Decizia nr. 51/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 487/1/2017 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: "interpretarea dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare…

Tribunalul Gorj - Secția I civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 25 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 2.058/318/2016, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "interpretarea dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 169/1997), referitoare la titularul unei acțiuni în constatare a nulității absolute, în condițiile art. III alin. (1) din același act normativ (primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și alte persoane care justifică un interes legitim), în raport cu dispozițiile art. 5 lit. l) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor (Regulamentul), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005) și art. 32 lit. d) și art. 33 din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă cerința «interesului legitim» prevăzută de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, este aplicabilă și primarului, în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar, în formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. III alin. (1) din același act normativ". II. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.058/318/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, reclamantul primarul comunei Mușetești, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar Mușetești, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A și Comisia Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. xxxx din 18 aprilie 2001, eliberat în favoarea pârâtului A. Motivul de nulitate invocat de către reclamant a fost acela că titularul dreptului de proprietate, pârâtul A, nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, în sensul că nu a probat deținerea terenului anterior preluării terenurilor de către statul român, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997.

Prin Sentința civilă nr. 4.042 din 19 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins acțiunea, cu motivarea că lipsește interesul reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care acesta nu a probat că pentru suprafața de teren din titlul de proprietate contestat s-a declanșat procedura prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), în ceea ce privește o terță persoană (terenul a fost solicitat în condițiile Legii nr. 18/1991 sau există o hotărâre de validare a dreptului de proprietate în favoarea altei persoane).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând soluția prin reiterarea susținerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la faptul că titularul actului de proprietate contestat nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în sensul prevăzut de Legea nr. 18/1991.

În ședința publică din 25 ianuarie 2017, din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept deduse judecății.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, instanța a constatat admisibilă sesizarea și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus și suspendarea judecății. III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la data de 25 ianuarie 2017, Tribunalul Gorj - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: - de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 raportat la prevederile art. 5 lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din Codul de procedură civilă depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât tribunalul urmează să se pronunțe în ultimă instanță asupra litigiului dedus judecății, iar pentru soluționarea acestui litigiu în fond este necesară lămurirea chestiunii de drept vizând interesul primarului, în calitatea sa de președinte al comisiei locale de fond funciar, de a promova o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 și având ca obiect constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, eliberat în favoarea unei persoane care nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991; - această problemă de drept, de dezlegarea căreia depinde soluționarea pe fond a litigiului, este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra sa Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; - problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul A, prin apărător, a expus oral, în ședința publică din data de 25 ianuarie 2017, poziția sa în raport cu problema de drept pusă în discuție, arătând că, și în situația în care acțiunea, întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, este formulată de primar, în condițiile art. III alin. (2) din același act normativ, acesta este ținut să probeze interesul său în promovarea acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 32 lit. d) și art. 33 din Codul de procedură civilă.

După comunicarea raportului, apelantul-reclamant primarul comunei Mușetești, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar Mușetești, și intimata-pârâtă Comisia Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecății, apreciind că primarul, prefectul și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt asimilați organizațiilor, instituțiilor sau autorităților prevăzute de art. 37 din Codul de procedură civilă, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 2.058/318/2016 al Tribunalului Gorj - Secția I civilă a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 și potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, acte emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), și ale Legii nr. 169/1997.

Astfel, dispozițiile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 stabilesc sancțiunea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor legislației fondului funciar, menționându-se, cu titlu exemplificativ, la lit. a), o serie de asemenea acte. În acest context urmează a fi interpretată dispoziția art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, potrivit căreia această nulitate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, în sensul de a stabili dacă sintagma "interes legitim" vizează toți titularii dreptului la acțiune menționați în art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, respectiv dacă primarul, prefectul și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt ținuți de dovedirea interesului, în condițiile art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă, în promovarea acțiunii civile prevăzute de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

În același scop urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 5 lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, conform cărora comisiile locale au în competență identificarea terenurilor atribuite nelegal și sesizarea primarului, în calitate de titular al acțiunii, în vederea constatării nulității absolute a acestor acte, pentru cazurile prevăzute de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

Astfel, într-o primă opinie (opinia instanței de fond și a intimatului-pârât A), atât primarul, ca entitate căreia legea îi atribuite calitatea procesuală activă în cadrul unei asemenea acțiuni, cât și o terță persoană trebuie să justifice un interes legitim pentru a putea promova o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, interesul fiind o componentă a dreptului la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din Codul de procedură civilă. Faptul că legea îi atribuie acestuia calitate procesuală activă nu exonerează titularul cererii de a proba îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 32 din Codul de procedură civilă, printre care existența interesului în forma și condițiile prevăzute de art. 33 din Codul de procedură civilă, primarul, ca titular al unei asemenea acțiuni, având aceeași poziție procesuală ca orice altă persoană care ar promova o acțiune similară. În această opinie, interesul, în coordonatele prevăzute de art. 33 din Codul de procedură civilă, trebuie interpretat prin prisma prevederilor speciale ale Legii nr. 18/1991, în sensul că desființarea actului eliberat în procedura acestei legi poate fi solicitată numai în situația în care suprafața de teren în discuție face obiectul unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, aflată în curs de soluționare, în lipsa unui litigiu în procedura Legii nr. 18/1991 asupra terenului din actul de proprietate contestat neexistând interesul primarului de a promova o asemenea acțiune civilă.

Într-o altă interpretare, în condițiile în care art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 atribuie primarului calitate procesuală activă pentru promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. III alin. (1) din lege, dar și oricăror altor persoane care justifică un interes legitim, fiind menționate, practic, două categorii de titulari ai cererii de chemare în judecată (o categorie alcătuită din primar, prefect și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar cealaltă categorie a oricăror "altor persoane care justifică un interes legitim"), există o diferențiere de regim juridic între cele două categorii de persoane. Această diferențiere rezultă atât din calitatea celor din prima categorie, de reprezentanți ai autorităților publice, cu atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legislației funciare, dar și prin menționarea separată și nominală a acestora în cuprinsul textului art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997. Diferența de regim juridic, în cazul primarului, este confirmată de dispoziția specială a art. 5 lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, care enumeră printre atribuțiile comisiilor locale de fond funciar și pe aceea de identificare a actelor eliberate nelegal și sesizarea primarului, în vederea promovării acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997. Astfel, în această interpretare, cele trei entități reprezentate de primar, prefect și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu sunt ținute, în promovarea cererii de chemare în judecată, de dovedirea interesului legitim, acest interes fiind subînțeles, în condițiile în care îndeplinesc atribuții specifice în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, iar calitatea procesuală activă atribuită de lege presupune și existența interesului legitim în a acționa; în situația dată este suficientă indicarea cauzei acțiunii ca fiind încălcarea legislației fondului funciar cu ocazia eliberării actului de proprietate a cărui nulitate o solicită, în condițiile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997.

În cazul de față se pune problema de a stabili dacă, în interpretarea dispozițiilor legale enunțate anterior, simpla menționare în cuprinsul cererii de chemare în judecată (al cărei titular este primarul, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar Mușetești) a faptului că titlul de proprietate contestat a fost eliberat fără ca titularul dreptului de proprietate să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și să facă dovada calității sale de persoană îndreptățită la reconstituire, în sensul prevăzut de legislația fondului funciar, este suficientă pentru analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în sensul verificării respectării procedurii Legii nr. 18/1991, cu ocazia eliberării titlului de proprietate contestat sau, și în această situație, este necesar, cu prioritate, ca titularul cererii (primarul) să justifice un interes legitim, în sensul prevăzut de art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența Curții de Apel Craiova - instanța de trimitere nu a identificat jurisprudență relevantă în materia ce face obiectul sesizării.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară: Cele mai multe curți de apel au comunicat lipsa jurisprudenței în materie. În rest, se constată caracterul neunitar al jurisprudenței. Astfel, dacă unele instanțe au apreciat că primarul, în calitate de titular recunoscut de lege al acțiunii reglementate de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, nu este ținut a justifica interesul în formularea unei asemenea acțiuni, prezumându-se că acționează în apărarea unui interes general (Judecătoria Buhuși, Judecătoria Constanța, Tribunalul Galați - Secția I civilă, Tribunalul Argeș - Secția civilă, Tribunalul Timiș - Secția I civilă), alte instanțe au reținut că primarul, în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar, trebuie să justifice un interes legitim, alături de celelalte condiții de exercitare a acțiunii civile (Tribunalul Brașov, Judecătoria Făgăraș). Opiniile teoretice exprimate de judecătorii instanțelor care nu au avut pe rol asemenea cauze prefigurează apariția unei practici neunitare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. S-a constatat însă că s-a verificat jurisprudența în problema de drept privind "admisibilitatea acțiunilor având ca obiect desființarea titlurilor de proprietate, formulate de terțe persoane, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997", apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât s-a constatat caracterul majoritar unitar al practicii judiciare, în sensul că terții justifică un interes legitim, conform art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, acțiunile având ca obiect nulitatea absolută a actelor de proprietate prevăzute în alin. (1) fiind considerate admisibile. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 169/1997, respingând excepțiile formulate. Astfel, Curtea a stabilit că dispozițiile legale criticate prevăd că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, printre altele, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate emise, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, în favoarea persoanelor îndreptățite la asemenea reconstituiri sau constituiri. Aceste dispoziții nu aduc nicio noutate din punct de vedere legislativ; ele nu fac decât să precizeze încă o dată sancțiunea nulității actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea unor norme legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, el fiind desființat de la data încheierii, asemenea acte nu au putut să constituie temeiuri ale dobândirii valabile a dreptului de proprietate. În consecință, prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, care constată o nulitate preexistentă, nu contravin principiului neretroactivității prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție. 1 1 Decizia Curții Constituționale nr. 328 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 7 noiembrie 2003; Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 27 februarie 2003; Decizia Curții Constituționale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2010; Decizia Curții Constituționale nr. 700 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 8 octombrie 2007 etc. Curtea a mai reținut că, potrivit regimului juridic al sancțiunii nulității absolute, orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de acțiuni în justiție au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât și persoanele care au atribuții cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanți legitimi ai autorităților comunale, orășenești, municipale și, respectiv, județene, ca și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților veghează la respectarea legalității emiterii actelor de către comisiile locale de fond funciar. În același timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la acțiune în constatarea nulității și primarul, prefectul sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților constituie expresia garantării liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, așa cum acestea sunt consacrate constituțional. 2 2 Decizia Curții Constituționale nr. 6 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011; Decizia Curții Constituționale nr. 984 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008; Decizia Curții Constituționale nr. 624 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 17 august 2011; Decizia Curții Constituționale nr. 676 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017 etc. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că, în cazul cererii formulate de primar, în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cerința "interesului legitim", prevăzută de art. III alin. (2) din același act normativ, este prezumată. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Toate aceste condiții sunt îndeplinite în cauză.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluționeze cauza.

Deși legiuitorul nu definește noțiunea de "chestiune de drept" folosită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în interpretarea acestei noțiuni, doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere și argumentele exprimate de instanțele din țară, care prefigurează existența unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat (în recurs în interesul legii sau în recurs în casație) și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Asupra fondului sesizării

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, orice cerere poate fi formulată numai dacă titularul acesteia justifică un interes. Întrucât legea nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii civile, în doctrină s-a arătat că prin interes trebuie înțeles folosul practic, imediat, pe care o parte îl are pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Este indiscutabil că atunci când folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare aparține celui care recurge la forma procesuală, condiția interesului este satisfăcută.

Sunt însă situații în care cererea nu este promovată de titularul dreptului, ci de persoane, organizații, instituții sau autorități cărora legea le recunoaște în mod expres posibilitatea de a porni acțiunea civilă, conferindu-le în acest fel legitimare procesuală activă.

Astfel, art. 37 din Codul de procedură civilă prevede că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv de lege, se pot introduce cereri sau formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

Prin urmare, legitimarea procesuală legală activă a fost recunoscută altor persoane sau organe decât titularul dreptului fie atunci când titularul dreptului se află în situații speciale, fie când există necesitatea ocrotirii unui interes de grup ori general. În toate aceste cazuri, calitatea procesuală și interesul nu sunt întrunite, ambele, în persoana celui care acționează, iar art. 37 din Codul de procedură civilă prevede, cât se poate de clar, că acela care acționează nu trebuie să justifice un interes personal.

Norma juridică ce face obiectul prezentei sesizări - art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 - reprezintă o aplicare a prevederilor art. 37 din Codul de procedură civilă, un caz în care legiuitorul a recunoscut primarului, prefectului și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților legitimare procesuală activă în promovarea unei cereri având ca obiect nulitatea actelor indicate în alineatul 1 al aceluiași articol, emise în materia fondului funciar. Chestiunea de drept dedusă judecății este aceea a interpretării dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, în sensul de a stabili dacă cererile promovate de subiectele de drept indicate anterior trebuie sau nu să îndeplinească cerința "interesului legitim" menționată în cuprinsul aceleiași norme.

Interesul legitim menționat în alineatul 2 al art. III din Legea nr. 169/1997, drept condiție de exercițiu a acțiunii civile având ca obiect nulitatea actelor indicate în art. III alin. (1) al aceleiași legi, trebuie analizat numai atunci când cererea este formulată de alte persoane, nu și atunci când titularul acesteia este primarul, prefectul sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Argumentele vizează: (i) scopul reglementării; (ii) interpretarea gramaticală a normei analizate.

(i) Așa cum rezultă din conținutul său, art. 37 din Codul de procedură civilă permite ca, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv de lege, cererile să fie introduse și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care acționează în scopul ocrotirii unui interes general. Legitimarea procesuală pe care legiuitorul i-o recunoaște primarului în anumite materii reprezintă tocmai o aplicare a normei prevăzute de art. 37 din Codul de procedură civilă, deoarece atribuția prevăzută în sarcina acestuia de art. 61 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 215/2001), de a asigura " (...) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local (...) ", are ca justificare ocrotirea unui interes general. O astfel de materie este cea a fondului funciar unde, prin art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, legiuitorul a reglementat calitatea procesuală a primarului în cererile având ca obiect nulitatea absolută a actelor indicate în cuprinsul alineatului 1 al aceluiași articol. Conform art. 5 lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, una dintre atribuțiile principale ale comisiilor comunale, orășenești sau municipale este aceea de a "identifica terenurile atribuite ilegal" și de a "sesiza primarul, care înaintează sub semnătură acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". Legitimarea procesuală conferită de legiuitor primarului în astfel de cereri în constatarea nulității absolute a actelor indicate în art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 este justificată de interesul intrării în legalitate a respectivelor acte emise în baza Legii nr. 18/1991, a rezolvării, pe cât posibil, a tuturor cererilor formulate în această materie, de necesitatea ocrotirii intereselor persoanelor ale căror drepturi la reconstituire au fost încălcate și în privința cărora autoritățile se află în imposibilitatea de a le soluționa favorabil cererile. Prin urmare, norma analizată conferă primarului legitimare procesuală activă în cererile având ca obiect nulitatea anumitor acte, expres prevăzute de lege, emise în materia fondului funciar, tocmai ca urmare a scopului urmărit prin promovarea unor astfel de cereri, și care este acela al ocrotirii unui interes general. Or, în mod unanim, în doctrină se admite că cerința interesului este îndeplinită și atunci când, în condițiile art. 37 din Codul de procedură civilă, cererea nu este promovată de titularul dreptului, ci de persoane, organizații, instituții sau autorități cărora legea le recunoaște în mod expres posibilitatea de a porni acțiunea civilă, conferindu-le astfel legitimare procesuală activă, dat fiind scopul ocrotirii interesului general pe care astfel de cereri îl urmăresc. În consecință, cât timp norma analizată - art. III din Legea nr. 169/1997 - conferă primarului legitimare procesuală în anumite cereri, promovate în scopul ocrotirii unor interese generale, reprezentând o aplicare în materia fondului funciar a prevederilor art. 37 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, condiția interesului nu trebuie analizată separat, ea fiind subînțeleasă prin voința legiuitorului. În sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost exprimată și opinia în sensul că primarul poate solicita desființarea actului eliberat în procedura Legii nr. 18/1991, numai în situația în care suprafața de teren în discuție face obiectul unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate aflată în curs de soluționare, deoarece în lipsa unui litigiu asupra terenului din actul de proprietate contestat nu ar exista interesul primarului de a promova o asemenea acțiune civilă. Opinia menționată, care se bazează pe distincția dintre interesul direct și cel indirect, nu poate fi primită pentru mai multe argumente: a) Pentru considerentele anterior expuse, norma analizată reprezintă, sub aspectul supus dezbaterii, o aplicare în materia fondului funciar a dispozițiilor art. 37 din Codul de procedură civilă. Or, textul menționat prevede în mod expres că, în cazurile în care legea recunoaște unor persoane, organizații, instituții sau autorități dreptul de a acționa în justiție în scopul ocrotirii unui interes general, cel care acționează nu trebuie să justifice un interes personal, fără să distingă între interesul personal direct și cel indirect. În baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, distincția propusă între interesul personal direct și cel indirect (și care, în opinia analizată ar trebui să existe în persoana unui terț care a formulat o cerere de reconstituire cu privire la terenul ce face obiectul actului contestat de primar) nu poate fi primită. b) Dacă acțiunea în nulitate formulată de primar ar fi condiționată de existența unei cereri de reconstituire cu privire la aceeași suprafață de teren cuprinsă în actul a cărui anulare se cere, nu s-ar mai justifica atribuția stabilită în sarcina comisiilor comunale, orășenești sau municipale prin art. 5lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, de a "identifica terenurile atribuite ilegal". c) Dacă s-ar admite interpretarea propusă în opinia analizată, nu s-ar mai putea susține că, prin recunoașterea legitimării procesuale active a primarului în acțiunea în nulitate a actelor indicate în alineatul 1 al art. III din Legea nr. 169/1997, legiuitorul a urmărit ocrotirea unui interes general, ci s-ar restrânge verificarea interesului la îndeplinirea acestei condiții în favoarea unei singure persoane, respectiv a titularului unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Or, tocmai ocrotirea unui interes general a reprezentat rațiunea pentru care legiuitorul, în mod excepțional, a permis declanșarea procedurilor judiciare și altor persoane decât titularului dreptului.

(ii) Astfel cum este formulat, textul de lege analizat menționează două categorii de subiecte de drept cărora le conferă legitimare procesuală activă: prima categorie este formată din primar, prefect și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar cealaltă categorie cuprinde orice "alte persoane care justifică un interes legitim". Conjuncția "și" din cuprinsul normei dovedește intenția legiuitorului de a delimita cele două categorii de subiecte de drept și de a reglementa un regim juridic diferit între cele două categorii de titulari ai cererii de chemare în judecată. Regimul juridic diferit este justificat de faptul că prima categorie cuprinde exclusiv reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în materia fondului funciar. Cum numai subiectele de drept din prima categorie sunt indicate nominal - primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - pe când în cea de-a doua categorie sunt cuprinse orice "alte persoane", iar condiția interesului legitim este menționată în mod expres numai după indicarea acestei ultime categorii, rezultă că interesul reprezintă o condiție de exercițiu numai pentru acțiunea în nulitate promovată de o altă persoană decât primarul, prefectul sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca, pentru orice titular al cererii, interesul să fie o condiție de exercițiu pentru acțiunea în nulitatea actelor indicate în alineatul 1 al art. III din Legea nr. 169/1997, nu ar mai fi delimitat două categorii de subiecte de drept ce pot fi titularii unei astfel de cereri, ci ar fi stabilit că ea poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes. Prin urmare, condiția interesului legitim diferențiază cele două categorii de subiecte de drept, ea urmând a fi analizată numai în cazul cererilor formulate de alte persoane decât primarul, prefectul sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în privința acestora din urmă cerința interesului fiind prezumată.

Pentru toate aceste considerente,