Decizia nr. 47 din 14.10.2019

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 24 aprilie 2019, în Dosarul nr. 708/119/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 mai 2019, cu nr. 1.415/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 14 octombrie 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 10/2001) Art. 26. – „(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4). (3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel. (…)”.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. – „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. (2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. (…)”.

Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România Art. II. – „(1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal”. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea formulată, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, solicitând instanţei să îl oblige la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcţii, şi construcţii finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafaţă de 7.857 mp situat în Târgu Secuiesc, înscris în CF nr. xxxx Târgu Secuiesc, propus pentru despăgubiri prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008.

Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 17 ianuarie 2019, Tribunalul Covasna – Secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, invocată de acesta prin întâmpinare. De asemenea a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că antecesorii reclamanţilor au depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. xxx/N din 14 februarie 2002 şi nr. xxx/N din 13 noiembrie 2001, prin Biroul executorului judecătoresc X, prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu. Reclamanţii sunt moştenitorii defuncţilor notificatori, conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar. Municipiul Târgu Secuiesc a soluţionat notificările prin Dispoziţia nr. xxx din 12 iunie 2008, prin care s-a respins cererea de restituire şi s-a propus acordarea de despăgubiri. Având în vedere că nu au primit despăgubiri până la acest moment, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat să se dispună compensarea cu un alt teren sau construcţie, în condiţiile Legii nr. 165/2013. Reţinând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, ca unitate administrativ-teritorială ce este învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 165/2013 şi care are în proprietate sau exercită un drept de administrare asupra unor bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de fond a constatat că dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 247/2005), nu a fost revocată, nu a fost atacată în cadrul controlului de legalitate exercitat de prefect, dar nici nu a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca acesta să procedeze la analizarea dosarului de despăgubire. Dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect în cadrul controlului de legalitate, în termenele şi condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 554/2004), devine definitivă şi conferă notificatorului o „speranţă legitimă”, respectiv „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constând în dreptul de creanţă cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură în procedura Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013, după caz. Conform prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013: „Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” În considerentele Deciziei nr. 25 din 10 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016 (Decizia nr. 25/2016), în paragraful 57 şi următoarele s-a reţinut incidenţa acestui termen de 60 de zile, iar în paragraful 66 s-a făcut referire expresă la faptul că persoana îndreptăţită trebuie să opteze pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării. În speţă, reclamanţii se găsesc în situaţia în care, deşi prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri, dispoziţia a devenit definitivă prin neatacare, dar nu a fost încă transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin urmare, reclamanţii aveau posibilitatea de a uza de dreptul conferit de art. II din Legea nr. 368/2013, însă, în acest caz, trebuiau să exercite dreptul în discuţie în condiţiile şi termenele legale, deoarece nu se poate face abstracţie de condiţiile în care un anumit drept poate fi exercitat. Reclamanţii, invocând în favoarea lor, după emiterea dispoziţiei definitive de soluţionare a notificărilor, dreptul de a primi, în compensare, un alt imobil, şi nu despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 368/2013, au exercitat acest drept, dar cu nerespectarea termenului legal, formulând Cererea înregistrată la Municipiul Târgu Secuiesc cu nr. xxxxx din 29 decembrie 2016, cu depăşirea termenului legal impus de prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, care era de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ; ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligaţia entităţii de a reanaliza dosarul administrativ.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deci nu a fost efectiv finalizat. Prin Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. xxxx din 27 iunie 2018, li s-a comunicat că, în măsura în care dosarul lor nu a fost transmis acestei entităţi, nu este necesară depunerea cererii de returnare. De aceea, este evident că dosarele finalizate şi netransmise Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu pot fi considerate dosare soluţionate şi, în această situaţie, reclamanţii nu aveau posibilitatea de formulare a cererii de restituire. Decizia nr. xxx din 12 iunie 2008 a primarului municipiului Târgu Secuiesc nu a devenit definitivă, în primul rând pentru că nu a fost acordat asupra acestei dispoziţii avizul de legalitate prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001. Chiar instanţa a constatat că dosarul a fost restituit de către instituţia prefectului pentru a fi completat cu înscrisuri, astfel cum rezultă din Adresa nr. xxxxx din 13 ianuarie 2008, însă reclamanţilor nu li s-a comunicat această adresă şi nu au fost solicitate acte în completare. Această dispoziţie, însoţită de dosarul aferent, nu a mai fost retransmisă niciodată prefectului pentru parcurgerea corectă a fazei administrative şi pentru întocmirea unui raport de evaluare, care să se finalizeze printr-un proces-verbal, şi să fie întocmită oferta de acordare a despăgubirii. Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie termenul de 60 de zile de opţiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor. Atât timp cât dosarul nu a fost soluţionat definitiv în faza administrativă, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanţii nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului, dar acest lucru nici nu trebuia făcut, raportat la adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin cererea de apel, apelanţii-reclamanţi au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, întrebând dacă „un dosar de despăgubire nu a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta se consideră dosar soluţionat şi dacă se aplică termenul de 60 de zile pentru formularea cererii de restituire”.

Prin Încheierea din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pentru următoarele considerente: – completul de judecată este constituit la nivelul unei curţi de apel şi este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel); – de chestiunea de drept vizată depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcţii şi construcţii finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafaţă de 7.857 mp, propus pentru despăgubiri prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008, iar instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că reclamanţii au formulat cererea administrativă de compensare a imobilului cu depăşirea termenului legal de 60 de zile, impus de prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, iar ulterior expirării acestui termen nu mai există obligaţia entităţii de a reanaliza dosarul administrativ; – problema ridicată de apelanţii-reclamanţi este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii-reclamanţi au susţinut următoarele: Cât priveşte condiţia de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea, pe fond, a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 cu privire la termenul de 60 de zile, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşadar nu a fost efectiv finalizat. Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie un termen de 60 de zile de opţiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării. Atât timp cât dosarul nu a fost soluţionat definitiv în faza administrativă, nu a existat avizul de legalitate, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu s-a întocmit proces-verbal şi nici centralizatorul cu o ofertă de acordare a despăgubirii, reclamanţii nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului.

Intimatul Municipiul Târgu Secuiesc a apreciat că art. 519 din Codul de procedură civilă instituie anumite condiţionări, de a căror îndeplinire depinde admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A invocat jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov în materie, respectiv Decizia civilă nr. 1.077/AP din 21 iunie 2018, prin care s-a constatat că poate fi formulată cererea de atribuire a unui imobil în compensare în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluţionat prin emiterea unei dispoziţii de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă. Totodată, instanţa a constatat că nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor a căror notificare a fost soluţionată, dar aflată în procedura de obţinere a avizului de legalitate a dispoziţiei, prealabil trimiterii dosarului la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele ale căror dosare erau deja trimise Secretariatului, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul că prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua categorie doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. Ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligaţia comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziţie de soluţionare definitivă. Într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Covasna, prin Decizia civilă nr. 229/A din 17 aprilie 2018, instanţa de apel a constatat că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are în vedere doar cererile nesoluţionate, nu şi cererile prin care au fost acordate despăgubiri.

După comunicarea raportului, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 708/119/2018, redând dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 165/2013 şi ale art. II din Legea nr. 368/2013, a apreciat că dispoziţia autorităţii administrative prin care se soluţionează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi propunerii acordării de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanţă de către reclamanţi, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în baza Legii nr. 554/2004. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite”, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II din acest act normativ. Nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanţilor-reclamanţi, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obţinerii avizului de legalitate a dispoziţiei prin care a fost soluţionată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis secretariatului comisiei la acelaşi moment de referinţă, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov – instanţa de trimitere a comunicat că, anterior sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă a Curţii a pronunţat Decizia nr. 1.077/Ap din 21 iunie 2018, prin care s-a reţinut că termenul de 60 de zile este un termen de decădere, ulterior expirării lui nemaiexistând obligaţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a reanaliza dosarul administrativ, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilului ce a făcut obiectul deciziei de acordare de despăgubiri. Textul legii este clar cu privire la data de la care se calculează acest termen, în sensul că nu lasă loc de interpretare în raport cu „stadiul de soluţionare a dosarului notificatorului sau cu momentul înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor”. Orientarea practicii judiciare este în acord şi cu Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019 (în continuare, Decizia nr. 16/2019), care stabileşte că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, entitatea notificată va înainta dispoziţia la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei pentru Compensarea Imobilelor”, nefiind necesară efectuarea controlului de legalitate de către prefect. S-a ataşat decizia citată a Curţii de Apel Braşov. Judecătoria Braşov a opinat că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică prevederile art. II din Legea nr. 368/2013. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că judecătorii Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie au apreciat că, prin Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018 (în continuare, Decizia nr. 25/2018), instanţa supremă a răspuns şi întrebării formulate de Curtea de Apel Braşov prin prezenta sesizare. Astfel, s-a menţionat că, văzând şi deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în materia specială a restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative şi absolute. S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, Curtea Constituţională a reţinut, în ce priveşte dispoziţiile art. I din Legea nr. 368/2013, că acestea introduc, modifică şi completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 24/2000), dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. În considerarea celor statuate de Curtea Constituţională nu se poate reţine că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile şi „cererilor” formulate de către „persoanele îndreptăţite” de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul „cereri” înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înţeles că în noţiunea de „cerere” este inclusă şi cererea de returnare a dosarului către entitatea iniţial învestită cu soluţionarea notificării şi care s-a dezînvestit prin soluţionarea notificării. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 din lege, ci dispoziţiile art. 34, care instituie obligaţia de soluţionare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 33 din aceeaşi lege. Însă, în ce priveşte momentul de la care curg termenele pentru soluţionarea „cererilor” de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în cazul raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă – momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege. În concluzie, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – conform Legii nr. 247/2005 – sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor – ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 – persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte, astfel că dosarul netransmis nu poate fi considerat soluţionat. Magistraţii Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti au invocat considerentele Deciziei nr. 25/2018 (paragraful 77), prin care s-a reţinut că premisa textului art. II din Legea nr. 368/2013 este aceea că dosarul de despăgubire se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe de altă parte, în considerentele Deciziei nr. 25/2016 (paragraful 66), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării este aplicabilă atât în privinţa dosarelor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cât şi în privinţa dosarelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013. Magistraţii Secţiei a IV-a civile au concluzionat că acestor persoane nu le este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013. Judecătorii secţiilor a III-a, a IV-a şi a V-a civile din cadrul Tribunalului Bucureşti au exprimat opinia majoritară potrivit căreia un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. Totodată, s-a apreciat că acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013. Opinia magistraţilor din cadrul Tribunalului Călăraşi este că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. La nivelul Judecătoriei Olteniţa, punctul de vedere majoritar al judecătorilor a fost în sensul că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001”, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II din acest act normativ. La nivelul Tribunalului Ialomiţa s-a arătat că dispoziţia autorităţii administrative, prin care se soluţionează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi propunerii acordării de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanţă de către reclamanţi, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de prefect, în baza legii contenciosului administrativ. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001”, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II. Nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanţilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obţinerii avizului de legalitate a dispoziţiei prin care a fost soluţionată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la acelaşi moment de referinţă, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013, deoarece persoanele interesate nu puteau formula cereri de restituire. La nivelul Secţiei civile a Tribunalului Giurgiu s-a opinat că o cerere de atribuire a unui imobil în compensare poate fi formulată în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluţionat prin emiterea unei dispoziţii de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă. Ulterior expirării termenului prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 nu mai exista obligaţia comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziţie de soluţionare definitivă. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Teleorman a fost că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013, dacă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, necontestată în baza art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, acestui dosar aplicându-i-se termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013. S-au ataşat hotărâri judecătoreşti considerate ca fiind relevante.

Curtea de Apel Cluj a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, potrivit căruia termenul de 60 de zile curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013 şi pentru beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri, prin dispoziţii definitive, ale căror dosare nu erau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii. În această situaţie, beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri trebuie să îşi exprime, în scris, opţiunea pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013, cererea putând fi depusă fie la unitatea emitentă a dispoziţiei rămase definitivă, fie la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care o va trimite spre soluţionare unităţii emitente, aceasta fiind o procedură echivalentă cu cea a restituirii dosarului, atunci când dosarul fusese înaintat anterior şi era înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii. În opinia judecătorilor Tribunalului Cluj – Secţia civilă, în ipoteza enunţată, dosarul ar trebui să fie considerat soluţionat, deoarece unitatea deţinătoare a finalizat procedura administrativă prin emiterea dispoziţiei/deciziei, chiar dacă dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În practică s-a constatat că a existat o anumită procedură de etapizare a înaintării dosarelor către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, impusă unităţilor deţinătoare, mai exact înaintarea unui anumit număr de dosare într-o perioadă stabilită. În condiţiile în care art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 reglementează opţiunea pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prevede un termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, acest termen nu se poate aplica dosarelor aflate la unităţile deţinătoare.

Curtea de Apel Oradea a transmis opinia judecătorilor Secţiei I civile, în sensul că un dosar netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. Nefiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013, întrucât nu ne aflăm în ipoteza normei respective. Tribunalul Bihor apreciază că preluarea dosarelor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are valoarea de confirmare a finalizării dosarului de despăgubire, soluţionarea intervenind la momentul la care dispoziţia cu propunerea de acordare a despăgubirilor a rămas definitivă prin neatacare în faţa instanţelor civile ori, în cadrul controlului de legalitate, în faţa instanţelor de contencios. În ce priveşte aplicabilitatea termenului de 60 de zile, art. II din Legea nr. 368/2013 trebuie văzut în relaţie cu modificările aduse Legii nr. 165/2013 prin art. I. Nu se poate vorbi despre discriminare între cei ale căror dosare au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi cei ale căror dosare nu au fost înaintate, cărora, prin definiţie, nu li se aplică acest termen, întrucât aceste persoane nu se află în situaţii similare. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere toate dosarele, nimic nu îl împiedica să instituie un termen de decădere pentru toate persoanele îndreptăţite, indiferent de stadiul dosarului. Dimpotrivă, legiuitorul a instituit un termen special, pentru o situaţie de excepţie, ceea ce nu justifică aplicarea lui în alte situaţii, indiferent cât de mare ar fi similitudinea. Tribunalul Satu Mare a apreciat că un dosar de despăgubire care nu a fost trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are caracterul unui dosar soluţionat, în sensul art. II din Legea nr. 368/2013. S-a anexat Sentinţa civilă nr. 82/D din 5 aprilie 2019 a Tribunalului Satu Mare – Secţia I civilă.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat opinia Judecătoriei Buzău, potrivit căreia dosarul de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, propunerea de acordare a măsurilor compensatorii trebuie validată/invalidată de Comisia Naţională. De asemenea, s-a apreciat că acelui dosar i se aplică dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat mai multe decizii referitoare la aspectele conexe problemei de drept supuse dezlegării în prezenta sesizare, după cum urmează: – Decizia nr. 25 din 10 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016, prin care a statuat că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi la art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, (…) bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.” În motivarea deciziei s-a reţinut şi argumentul că „această măsură este aplicabilă atât în privinţa dosarelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în privinţa celor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat, în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării” (paragraful 66); – Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018, prin care a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cazul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, curg de la data înregistrării dosarelor returnate la entităţile învestite cu soluţionarea notificării. Dacă cererea formulată conform art. II din Legea nr. 368/2013 nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, dispoziţia/decizia iniţială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte, fiind incidentă procedura măsurilor compensatorii sub formă de puncte prevăzută de capitolul III al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.” În motivarea deciziei s-a reţinut că „73. În considerarea celor statuate de Curtea Constituţională (Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016) nu se poate reţine că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile şi cererilor formulate de către «persoanele îndreptăţite» de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri. 74. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul «cereri» înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înţeles că în noţiunea de «cerere» este inclusă şi cererea de returnare a dosarului către entitatea iniţial învestită cu soluţionarea notificării şi care s-a dezînvestit prin soluţionarea notificării. 75. Obiectul cererii de returnare a dosarului către entitatea învestită de lege are drept scop reanalizarea posibilităţii de restituire, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, şi, în aceste limite, urmează a se pronunţa entitatea învestită de lege. 76. Or, în etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea unei notificări se analizează calitatea de persoană îndreptăţită, existenţa dreptului şi întinderea acestuia, în raport cu dovezile prezentate de persoana care se consideră îndreptăţită. 77. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 din lege, ci dispoziţiile art. 34, care instituie obligaţia de soluţionare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 33 din aceeaşi lege. 78. Însă, în ce priveşte momentul de la care curg termenele pentru soluţionarea «cererilor» de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispoziţiile art. 33 alin. (2) 79. Dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai pentru raporturile existente la data intrării în vigoare a legii şi au ca situaţie premisă ca «cererile» (notificările în temeiul Legii nr. 10/2001) să se fi aflat înregistrate şi să nu fi fost soluţionate. 80. În condiţiile în care prin art. II din Legea nr. 36