ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2020

HOTĂRÂRE
16.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința nr. 315 din 21 martie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al municipiului București și C. S.A.. I-a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 256,92 mp situat în București, str. x, cu vecinătățile și amplasamentul indicate în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert D.

Prin Decizia nr. 117 din 15 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul pârâtei C. S.A. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată. A respins, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta - pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții A. și B., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 aprilie 2002.

La 27 iunie 2003, judecata recursului a fost suspendată, la solicitarea recurenților, în raport de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura suspendării fiind menținută prin încheierile din 16 decembrie 2005 și din 28 martie 2014. S-a constatat faptul că subzistă temeiurile suspendării, întrucât Notificarea nr. x din 17 iulie 2001, în ceea ce privește imobilul în litigiu, înregistrată sub nr. x din 25 iulie 2001 la Primăria municipiului București nu a fost soluționată, iar reclamanții au formulat acțiune din perspectiva Deciziei în interesul legii nr. XX/2007, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014 al Tribunalului București.

La 15 septembrie 2020, prin Serviciul Registratură, a fost înregistrată cererea formulată de recurenții A. și B. de renunțare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții arătând că nu mai au interes în cauză. Au învederat, în acest sens, că litigiul cu intimata-pârâtă nu mai are obiect, pretențiile fiind stinse printr-o tranzacție între părți, realizată în fața Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2014. Au anexat la cererea de renunțare Decizia nr. 531A din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2014 prin care s-a luat act și s-a consfințit tranzacția încheiată între părți la 17 martie 2020, autentificată sub nr. 813.

Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în căile de atac, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în speță.

Din reglementarea instituției renunțării la judecată reiese deci că aceasta este un act de dispoziție al părții, de care instanța trebuie să țină cont.

Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurenților de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Ca atare, în speță, față de poziția procesuală a recurenților, urmează a se ține cont de faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște sau stabili aceste drepturi.

În aprecierea asupra condițiilor formale ale renunțării la judecata recursului, Înalta Curte a avut în vedere și că din înscrisurile depuse la dosar de recurenți, ca și din cele obținute prin propriile diligențe a rezultat că într-adevăr aceștia și-au realizat dreptul la despăgubire în legătură cu terenul revendicat în prezenta cauză de la cei stabiliți ca fiind succesori în drepturi față de pârâta S.C. C. S.R.L., prin actul de dispoziție - tranzacția autentificată sub nr. x din 17 martie 2020 - ce a constituit dispozitivul Deciziei civile nr. 531A din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2014.

Respectând astfel principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte constată că în cauză recurenții au renunțat la judecata căii extraordinare de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această renunțare.

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 117 din 15 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2018
Prin sentința nr. 47 din 24 ianuarie 2000, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, c
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1327/2014
e de instanță sunt exagerate, întrucât munca apărătorului a fost limitată, în cauză, fiind administrată numai proba cu înscrisuri. Recurenții reclamanți au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejude
ÎCCJ 2014-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2014
Asupra cauzei constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 177 din 5 februarie 2002, a admis în parte cererea completată formulată de reclamanta P.L. împotriva pârâtei SC G. SA. A omologat raportul de
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2015
-reclamanți B.F., D.I., N.N., Ț.M. și Ț.V., împotriva sentinței civile nr. 1052 din 14 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admis prin Decizia civilă nr. 517/A din 9 decembrie 2014, pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2016-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2016
nții, iar prin Decizia civilă nr. 730/A din 03 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentința civilă apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului. Instanța de apel a reținut c
Sursă