ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 97/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.426/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 996/30/2024 și nr. 1.553/30/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale o hotărâre judecătorească și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 2 octombrie 2024, în Dosarul nr. 996/30/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004), în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 octombrie 2024, cu nr. 2.426/1/2024.

La aceeași dată, la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 2.427/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1.533/30/2024 cu privire la aceeași problemă de drept.

Prin încheierile din 28 noiembrie 2024, pronunțate în dosarele nr. 996/30/2024 și nr. 1.533/30/2024 ale Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus completarea considerentelor încheierilor de sesizare din 2 octombrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările și completările ulterioare " Art. 12. - (...) (5) Munca prestată de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru asigurarea continuității activității vamale se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază și se aprobă de către conducătorul unității. Munca prestată și plătită în condițiile de mai sus nu se compensează și cu timp liber corespunzător."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare " Art. 1. - Obiectul de reglementare (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (...) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (...)" " Art. 21. - Sporul pentru munca suplimentară (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (...) (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (4) Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii. (...)"

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare " Art. 1. - (...) (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. (...)" " Art. 142. - (...) (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererile înregistrate la datele de 5 martie 2024, respectiv 3 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, cu nr. 996/30/2024 și nr. 1.533/30/2024, reclamanții (funcționari publici cu statut special - personal vamal), respectiv Sindicatul FINTIM, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală Timișoara, președintele Autorității Vamale Române și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor constând în sporul neacordat, în procent de 100% aplicat la salariul de bază, aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată; actualizarea sumelor cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare aplicată la suma solicitată, de la data scadenței fiecărui drept salarial până la momentul plății efective a sumelor cuvenite, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au invocat faptul că sunt funcționari publici cu statut special, desfășurându-și activitatea în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare (Codul vamal), salarizarea, precum și drepturile și îndatoririle personalului vamal sunt cele prevăzute de lege pentru funcționarii publici și de Statutul personalului vamal. Astfel, conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, "Prevederile prezentului statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și reglementează: (...) b) drepturile și îndatoririle specifice personalului vamal și unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază; (...)".

Reclamanții au susținut că, deși art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 prevede acordarea unui spor de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, acest drept nu le-a fost acordat.

Reclamanții au subliniat că raportul lor de serviciu, deși diferit de un contract individual de muncă, este similar acestuia prin natura juridică, drepturile și obligațiile incluse, iar normele care le reglementează activitatea se completează cu cele ale dreptului muncii, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, respectiv ale Legii-cadru nr. 153/2017. În acest sens au făcut referire la prevederile art. 142 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc că munca prestată în zilele de sărbătoare legală trebuie remunerată cu un spor de minimum 100%, precum și la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), preluate ulterior de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ), și ale Codului muncii, care întăresc dreptul funcționarilor publici de a fi remunerați corespunzător pentru munca prestată, inclusiv pentru situații similare muncii în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. Ei au subliniat că munca lor, desfășurată adesea în condiții de continuitate și în schimburi de 12 ore, este esențială pentru asigurarea activității vamale, astfel că acordarea sporului de 100% prevăzut de lege este pe deplin justificată.

Reclamanții au susținut că, în calculul drepturilor salariale, angajatorul a considerat toate orele lucrate ca fiind desfășurate în zile lucrătoare obișnuite, fără a face distincție între munca prestată în zilele de repaus săptămânal și cea din zilele lucrătoare.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a susținut că drepturile salariale ale reclamanților au fost calculate și acordate în conformitate cu reglementările legale aplicabile.

Pârâta a invocat faptul că personalul vamal este salarizat în baza dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, care reglementează în mod expres modul de compensare a muncii suplimentare și a muncii prestate în zile de repaus săptămânal și de sărbători legale.

A invocat prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 și a susținut că aceste reglementări au fost modificate succesiv prin acte normative ulterioare, care au impus reguli derogatorii pentru compensarea muncii suplimentare. Astfel, conform art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022), și art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023), pentru perioadele respective, munca suplimentară efectuată de personalul din sectorul bugetar, inclusiv cea desfășurată în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, a fost compensată exclusiv prin acordarea de timp liber corespunzător. Pârâta a subliniat că, în anul 2024, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, aceste dispoziții continuă să se aplice, stabilind în mod clar că plata sporurilor pentru munca suplimentară nu este permisă, fiind înlocuită cu compensarea prin timp liber.

Pârâta Autoritatea Vamală Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că, potrivit art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, munca suplimentară prestată în aceste zile se compensează cu timp liber plătit în termen de 60 de zile calendaristice. În cazul în care compensarea nu este posibilă în acest termen, munca suplimentară se plătește cu un spor de 100%, dar doar în limita a 360 de ore suplimentare pe an, iar pentru orele suplimentare ce depășesc 180 de ore este necesar acordul sindicatelor sau al reprezentanților salariaților. Potrivit actelor normative în vigoare, munca suplimentară efectuată de personalul bugetar se compensează doar cu timp liber corespunzător în perioada 2019-2024, iar nu cu plata unui spor de 100%, ceea ce s-a și realizat.

Prin note scrise, reclamanții au susținut că, deși prevederile legale aplicabile stipulează că munca prestată în zilele de sărbători legale sau repaus săptămânal trebuie compensată cu timp liber corespunzător, aceștia nu au beneficiat niciodată de această compensare, astfel că apărările pârâtelor nu pot fi luate în considerare, deoarece timp liber corespunzător nu a fost acordat, iar acordarea retroactivă a acestuia este imposibilă.

Prin încheierile pronunțate la 2 octombrie 2024, astfel cum au fost completate la 28 noiembrie 2024, instanța de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept enunțată, precum și suspendarea judecății cauzelor. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că obiectul litigiului privește stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Tribunalul a apreciat că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului.

În aceste condiții, nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidență că ceea ce a intenționat legiuitorul a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

În fine, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă, instanța de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunile de drept care fac obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în dosarele nr. 996/30/2024 și nr. 1.553/30/2024 a apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, lege specială de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, anume ale art. 21, așa cum acesta a fost modificat ulterior adoptării legii în discuție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat o singură hotărâre judecătorească relevantă și un număr redus de opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că, începând cu 1 iulie 2017, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, moment de la care și-au încetat aplicabilitatea prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2004 referitoare la sporurile acordate personalului vamal.

În perioada 2021-2024 au existat derogări de la reglementarea de principiu prevăzută de art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 114/2018, nr. 130/2021, nr. 168/2022 și nr. 115/2023.

Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, poate fi compensată numai cu timp liber corespunzător pe perioada vizată, astfel că solicitarea de acordare a sporului de 100% nu are temei legal. În condițiile existenței unor dispoziții normative speciale aplicabile funcționarilor publici, nu sunt incidente prevederile Codului muncii.

În acest sens a fost depusă Sentința civilă nr. 523 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aflată în calea de atac a recursului la Curtea de Apel Timișoara, și au comunicat opinii teoretice Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

Într-o a doua opinie, exprimată de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Iași și Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, trebuie compensată în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (5) din acest act normativ, dispoziții cu caracter special față de Legea-cadru nr. 153/2017 și care nu au fost abrogate expres sau tacit odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară relevantă și nici nu au comunicat opinii teoretice în problema de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezentele sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesele în care au fost formulate prezentele sesizări au ca obiect obligarea pârâtelor (instituții publice) la plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv la plata sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale.

Cauzele în care au fost formulate sesizările se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Timiș.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ținut seama de faptul că "măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei "chestiuni de drept" veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de "chestiune de drept" are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate, care necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu.

Dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, devin imperative/obligatorii numai în situația în care instanța verifică și constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca urmare, actul normativ în discuție nu scutește instanța de judecată de a verifica îndeplinirea condiției de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

În cauză, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă munca prestată de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, de Codul muncii sau de compensarea reglementată de Legeacadru nr. 153/2017.

Cu alte cuvinte, se solicită stabilirea normei aplicabile pentru compensarea muncii prestate de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, în funcție de evoluția în timp a legislației incidente și de caracterul special/general al normelor, în condițiile existenței unor prevederi legale clare privind domeniul de aplicare și obiectul de reglementare al actelor normative în discuție.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale indicate în încheierile de sesizare nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare.

Instanța de trimitere a arătat, atât în încheierile de sesizare din 2 octombrie 2024, cât și în încheierile de îndreptare din 28 noiembrie 2024, că "nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept, reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu".

Această interpretare este greșită, întrucât nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu este suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți reale de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

În aceste condiții, instanța de sesizare nu a oferit nicio argumentare asupra dificultății de interpretare a textelor legale invocate și nici nu a arătat de ce chestiunea de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite.

Mai mult chiar, din punctul de vedere asupra problemei de drept rezultă că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în identificarea normei legale aplicabile, opinia adoptată fiind în sensul că "trebuie avute în vedere dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, lege specială de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, anume ale art. 21, așa cum acesta a fost modificat ulterior adoptării legii în discuție".

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, rezultă că instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu însăși aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

În considerarea argumentelor expuse, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.