ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5578/2/2014 reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei ANRP să emită pentru reclamanți titlul de plată aferent titlului de despăgubiri potrivit Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cuantum de 3.027.700 ron conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. x.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la plata în bani către reclamanți a sumei de 3.027.700 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor stabilite potrivit Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în tranșe anuale calculate începând cu data de 1.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 663 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost obligată să emită decizia conținând titlu de plată pentru despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care art. 41 din O.U.G. nr. 165/2003.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, fiind respins ca atare acest capăt de cerere față de ANRP.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă, fiind respins și capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor ca prematur formulate.

ANRP a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON.

În motivarea sentinței instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 având în vedere că reclamanții aveau formulată plângere la CEDO ca urmare a faptului că nu au reușit să intre în posesia despăgubirilor efective iar plângerea reclamanților a fost suspendată în baza Hotărârii pilot din 12.10.2010, pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

S-a reținut că termenul de 3 ani reglementat de art. 181 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este incident în speță iar O.U.G. nr. 165/2013 nu condiționează emiterea titlului de plată de formularea vreunei opțiuni pentru valorificarea titlului de despăgubiri.

Reclamanții au contestat titlu de despăgubiri, soluția la contestație fiind comunicată ulterior datei de 14.06.2010 iar la data de 20.05.2013, înainte de împlinirea termenului de expirare a opțiunii a intrat în vigoare O.U.G. nr. 165/2013.

Instanța a reținut că în speță nu a intervenit decăderea sau prescripția dreptului de valorificare a titlului de despăgubiri și ca urmare a fost obligată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită deciziile anuale conținând titlu de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând pe fond să se respingă acțiunea formulată de reclamanții A. și B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 în condițiile în care reclamanții nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea titlului de despăgubiri în termenul prevăzut de art. 181 coroborat cu art. 187 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII.

În mod netemeinic, instanța de fond a reținut că "Legea nr. 165/2013 nu condiționează emiterea titlului de plată de formularea vreunei opțiuni în valorificarea titlului de despăgubiri" în condițiile în care dacă reclamanții ar fi constituit în termen un dosar de opțiune în temeiul deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi beneficiat de un titlu de plată emis și plătit efectiv de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui titlu de plată în condițiile în care reclamanții nu au parcurs procedura administrativă prevăzut de legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 247/2005, anterior modificării cadrului legislativ prin Legea nr. 165/2013, se stabilește o obligație de natură a afecta principiul egalității de tratament, recunoscut pe plan intern cât și pe plan extern.

Reclamanții nu au contestat decizia Comisiei Centrale, reprezentând titlu de despăgubire, astfel că dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu sunt aplicabile, reclamanții contestând la CEDO modalitatea de valorificare a deciziei și nicidecum cuantumul despăgubirilor stabilite.

Nu în ultimul rând, potrivit art. unic din O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlului de despăgubiri, a titlului de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ca urmare, procedura privind constituirea unui dosar de opțiune nu a fost suspendată iar potrivit alin. (2) și (3) din art. 111 din O.U.G. nr. 62/2010, valorificarea titlurilor de despăgubiri emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face în perioada de suspendare doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzătoare sumei pentru care s-a formulat opțiunea, dar reclamanții nu au optat în nici un fel.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta arată că acestea sunt disproporționate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, în mod nefondat pretinde recurenta că în speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 în condițiile în care intimații-reclamanți au formulat o cerere de emitere a titlului de plată.

De asemenea, în mod nefondat, susține recurenta că în speță s-ar fi împlinit termenul de 3 ani pentru exercitarea dreptului de opțiune, în condițiile în care Decizia nr. 6936/2009 a fost atacată, plângerea prealabilă formulată fiind respinsă conform adresei nr. 29779 din 1 iunie 2010 și comunicat la 15.06.2010.

Și intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca pe fondul cauzei să se admită recursul în condițiile în care instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente raportat la situația de fapt, titlul de despăgubiri fiind emis la data de 18.11.2009, comunicat reclamanților la data de 21.04.2014, fără ca în termenul de 3 ani să se formuleze cerere de opțiune.

Recurentul a depus concluzii scrise solicitând să se dea eficiență Deciziei nr. 40/2016 și Deciziei nr. 31/2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 521 C. proc. civ.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinărilor, a răspunsurilor la întâmpinări, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raport ce a fost comunicat părților.

În ședința din data de 10 mai 2017, instanța a admis, în principiu, recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fiind citate părțile în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, a apărărilor și a dispozițiilor legale incidente se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

La data de 18.11.2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 6936 privind acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 2457/2005.

Potrivit art. 1 din decizia menționată, titlul de despăgubiri în cuantum de 3.027.700 ron, conform raportului de evaluare întocmit în dosar nr. x/2286/ C. civ., a fost emis în favoarea intimaților reclamanți A. și B.

Potrivit art. 4, valorificarea deciziilor se va face conform procedurii prevăzute la Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma din domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Împotriva Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009, reclamanții au formulat plângere prealabilă, răspunsul recurentei-pârâte în sensul respingerii fiind expediat reclamanților la data de 14.06.2010, conform actelor de la fila 95 dosar fond.

Așa cum a reținut și prima instanță, comunicarea s-a realizat după data de 14.06.2010, iar termenul de opțiune reglementat de dispozițiile art. 181 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247 a început să curgă după finalizarea procedurii administrative.

Cu privire la natura termenului de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare și efectele asupra termenului în raport de noile acte normative, s-a pronunțat Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 940 din 23.11.2016, în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, prin Decizia nr. 40 din 13.11.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 987 din 8 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată în condițiile art. 519 C. proc. civ., s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalitatea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, persoanelor îndreptățite sau autorităților acestora care au obținut titluri de despăgubiri emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă prevăzută de capitolul V1 secțiunea 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ. -Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Partea I.

Ținând cont de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. și pentru a se stabili pe deplin situația de fapt în raport de probatoriul administrat, având în vedere și cele două hotărâri prealabile, respectiv Decizia nr. 31/2016 și Decizia nr. 40/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că se impune admiterea recursului formulat în cauză, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

În rejudecare, cu respectarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., privind dreptul de dispoziție al părților, ținând cont și de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța va stabili când a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 ținând cont și de dispozițiile art. 19 alin. (2) din același act normativ; dacă în termenul de opțiune reclamanții au exercitat dreptul de opțiune, așa cum au susținut în fața instanței de fond dar și în recurs, ținând cont și de actele aflate la filele 33-41 dosar fond; dacă termenul de 3 ani a fost afectat de o cauză specială de suspendare, ținând cont de considerentele și efectele Deciziei nr. 31 din 17 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; dacă în raport de întreaga situație de fapt ce urmează a fi stabilită, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de întreaga situație de fapt ce urmează a fi stabilită pe baza probatoriului ce se va administra, ținând cont totodată de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., instanța va verifica incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziții invocate de reclamanți, având în vedere plângerea formulată la CEDO de către reclamanți.

Cu prioritate, instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., ținând cont de obiectul acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, va verifica competența materială și funcțională de soluționare a cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată de art. 7 din Legea nr. 2 din 1 septembrie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.