Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Data
7 noiembrie 2016

Decizia nr. 39/2016 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitor la condiția de stabilire a domiciliului…

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1055 din 28/12/2016 Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile Raluca Moglan - judecător la Secția I civilă Doina Popescu - judecător la Secția I civilă Carmen Elena Popoiag - judecător la Secția I civilă Rodica Susanu - judecător la Secția I civilă Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secția I civilă Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secția a II-a civilă Virginia Florentina Duminică - judecător la Secția a II-a civilă Valentina Vrabie - judecător la Secția a II-a civilă Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului nr. 2.598/1/2016, la care s-a conexat Dosarul nr. 2.599/1/2016, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27 6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în dosarele nr. 14.150/212/2015 și nr. 11.092/212/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitor la condiția de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, și că apelantul- reclamant primarul comunei Agigea, prin avocatul ales, a depus punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecății. Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele completului de judecată, a constatat că nu există chestiuni prealabile sau excepții, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizărilor

În numele legii DECIDE: Admite sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în dosarele nr. 14.150/212/2015 și nr. 11.092/212/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condiția de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul poate fi îndeplinită ulterior emiterii titlului de proprietate, neîndeplinirea acesteia atrăgând sancțiunea specifică prevăzută de dispozițiile art. 49 din aceeași lege. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2016.

Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.