Decizia nr. 132/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2499/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.499/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 256/120/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 ianuarie 2024, în Dosarul nr. 256/120/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 noiembrie 2024, cu nr. 2.499/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Normele legale incidente

Nicio dispoziţie legală care să fie supusă interpretării instanţei supreme nu a fost identificată în încheierea de sesizare.

Din circumstanţele cauzei a reieşit că cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile următoarele prevederi legale:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative ” Art. III. – Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.”

Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ” Art. II. – (1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare ” Art. 3. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1, personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, majorate cu 10%.” Acest text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, în vigoare de la 5 noiembrie 2016 până la 30 iunie 2017, şi prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”) ” Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; (…) i) prin excepţie de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cu nr. 256/120/2024 din 26 ianuarie 2024, declinată la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii persoane fizice, în contradictoriu cu pârâţii instituţii publice, au solicitat instanţei recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016: 484,18 + 25% = 605,225 lei şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” din data de 1.08.2016), începând cu data numirii în funcţia de judecător stagiar, 1.01.2021, şi până la data de 31.12.2021. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Tribunalul Bucureşti nu şi-a exprimat poziţia cu privire la chestiunea de drept, pentru a evita o antepronunţare în situaţia în care prezenta sesizare ar fi respinsă ca inadmisibilă sau în eventualitatea înlăturării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu privire la această ordonanţă de urgenţă. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au exprimat niciun punct de vedere cu privire la modul de soluţionare a chestiunii de drept arătate mai sus, altul decât cel din cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinări. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Cluj, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, al Tribunalului Prahova nu a fost identificată jurisprudenţă în sensul arătat.

La nivelul Tribunalului Sibiu au fost identificate hotărâri judecătoreşti prin care au fost admise acţiunile, reţinându-se că în cazuri similare cu cel al reclamantului s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, fiind obligate instituţiile publice să plătească diferenţa dintre drepturile salariale lunare încasate, cele cuvenite şi cele datorate, recalculate prin raportare la VRS 605,225 lei (484,18 lei la care se adaugă procentul de 25%), actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda penalizatoare.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a identificat hotărâri judecătoreşti în care a fost analizată problema de drept, reţinându-se temeinicia pretenţiilor reclamantei, respectiv acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, prin raportare la nivelul familiei ocupaţionale „Justiţie”, aşa încât salarizarea reclamantei trebuie să aibă în vedere nivelul maxim, inclusiv cel care cuprinde majorarea valorii de referinţă sectorială, cu referire la Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; de asemenea, instanţa a reţinut şi că reclamanta este îndreptăţită la dobânzi legale şi reactualizarea sumelor cuvenite.

La nivelul Curţii de Apel Craiova, respectiv al Tribunalului Mehedinţi jurisprudenţa instanţei este în sensul admiterii acţiunilor, având în vedere că printr-o altă hotărâre judecătorească rămasă definitivă instituţii publice au fost obligate să plătească diferenţa dintre drepturi salariale lunare încasate, cele cuvenite şi cele datorate, recalculate prin raportare la VRS 484 lei, la care se adaugă procentul de 25% prevăzut de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, cu referire la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi având în vedere că reclamantul a făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească definitivă că există personal din familia ocupaţională „Justiţie” care beneficiază de un nivel de salarizare mai mare rezultat din creşterea VRS.

La nivelul Curţii de Apel Galaţi au fost identificate dosare care au ca obiect problema de drept supusă analizei; acţiunile formulate de magistraţi au fost admise, reţinându-se în esenţă că s-a făcut dovada că în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” există personal care beneficiază de indemnizaţia de încadrare prin raportare la o VRS de 605,225 lei, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti extrase de pe portalul instanţelor de judecată, şi că s-a făcut dovada unei discriminări a reclamanţilor în materie de salarizare conform art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care au fost recunoscute aceleaşi drepturi altor salariaţi din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale fiind suficientă, în opinia instanţei, pentru a fi admise acţiunile de acest gen, cu respectarea art. 38 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinându-se şi incidenţa Deciziei nr. 55/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Instanţa a reţinut şi că emiterea ordinelor nu duce la respingere acţiunilor, chiar dacă prin aceste ordine sunt recunoscute pretenţiile reclamanţilor începând cu date anterioare, pentru că aceste ordine nu reprezintă titluri executorii şi reclamanţii nu pot solicita executarea silită.

La nivelul Tribunalului Dâmboviţa a fost identificat un singur dosar care vizează problema de drept supusă analizei, în care s-a admis în parte acţiunea, hotărârea judecătorească fiind definitivă prin neapelare, instanţa apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca salariul de bază/indemnizaţia de încadrare acordat(ă) până în prezent fiecărui reclamant să fie recalculat(ă) pe baza unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 lei, reprezentând VRS 484,18 lei, majorată cu 25%, respectiv nivelul maxim stabilit prin hotărâre judecătorească în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” în care sunt încadraţi şi reclamanţii.

La nivelul Curţii de Apel Suceava a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept indicată, prin hotărâri constatându-se că salarizarea reclamanţilor a fost deja aliniată la nivel maxim aferent acestei familii ocupaţionale prin ordinele emise.

La nivelul Curţii de Apel Timişoara – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, jurisprudenţa este în sensul acordării egalizării VRS 605,225 lei de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar dacă acestea din urmă nu au fost contestate.

Opinia judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost în sensul că egalizarea salariilor la nivel maxim poate fi obţinută doar prin contestarea, în condiţiile legii, a actului de salarizare, fie ca efect al admiterii unei acţiuni în anulare, cu efecte pentru trecut, promovată în condiţiile art. 7 din cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, şi, pentru perioada anterioară acestei legi, conform normelor similare din legile-cadru aplicabile ratione temporis, fie ca efect al cenzurării unui eventual refuz nejustificat de modificare, pentru viitor, a actului de salarizare necontestat în termen. Altminteri, ar rămâne fără efect dispoziţiile legale ce prevăd o anumită procedură de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale şi s-ar eluda termenele speciale de decădere instituite pentru aceasta.

La nivelul Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Teleorman opinia exprimată a fost în sensul că, drept urmare a neaplicării aceleiaşi valori sectoriale de referinţă pentru toţi angajaţii ce fac parte din familia ocupaţională „Justiţie”, s-a creat o stare de discriminare, constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dar şi cele ale Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Judecătorii Tribunalului Arad şi-au exprimat opinia în sensul că se poate acorda recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cuvenite în baza VRS 605,225 lei de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar dacă acestea din urmă nu au fost contestate.

În opinia judecătorilor Curţii de Apel Iaşi, principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

La nivelul Secţiei civile a Tribunalului Iaşi, judecătorii şi-au exprimat opinia în sensul că în prezent la nivelul familiei ocupaţionale „Justiţie” există drepturi salariale care sunt calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu luna august 2016, astfel cum au fost recunoscute prin Ordinul nr. 4.988/2019; ca urmare, se impune aplicarea aceleiaşi valori sectoriale de referinţă pentru toţi angajaţii ce fac parte din familia ocupaţională „Justiţie”, în caz contrar creându-se o stare de discriminare, fiind incidente în cauză şi dispoziţiile art. 170 din Codul muncii.

La nivelul Tribunalului Vaslui, judecătorii ce soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale şi-au exprimat opinia în sensul că, prin raportare la colegii magistraţi cărora li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cu VRS 605,225 lei de la diferite date anterioare ordinelor de încadrare, judecătorii stagiari din cauza în care s-a solicitat lămurirea unei chestiuni de drept ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale în raport cu o VRS 484,18 lei la care se adaugă majorarea de 25% acordată personalului de probaţiune începând cu luna august 2016 prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, coroborat cu art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015.

La nivelul curţilor de Apel Bacău, Braşov, Constanţa, Oradea, Piteşti şi Târgu Mureş nu a fost identificată practică judiciară relevantă, aceste instanţe nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat datele solicitate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Poate prezenta relevanţă: a) Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Dosar nr. 1.505/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, prin care au fost admise, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă în Dosarul nr. 414/90/2024 şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 5.224/3/2024, nr. 7.582/3/2024 şi nr. 4.204/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare; au fost respinse, în rest, sesizările conexate, ca inadmisibile. b) Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Dosar nr. 2.435/1/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. c) Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: ” Drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.” d) Prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, că: ” Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâţilor instituţii publice la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016: 484,18 + 25% = 605,225 lei şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” din data de 1.08.2016), începând cu data numirii în funcţia de judecător stagiar.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.

În acest sens se constată că instanţa de trimitere solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea „Dacă prin raportare la colegii magistraţi cărora li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cu VRS 605, de la diferite date anterioare ordinele de încadrare ale reclamanţilor (judecători) din prezenta cauză, li se poate acorda recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cuvenite în baza VRS 605 de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar în situaţia necontestării acestor ordine”, reţinându-se că se solicită interpretarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cu privire la această chestiune de drept a fost pronunţată Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare”; au fost respinse, în rest, sesizările conexate, ca inadmisibile.

Prin această decizie, la paragrafele 112-114 s-a arătat că ideea de bază care a fundamentat stabilirea veniturilor salariale pentru categoriile profesionale circumscrise familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” a fost aceea ca diferenţierea indemnizaţiilor de încadrare, respectiv a salariilor de bază să fie făcută, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant.

Ca atare, instanţa supremă a statuat asupra modului în care se calculează indemnizaţiile magistraţilor, prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale (VRS).

Se are în vedere şi că, prin Decizia nr. 80/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Aspectul referitor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cuvenite de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar în situaţia necontestării acestor ordine, se circumscrie însă circumstanţelor particulare ale litigiului pe care instanţa de trimitere este obligată să le lămurească în virtutea art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

În acest context trebuie subliniat că mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi declanşat în mod repetat pentru interpretarea aceluiaşi text de lege în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzelor deduse judecăţii, întrucât instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în soluţionarea litigiului, atribuţie care intră şi rămâne în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

De altfel, este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor obligaţia de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret. Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Instanţa supremă reafirmă că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea aceluiaşi text de lege, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei chestiuni de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,