Decizia nr. 97/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2426/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.426/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 996/30/2024 şi nr. 1.553/30/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale o hotărâre judecătorească şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 2 octombrie 2024, în Dosarul nr. 996/30/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004), în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 octombrie 2024, cu nr. 2.426/1/2024.

La aceeaşi dată, la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 2.427/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 1.533/30/2024 cu privire la aceeaşi problemă de drept.

Prin încheierile din 28 noiembrie 2024, pronunţate în dosarele nr. 996/30/2024 şi nr. 1.533/30/2024 ale Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus completarea considerentelor încheierilor de sesizare din 2 octombrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 12. – (…) (5) Munca prestată de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru asigurarea continuităţii activităţii vamale se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază şi se aprobă de către conducătorul unităţii. Munca prestată şi plătită în condiţiile de mai sus nu se compensează şi cu timp liber corespunzător.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 1. – Obiectul de reglementare (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (…) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (…)” ” Art. 21. – Sporul pentru munca suplimentară (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (…) (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii. (…)”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 1. – (…) (2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. (…)” ” Art. 142. – (…) (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererile înregistrate la datele de 5 martie 2024, respectiv 3 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 996/30/2024 şi nr. 1.533/30/2024, reclamanţii (funcţionari publici cu statut special – personal vamal), respectiv Sindicatul FINTIM, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Timişoara, preşedintele Autorităţii Vamale Române şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor constând în sporul neacordat, în procent de 100% aplicat la salariul de bază, aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată; actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare aplicată la suma solicitată, de la data scadenţei fiecărui drept salarial până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au invocat faptul că sunt funcţionari publici cu statut special, desfăşurându-şi activitatea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare (Codul vamal), salarizarea, precum şi drepturile şi îndatoririle personalului vamal sunt cele prevăzute de lege pentru funcţionarii publici şi de Statutul personalului vamal. Astfel, conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, „Prevederile prezentului statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: (…) b) drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază; (…)”.

Reclamanţii au susţinut că, deşi art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 prevede acordarea unui spor de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, acest drept nu le-a fost acordat.

Reclamanţii au subliniat că raportul lor de serviciu, deşi diferit de un contract individual de muncă, este similar acestuia prin natura juridică, drepturile şi obligaţiile incluse, iar normele care le reglementează activitatea se completează cu cele ale dreptului muncii, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, respectiv ale Legii-cadru nr. 153/2017. În acest sens au făcut referire la prevederile art. 142 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc că munca prestată în zilele de sărbătoare legală trebuie remunerată cu un spor de minimum 100%, precum şi la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), preluate ulterior de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ), şi ale Codului muncii, care întăresc dreptul funcţionarilor publici de a fi remuneraţi corespunzător pentru munca prestată, inclusiv pentru situaţii similare muncii în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale. Ei au subliniat că munca lor, desfăşurată adesea în condiţii de continuitate şi în schimburi de 12 ore, este esenţială pentru asigurarea activităţii vamale, astfel că acordarea sporului de 100% prevăzut de lege este pe deplin justificată.

Reclamanţii au susţinut că, în calculul drepturilor salariale, angajatorul a considerat toate orele lucrate ca fiind desfăşurate în zile lucrătoare obişnuite, fără a face distincţie între munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi cea din zilele lucrătoare.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a susţinut că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost calculate şi acordate în conformitate cu reglementările legale aplicabile.

Pârâta a invocat faptul că personalul vamal este salarizat în baza dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, care reglementează în mod expres modul de compensare a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zile de repaus săptămânal şi de sărbători legale.

A invocat prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a susţinut că aceste reglementări au fost modificate succesiv prin acte normative ulterioare, care au impus reguli derogatorii pentru compensarea muncii suplimentare. Astfel, conform art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), şi art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), pentru perioadele respective, munca suplimentară efectuată de personalul din sectorul bugetar, inclusiv cea desfăşurată în zile de repaus săptămânal şi sărbători legale, a fost compensată exclusiv prin acordarea de timp liber corespunzător. Pârâta a subliniat că, în anul 2024, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, aceste dispoziţii continuă să se aplice, stabilind în mod clar că plata sporurilor pentru munca suplimentară nu este permisă, fiind înlocuită cu compensarea prin timp liber.

Pârâta Autoritatea Vamală Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că, potrivit art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, munca suplimentară prestată în aceste zile se compensează cu timp liber plătit în termen de 60 de zile calendaristice. În cazul în care compensarea nu este posibilă în acest termen, munca suplimentară se plăteşte cu un spor de 100%, dar doar în limita a 360 de ore suplimentare pe an, iar pentru orele suplimentare ce depăşesc 180 de ore este necesar acordul sindicatelor sau al reprezentanţilor salariaţilor. Potrivit actelor normative în vigoare, munca suplimentară efectuată de personalul bugetar se compensează doar cu timp liber corespunzător în perioada 2019-2024, iar nu cu plata unui spor de 100%, ceea ce s-a şi realizat.

Prin note scrise, reclamanţii au susţinut că, deşi prevederile legale aplicabile stipulează că munca prestată în zilele de sărbători legale sau repaus săptămânal trebuie compensată cu timp liber corespunzător, aceştia nu au beneficiat niciodată de această compensare, astfel că apărările pârâtelor nu pot fi luate în considerare, deoarece timp liber corespunzător nu a fost acordat, iar acordarea retroactivă a acestuia este imposibilă.

Prin încheierile pronunţate la 2 octombrie 2024, astfel cum au fost completate la 28 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept enunţată, precum şi suspendarea judecăţii cauzelor. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că obiectul litigiului priveşte stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Tribunalul a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului.

În aceste condiţii, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

În fine, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, instanţa de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunile de drept care fac obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzelor în dosarele nr. 996/30/2024 şi nr. 1.553/30/2024 a apreciat că trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, lege specială de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, anume ale art. 21, aşa cum acesta a fost modificat ulterior adoptării legii în discuţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat o singură hotărâre judecătorească relevantă şi un număr redus de opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că, începând cu 1 iulie 2017, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, moment de la care şi-au încetat aplicabilitatea prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 referitoare la sporurile acordate personalului vamal.

În perioada 2021-2024 au existat derogări de la reglementarea de principiu prevăzută de art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 114/2018, nr. 130/2021, nr. 168/2022 şi nr. 115/2023.

Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, poate fi compensată numai cu timp liber corespunzător pe perioada vizată, astfel că solicitarea de acordare a sporului de 100% nu are temei legal. În condiţiile existenţei unor dispoziţii normative speciale aplicabile funcţionarilor publici, nu sunt incidente prevederile Codului muncii.

În acest sens a fost depusă Sentinţa civilă nr. 523 din 10 octombrie 2024, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, aflată în calea de atac a recursului la Curtea de Apel Timişoara, şi au comunicat opinii teoretice Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

Într-o a doua opinie, exprimată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, trebuie compensată în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (5) din acest act normativ, dispoziţii cu caracter special faţă de Legea-cadru nr. 153/2017 şi care nu au fost abrogate expres sau tacit odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice în problema de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezentele sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispoziţiilor legale supuse interpretării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesele în care au fost formulate prezentele sesizări au ca obiect obligarea pârâtelor (instituţii publice) la plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv la plata sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale.

Cauzele în care au fost formulate sesizările se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Timiş.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ţinut seama de faptul că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că punctul de vedere al instanţei trebuie să aibă o anumită complexitate, care necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanţei să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu.

Dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, devin imperative/obligatorii numai în situaţia în care instanţa verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca urmare, actul normativ în discuţie nu scuteşte instanţa de judecată de a verifica îndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă munca prestată de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, de Codul muncii sau de compensarea reglementată de Legeacadru nr. 153/2017.

Cu alte cuvinte, se solicită stabilirea normei aplicabile pentru compensarea muncii prestate de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, în funcţie de evoluţia în timp a legislaţiei incidente şi de caracterul special/general al normelor, în condiţiile existenţei unor prevederi legale clare privind domeniul de aplicare şi obiectul de reglementare al actelor normative în discuţie.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale indicate în încheierile de sesizare nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare.

Instanţa de trimitere a arătat, atât în încheierile de sesizare din 2 octombrie 2024, cât şi în încheierile de îndreptare din 28 noiembrie 2024, că „nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept, reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu”.

Această interpretare este greşită, întrucât nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acţiunii deduse judecăţii poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu este suficient de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăţi reale de înţelegere a sensului său şi având, din acest motiv, vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

În aceste condiţii, instanţa de sesizare nu a oferit nicio argumentare asupra dificultăţii de interpretare a textelor legale invocate şi nici nu a arătat de ce chestiunea de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite.

Mai mult chiar, din punctul de vedere asupra problemei de drept rezultă că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în identificarea normei legale aplicabile, opinia adoptată fiind în sensul că „trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, lege specială de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, anume ale art. 21, aşa cum acesta a fost modificat ulterior adoptării legii în discuţie”.

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, rezultă că instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

În considerarea argumentelor expuse, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.