caz contrar se încalcă condiţia conform căreia studiile se continuă o singură dată, sens în care s-a apreciat că nici repetarea anului în cadrul aceleiaşi specializări nu este permisă. În acest fel se vor evita situaţiile în care majorii se înscriu la facultate nu cu intenţia de a o finaliza, ci de a beneficia de măsurile de protecţie socială până la vârsta de 26 de ani.

Complementar acestei opinii, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că sintagma „o singură dată” se referă la parcurgerea unei singure etape de studiu, indiferent de forma de învăţământ. Spre exemplu, în ipoteza în care persoana se înscrie pentru studii de licenţă pentru un anumit domeniu, cum ar fi Drept, şi apoi renunţă pentru a se înscrie de pildă la Medicină, condiţia prevăzută de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu este îndeplinită, nefiind vorba de „continuarea studiilor o singură dată”. În acest caz există o întrerupere a studiilor şi începerea altora noi, astfel că nu este îndeplinită cerinţa de continuitate. Dacă însă în cadrul aceluiaşi domeniu de studiu persoana vizată îşi schimbă specializarea, însă continuă studiile în cadrul aceleiaşi facultăţi (de exemplu, în cadrul domeniului Drept trece de la studii juridice la studii administrative), valorificând etapa parcursă anterior, este îndeplinită condiţia continuităţii.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară – Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 2.062/C/2.793/III-5/2019 din 2 septembrie 2019, a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, sub aspectul existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, având un grad de dificultate ridicat.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, sintagma „dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi” se interpretează în sensul că persoana aflată în continuarea studiilor care se înscrie la o nouă facultate/specializare beneficiază de protecţie specială în condiţiile prevăzute de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în măsura în care programul corespunzător de studii universitare de licenţă la care s-a înscris iniţial nu este finalizat. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constată că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 520 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, iar prin încheiere cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele condiţii sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Braşov este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, în ultimă instanţă, conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 138 din Legea nr. 272/2004 şi art. 7 din Legea nr. 76/2012.

Totodată, este îndeplinită cerinţa ca problema de drept să fie nouă şi asupra chestiunii de drept să nu se fi pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, în contextul în care nu există sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a unui recurs în interesul legii, pe rol sau soluţionate, care să privească interpretarea art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

Este adevărat că prin Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut de soluţionat sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 11.349/318/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea sintagmei „continuarea studiilor” cuprinse în dispoziţiile art. 499 alin. (3) din Codul civil, iar sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerinţele noutăţii şi existenţei unei reale probleme de drept, dar în speţa de faţă problema pusă în discuţie este diferită şi aduce elemente noi.

Astfel, în situaţia anterioară se punea problema interpretării art. 499 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia „Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani”, prin raportare la art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011 ce reglementează învăţământul postliceal ca formă de învăţământ preuniversitar, în sensul de a se considera că beneficiază de pensie de întreţinere şi copilul major, care a împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursuri de învăţământ postliceal, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Or, în speţa de faţă, ceea ce a generat nelămurirea instanţei nu a fost sintagma „continuarea studiilor”, ci sintagma „îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi”.

De asemenea, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în cazul copilului care beneficiază de protecţie specială, devenit major, dar aflat în situaţia de a-şi continua studiile într-o formă de învăţământ de zi.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna în contradictoriu cu pârâta aflată în plasament, cu care a fost învestită instanţa de fond, se referă la posibilitatea încetării măsurii de protecţie specială a plasamentului în cazul în care pârâta, majoră la data sesizării instanţei, s-a înscris la o facultate – cursuri de zi, apoi, după anul I de studii, fără a promova anul, s-a înscris la o altă facultate cu o altă specializare, tot cu frecvenţa la zi.

Apelul cu care a fost învestită Curtea de Apel Braşov vizează tocmai interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, interpretare care este esenţială pentru rezolvarea cauzei.

Acest text de lege ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, dat fiind că există o necorelare între prevederile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 şi cele ale Legii nr. 1/2011 în ceea ce priveşte reglementarea şi organizarea formelor de învăţământ, aspect ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, chestiunea de drept fiind de actualitate.

În cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, aşa cum rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de instanţele naţionale.

Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice. Asupra fondului sesizării

Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept presupune o corelare a normelor ce reglementează instituirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu cele privind organizarea sistemului de învăţământ din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Sub acest aspect se poate observa că Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 face vorbire de învăţământ preuniversitar, învăţământ superior, învăţământ postuniversitar.

Conform art. 22 alin. (2) din acelaşi act normativ, învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învăţământ şi, după caz, filiere şi profiluri şi asigură condiţiile necesare pentru dobândirea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 vine să detalieze care sunt nivelurile din învăţământul preuniversitar, respectiv: a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3-6 ani); b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV; c) învăţământul secundar, care cuprinde: (i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII; (ii) învăţământul secundar superior, care poate fi: – învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII; – învăţământ profesional cu durata de minimum 3 ani; d) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.

Formele de organizare a învăţământului preuniversitar sunt, conform art. 25 din Legea nr. 1/2011: învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă.

În schimb, pentru învăţământul superior, legiuitorul optează pentru împărţirea acestuia în „programe de studii”, şi nu în „niveluri de învăţământ”.

Astfel, conform art. 140 din Legea nr. 1/2011, în învăţământul superior există programele de studii universitare de licenţă care se pot organiza la următoarele forme de învăţământ: cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă; programele de studii universitare de master ce se pot organiza la următoarele forme de învăţământ: cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă şi programele de studii universitare de doctorat ce se pot organiza, de regulă, la forma de învăţământ cu frecvenţă şi, prin excepţie, şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.

De altfel, în cadrul Legii nr. 1/2011, legiuitorul a arătat la art. 142 alin. (7) că persoana admisă la un program de studii universitare de licenţă, master sau doctorat are calitatea de student, respectiv student-doctorand, pe întreaga perioadă a prezenţei sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare şi până la susţinerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puţin pe perioadele de întrerupere a studiilor, aceste examene de finalizare a studiilor în învăţământul superior fiind, conform art. 143 din aceeaşi lege: a) examen de licenţă, pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul din domeniul ştiinţelor inginereşti; b) examen de disertaţie, pentru ciclul de studii universitare de master; c) examen de susţinere publică a tezei de doctorat; d) examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare; e) examen de selecţie, care precedă examenul de licenţă, în cazul studenţilor/absolvenţilor care provin de la instituţii de învăţământ superior şi/sau programe de studii care au intrat în lichidare.

Este cert, raportat la cele arătate anterior, că în speţa avută spre soluţionare de către instanţa de trimitere persoana care reclamă beneficiul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu a finalizat programul de studii universitare de licenţă, ci doar a schimbat specializarea/facultatea.

Având în vedere că în acest caz nu se poate reţine că ar fi vorba de finalizarea unui program de studii universitare şi înscrierea la un alt program de studii universitare – de licenţă, master ori doctorat, se poate concluziona că, în cauză, nu se pune problema schimbării formei de învăţământ/programului de studiu/nivelului de învăţământ, ci de schimbarea specializării pentru care s-a optat iniţial în cadrul aceluiaşi program de studii universitare de licenţă, în forma de organizare – zi, fără ca cel început anterior să fie finalizat.

Trebuie observat că noţiunea „zi” din cadrul textului supus interpretării a fost inserată încă de la adoptarea Legii nr. 272/2004, care în forma iniţială statua, la art. 51 alin. (2), următoarele: „La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.”

La acel moment, conţinutul textului era în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 15 alin. (10) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 84/1995) – în vigoare de la 30 august 1995 până la 8 februarie 2011, când a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 1/2011 – potrivit cărora „formele de organizare a învăţământului sunt: învăţământ de zi, seral, cu frecvenţă redusă, la distanţă,(…)”.

Conform considerentelor ce vor fi arătate în continuare, se impune concluzia că noţiunea „învăţământ de zi” din Legea nr. 84/1995 îşi găseşte corelarea în noţiunea „învăţământ cu frecvenţă” din actul normativ ulterior.

Astfel, conform art. 139 din Legea nr. 1/2011, „Formele de organizare a programelor de studii sunt: a) cu frecvenţă, caracterizată prin activităţi de învăţământ şi/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului şi presupunând întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare; b) cu frecvenţă redusă, caracterizată prin activităţi dedicate mai ales unor cursuri de sinteză şi pregătirii aplicative, programate în mod compact şi periodic, presupunând întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice de predare, completate de alte mijloace de pregătire specifice învăţământului la distanţă; c) la distanţă, caracterizată prin utilizarea unor resurse electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, activităţi de autoînvăţare şi autoevaluare completate de activităţi specifice de tutorat”.

Dintre cele trei forme de organizare a învăţământului, potrivit Legii nr. 1/2011, numai forma de învăţământ „cu frecvenţă” presupune activităţi de învăţământ pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic, care sunt echivalente formei de învăţământ „zi” din reglementarea anterioară.

Singura modificare a conţinutului textului supus analizei faţă de redactarea iniţială s-a efectuat ulterior intrării în vigoare, la data de 9 februarie 2011, a Legii nr. 1/2011, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, care a introdus sintagma „dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi”.

Astfel, intenţia legiuitorului este clară în contextul în care rezultă că se urmăreşte ca după finalizarea fiecărui nivel de învăţământ preuniversitar sau program de studii universitare enunţat de Legea nr. 1/2011 să nu se mai poată urma încă o dată aceeaşi „formă de învăţământ”.

Raţionamentul este acelaşi cu cel al interpretării dispoziţiilor art. 499 alin. (3) din Codul civil, dată de jurisprudenţă, şi care rezultă implicit şi din considerentele Deciziei nr. 65 din 1 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că obligaţia părinţilor de a întreţine copiii majori aflaţi în continuarea studiilor (ca şi ocrotirea copiilor majori aflaţi sub protecţie specială – n.n.) decurge din starea de nevoie în care se află aceştia, când, urmând cursurile zilnice ale unei forme de învăţământ, nu se pot angaja sau desfăşura o activitate remunerată.

Or, câtă vreme au fost finalizate „o dată” nivelurile de învăţământ preuniversitar/programele de studii universitare, prevăzute de lege, care ar permite accederea la un loc de muncă care să îi asigure persoanei ocrotite resursele necesare traiului, opţiunea de a începe o nouă „formă de învăţământ”, de acelaşi fel, nu se mai circumscrie stării de nevoie, ca şi condiţie esenţială a instituirii unei forme de protecţie specială impusă de art. 55 din Legea nr. 272/2004.

Concluzionând, sintagma „o singură dată” se referă la parcurgerea, dar şi finalizarea unei singure etape de studiu, la zi/cu frecvenţă, fără a putea fi reluată după finalizare aceeaşi etapă – nivel de învăţământ preuniversitar/program de studii universitare, iar sintagma „fiecare formă de învăţământ” se referă la nivelurile de învăţământ/programele de studii (spre exemplu, liceal, postliceal, studii cu licenţă, de masterat, doctorat), în sensul că finalizarea unei etape de studiu nu exclude parcurgerea şi a celorlalte (caz în care legiuitorul ar fi folosit expresii de genul „îşi continuă studiile o singură dată în una din formele de învăţământ de zi” sau „îşi continuă studiile o dată într-o singură formă de învăţământ de zi”).

Prin urmare, în înţelesul art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, persoana aflată în continuarea studiilor, care beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege, se poate înscrie la o nouă facultate/specializare în măsura în care programul de studii universitare de licenţă la care s-a înscris iniţial nu este finalizat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,