Decizia nr. 263 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.898/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.845/105/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Prahova – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.845/105/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” beneficiază de recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu, corespunzător perioadei efectiv lucrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 18. – (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 2.845/105/2023, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă cu luarea în calcul a indemnizaţiei de hrană şi la plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită după recalculare, în ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, precum şi în continuare.

În motivare reclamanţii au susţinut că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Făgăraş şi că au beneficiat de concediu de odihnă anual în care nu a fost inclusă indemnizaţia de hrană, deşi aceasta li se cuvine pentru perioada concediului.

Pârâtele au depus întâmpinări prin care au solicitat respingea cererii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din 8 octombrie 2024, Tribunalul Prahova – Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate, fiind încadraţi în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi salarizaţi în baza Legii-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, caracterul imperativ al normei speciale exclude orice apreciere a instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluţionarea pe fond a procesului.

A mai reţinut că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere nu prezentat opinia sa asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” nu beneficiază de recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul acestora.

S-a argumentat că din interpretarea art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de acordare a acestui drept salarial proporţional cu perioada efectiv lucrată, motiv pentru care perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. De altfel, indemnizaţia de hrană reprezintă un element al remuneraţiei globale a salariatului, care are ca scop acoperirea unor costuri ocazionale ce intervin în contextul executării sarcinilor de serviciu. În plus, art. 150 din Codul muncii stabileşte că în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă intră numai salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: „Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă cu luarea în calcul a indemnizaţiei de hrană şi la plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită după recalculare, în ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, precum şi în continuare.

Având în vedere că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Făgăraş, rezultă că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Prahova – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu art. 536 din Codul administrativ.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că în conţinutul încheierii de sesizare nu a fost menţionat punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei.

Or, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu conţine prevederi derogatorii de la această dispoziţie. Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă. Ca atare, instanţa de trimitere avea obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este una reală, având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.

În acest sens se constată că instanţa de trimitere solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în interpretarea art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă familia ocupaţională pentru funcţii bugetare „Justiţie” beneficiază de recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu, corespunzător perioadei efectiv lucrate.

În interpretarea acestui text de lege a fost pronunţată Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că indemnizaţia de hrană nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

În considerentele de la paragrafele 64, 65, 72 şi 73 din această decizie s-a reţinut că: Din interpretarea gramaticală a art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reiese că indemnizaţia de hrană prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară; ca atare, acest drept salarial este cuvenit în măsura timpului lucrat, pentru perioada programului de lucru. Întrucât intenţia legiuitorului român a fost în sensul acordării acestui drept salarial numai proporţional cu perioada efectiv lucrată, rezultă că perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. (…) Acele elemente ale remuneraţiei globale a salariatului care au ca scop acoperirea unor costuri ocazionale ce intervin în contextul executării sarcinilor de serviciu nu trebuie avute în vedere la calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă. În concret, acordarea indemnizaţiei de hrană nu implică compensarea unui efort suplimentar pe care trebuie să îl facă salariatul în activitatea desfăşurată la angajator sau a unui risc pe care îl presupune munca, ci reprezintă o sumă, cu caracter alimentar, primită în considerarea perioadei de activitate efectivă pentru executarea sarcinilor la locul de muncă. Acest drept salarial nu este aferent statutului personal sau profesional al salariatului, nefiind, de altfel, stabilit şi acordat în considerarea condiţiilor specifice ale locurilor de muncă şi atribuţiilor corespunzătoare statutului profesional.

Având în vedere că dezlegarea cu caracter de principiu dată prin decizia în interesul legii evocată anterior vizează chiar chestiunea de drept ce formează obiectul întrebării adresate instanţei supreme prin prezenta sesizare, rezultă că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate privind nestatuarea anterioară asupra aceleiaşi chestiuni.

În acest context, instanţa supremă reafirmă că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea aceluiaşi text de lege; doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizările prealabile devin admisibile.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,