ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 31/2016

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 14 aprilie 2016, în Dosarul nr. 4.006/101/2015, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 4 mai 2015 cu nr. 4.006/101/2015, reclamantul A.P. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.952,22 lei, reprezentând despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 25 aprilie 2010, a primit Decizia nr. xxxx/29.01.2010, pronunțată în dosarul de despăgubiri. Constatând că nu primește suma cuvenită, s-a deplasat la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, unde i s-a comunicat că a fost întrerupt sistemul de plată, începând cu data de 15 mai 2010, urmând să revină atunci când acesta va fi reluat. Reclamantul a arătat că, ulterior, i s-a returnat întreaga documentație, cu motivarea că nu a valorificat titlul de despăgubire în termenul legal de 3 ani de la data comunicării acestuia.

A susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 18

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. xxxx/2010 .

În susținerea excepției tardivității, pârâta a arătat că, în conformitate cu art. 18

S-a susținut că nevalorificarea titlului de despăgubire în termenul de prescripție de 3 ani și neconstituirea dosarului de opțiune are drept consecință prescrierea dreptului de a solicita instanței suma prevăzută în titlul de despăgubire.

Pârâta a invocat dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, susținând că procedura privind constituirea dosarului de opțiune nu a fost suspendată, termenul prevăzut de art. 18

Pârâta a concluzionat că, în situația în care reclamantul ar fi constituit în termen legal un dosar de opțiune, în temeiul deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi putut beneficia de un titlu de plată emis și plătit în mod efectiv de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă nr. 53 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A.P., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prima instanță a reținut că demersul juridic urmărit de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată are ca scop emiterea titlului de plată, urmare a Deciziei nr. xxxx/29.01.2010 privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 5.952,22 lei, decizie comunicată la 25 aprilie 2010.

În art. 4 din Decizia nr. xxxx/29.01.2010 se stipulează că, pentru valorificarea acestei decizii, se va urma procedura prevăzută la capitolul V

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2010, a fost modificat și completat titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Deși în art. 4 din Decizia nr. xxxx/29.01.2010, prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 5.952,22 lei, s-a stipulat în mod expres că, pentru valorificarea deciziei, se va urma procedura prevăzută la capitolul V

Cum posibilitatea valorificării titlurilor de despăgubire, în sensul manifestării opțiunii de către deținător, este limitată în timp prin lege [dispozițiile art. 18

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Legea nr. 117/2012 a fost modificat art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, în sensul că a fost suspendată emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013, iar conform alin. (2), persoanele care, până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", în timp ce persoanele care nu fac o asemenea opțiune vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare.

Suspendarea prevăzută de aceste acte normative nu a fost de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive pentru persoanele care erau beneficiare ale titlurilor de despăgubire și care, în 3 ani de la emiterea acestora, puteau să le valorifice în sensul constituirii dosarului de opțiune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, motivând că termenul de prescripție nu este stipulat în Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și că a mers la Fondul "Proprietatea" de mai multe ori pentru a depune decizia pentru continuarea procedurilor prevăzute de lege, însă, de fiecare dată, a fost îndrumat să revină atunci când plățile se vor relua, deoarece în perioada 15 mai 2010-1 ianuarie 2014 plățile au fost sistate.

Învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Prin Încheierea de sesizare din data de 14 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.006/101/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, verificând admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, a reținut următoarele aspecte:

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 18

S-a menționat că modificările succesive și repetate ale legilor de retrocedare au lăsat necorelate o serie de prevederi legale, în concurs cu condamnările repetitive ale României în ceea ce privește nerespectarea dreptului la proprietate, consacrat de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri- pilot în materie.

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la momentul formulării sesizării.

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecății.

A apreciat că legiuitorul a stabilit un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 3 ani, a cărui nerespectare atrage decăderea persoanei îndreptățite de a solicita valorificarea titlului de despăgubire.

Prin urmare, așa cum s-a menționat și în raportul întocmit în cauză, pentru a nu pierde dreptul de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire, creditorul trebuia să își manifeste opțiunea, în sensul art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, înăuntrul termenului de 3 ani de la data emiterii acestor titluri, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea".

Împrejurarea că, ulterior exprimării opțiunii creditorului, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie nu a avut niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost făcută valorificarea titlurilor de despăgubire.

În concluzie, intimata-pârâtă a apreciat că termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 18

Completul de judecată al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă a considerat ca fiind extrem de relevantă, pentru a descrie starea de fapt și de drept existentă la acel moment, expunerea de motive care a stat la baza adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Totodată, chiar dacă legea impune expunerea unui punct de vedere și din partea instanței, completul de judecată a apreciat că opinia sa nu poate fi tranșantă de o parte sau alta a interpretărilor aplicabile speței, pentru că o eventuală antepronunțare poate fi sancționată de către părțile litigante prin formularea unei cereri de recuzare.

Cu toate acestea, instanța de trimitere a considerat că poate formula unele întrebări pe care instanța supremă le poate supune aprecierii sale în pronunțarea unei soluții.

Astfel, de vreme ce legiuitorul, prin expunerea de motive consemnată la începutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, recunoaște, printre altele, că: "ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea", se ridică întrebarea firească dacă o persoană diligentă, care ar fi lecturat textul respectiv, ar mai putea fi sancționată cu aplicarea termenului de prescripție de 3 ani pentru neexercitarea dreptului său la opțiune.

În aceeași expunere de motive, legiuitorul confirmă și faptul că "în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor".

Având în vedere și existența Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ales să sancționeze sistemul de despăgubire creat prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se ridică o nouă întrebare, și anume dacă mai poate fi aplicată sancțiunea prevăzută de legea respectivă, în contextul apariției unei noi legi, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin care statul încearcă tocmai a pune în acord legislația internă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, la fel de relevantă este și întrebarea dacă pasivitatea unei persoane, în exprimarea unei opțiuni, astfel cum se impune și prin titlul de despăgubire, nu ar putea fi sancționată prin aplicarea termenului de prescripție și, respectiv, dacă se poate considera că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, ar fi de natură a reglementa o cauză specială de suspendare a prescripției extinctive.

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătorești care să vizeze problema de drept în discuție, cu excepția Tribunalului Argeș, care a arătat că termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile legale invocate este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripției extinctive, practica judiciară a acestei instanțe fiind unitară în sensul suspendării emiterii titlurilor de plată prevăzute în titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada indicată în actul normativ.

Cu toate acestea, din hotărârile atașate sesizării rezultă că la nivelul Curții de Apel Mureș, Curții de Apel Timișoara, Curții de Apel Iași și Curții de Apel Constanța au fost pronunțate hotărâri judecătorești în această materie, existând o practică judiciară neunitară, în sensul că unele instanțe au apreciat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 18

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 619/C/2.171/III-5/2016 din 7 iulie 2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Dispozițiile art. 18

Prin Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Decizia nr. 760 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Decizia nr. 979 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2013, și Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Cu ocazia analizării criticilor de neconstituționalitate formulate în aceste cauze, Curtea Constituțională a reținut că:

Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că:

În același sens este și Decizia nr. 371 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 5 august 2014, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, precum și ale articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012.

Prin Decizia nr. 512 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, precum și ale articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că:

Prin Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr. 742 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 29 noiembrie 2012, Decizia nr. 168 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010.

Curtea a statuat că

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că "nu poate reține nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalității în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 nu conduc la o situație discriminatorie. Textul de lege criticat instituie, într-adevăr, două categorii distincte de persoane, și anume cele cărora li s-au emis titlurile de plată anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționate și cele cărora nu li s-au emis încă titluri de plată și care pot opta fie pentru conversia acestora în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie pentru primirea titlurilor de plată după expirarea perioadei de suspendare. Dar diferențierea celor două categorii constă doar în introducerea unui decalaj temporal între momentele la care valorificarea titlurilor de plată pentru imobilele preluate în mod abuziv devine efectivă. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie o discriminare neconstituțională, ci reprezintă o reglementare care își găsește o justificare obiectivă și rezonabilă prin prisma motivațiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte".

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că termenul de 3 ani prevăzut de art. 18

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Condițiile de admisibilitate ale mecanismului juridic privind pronunțarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite.

Potrivit dispozițiilor menționate, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Așadar, în privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze pricina.

De asemenea, se constată că, în jurisprudența sa

În speță, această condiție este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează și soluția pe fond a cererii deduse judecății.

Este, de asemenea, îndeplinită și condiția caracterului de noutate a chestiunii de drept conținute într-un act normativ și asupra căreia instanța supremă nu a statuat în niciunul dintre modurile prevăzute de lege.

Cerința noutății este în mod evident îndeplinită atunci când chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită își are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei asemenea chestiuni răspunzând intenției legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanțelor de judecată în materie.

Noutatea, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se referă însă și la o normă juridică intrată în vigoare cu mult timp în urmă sau chiar abrogată, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior, prin prisma efectelor produse, instanța de judecată fiind chemată să se pronunțe în prezent asupra anumitor aspecte derivate dintr-un asemenea act normativ, devenind astfel actuală și cerința interpretării și aplicării normei de drept respective.

De asemenea, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită trebuie să se urmărească asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile, de prevenire a practicii judiciare neunitare, astfel încât să se evite paralelismul și suprapunerea cu mecanismul recursului în interesul legii. Din consultarea jurisprudenței a rezultat că nu există soluții pronunțate la nivelul instanțelor de fond care să genereze practică neunitară, pentru activarea recursului în interesul legii, iar instanța supremă nu a statuat în niciun dosar asupra unei asemenea probleme de drept.

Astfel, așa cum se va dezvolta în analiza pe fond a sesizării, ceea ce se solicită, în esență, este lămurirea regimului juridic al termenului de 3 ani prevăzut de art. 18

Prin urmare, prezenta sesizare este admisibilă, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere putând genera o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Chestiunea de drept pe care Curtea de Apel Craiova a supus-o dezlegării instanței supreme este următoarea: "dacă termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 18

Conform art. 18

La rândul său, art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, prevede că se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013 [alin. (1)]. Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea". Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare [alin. (2)].

Iar conform articolului unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, în forma inițială, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare [alin. (1)]. În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite [alin. (2)]. Alin. (1) al articolului unic al O