Decizia nr. 299 din 15 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 697/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 203/120/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 12 februarie 2025, în Dosarul nr. 203/120/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în situaţia emiterii unei decizii de recalculare a pensiei pentru un pensionar, fost grefier, prin care se stabileşte plata drepturilor actualizate cu o dată anterioară depunerii noii adeverinţe privind venituri majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, diferenţelor de drepturi de pensie astfel stabilite li se aplică dobânda legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie, precum şi de la ce dată. Dacă, într-o astfel de situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) sau cele ale art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil”. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 107. – (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (…) (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. (…)”

Codul civil: ” Art. 1.531. – (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (…)” ” Art. 1.535. – (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 1.616 din 12 septembrie 2024, a respins, ca rămas fără obiect, primul capăt de cerere al acţiunii privind-o pe reclamanta, fostă grefieră la Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, şi a admis în parte acţiunea, obligând pârâta la plata diferenţelor de pensie cuvenite începând cu data de 1 august 2022 până la zi, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală penalizatoare şi indicele de inflaţie de la data scadenţei până la momentul plăţii efective a sumelor datorate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantei i s-a emis la 5 decembrie 2023 decizia de stabilire a pensiei de serviciu cuvenite, începând cu 1 noiembrie 2023. La data de 26 septembrie 2023 a fost emisă de către Tribunalul Dâmboviţa adeverinţa prin care au fost indicate veniturile reclamantei, în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără ca drepturile băneşti să fie afectate de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), urmând a fi avută în vedere perioada 1.01.2018-31.03.2022, plata acestor drepturi nefiind efectuată.

Pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, arătând că la data de 26 februarie 2024 a emis decizie de rectificare prin care a specificat că plata drepturilor băneşti va fi efectuată începând cu 1 august 2022.

În aceste condiţii, tribunalul a constatat că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, fiind respins ca atare.

Tribunalul a mai reţinut că solicitarea reclamantei de acordare a diferenţelor băneşti rezultate în urma valorificării adeverinţei emise de fostul angajator este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Referitor la capetele de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), de la data notificării angajatorului (respectiv 4 noiembrie 2020) şi până la data plăţii efective, prima instanţă a admis şi aceste cereri, reţinând, faţă de dispoziţiile art. 1.531 din Codul civil, că acordarea dobânzii legale nu echivalează cu o dublă reparare a prejudiciului sau cu o îmbogăţire fără just temei a reclamantului, invocând în acest sens Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta casa teritorială de pensii, susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata sumelor actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data de 1 august 2022, în momentul în care aceasta nu se afla în culpă procesuală, iar adeverinţele cu veniturile modificate au fost înregistrate abia la data de 3 octombrie 2023. Ulterior primirii s-a procedat de îndată la emiterea deciziilor de pensionare şi, ulterior, la plata drepturilor.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 se realizează o diferenţiere clară între cele două tipuri de dobânzi, în funcţie de intervalul temporal al naşterii acestora: anterior scadenţei, respectiv după scadenţă. În consecinţă, în materia obligaţiilor de a da o sumă de bani, dobânda remuneratorie este preţ al folosinţei banilor până la scadenţă, iar dobânda penalizatoare are caracter sancţionator, fiind aplicată după ajungerea la scadenţă a obligaţiei principale.

Or, apelanta apreciază că nu sunt întrunite condiţiile legale de acordare a dobânzii penalizatoare. Mai mult, această obligaţie nu poate fi reţinută în sarcina sa, întrucât nu are nicio culpă în privinţa respectării dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii adeverinţelor de către unitatea angajatoare şi al înregistrării acestora.

Intimata nu a formulat întâmpinare la motivele de apel. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că obiectul învestirii instanţei este reprezentat de solicitarea privind plata diferenţei de drepturi rezultate din actualizarea pensiei de serviciu cuvenite reclamantei, începând cu data ieşirii la pensie, şi nu cu data depunerii adeverinţei, precum şi plata actualizată a sumelor cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, de la data notificării angajatorului (respectiv 4 noiembrie 2020) şi până la data plăţii efective.

Cu referire la primul capăt de cerere, având în vedere că pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă a fost emisă decizia prin care s-a specificat că plata drepturilor băneşti va fi efectuată începând cu data de 1 august 2022, acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. În continuare, reclamanta se consideră îndreptăţită la actualizarea sumei astfel stabilite cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Întrucât obiectul acţiunii este reprezentat de recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, pensionată la 21 iulie 2022 din funcţia de grefier la Tribunalul Dâmboviţa, litigiul face parte din categoria proceselor la care fac referire dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Ploieşti, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010, precum şi ale art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil.

Apelanta-pârâtă susţine că nu poate fi obligată la plata dobânzii penalizatoare în lipsa unei culpe a acesteia la emiterea primei decizii de pensionare, dat fiind că decizia cu salariul corect stabilit a fost emisă ulterior stabilirii drepturilor de pensie.

Pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept, instanţa de sesizare apreciază necesar a se lămuri dacă cererii formulate de reclamantă îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 sau ale art. 107 alin. (3) din acelaşi act normativ, dat fiind faptul că numai pentru prima ipoteză este posibilă recuperarea diferenţei cuantumului pensiei în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, astfel cum rezultă din alin. (2) şi (5) ale aceluiaşi articol, şi numai în această ipoteză se poate pune problema actualizării sumelor, precum şi a acordării dobânzii penalizatoare.

O altă chestiune ce trebuie lămurită este dacă, în contextul incidenţei dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pârâta casa teritorială de pensii ar putea fi obligată la actualizarea sumelor, precum şi la plata dobânzii penalizatoare, în lipsa culpei acesteia la stabilirea cuantumului iniţial al pensiei.

Mai exact, dacă dispoziţiile art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil sunt aplicabile în cauză în contextul în care pârâta a calculat corect cuantumul pensiei în raport cu înscrisurile existente la dosarul de pensie şi, ulterior, a emis o decizie de actualizare ca urmare a emiterii de către angajator a unei noi adeverinţe din care rezultă un alt cuantum al salariului reclamantei.

Instanţa de trimitere a reţinut că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanţa supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa.

Totodată, a precizat că, spre deosebire de art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai stabilesc şi condiţia noutăţii, iar caracterul imperativ al normelor în discuţie exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la aceste aspecte. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-pârâtă nu a exprimat un punct de vedere.

Intimata-reclamantă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, întrucât practica judiciară a Tribunalului Dâmboviţa, dar şi o hotărâre a Curţii de Apel Ploieşti sunt în sensul acordării sumelor actualizate, precum şi a dobânzii penalizatoare.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut, cu privire la prima chestiune, incidenţa statuărilor date prin Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 26 mai 2025, arătând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât reclamanta din cauza de faţă, fost grefier, a formulat o cerere similară, respectiv de actualizare a pensiei în baza unei adeverinţe emise ulterior deschiderii drepturilor de pensie, dar care atestă venituri mai mari decât cele cunoscute la data emiterii primei decizii de pensionare.

Instanţa de trimitere a apreciat că adeverinţa emisă ulterior stabilirii drepturilor de pensie nu atestă venituri suplimentare care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, aşa încât apare ca nelegală încadrarea situaţiei de fapt din speţă în ipoteza dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind recalcularea drepturilor de pensie.

S-a mai reţinut şi faptul că, în contextul incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, reclamanta este îndreptăţită la recuperarea integrală a prejudiciului, aşa încât devin incidente şi dispoziţiile art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, urmând ca actualizarea şi dobânda penalizatoare să fie acordate de la data deschiderii drepturilor de pensie, în limita termenului prevăzut la art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei sesizări: – Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 26 mai 2025, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă şi, în interpretarea art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, s-au stabilit următoarele: ” Dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obţine o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaştere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum şi adeverinţa eliberată de angajator cu menţiunea în acest sens. Consecinţa incidenţei art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 o reprezintă acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării şi cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.”; – Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-au statuat următoarele: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate dauneinterese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: ” (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar potrivit art. 4: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, al cărei obiect să se încadreze în categoriile limitativ prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Procesul în care a fost formulată sesizarea de faţă are ca obiect stabilirea drepturilor de pensie ale unei persoane plătite din fonduri publice (fostă grefieră) şi se află în curs de soluţionare în calea de atac a apelului, în faţa unui complet de judecată din cadrul Secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă – dreptul comun în materie -, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Totodată, s-a statuat că problema de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăţi decurgând din neclaritatea normei, din caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal (a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 779 din 5 octombrie 2016, şi Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 246 din 10 aprilie 2017).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului (a se vedea Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Prin sesizarea de faţă, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă se aplică dispoziţiile art. 107 alin. (1) sau cele ale art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 în ipoteza emiterii unei decizii de recalculare a pensiei pentru un pensionar, fost grefier, prin care se stabileşte plata drepturilor actualizate cu o dată anterioară depunerii noii adeverinţe privind venituri majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, şi dacă diferenţelor de drepturi de pensie astfel stabilite li se aplică dobânda legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie, precum şi de la ce dată; de asemenea, întreabă dacă în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil.

În primul rând, formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuţie însăşi identificarea dispoziţiilor legale incidente, raportat la situaţia de fapt a reclamantei.

Or, este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie de drepturi de pensie, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, în sesizarea de faţă, sub aparenţa cererii de lămurire a unor norme juridice, se urmăreşte, în realitate, determinarea de către instanţa supremă a dispoziţiilor legale incidente în situaţia recalculării drepturilor de pensie ca urmare a emiterii ulterioare de către angajator a unei noi adeverinţe de venit, cărora apoi instanţa de trimitere să le facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a criticilor deduse judecăţii în apel.

Acelaşi viciu de formulare se reţine şi în privinţa celei de-a doua chestiuni, prin care instanţa de sesizare întreabă dacă pârâta ar putea fi obligată la plata dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie, precum şi de la ce dată şi dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil.

Reiterând, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti, de stabilire a normei incidente, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare (a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2018, şi Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018).

Ca atare, se constată că cele două întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se circumscriu necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale neclare, echivoce, neconstituindu-se într-o chestiune de drept în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă sau al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ci reprezintă, în realitate, o solicitare de determinare a normelor aplicabile cadrului dedus judecăţii în concret.

O astfel de situaţie contravine însă exigenţelor procedurii hotărârii prealabile, atât celor din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi celor din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanţa învestită cu judecata litigiului sau de încadrare a situaţiei punctuale din speţă într-o normă sau alta (a se vedea şi Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017).

În al doilea rând, problemele ridicate au fost dezlegate de instanţa supremă prin Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: ” Dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obţine o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaştere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum şi adeverinţa eliberată de angajator cu menţiunea în acest sens. Consecinţa incidenţei art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 o reprezintă acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării şi cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.”

Referitor la cea de-a doua întrebare, interpretarea textelor de lege în discuţie [art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil] a fost, de asemenea, realizată, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat deja, de principiu, dar cu caracter obligatoriu, că, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat titularilor unor creanţe prin plata cu întârziere a sumelor ce li se cuveneau, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare, care pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, în cazul actualizării creanţei cu rata inflaţiei, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut în caz de investire a sumelor, dacă acestea ar fi fost plătite la scadenţă, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans).

Culpa sau lipsa ei, în această situaţie, nu constituie însă o chestiune de drept care să poată fi dezlegată pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei, deoarece ea rămâne esenţialmente ataşată situaţiei de fapt; aşa fiind, revine instanţelor naţionale îndatorirea ca, de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale dosarului, să evalueze acest aspect (a se vedea Decizia nr. 55 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025).

Prin urmare, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond, având caracter inadmisibil, câtă vreme se tinde, în realitate, la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere către instanţa supremă, îndrituită să dea doar dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să arate normele incidente raportului litigios, a căror aplicare să o realizeze apoi instanţa de trimitere (a se vedea şi Decizia nr. 63 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022, paragraful 103).

Totodată, aşa cum s-a arătat, în raport cu deciziile pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a jurisprudenţei cu privire la interpretarea prevederilor ce fac obiectul sesizării, răspunsurile la cele două întrebări adresate de instanţa de trimitere nu comportă nicio dificultate, judecătorul cauzei fiind ţinut să dea dispoziţiilor legale subsumate întrebării prealabile sensul ce rezultă fără echivoc din Decizia nr. 44 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi din Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,