Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.530/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.175/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 11 septembrie 2024, în Dosarul nr. 6.175/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind dreptul reclamantului la recalcularea indemnizaţiei de gratitudine în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, respectiv pentru perioada 1.01.2015-2024 la zi şi în continuare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 341/2004): ” Art. 4. – (1) După intrarea în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturile conferite de aceasta doar persoanele care se încadrează în prevederile acesteia. (2) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 31 lit. b) primesc o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce sunt aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel: a) soţ supravieţuitor al eroului martir – un coeficient de 1,10; b) părinte al eroului martir – un coeficient de 1,10; c) copil al eroului martir – un coeficient de 1,10 până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află şi un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani. (3) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce vor fi aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel: a) 2,00 – pentru marii mutilaţi; b) 1,75 – pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate; c) 1,50 – pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate; d) 1,25 – pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate; e) 1,10 – pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate. (4) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, cărora li s-au eliberat noile certificate potrivit art. 32, beneficiază de o indemnizaţie de gratitudine lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acţiunea înregistrată la data de 27 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 6.175/3/2024, reclamantul a chemat în judecată pârâta casa teritorială de pensii, solicitând recalcularea indemnizaţiei de gratitudine lunară în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2015-2024 la zi şi în continuare.

A mai solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se stabilească şi să se pună în plată indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, în favoarea reclamantului, începând cu data de 1 ianuarie 2015, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, precum şi la plata diferenţelor rezultate dintre cuantumul indemnizaţiei de gratitudine lunară încasate efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi cuantumul indemnizaţiei de gratitudine lunară pe care casa teritorială de pensii era obligată să o achite reclamantului dacă se aplica coeficientul de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu anul 2008, până în prezent, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei şi dobânda legală fiscală de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii şi până la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este posesor al certificatului de revoluţionar, având Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător Rănit, certificat preschimbat conform Legii nr. 341/2004, astfel că se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din lege.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul legal. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, faţă de dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru admisibilitatea sesizării.

Astfel, instanţa de sesizare a reţinut că reclamantul este titularul certificatului de revoluţionar – Luptător Rănit, fiind deci beneficiarul unei indemnizaţii reparatorii în coeficient de 1,10, prevăzută de art. 4 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 341/2004.

Drepturile instituite de Legea nr. 341/2004 sunt asimilate drepturilor de asigurări sociale şi deci achitate din fonduri publice, astfel că este îndeplinită condiţia referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, care trebuie să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, s-a reţinut că, asupra acestei probleme de drept şi de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere în faţa instanţei de trimitere.

Nici după comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că, prin art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010), s-a reglementat diminuarea cu 15% a indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 285/2010), începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 s-au majorat cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, stabileşte că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.”

De menţionat că art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004 a devenit art. 5 alin. (1) lit. o) în urma modificării Legii nr. 341/2004 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, raportat la indemnizaţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. m), în prezent art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, în sensul că după data de 1 ianuarie 2011 se calculează prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.

Începând cu anul 2012 şi până în anul 2023, au fost emise acte normative succesive prin care se menţine acelaşi nivel al indemnizaţiei şi abia începând cu anul 2024 se majorează cu 13,8% nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023 al indemnizaţiilor stabilite în baza Legii nr. 341/2004, potrivii art. XI alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscalbugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea este în sensul că, începând cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 şi până în anul 2024, modalitatea de determinare a cuantumului indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 a rămas aceeaşi, actele normative succesive neprevăzând o altă modalitate de calcul, ci reglementând că se menţine cuantumul indemnizaţiei aflat în plată, astfel cum a fost determinat. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat o opinie cvasiunanimă care corespunde cu punctul de vedere al completului de judecată al instanţei de trimitere exprimat cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Astfel, în practica judiciară şi prin opiniile teoretice formulate de judecători s-a reţinut că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la recalcularea indemnizaţiei de gratitudine în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2015-2024 la zi şi în continuare, argumentându-se, în esenţă, că, începând cu anul 2015, cuantumul indemnizaţiilor a fost plafonat prin acte normative succesive, iar marea majoritate a respectivelor texte legale au făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se în sensul respingerii excepţiilor.

Un alt argument a fost acela că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra problemei de drept a raportului dintre Legea nr. 341/2004 şi legile speciale temporare privind modul de calcul al indemnizaţiilor acordate în temeiul acestei legi, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 22 din 18 noiembrie 2013, iar raţionamentul îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, cu referire la actele normative temporare care au reglementat valoarea acestei indemnizaţii. Toate actele normative cu caracter special au făcut inaplicabil modul de calcul prevăzut de Legea nr. 341/2004.

Într-o opinie minoritară, regăsită doar la nivel teoretic (în punctele de vedere exprimate de judecători), s-a apreciat că reclamantul are dreptul la recalcularea indemnizaţiei pentru fiecare an în parte, de la 1 ianuarie 2015 până în prezent şi în continuare, iar indemnizaţia trebuie ajustată în funcţie de modificările câştigului salarial mediu brut. Astfel, dreptul reclamantului la recalcularea indemnizaţiei de gratitudine se bazează pe aplicarea constantă şi corectă a coeficientului prevăzut de lege asupra valorii actualizate a câştigului salarial mediu brut.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată ca fiind relevantă Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, prin care au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului, în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, stabileşte că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.”

Prin Decizia nr. 25 din 20 mai 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 26 iunie 2024, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: ” Interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010 [art. 14 din Legea nr. 118/2010; art. 10 din Legea nr. 285/2010; art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012; art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012; art. 14 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; art. 13 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015; art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016; art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017; art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021; art. XVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022]”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, Decizia nr. 419 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, Curtea Constituţională a constatat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare”.

În considerentele de la paragraful 33 al Deciziei nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, Curtea Constituţională a reţinut că „indemnizaţia prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 (…) se acordă pe lângă indemnizaţia reparatorie lunară prevăzută de art. 4 alin. (4) – a cărei plată nu se acordă. Art. II art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011, stabilea că, în anul 2012, aceste indemnizaţii se menţineau la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2011, autorii excepţiei fiind nemulţumiţi de modul de calcul al acestora, şi anume de raportarea la indemnizaţia aflată în plată în decembrie 2011, iar nu la câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aşa cum prevedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011. Curtea a reţinut că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, prin care a stabilit – în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 – că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010”.

Cu referire la critica potrivit căreia Guvernul, prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă criticate, nu a ţinut seama de faptul că legile sunt acte juridice superioare, Curtea Constituţională a statuat că, „pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar” (paragraful 34 din Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021).

În continuare, Curtea Constituţională a statuat că nu este întemeiată critica raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum şi faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (paragraful 35).

De asemenea, sunt relevante şi considerentele de la paragrafele 36-38 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 536 din 15 iulie 2021. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, aşa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, legiuitorul a instituit mai multe condiţii de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: – sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; – sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanţa supremă nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă „motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor” [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, s-a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017).

Analizând îndeplinirea tuturor acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, primordial, că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 coroborat cu paragraful 4 din preambulul ordonanţei de urgenţă, acest act normativ a avut în vedere doar procesele privitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi litigii referitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că litigiile privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale se referă la personalul care anterior pensionării a fost plătit din fonduri publice.

În acest caz, sesizarea priveşte un litigiu în care reclamantul, pensionar, solicită recalcularea indemnizaţiei de gratitudine lunară conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul în care se face plata, respectiv pentru perioada 2015-2024 şi în continuare. Totuşi, reclamantul nu a făcut parte din categoria persoanelor salarizate din fonduri publice, astfel că nu este îndeplinită cerinţa ca litigiul să privească „stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale” ale personalului plătit din fonduri publice.

Pe de altă parte, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 4 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, „Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel”, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin art. 1, legiuitorul delegat a stipulat clar şi limitativ domeniul de aplicare a acesteia: ” (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).”

Se observă aşadar că indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 nu fac obiect de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legea specială făcând trimitere în art. 4 3 alin. (2) la legislaţia privind pensiile doar în ceea ce priveşte stabilirea, plata, modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, expertizarea, revizuirea, contestarea şi recuperarea sumelor încasate necuvenit.

Această asimilare însă nu schimbă natura juridică a indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, care rămân indemnizaţii cu caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, acestea nefiind incluse nici în categoria pensiilor, dar nici în cea a prestaţiilor de asigurări sociale, cu regim juridic distinct şi consacrare constituţională.

Prin urmare, natura juridică a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004, a pensiei şi a altor prestaţii sociale rămâne distinctă şi specifică fiecărui tip de beneficiu.

Trimiterea legislativă din Legea nr. 341/2004 stabileşte un singur aspect, acela că procedurile şi regulile din materia pensiilor se aplică în mod corespunzător şi la aceste indemnizaţii, dacă nu se prevede altfel, evitând astfel repetarea inutilă a reglementărilor în acte normative diferite.

Prin urmare, tribunalul, ca primă instanţă învestită cu soluţionarea acestui litigiu, nu putea sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept în temeiul prevederilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,