ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2014

Asupra cauzei constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin

sentința nr. 177 din 5 februarie 2002, a admis în parte cererea completată formulată

de reclamanta P.L. împotriva pârâtei SC G. SA. A omologat raportul de expertiză

topografic efectuat la 7 noiembrie 2001 de expert M.A. A obligat pe pârâta SC

G. SA să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul

în suprafață de 198 mp din București, sector 2, reprezentat prin culoarea galbenă

în schița anexă a raportului de expertiză, teren liber de construcții sau alte amenajări.

A respins cererea formulată împotriva R.A.T.B., ca neîntemeiată. A respins cererea

de obligare a pârâtului Municipiul București prin Primar General la plata contravalorii

diferenței de teren de 702 mp, situat la aceeași adresă (valoare de circulație la

zi), ca prescrisă. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 305 din

8 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC G. SA. A respins, ca nefondate, apelurile

declarate de reclamantă și de pârâta SC G. SA împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii

au declarat recursuri reclamanta P.L. și pârâta SC G. SA (în prezent SC G.S.C.

SRL), înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală la data de 4 septembrie 2002.

La 29 octombrie 2003,

Înalta Curte a suspendat, la cererea recurentei-reclamante, judecata cauzei, conform

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dosarul fiind repus pe rol din oficiu la

31 august 2010, pentru verificări, în raport de comunicarea, făcută la solicitarea

instanței, de către Primăria municipiului București.

Prin încheierea din 8

decembrie 2010 s-a suspendat judecata recursurilor, în temeiul art. 243 pct. 1 C.

proc. civ., constatându-se, potrivit extrasului din Registrul de evidență a populației,

decesul recurentei-reclamante P.L. și neindicarea moștenitorilor acesteia.

Dosarul a fost repus pe

rol, din oficiu, la 20 noiembrie 2013, în vederea discutării excepției de perimare,

constatându-se că, deși au fost solicitate apărătorului recurentei-reclamante, avocat

L.P., relații referitoare la moștenitorii părții decedate, nu a fost comunicată

instanței nicio informație privitoare la dezbaterea succesiunii.

În absența oricărui demers

al vreuneia din părți, la termenul de astăzi, 15 ianuarie 2014, Înalta Curte a pus

în discuție incidentul perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C.

proc. civ.

Înalta Curte constată

aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din redactarea textului

de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese

caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ

obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au

drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil.

Perimarea se înfățișează

însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut

de lege dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței

vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

În speță, dat fiind temeiul

de drept al suspendării, respectiv art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina

trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 2 din cod, în sensul că judecata

putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor

sau menționând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.

Dispozițiile de procedură

menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu,

câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților.

Instanța de recurs mai

are în vedere că niciuna dintre părți nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare

să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri

direct sau prin intermediul instanței în vederea stabilirii în mod concret a stadiului

dezbaterii succesiunii, verificării existenței unor moștenitori sau eventualei sesizări

a instituțiilor statului în vederea declarării moștenirii vacante.

Din acest punct de vedere,

instanța apreciază că părțile se află în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea

în care au rămas pe perioada suspendării cauzei.

Ca atare, cum în cauză

dosarul a rămas în nelucrare de la 8 decembrie 2010, data suspendării judecării

cauzei și până la 20 noiembrie 2013, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol,

perioadă în care, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de procedură

în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se

vor constata perimate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate recursurile

declarate de reclamanta P.L. (decedată) și de pârâta SC G.S.C. SRL împotriva deciziei

nr. 305 din 8 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2014.