Decizia nr. 22/2019 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 129/1/2019

Tribunalul Gorj – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, în Dosarul nr. 9.804/318/2014*, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 ianuarie 2019, cu nr. 129/1/2019, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 20 mai 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare Art. III. – „(…) (2 4 ) În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

În favoarea reclamanţilor, în calitate de moştenitori legali ai autorului lor, s-a emis titlul de proprietate nr. xxxxxxx din 21 iulie 2011, prin care li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,6442 ha teren situat pe raza comunei Băleşti. Titlul de proprietate a fost eliberat în baza Sentinţei civile nr. xxxx din 16 iulie 2010 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. xxxx din 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj – Secţia I civilă. Anterior promovării de către reclamanţi a litigiului în care s-a dispus eliberarea titlului de proprietate, autorul pârâţilor, în calitate de vânzător, a înstrăinat la data de 3 februarie 1999 către cumpărătoarea X S.R.L. suprafaţa totală de 7.910 mp, teren situat în tarlaua 23, parcelele 922/1, 922/2 şi 920, la preţul de 400 lei (4.000.000 ROL), despre care s-a consemnat în contract că a fost achitat de către cumpărătoare anterior perfectării contractului. Aşa fiind, reclamanţii au promovat şi o acţiune în revendicare, admisă în parte, prin care a fost obligată pârâta X S.R.L. să le lase în deplină proprietate suprafaţa de teren de 1.440 mp. Sentinţa pronunţată în această cauză de Judecătoria Târgu Jiu a fost modificată în parte prin Decizia nr. xxx din 1 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj – Secţia I civilă, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind revendicarea terenului de 1.440 mp deţinut de pârâta X S.R.L. Instanţa de recurs a reţinut că, în apărarea principiului securităţii raporturilor juridice, dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 prevăd că cel care a vândut terenul pe baza unui titlu constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, astfel că aceste dispoziţii conduc la concluzia că legea protejează cumpărătorul de bună-credinţă, actul său de proprietate rămânând valabil, în schimb vânzătorul este ţinut la plata către adevăratul proprietar a preţului obţinut din vânzare, actualizat. Întemeindu-se pe această hotărâre judecătorească, reclamanţii au promovat acţiunea de faţă, prin care au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de despăgubiri reprezentând preţul de circulaţie al terenului înstrăinat.

Prin Sentinţa nr. xxxx din 13 aprilie 2018, Judecătoria Târgu Jiu – Secţia civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii, în calitate de moştenitori ai autorului lor, care a vândut terenul, să plătească reclamanţilor suma de 28.000 lei reprezentând preţul de circulaţie al terenului de 1.440 mp.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au obţinut câştig de cauză, în sensul constatării nulităţii absolute a titlului de proprietate emis în favoarea autorului pârâţilor, însă nu au mai putut intra în posesia terenului înstrăinat, ca urmare a reţinerii de către instanţe a bunei-credinţe a cumpărătorului, X S.R.L. Legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie prin art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, astfel că, în această ipoteză, adevăratul proprietar trebuie să primească echivalentul valoric, adică preţul de circulaţie al terenului de care a fost lipsit ca urmare a tranzacţiei de vânzare- cumpărare, tranzacţie încheiată anterior constatării nulităţii absolute a titlului persoanei neîndreptăţite la reconstituire. Instanţa a reţinut că, în succesiunea modificărilor suferite de legile de retrocedare a bunurilor imobile având destinaţia de terenuri, legiuitorul a urmărit primirea unei reparaţii echitabile de către fostul proprietar căruia i s-a preluat abuziv terenul, fie prin retrocedarea acestuia în natură, fie prin retrocedarea pe un alt amplasament acceptat de fostul proprietar, fie prin acordarea de despăgubiri ce urmau să fie suportate de către stat prin intermediul Fondului Proprietatea. Or, din moment ce statul îl despăgubeşte pe fostul proprietar căruia nu i se mai poate restitui terenul în natură, sub formă de despăgubiri, care nu sunt calculate în raport cu indicele de inflaţie, ci după nişte criterii stabilite de legiuitor, pentru acordarea unei reparaţii echitabile, prin analogie, şi un terţ care are calitatea de particular, în temeiul aceleiaşi legi de reparaţie, ar trebui, în opinia instanţei, să îl despăgubească pe fostul proprietar deposedat de bunul său, ca urmare a înstrăinării terenului de către terţ, tot în raport cu preţul de circulaţie. Instanţa de judecată a apreciat că este incidentă una dintre regulile de interpretare logică a normelor de drept, respectiv argumentul de analogie, care exprimă ideea că, unde este aceeaşi raţiune a legii, acolo trebuie aplicată aceeaşi soluţie. Potrivit acestui argument, regula de drept prevăzută pentru un caz trebuie extinsă şi la cazuri asemănătoare, iar acest argument este folosit de judecător pentru soluţionarea unor cazuri în care există un hiat legislativ. Întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, acesta va trebui să recurgă la argumentul de analogie, ori de câte ori norma juridică este neclară, precum este cazul în speţa dedusă judecăţii cu privire la art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, prin raportare la noţiunea de preţ actualizat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Reclamanţii au criticat hotărârea atacată, arătând că în mod greşit instanţa de fond a admis în parte cererea şi le-a acordat despăgubiri doar pentru terenul în suprafaţă de 1.440 mp, respingând cererea cu privire la acordarea de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea preţului actualizat al terenului în suprafaţă de 1.415 mp; reclamanţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 1.415 mp, dat fiind că ambele terenuri, conform considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procesul de revendicare, au aceeaşi situaţie juridică.

Pârâtul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, deoarece vânzarea terenului s-a realizat în baza unui certificat de moştenitor, iar nu în baza unui titlu de proprietate constatat nul ulterior, iar în cauză nu este vorba despre vânzări succesive, ci despre o singură vânzare, către X. S.R.L. De asemenea, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit sintagma „preţ actualizat”, care, în opinia apelantului-pârât, trebuie, înţeleasă ca fiind preţ încasat în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu indicii de inflaţie.

În şedinţa publică din 25 octombrie 2018, apelantul-pârât, prin apărător, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a se stabili dacă dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 sunt aplicabile în cauza de faţă şi, în caz afirmativ, să se stabilească ce înseamnă „preţ actualizat”.

În şedinţa publică din 22 noiembrie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea pronunţată la 22 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, pentru următoarele considerente: – asupra problemei invocate în speţă instanţa supremă nu a statuat, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii; – chestiunea de drept menţionată a fost invocată în faza apelului, constatându-se că litigiul de faţă se soluţionează în ultimă instanţă în apel, drept care şi această cerinţă este îndeplinită; – în actuala formă a textului art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţia de admisibilitate priveşte o chestiune de drept cu elemente de noutate, fără a impune necesitatea existenţei unei/unor hotărâri judecătoreşti, şi, având în vedere că instanţa supremă nu a mai statuat asupra ei şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, chestiunea de drept invocată prezintă caracter de noutate; – analizând comparativ opiniile contradictorii ale părţilor cu privire la această chestiune, se constată că poate comporta interpretări şi că are legătură determinantă în dezlegarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia apelantului-pârât, care a formulat cererea de sesizare a instanţei supreme, textul de lege în cauză, pentru a fi invocat în promovarea unei astfel de acţiuni, impune cerinţa realizării unor vânzări succesive a unui teren sau a terenurilor înscrise în titluri de proprietate constatate nule ulterior, iar când se realizează această cerinţă se dispune de către instanţă restituirea preţului actualizat fostului proprietar deposedat. S-a mai arătat că în speţa de faţă nu a fost efectuată decât o singură vânzare de către autorul pârâţilor, cu respectarea principiilor ad validitatem, ad solemnitatem, dar instanţa a considerat că au fost efectuate vânzări succesive şi a dispus restituirea unei sume cu titlu de despăgubiri civile, fără să explice dacă este preţul actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, din contractul încheiat în baza titlului de proprietate declarat nul ulterior, sau preţul de piaţă actualizat al terenului ce a făcut obiectul unei astfel de vânzări. Apelantul-pârât a considerat că modul în care a fost interpretat şi aplicat acest text de lege de către instanţa de fond este străin de sensul în care a fost adoptat de către legiuitor, cel puţin modul ce se desprinde direct din redarea ad litteram a acestuia, apreciind astfel că trebuie să se realizeze o lămurire şi o interpretare oficială a celor două chestiuni arătate în prezenta cerere, pentru o justă soluţionare a cauzei de faţă şi a altor speţe de acest gen.

În opinia apelanţilor-reclamanţi, modul de interpretare propus de apelantul-pârât este în dezacord cu regulile generale referitoare la interpretarea normelor juridice şi este în măsură să creeze un vid legislativ, motiv pentru care normele de drept nu trebuie văzute doar prin prisma înţelesului literal al termenilor, ci lămurirea sensului unei norme juridice trebuie să se facă pe baza legilor logicii şi a sistemului de argumentare pe care se sprijină. Norma de drept este unanim văzută de instanţele judecătoreşti, în sensul că, indiferent de câte înstrăinări au avut loc de la data obţinerii titlului constatat nul şi până la data la care fostului proprietar rămas fără teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, cel care este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren este numai cel care a vândut terenul în baza titlului constatat nul, şi nu terţul sau terţii subdobânditori ai vânzării sau vânzărilor succesive. Apelantul- pârât nu este considerat subdobânditor, ci răspunde în calitate de „având cauză”, fiind succesor cu titlu universal al tatălui său. De asemenea, prin interpretarea dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 nu se poate ajunge la încălcarea unor norme de drept internaţional, astfel că valoarea despăgubirilor trebuie să fie justă şi echitabilă. Dacă instanţele judecătoreşti ar accepta stabilirea unei despăgubiri de 475 lei pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură, s-ar rupe echilibrul dintre aceasta şi valoarea terenului, întrucât acest lucru ar echivala cu lipsa unei despăgubiri. De altfel, restituirea preţului actualizat cu indicele de inflaţie de către fostul proprietar ar echivala cu o sancţiune pentru acesta, fiind denaturat scopul prevăzut de legiuitor prin adoptarea dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997.

După comunicarea raportului, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 9.804/318/2014* nu şi-a exprimat opinia asupra problemei de drept, dar a apreciat că toate considerentele expuse de părţi, precum şi condiţiile de admisibilitate reţinute de tribunal ca fiind îndeplinite determină necesitatea sesizării instanţei supreme, pentru a exprima o opinie cu privire la chestiunea de drept invocată. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Craiova – curtea de apel din a cărei rază teritorială face parte instanţa de trimitere a comunicat punctul de vedere al judecătorilor de la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, potrivit căruia, în raport cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 517 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, şi nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii având ca obiect pretenţii sau despăgubiri solicitate de fostul cumpărător/proprietar al unui teren, ce a fost deposedat ca urmare a declarării ca nul a titlului de proprietate al vânzătorului, va trebui să acorde acestuia suma prevăzută în contractul de vânzare- cumpărare achitată cu titlu de preţ vânzătorului, sumă ce va fi actualizată cu rata indicilor de inflaţie calculaţi de la data achitării şi până la data restituirii efective.

Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară Curtea de Apel Bacău a transmis punctul de vedere al magistraţilor din cadrul Judecătoriei Oneşti, potrivit căruia sintagma „vânzări succesive” se interpretează în sensul că poate fi şi o singură vânzare, iar în ceea ce priveşte sintagma „preţ actualizat” s-a apreciat că aceasta vizează preţul de circulaţie, iar nu preţul actualizat cu indicele de inflaţie, dat fiind faptul că dispoziţiile art. III, introduse prin Legea nr. 169/1997, ca urmare a modificării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), sancţionează cu nulitatea absolută actele emise cu încălcarea dispoziţiilor fondului funciar, nulitate care operează cu efect retroactiv, astfel că persoana îndreptăţită primeşte, ca efect al constatării nulităţii absolute, terenul reconstituit sau constituit în mod nelegal în favoarea altor persoane. Judecătoria Moineşti opinează că trebuie să existe cel puţin două vânzări ale imobilului în litigiu, iar preţul să fie cel de piaţă, actualizat al terenului. Curtea de Apel Braşov a comunicat opinia potrivit căreia sintagma „preţ actualizat” din cuprinsul textului de lege vizat de sesizare este similară cu cea folosită de legiuitor în art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), în legătură cu care practica a stabilit că este vorba despre preţ actualizat cu indicele de inflaţie. La fel, potrivit art. 50 alin. (2 1 ) din acelaşi act normativ, atunci când legiuitorul a intenţionat să acorde un preţ mai mare decât cel actualizat, a făcut referire la „preţul de piaţă”. În consecinţă, în accepţiunea textului de lege indicat, prin sintagma „vânzări succesive” sunt vizate acte de dispoziţie succesive, iar prin „preţ actualizat” se poate înţelege preţul din contractul anulat, actualizat cu indicele de inflaţie, indiferent de buna sau reaua-credinţă a cumpărătorului, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens. Opinia majoritară a magistraţilor Judecătoriei Braşov este că prin sintagma „vânzări succesive” se înţelege existenţa a cel puţin două înstrăinări succesive ale imobilului-teren, iar sintagma „preţ actualizat” trebuie interpretată în sensul preţului actualizat cu rata inflaţiei, şi nu al preţului de piaţă al imobilului- teren. În opinia minoritară, sintagma „vânzări succesive” nu poate fi interpretată literal în sensul că s-ar impune existenţa a cel puţin două înstrăinări succesive, fiind suficientă şi o singură vânzare, textul legal instituind o garanţie pentru evicţiune, iar relativ la „preţ actualizat”, acesta este reprezentat de preţul de piaţă al bunului. Judecătoria Sfântu Gheorghe apreciază că prin „preţ actualizat” se înţelege valoarea imobilului de care fostul proprietar ar fi beneficiat la data când ar fi trebuit să i se emită titlu de proprietate, iar prin „vânzări succesive” se înţelege transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului de către cel care a beneficiat de imobil în baza unui titlu ulterior anulat, precum şi alte vânzări sau moduri de transmitere a dreptului de proprietate ulterioare de către cumpărător sau moştenitor. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat următoarele: Magistraţii din cadrul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti au arătat că legiuitorul a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate, emise în condiţii ilegale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulităţii absolute, de repunere în situaţiile anterioare, deschide posibilitatea celor îndreptăţiţi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În situaţia în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiţiei pentru constatarea nulităţii absolute a titlului iniţial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997. Însă, în aceste cazuri, dispoziţiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice şi să aducă atingere drepturilor câştigate în temeiul legilor menţionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii şi constituirii dreptului de proprietate funciară. Astfel, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligaţia persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, opţiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii înstrăinărilor succesive nu vine în contradicţie cu spiritul Legii nr. 18/1991, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situaţia în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispoziţiile referitoare la remiterea preţului actualizat. În contextul menţionat, s-a opinat că ipoteza în discuţie are în vedere chiar şi o singură acţiune prin care se poate solicita constatarea nulităţii absolute a vânzării. La nivelul Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, opinia majoritară a fost în sensul că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor” din cuprinsul dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 se interpretează în sensul încheierii mai multor contracte de vânzare a aceluiaşi teren, succesive în timp. Sintagma „preţ actualizat” se interpretează în sensul că asupra preţului din contractul de vânzare se aplică indicele de inflaţie. Magistraţii din cadrul secţiilor a III-a-a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriilor din circumscripţia acestuia au exprimat un punct de vedere majoritar, în sensul că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor” are înţelesul de modalitate de înstrăinare a bunului care a constituit obiect al regimului reconstituirii şi constituirii dreptului de proprietate funciară, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu particulari, în condiţiile dreptului comun. Prin Decizia nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, a statuat că „. . . în situaţia în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiţiei pentru constatarea nulităţii absolute a titlului iniţial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Însă, în aceste cazuri, dispoziţiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice şi să aducă atingere drepturilor câştigate în temeiul legilor menţionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii şi constituirii dreptului de proprietate funciară. Astfel, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligaţia persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren”. Curtea Constituţională a reţinut că este de competenţa instanţelor judecătoreşti să constate, în funcţie de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credinţă a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului şi, după caz, să facă aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate şi admiterii unei acţiuni în revendicare, în toate cazurile în care cumpărătorii au fost evinşi, aceştia sunt îndreptăţiţi la restituirea de către vânzător a preţului actualizat. Se apreciază că Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, nu are incidenţă în aceste cazuri, aceasta propunându-şi să rezolve în mod unitar problematica generată de introducerea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi care au fost formulate după intrarea în vigoare a acesteia. Prin urmare, în cazul revendicării terenurilor care au constituit obiect al Legii nr. 18/1991, cel ce a dobândit de la un non dominus, chiar cu bună-credinţă, nu va fi preferat celui ce prezintă un titlu valabil de proprietate asupra bunului, sub argumentul că este titularul unui bun. Sintagma „preţ actualizat” are înţelesul de calcul de actualizare a preţului din contract, prin luarea în considerare a indicilor de actualizare, ca urmare a devalorizării monetare. La nivelul Judecătoriei Olteniţa, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că textul de lege la care se face referire, pentru a fi invocat în promovarea unei astfel de acţiuni, impune cerinţa realizării unor vânzări succesive ale unui teren sau ale terenurilor înscrise în titluri de proprietate constatate nule ulterior, iar când se realizează această cerinţă se dispune de instanţă restituirea unei sume cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând preţul de piaţă actualizat al terenului ce a făcut obiectul unei astfel de vânzări. La nivelul Tribunalului Ialomiţa şi al instanţelor arondate acestuia, opinia a fost în sensul că, potrivit textului de lege, în cazul unor înstrăinări succesive, respectiv în cazul încheierii unor acte juridice prin care se transmite dreptul de proprietate cu orice titlu (vânzări succesive; acte de donaţie succesive sau orice alte acte de înstrăinare cu titlu oneros/gratuit), cel care a înstrăinat terenul în baza unui titlu de proprietate constatat nul este obligat să restituie fostului proprietar rămas fără teren preţul de piaţă (de circulaţie) al terenului, stabilit la momentul la care se dispune plata acestui preţ. Referitor la sintagma „preţ actualizat”, s-a apreciat că adevăratul proprietar al terenului ce nu mai poate fi restituit în natură trebuie să primească o reparaţie dreaptă, efectivă şi echitabilă pentru respectivul teren. În cadrul Tribunalului Ilfov s-a apreciat că normele invocate trebuie interpretate în sensul că prin sintagma „vânzări succesive” legiuitorul a avut în vedere mai multe transmiteri ale dreptului de proprietate, iar nu una singură, în sprijinul acestei opinii făcându-se trimitere la interpretarea gramaticală a textului. De asemenea, s-a arătat că prin sintagma „preţ actualizat” trebuie înţeles preţul actualizat cu indicele de inflaţie, iar nu valoarea de circulaţie a bunului. Dacă legiuitorul ar fi vrut să acorde preţul de piaţă, ar fi menţionat expres acest aspect, astfel cum a reglementat în alte acte normative, exemplificând cu art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001. Însă, menţionând preţul actualizat, acesta este cel primit de vânzător, cu actualizarea prin indicele de inflaţie, aşa cum s-a mai prevăzut şi în alte norme, cum ar fi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Opinia majoritară conturată la nivelul Judecătoriei Buftea a fost în sensul că dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 vizează situaţia în care titlurile de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod care implică transmiterea dreptului de proprietate. Legiuitorul a instituit o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente şi a reglementat obligaţia persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Astfel, în situaţia în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispoziţiile referitoare la remiterea preţului actualizat. Prin urmare, persoana îndreptăţită trebuie să primească echivalentul valoric, respectiv preţul de circulaţie al bunului, legiuitorul urmărind o reparaţie efectivă şi echitabilă a fostului proprietar căruia i s-a preluat abuziv bunul. La nivelul Judecătoriei Giurgiu, în unanimitate, s-a opinat că prin expresia „vânzări succesive ale terenurilor” se înţelege îndeplinirea condiţiei existenţei a cel puţin unei singure vânzări asupra aceluiaşi teren, în timp ce sintagma „preţ actualizat” trebuie interpretată prin raportare la valoarea de circulaţie a bunului, de la data dispunerii plăţii preţului terenului, actualizată cu dobânda legală. De asemenea, s-a susţinut că, examinând dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, se poate aprecia că acestea instituie în sarcina celui care a dobândit terenul pe baza unui titlu de proprietate constatat nul şi l-a revândut ulterior obligaţia de remitere a preţului la valoarea de circulaţie a bunului înstrăinat în raport cu momentul restituirii, şi nicidecum obligaţia de plată a preţului nominal stipulat în convenţia de vânzare încheiată între beneficiarul titlului de proprietate lovit de nulitate şi subdobânditorul terenului. Totodată, acest preţ va fi actualizat cu dobânda legală, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit. La nivelul Judecătoriei Bolintin-Vale s-a arătat că, potrivit art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut în baza unui titlu constatat nul este obligat să restituie preţul actualizat fostului proprietar. Sintagma „preţ actualizat” trebuie interpretată ca fiind preţ obţinut efectiv pentru teren conform actului de vânzare- cumpărare, care se actualizează cu rata inflaţiei. S-a apreciat că nu trebuie interpretat în sensul de „valoare de circulaţie actuală” a terenului, având în vedere că în titlul de lege nu regăsim această formulă, iar legea este de strictă interpretare. Din speţa prezentată se înţelege şi că vânzătorul şi cumpărătorul au fost de bună-credinţă, prin urmare niciunul dintre aceştia nu trebuie sancţionat în vreun fel. Vânzătorul a primit o sumă de bani, ca preţ al vânzării, pe care urmează să o restituie întocmai (adăugându-se la aceasta o sumă reprezentând actualizarea cu indicii de inflaţie). Referitor la sintagma „vânzări succesive ale terenurilor” s-a apreciat că aceasta implică cel puţin două vânzări. O singură vânzare nu se circumscrie cerinţelor textului de lege invocat în condiţiile interpretării logico-gramaticale a textului. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Teleorman a fost că, indiferent câte înstrăinări au avut loc de la data obţinerii titlului constatat nul şi până la data la care fostului proprietar rămas fără teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, cel care este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar este numai cel care a vândut terenul în baza titlului constatat nul, şi nu terţul sau terţii dobânditori ai vânzării sau vânzărilor succesive. Dispoziţiile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 conduc la concluzia că legea protejează cumpărătorul de bună-credinţă, actul său de proprietate rămânând valabil, în schimb, vânzătorul este ţinut la plata către adevăratul proprietar a preţului obţinut din vânzare, actualizat. La nivelul Judecătoriei Alexandria s-a apreciat că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor” trebuie interpretată în sensul în care suntem în prezenţa a două sau mai multe vânzări ale aceluiaşi teren, iar sintagma „preţ actualizat” ce trebuie restituit fostului proprietar trebuie interpretată în sensul în care priveşte preţul obţinut de vânzătorul iniţial actualizat cu indicele de inflaţie. Judecătorii din cadrul judecătoriilor Roşiori de Vede, Turnu Măgurele şi Zimnicea au susţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, prin „vânzări succesive ale terenurilor” se înţelege transmiterea dreptului de proprietate prin acte autentice, iar prin „preţ actualizat” se înţelege preţul de circulaţie la data constatării nulităţii titlului. Punctul de vedere exprimat de judecătorii Judecătoriei Videle a fost că prin „vânzări succesive ale terenurilor” se înţelege orice vânzare având la bază titlul de proprietate constatat nul ulterior, iar prin „preţ actualizat” se înţelege preţul actualizat cu indicele de inflaţie. Curtea de Apel Cluj a transmis opinia judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Cluj, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive” ar trebui interpretată în sensul că terenul a format obiectul mai multor vânzări, cu toate că o asemenea soluţie ar prezenta inconvenientul că, în ipoteza unei singure vânzări, fostul proprietar nu ar fi despăgubit. În ce priveşte sintagma „preţ actualizat”, s-a concluzionat că se va acorda suma reprezentând preţul vânzării actualizat până la momentul solicitării de către fostul proprietar. Opinia Judecătoriei Baia Mare este că prin sintagma „vânzări succesive” se înţelege că acela care a vândut primul un teren, iar vânzarea a fost ulterior constatată nulă de către instanţa de judecată, este cel care trebuie să restituie preţul adevăratului proprietar. Vânzătorul ulterior va remite preţul încasat vânzătorului iniţial. Preţul actualizat presupune preţul de circulaţie al terenului de la data pronunţării hotărârii, determinat prin expertiză tehnică de specialitate. Curtea de Apel Constanţa a transmis opinia judecătorilor Tribunalului Tulcea, care au apreciat că sintagma „înstrăinări succesive” se interpretează în sensul că trebuie să existe cel puţin o înstrăinare a bunului imobil printr-un contract de vânzare- cumpărare, textul făcând vorbire, în mod expres, despre „cel care a vândut terenul”. Sintagma „preţ actualizat” se interpretează în sensul că preţul restituit este cel cu care terenul a fost vândut, actualizat cu indicele de inflaţie, nu preţul de piaţă al bunului imobil. Aceeaşi opinie a fost comunicată şi de Judecătoria Tulcea, care a adăugat că, în ceea ce priveşte preţul actualizat, statului îi revine obligaţia de a complini suma cuvenită cu titlu de despăgubiri până la concurenţa valorii reale actuale a terenului, în condiţiile aplicării procedurii prevăzute de legea de reparaţie. Adevăratul proprietar are posibilitatea de a învesti instanţele cu o cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare- cumpărare pentru preţ simulat în frauda legii, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, în temeiul dispoziţiilor dreptului comun în materia contractelor civile. Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei I civile, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive” semnifică transferul în timp al dreptului de proprietate din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei/altor persoane, iar sintagma „preţ actualizat” semnifică valoarea reală a preţului vânzării plătit de cumpărător, actualizat cu rata inflaţiei. Curtea de Apel Iaşi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive” se interpretează în sensul existenţei a minimum două vânzări, deci terenul se află la al treilea proprietar, incluzând şi pe deţinătorul titlului de proprietate constatat nul. Cât priveşte sintagma „preţ actualizat”, s-a apreciat că legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desfiinţării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută şi interesul particular al subdobânditorului bunului respectiv, instituind posibilitatea restituirii preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Această sintagmă corespunde standardului de protecţie instituit prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, potrivit căruia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obţină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiectivele legitime de interes public pot acţiona pentru a rambursa mai puţin decât valoarea de piaţă. Aşadar, sintagma „preţ actualizat” înseamnă valoarea actuală de circulaţie a imobilului, sistemul de actualizare prin raportare la indicele de inflaţie nefiind unul echitabil. Judecătoria Paşcani a comunicat opinia potrivit căreia noţiunea de „vânzări succesive” se referă la toate acele acte juridice de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul constatat nul, restul vânzătorilor (dacă există mai multe înstrăinări succesive) fiind apreciaţi de legiuitor ca fiind de bună-credinţă. Noţiunea de „preţ actualizat” se referă la faptul că primul vânzător remite fostului proprietar – persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din titlul de proprietate constatat nul – preţul terenului la valoarea de circulaţie de la momentul solicitării preţului. Tribunalul Vaslui opinează că, deşi dispoziţiile legale incidente fac referire la vânzări succesive ale terenurilor, din perspectiva posibilităţii adevăratului proprietar rămas fără teren de a fi despăgubit interesează doar prima operaţiune de vânzare a terenului, de către cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul, acesta fiind persoana împotriva căreia se va îndrepta acţiunea în despăgubire. Cât priveşte sintagma „preţ actualizat”, instanţa trebuie să dea eficienţă normei juridice, neavând posibilitatea aplicării instituţiei răspunderii civile delictuale în vederea reparării integrale a prejudiciului. Prevederile legale se referă strict la preţul actualizat încasat de cel care a vândut terenul dobândit în baza unui titlu de proprietate declarat nul. Prin această prevedere legiuitorul a căutat să protejeze şi înstrăinătorul de situaţia de a suporta la final o pierdere mai mare decât beneficiul efectiv realizat. Curtea de Apel Piteşti a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Tribunalului Argeş, care au apreciat că prin „vânzări succesive”, în accepţiunea art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, trebuie avută în vedere ipoteza în care terenul cu privire la care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate făcuse, anterior constatării nulităţii, obiectul a cel puţin două contracte de vânzare-cumpărare, iar prin sintagma „preţ actualizat” se înţelege preţul prevăzut în contractul de vânzare- cumpărare actualizat cu indicele de inflaţie, pe care l-a plătit proprietarul deposedat, respectiv cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat opinia judecătorilor Tribunalului Buzău – Secţia I civilă şi ai Judecătoriei Buzău, potrivit căreia prin „vânzări succesive ale terenurilor” se înţelege situaţia în care acelaşi teren a făcut obiectul mai multor contracte de vânzare-cumpărare succesiv, fiind transmis de la un autor la altul. În ceea ce priveşte sintagma „preţ actualizat” de restituit fostului proprietar deposedat, Judecătoria Buzău apreciază că este vorba despre preţul actualizat cu indicele de inflaţie, potrivit prevederilor legale. Curtea de Apel Suceava a comunicat o opinie de principiu conturată la nivelul instanţelor de fond, în sensul că sintagma „vânzări succesive” se referă la două situaţii ipotetice: a) titularul din titlul de proprietate vinde succesiv mai multor persoane acelaşi teren sau parcele diferite; b) după un prim transfer al dreptului de proprietate de la titularul beneficiar al reconstituirii, dobânditorul vinde, la rândul său, unui terţ şi aşa mai departe. În ce priveşte sintagma „preţ actualizat”, s-au conturat două opinii. Într-o primă opinie, actualizarea preţului plătit urmează a se face printr-o expertiză.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, în repetate rânduri, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997, a căror interpretare se solicită.

Astfel, prin Decizia nr. 743 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 23 noiembrie 2012, examinând excepţia invocată, Curtea a constatat că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 517 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, sau Decizia nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, prin care a statuat că prevederile art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 nu contravin normelor constituţionale invocate. Curtea a reţinut că prin prevederile de lege criticate „legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câştigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate, emise în condiţii ilegale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulităţii absolute de repunere în situaţiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptăţiţi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. […] în situaţia în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiţiei pentru constatarea nulităţii absolute a titlului iniţial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1990. Însă, în aceste cazuri, dispoziţiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice şi să aducă atingere drepturilor câştigate în temeiul legilor menţionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii şi constituirii dreptului de proprietate funciară. De aceea, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligaţia persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. De altfel, opţiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii de bună-credinţă ai înstrăinărilor succesive nu vine în contradicţie cu spiritul Legii nr. 18/1991, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situaţia în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispoziţiile referitoare la remiterea preţului actualizat.”

De asemenea, prin Decizia nr. 1.216 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, Curtea a reţinut că reglementarea sancţiunii nulităţii absolute a actelor emise în mod ilegal, până la adoptarea legii criticate, nu presupune încălcarea principiului statului de drept şi respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constituţională în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, care prevede că România este stat de drept în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Astfel, legiuitorul a stabilit că existenţa drepturilor dobândite cu rea-credinţă sau prin abuzul autorităţii publice nu este compatibilă cu garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, potrivit dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, în virtutea cărora cetăţenii români trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Or, este de competenţa instanţelor judecătoreşti să constate, în funcţie de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credinţă a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului, şi, după caz, să facă aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea nu este admisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, particularităţile specifice ale speţei neputând antrena un răspuns cu valoare de principiu şi nici condiţia dificultăţii chestiunii de drept supuse interpretării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenţei, legiuitorul, în cuprinsul textului normativ enunţat, a instituit mai multe condiţii de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Pentru a stabili dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea jurisprudenţei care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea jurisprudenţei interne într-una predictibilă – se impune evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare, ştiut fiind că doar o chestiune de drept reală şi care prezintă un grad sporit de dificultate poate face obiectul unei astfel de sesizări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, anume în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribun