ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 42/2016

Tribunalul Galați - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 aprilie 2016, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor la data de 20 iunie 2013, cu nr. 1.489/316/2013, reclamantul D.Ș. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Domeniilor Statului, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați și Comisia locală de fond funciar Foltești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului la predarea pe bază de protocol a suprafeței de 47,16 ha către Comisia locală de fond funciar Foltești; obligarea pârâtei Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați la emiterea titlului de proprietate către reclamant pentru suprafețele de teren amplasate în extravilanul comunei Foltești; obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Foltești la punerea în posesie asupra suprafeței de teren.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că, în temeiul mai multor contracte de cesiune încheiate în formă autentică, a preluat de la diverse persoane fizice drepturile pe care acestea le aveau în conformitate cu hotărârile Comisiei județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Galați, respectiv dreptul la restituirea terenului în suprafață totală de 47,16 ha.

Având ca bază legală aceste contracte de cesiune, a solicitat comisiilor locale de fond funciar corespunzătoare punerea în posesie asupra suprafețelor de teren reprezentând drepturile de proprietate ale persoanelor fizice care au cesionat terenurile, acestea fiind validate în anexele la hotărârile nr. 14 din 6 iunie 2000 și nr. 46 din 15 iunie 2000 ale Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați. La solicitările sale, cele două comisii locale au răspuns că terenul pe care îl au în rezervă este degradat și a fost refuzat la punerea în posesie conform legilor fondului funciar, motiv pentru care și-a exprimat, la rândul său, refuzul de a fi pus în posesie pe aceste suprafețe de teren.

Întrucât avea cunoștință de faptul că este imposibilă restituirea terenului în aceste localități, potrivit punctelor de vedere exprimate de comisiile locale de fond funciar, la data de 29 august 2012 s-a adresat cu o cerere Instituției Prefectului Galați - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie pentru întreaga suprafață de teren pe raza altor localități administrative sau din rezerva Agenției Domeniilor Statului. La data de 3 mai 2013 s-a dispus, prin hotărârile nr. 962 și 963 ale Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați, revalidarea pe anexa nr. 30 a suprafeței de 23,72 ha teren arabil de pe raza comunei Independența, cu amplasament în extravilanul comunei Foltești, respectiv a suprafeței de 23,44 ha teren arabil de pe raza comunei Piscu, cu amplasament în extravilanul comunei Foltești din rezerva Agenției Domeniilor Statului.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 1.911 din 5 mai 2012 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați, a fost validat Procesul-verbal de delimitare nr. 1.830 din 5 mai 2012 și planul parcelar pentru suprafața de 23,72 ha teren din rezerva Agenției Domeniilor Statului, în vederea punerii în posesie a unui număr de 70 persoane, validate pe anexa nr. 30 la Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, în comuna Independența, județul Galați, iar prin Hotărârea nr. 1.910 din 5 mai 2012 s-a realizat aceeași procedură de validare a Procesului-verbal de delimitare nr. 1.829 din 5 mai 2012 și planul parcelar pentru suprafață de 23,44 ha teren arabil din rezerva Agenției Domeniilor Statului, în vederea punerii în posesie a unui număr de 47 persoane validate pe anexa nr. 30 la Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, în comuna Piscu, județul Galați. Totodată, prin ambele hotărâri, s-a constatat că au fost parcurse etapele prevăzute de art. 10 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 932 din 22 august 2011 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al statului suprafața de 47,16 ha teren arabil, aflată în administrarea Agenției Domeniilor Statului, conform prevederilor art. 10 alin. (4), art. 15 și art. 27 alin. (7) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, prin art. 2 al aceleiași hotărâri s-a constatat că, potrivit adreselor nr. 192 din 12 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați și nr. 12.901 din 6 noiembrie 2007 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, sucursala Moldova-Sud, aceeași suprafață de teren aflată în administrarea Agenției Domeniilor Statului, pe raza teritorial-administrativă a comunei Foltești, nu face obiectul art. 22

Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 991 din 24 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu Bujor, instanța a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniului Statului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia locală de fond funciar Foltești și a admis excepția prematurității, invocată de pârâta Agenția Domeniului Statului, respingând acțiunea reclamantului ca prematur formulată.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 4, 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, reținând că, până la întocmirea situației terenurilor agricole și forestiere ce pot face obiectul reconstituirii, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, este suspendată orice procedură administrativă în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, inclusiv calitatea de întocmire a protocolului între Agenția Domeniilor Statului și comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Prin Decizia civilă nr. 473 din 10 octombrie 2014, Tribunalul Galați a admis apelul declarat de reclamantul D.Ș., a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Tribunalul Galați a reținut, în esență, că excepția prematurității a fost în mod greșit admisă de instanța de fond, nefiind incidente dispozițiile art. 193 din Codul de procedură civilă referitoare la procedura prealabilă pe care ar fi trebuit să o îndeplinească reclamantul anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care acesta a depus cerere și a solicitat realizarea demersurilor necesare pentru punerea în posesie și eliberării titlurilor de proprietate. S-a mai reținut că termenul de 180 de zile stabilit pentru finalizarea situațiilor centralizatoare prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, a fost prelungit cu încă 180 de zile prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situația prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și pentru prorogarea unor termene și pentru modificarea și completarea art. 45 din aceeași lege, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 65/2015, iar până la momentul soluționării apelului și acest termen s-a împlinit. Totodată, instanța de control judiciar a dispus ca prima instanță să analizeze cererea de chemare în judecată și prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 465 din 10 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Bujor, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, potrivit Adresei nr. 895 din 31 mai 2011, emise de comuna Piscu, înregistrată la Instituția Prefectului Galați cu nr. 4.290 din 1 iunie 2011, aceasta mai deține în rezerva comisiei locale de fond funciar suprafața de 32,37 ha teren, fapt ce contravine prevederilor art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare. S-a avut în vedere că procesele-verbale de delimitare nr. 1.829 din 5 mai 2012 și nr. 1.830 din 5 mai 2012 specifică faptul că suprafețele de teren solicitate la retrocedare intră sub incidența prevederilor art. 22

De asemenea, prima instanță a constatat că, potrivit Adresei nr. 2.179 din 31 mai 2011, emisă de comuna Independența, înregistrată la Instituția Prefectului Galați cu nr. 4.289 din 1 iunie 2011, aceasta mai deține în rezerva comisiei locale de fond funciar suprafața de 40,55 ha teren, fapt ce contravine acelorași prevederi legale mai sus evocate. Instanța a avut în vedere și raportul de expertiză tehnică în specialitatea îmbunătățiri funciare, care concluzionează că terenul în cauză se află în inventarul public al Agenției Domeniilor Statutului, provine din desecări și intră sub incidența art. 22

Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamantul D. Ș., arătând că terenurile în cauză nu provin din lucrări de îmbunătățiri funciare și că, de aceea, nu are vreo relevanță faptul că, în prezent, pe teren s-ar regăsi lucrări de îmbunătățiri funciare. S-a invocat faptul că, prin soluția adoptată, prima instanță a nesocotit și încălcat speranța sa legitimă, asimilată unui "bun" în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, subliniind faptul că, prin validarea suprafețelor de teren în discuție prin hotărârile nr. 14 din 6 iunie 2000 și nr. 46 din 15 iunie 2000, în favoarea autorilor săi și revalidarea propunerilor de punere în posesie prin hotărârile nr. 962 și nr. 963 din 3 mai 2012, revalidate prin hotărârile nr. 1.910 și nr. 1.911 din 5 mai 2012, emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați, s-a născut în patrimoniul său, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de a solicita punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, iar în sarcina organelor administrativ-jurisdicționale s-a născut obligația corelativă acestor drepturi.

A mai arătat că refuzul pârâtei Agenția Domeniilor Statului de a preda terenurile în discuție a fost singurul impediment procedural de finalizare a procedurii administrative în sensul punerii sale în posesie și eliberării titlului de proprietate pe terenul delimitat și validat, iar cererea adresată instanței nu a vizat reconstituirea dreptului de proprietate sau restituirea unui imobil preluat abuziv, ci a vizat recunoașterea posibilității de a se bucura de dreptul său de proprietate, consfințit prin hotărârile Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați nr. 962 și nr. 963 din 3 mai 2012, de validare a reconstituirii dreptului de proprietate. A susținut că nu se poate aprecia că ar fi vorba de o cerere nesoluționată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci de existența unui drept de proprietate stabilit de autoritatea administrativ-jurisdicțională, nesocotit de autoritățile administrative care aveau obligația să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil în privința punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate. A apreciat că prima instanță trebuia să constatate că nicio dispoziție legală nu îi permitea pârâtei Agenția Domeniilor Statului refuzul de a încheia protocolul de predare-primire a terenurilor către Comisia locală de fond funciar Foltești, la solicitarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galați.

Prin Încheierea pronunțată la data de 11 mai 2016, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, Tribunalul Galați - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

Completul de judecată al Tribunalului Galați - Secția I civilă a apreciat că, față de formularea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, pot fi conturate cel puțin două puncte de vedere asupra sferei de aplicare a dispozițiilor menționate.

Potrivit primului punct de vedere, dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile, fără distincție, tuturor cesionarilor, indiferent de momentul intervenirii cesiunii și indiferent de caracterul drepturilor ce au făcut obiectul acesteia.

Potrivit celui de-al doilea punct de vedere, prin hotărârile comisiei județene, de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren, necontestate, au fost stabilite măsuri reparatorii pentru persoanele îndreptățite, în sensul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar acestea au vizat restituirea în natură în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât cesiunile acestor drepturi, anterioare intrării în vigoare a legii, nu pot determina, ulterior intrării în vigoare a respectivului act normativ, o revenire asupra măsurilor reparatorii deja recunoscute, comisiile locale și comisiile județene fiind competente a stabili măsurile reparatorii ce se cuvin, conform Hotărârii Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare. După soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâri de validare emise de comisia județeană, nu se poate reveni la o etapă anterioară, deja parcursă, pentru a se reaprecia asupra măsurilor ce se cuvin, în funcție de împrejurări survenite ulterior, cum ar fi cesiunile drepturilor menționate, cu atât mai mult cu cât nu a fost reglementată o procedură în acest sens. Recunoașterea dreptului la restituirea în natură ar putea fi văzută ca o etapă prealabilă procedurii de punere în posesie, etapă care nu ar mai putea fi reluată. Totodată, față de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-ar putea invoca speranța legitimă a cesionarului de a-și vedea concretizat dreptul, așa cum a fost acesta dobândit, astfel încât dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi aplicabile în situația descrisă în cuprinsul sesizării, ci doar în situația în care cesiunile au vizat drepturi neconcretizate în hotărâri ale entităților învestite, respectiv drepturile persoanelor care se consideră îndreptățite, persoane care au formulat și au depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate până la momentul cesiunii.

Apelantul-reclamant, prin apărător, a apreciat că Tribunalul Galați, ca instanță de apel, poate sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, că aceasta este o chestiune nouă, asupra căreia instanța supremă nu s-a mai pronunțat printr-un recurs în interesul legii și că practica nu este unitară.

Reprezentantul intimatei-pârâte Agenția Domeniilor Statului a opinat că în cauză nu se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de pronunțarea de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014.

Celelalte părți nu au depus puncte de vedere.

După comunicarea raportului, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Galați a depus un punct de vedere la raport, prin care a susținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile, fără deosebire, tuturor cesionarilor, respectiv tuturor persoanelor care au dobândit drepturile care se cuvin în temeiul legilor de restituire a proprietății și că acești cesionari nu mai au beneficiul punerii în posesie și al emiterii titlurilor de proprietate, singura măsură reparatorie de care mai pot beneficia fiind compensarea prin puncte.

Curtea de Apel Galați a comunicat că la nivelul Secției I civile a Tribunalului Galați nu s-a conturat o opinie unanimă cu privire la problemele de drept semnalate. S-a învederat că opinia majoritară este în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu are dreptul decât la măsurile reparatorii constând în compensarea cu puncte, deoarece validarea propunerii comisiei locale de către comisia județeană nu înseamnă admiterea cererii de restituire în natură, ci dreptul persoanei îndreptățite de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar. În sensul acestei opinii a fost identificată, ca jurisprudență, Decizia civilă nr. 74 din 26 februarie 2016, pronunțată, cu majoritate, de Tribunalul Galați.

Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Tribunalului Covasna potrivit căruia, în ipoteza în care drepturile au fost recunoscute cedenților anterior Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, cesiunea transmite dreptul, în conținutul avut, în persoana cedentului, iar legea nu se aplică drepturilor deja recunoscute prin reconstituire, cu condiția ca amplasamentul să fie identificat. S-a apreciat că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele îndreptățite are, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul să obțină punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, deoarece nu mai are de parcurs nicio procedură în care să se pună în discuție dreptul său, având un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel București a comunicat că, după consultarea judecătorilor din cadrul secțiilor civile ale Curții și al tribunalelor arondate, s-au conturat mai multe puncte de vedere. Un prim punct de vedere este în sensul că cesionarul nu are dreptul la punerea în posesie și emiterea titlurilor, ci doar dreptul la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, deoarece legea nu distinge cu privire la momentul cesiunii. Într-un alt punct de vedere se apreciază că, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în sfera de aplicare a acestei legi speciale nu intră cererile soluționate anterior intrării sale în vigoare, ipoteză în care se circumscrie și situația în care există o hotărâre a comisiei județene privind reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece art. 1 alin. (3) privește cazurile în care cesiunea a intervenit înainte de o recunoaștere definitivă a dreptului la acordarea măsurilor reparatorii. Dacă la momentul cesiunii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cedentul sau cesionarul a obținut validarea delimitării, stabilirea vecinătății și a amplasamentului, prin hotărâri definitive ale comisiei județene au fost întocmite documente de constatare prealabile, excluderea cesionarului din categoria persoanelor care pot beneficia de restituirea în natură ar încălca dreptul de proprietate (speranța legitimă de a dobândi un bun) și ar fi un caz de aplicare retroactivă a legii civile asupra unor facta praeterita, sens în care a fost atașată Sentința civilă nr. 4.354 din 10 iunie 2016 a Judecătoriei Buftea, nedefinitivă.

Curtea de Apel Cluj a comunicat opinia judecătorilor Judecătoriei Bistrița și ai Tribunalului Cluj, în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare are, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul să obțină punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și la dispozițiile Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar nu exclusiv dreptul la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte.

Curtea de Apel Craiova a comunicat că judecătorii Secției I civile au opinat în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, are dreptul doar la măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte, neavând dreptul de a obține punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate, în situația în care drepturile care fac obiectul cesiunii au fost recunoscute cedenților, conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, anterior cesiunii care, la rândul său, este anterioară Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. În același sens a fost exprimat și punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj și al judecătoriilor Târgu Jiu și Târgu Cărbunești care au precizat că și în situația în care obiectul cesiunii a fost recunoscut cedenților anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, actele de înstrăinare sunt încheiate sub condiția rezolutorie a obținerii titlului de proprietate conform actelor premergătoare, inclusiv conform hotărârii consiliului județean, sub aspectul persoanelor menționate în anexa de validare. Judecătorii Tribunalului Olt și ai Judecătoriei Filiași au apreciat că persoanele îndreptățite au dreptul de a obține punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, și nu la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică în materia ce face obiectul sesizării și nu au comunicat puncte de vedere în privința chestiunii de drept semnalate.

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă și Secția a II-a civilă, nu a fost identificată o jurisprudență în materie, neavând competența materială în soluționarea litigiilor de natura celui care face obiectul cauzei cu care titularul sesizării a fost învestit.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în numeroase cazuri asupra conformității prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, cu imperativele cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16, care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 44, care garantează dreptul de proprietate privată, dar și prin raportare la prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Curtea Constituțională s-a pronunțat constant, în jurisprudența sa, în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, edificatoare fiind, în acest sens: Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014; Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014; Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014; Decizia nr. 600 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015; Decizia nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016.

Prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, față de marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios a drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de asigurare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării au reținut că în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin, potrivit legilor de restituire a proprietății, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluționată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moștenitorilor acestuia sau al terțului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, cesionarul, ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparație constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține că obiectul sesizării sale îl constituie, în realitate, rezolvarea de principiu a chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 pct. 6 din același act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motiv pentru care analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va viza chestiunea de drept astfel reformulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a instituției juridice privind pronunțarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluționarea apelului împotriva unei sentințe pronunțate asupra unei cereri în materia dreptului funciar, judecă pricina în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare.

Este îndeplinită și condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât între problema de drept ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei există un raport de dependență, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pronunță în procedura mecanismului judiciar de unificare a practicii produce un efect concret asupra soluției din procesul pendinte. În cauză, sesizarea de față pune în discuție o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluționarea fondului cauzei, deoarece soluționarea apelului și, implicit, a acțiunii introductive este indisolubil legată de determinarea sferei de incidență a dispozițiilor art. 1 alin. (3) raportat la art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept și a celei care impune ca, asupra problemei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat. Problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât își are izvorul într-un act normativ de dată recentă și nu a fost soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Examinând sesizarea formulată, punctele de vedere și argumentele exprimate de instanțele din țară, care prefigurează apariția unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Problema de drept semnalată în cuprinsul sesizării vizează, în esență, aspectul referitor la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care, anterior intrării în vigoare a acestei legi, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în baza cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar au cesionat unor terțe persoane drepturile ce decurg din hotărâri ale comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Din analiza circumstanțelor specifice litigiului în soluționarea căruia a fost formulată prezenta sesizare rezultă că, prin hotărârile comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce au stat la baza perfectării contractelor de cesiune, s-a procedat la validarea propunerii comisiei locale sub aspectul îndreptățirii persoanelor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în limita suprafeței de teren agricol de până la 10 ha de familie și cărora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de a beneficia fie de reconstituirea în natură a dreptului, fie de acordarea de despăgubiri, în condițiile legii.

În baza unor contracte de cesiune, titularii drepturilor cuvenite în temeiul legilor fondului funciar au înstrăinat aceste drepturi, rezultate din hotărâri ale comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, însă până la data apariției Legii nr. 165/2013 persoanele îndreptățite, respectiv cedentul sau cesionarul, nu au fost puse în posesie cu vreo suprafață de teren și nu li s-au eliberat titlurile de proprietate pentru terenul reconstituit pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament și nici nu li s-au acordat despăgubiri în sistemul acestor legi speciale de reparație.

Solicitările de punere în posesie și de eliberare a titlurilor de proprietate pe raza altor localități sau din rezerva Agenției Domeniilor Statului au fost efectuate ulterior înstrăinării drepturilor de către cesionar, fără a fi finalizate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Referitor la interpretarea dispozițiilor legale care fac obiectul actului de sesizare, cu titlu prealabil, se impune a sublinia faptul că obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, este exprimat sintetic în titlul actului normativ, care vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, dispoziții care asigură un cadru normativ unitar în materia restituirii proprietății.

Domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, rezultă din cuprinsul articolului 4, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi"

Relativ la cererile care fac obiectul noului act normativ, acestea sunt explicitate în cuprinsul art. 3 pct. 1, textul făcând referire, printre altele, și la cererile formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, semnificația expresiei "entitate învestită de lege" este clarificată în cuprinsul articolului 3 pct. 4 lit. c) și d) din noul act normativ, care identifică structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea figurând și comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de fond funciar a municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea sistematică a textelor normative sus-menționate rezultă că Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cererilor formulate în baza legilor fondului funciar care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noului act nor