ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin

Decizia civilă nr. 71 din 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta - reclamantă SC T.I.

SRL împotriva sentinței civile nr. 302 din 10 februarie 2012 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul -

pârât B.G., schimbându-se în parte sentința civilă apelată în sensul obligării

intimatului B.G. la plata sumei de 1.489.161,60 lei reprezentând prețul

achitat, actualizat conform raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC

T.I. SRL; a fost menținută în rest sentința; a obligat intimatul la plata sumei

de 18.324 lei cheltuieli de judecată, din care 1.000 lei onorariu de avocat

redus conform art. 276 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut

următoarele:

La data de 23 iunie 2002, numitei S.L. i s-a eliberat

adeverința nr. 1618 emisă de Comisia Locală Cernica pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991,

prin care se atestă că acesteia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 4 ha prevăzută în anexa 3 la poziția 187.

La data de 23 august 1992, numitei S.L. i s-au eliberat două

procese - verbale de punere în posesie pentru aceeași suprafață de teren,

situată în, sector 3.

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 16

octombrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 3, numita S.L. a înstrăinat

pârâtului B.G. terenul situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr.

3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafață de 40.000 mp, în

schimbul prețului de 400.000 leil.

La data de 2 iunie 1993 a fost emis titlul de proprietate de

Comisia Județeană S.A.I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor, în favoarea lui S.L., în calitate de moștenitoare a defunctei I.Ș.

pentru terenul în suprafață de 4 ha situat pe teritoriul comunei Cernica, sat

Bălăceanca, sola 3, parcela 1342.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 22

decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, pârâtul B.G., a

înstrăinat reclamantei SC T.I. SRL terenul situat în intravilanul comunei

Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în

suprafață de 40.000 mp, în schimbul prețului de 70.000.000 lei.

La data de 11 ianuarie 1994, părțile au încheiat un act

adițional la contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1992,

autentificat de Notariatul S.A.I., prin care s-a rectificat contractul de

vânzare-cumpărare, în sensul că terenul ce constituie obiectul convenției se

află amplasat pe teritoriul sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 814 din 5 noiembrie 2001 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC T.I. SRL împotriva pârâților B.G.,

SC I.E. SA și S.L. și au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, sector 3, în

suprafață de 40.000 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză efectuat de experții M.I.M. și C.C.

Prin Decizia civilă nr. 212/ A din 8 aprilie 2003 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă, a fost admis apelul

formulat de pârâta SC I. SA (fostă SC I.C.M.E. E. SA) împotriva sentinței

civile nr. 814 din 15 noiembrie 2001 și a fost schimbată în parte sentința, în

sensul că a fost admisă în parte acțiunea restrânsă și a fost obligată pârâta

SC I. SA să lase reclamantei SC T.I. SRL în deplină proprietate și liniștită

posesie suprafața de teren de 32.024 mp delimitată de pct. 13, 14, 15, 16, 17,

18, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 și de pct. 51, 52, 11, 12, 13

stabilite în raportul de expertiză întocmit de experții M.Ș., D.l. și C.S. și

identificate pe planul de situație, fiind menținute celelajte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva Deciziei civile nr. 212/ A din 8 aprilie 2003 a

formulat recurs pârâta SC I. SA, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 14456/1/2003, ulterior cauza

fiind scoasă de pe rol și trimisă la Curtea de Apel București pentru

soluționarea recursului.

Prin sentința civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005 s-a constatat

nulitatea absolută a titlului de proprietate din 2 iunie 1993 emis pe numele

lui S.L., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 16 octombrie 1992

de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București și a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat

Local S.A.I. - Buftea.

Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr.

1535/ R din 19 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, SECȚIA a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care au fost respinse recursurile

declarate de pârâții SC T.I. SRL, B.G. și S.L.

Prin Decizia civilă nr. 1913 din 1 noiembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, în Dosarul nr. 14456/1/2003 a fost admis recursul formulat de SC I.

SA împotriva Deciziei civile nr. 212/A/2003 a Curții de Apel București, secția a

lll-a civilă, a fost modificată în tot decizia recurată, a fost admis apelul și

a fost schimbată în tot sentința primei instanțe, în sensul că a fost respinsă

acțiunea restrânsă a reclamantei SC T.I. SRL pentru lipsa calității procesuale

active.

Prin cererea de chemare în judecată formulată inițial

reclamanta a formulat mai multe capete de cerere, solicitând restituirea

prețului actualizat achitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea,

având în vedere că actul juridic a fost declarat nul, prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă. De asemenea, s-a solicitat și

cheltuielile de judecată aferente vânzării (taxele notariale), cheltuielile de

judecată aferente dosarelor de revendicare, daune - interese reprezentând

diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare, precum și

contravaloarea lipsei de folosință a terenului.

Curtea constată că, deși apelanta-reclamantă și-a intitulat

acțiunea promovată, ca fiind o acțiune în garanție contra evicțiunii, în

realitate, temeiul de drept, respectiv art. 1337 C. civ. din 1864 a fost

invocat numai pentru capătul de cerere constând în obligarea intimatului-pârât

la plata daune - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și

sporul de valoare.

În ceea ce privește capetele de cerere privind restituirea

prețului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare

autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea

și obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente vânzării (taxele

notariale), apelanta-reclamantă a invocat sentința civilă nr. 4423 din 18 mai

2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005,

prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumpărare

autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea.

În funcție de situația de fapt expusă, calificată juridic,

Curtea constată că apelanta-reclamantă SC T.I. SRL a solicitat restituirea

prețului actualizat, ca efect al constatării nulității absolute a contractului

de vanzare-cumpărare.

Deși apelanta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 1337 C.

civ. din 1864, în realitate, acest temei legal se referea numai la capătul de

cerere privind daunele - interese reprezentând diferența dintre prețul de

vânzare și sporul de valoare. Pentru celelalte capete de cerere, chiar dacă nu

a fost invocat niciun temei legal, instanța de judecată, în raport de motivele

invocate prin cererea de chemare în judecată, califică juridic situația de

fapt.

Astfel, capetele de cerere privind restituirea prețului

actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22

decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea și cheltuielile de

judecată aferente vânzării (taxele notariale) se întemeiază pe efectele

nulității.

Având în vedere considerentele menționate, Curtea reține că

apelanta-reclamantă a solicitat restituirea prețului actualizat achitat, în

baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de

Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, ca efect al nulității contractului de

vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat

Local S.A.I. - Buftea.

Ținând cont de faptul că apelanta, prin cererea depusă la

termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012 a renunțat la capetele de

cerere 3 și 4, prima instanță a rămas învestită numai cu soluționarea capetelor

de cerere 1 și 2, întemeiate pe principiile și efectele nulității actului de

vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat

Local S.A.I. - Buftea.

În raport de situația de fapt reținută, instanța de apel

învederează că contractul de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie

1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea a fost desființat, fiind

constatat nul absolut prin sentința civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunțată

de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005. Această

sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1535/ R din 19 septembrie

2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005,

prin care au fost respinse recursurile declarate de pârâții SC T.I. SRL, B.G.

și S.L.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22

decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea a fost înstrăinarea

terenului situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3,

parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafață de 40.000 mp, în

schimbul prețului de 70.000.000 lei.

Curtea învederează că efectele anulării sau constatării

nulității contractului se răsfrâng asupra părților în cauză, care și-au asumat

obligații și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Restabilirea

situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece tot ce s-a

executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât

părțile să aibă o situație identică cu cea dinainte de încheierea contractului.

De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate opera

decât între părți și nu poate fi cerută decât de acestea, pentru că numai

părțile sunt în situația de a cere restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de

obligație contractuală.

Principiul repunerii părților în situația anterioară -

restitutio in integrum - este o consecință a principiului retroactivității

efectelor rezoluțiunii ori nulității și un mijloc de asigurare a eficienței

practice a acestor sancțiuni de drept substanțial și constă în acea regulă de

drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza actului desființat,

trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în

situația în care actul nu ar fi fost încheiat.

Temeiul juridic al restituirii prestațiilor între părți îl

constituie tocmai desființarea actului juridic, deoarece astfel dispare

fundamentul executării acestora.

Din punct de vedere procesual, acțiunea în restituirea

prestațiilor efectuate în baza unui act juridic declarat nul absolut nu se

confundă cu acțiunea în nulitate și poate fi exercitată, în termenul general de

prescripție, după ce actul juridic a fost desființat.

În cauza de față, ne aflăm în această ipoteză, în care, după

constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare autentificat din 22

decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, s-a exercitat

acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic

desființat, ca efect al constatării nulității absolute.

Instanța de apel constată că prețul de cumpărare a fost de

70.000.000 lei, conform contractului.

La Judecătoria Sectorului 3 București a fost încuviințat și

administrat raportul de expertiză contabilă, având ca obiect actualizarea

prețului de vânzare de 70.000.000 lei, la data de 19 septembrie 2006.

Din cuprinsul acestui raport de expertiză contabilă reiese

că prețul actualizat cu rata inflației pe perioada noiembrie 1992-19 septembrie

2006 a fost stabilit la suma de 1.489.161,60 lei.

Împotriva raportului de expertiză contabilă nu au fost

formulate obiecțiuni în fața primei instanțe și nici nu s-a solicitat refacerea

sau completarea acestuia în fața instanței de apel.

În ceea ce privește actualizarea prețului de cumpărare cu

rata inflației, instanța de apel învederează că acordarea actualizării

urmărește menținerea valorii economice a sumei datorate. Prețul de cumpărare

reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare

economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate

achiziționa o persoană. Inflația reprezintă o consecință a devalorizării

monedei naționale pe perioada de timp de la data plății și până la data restituirii

sumei, ca efect al principiului nulității. Având în vedere că efectul nulității

constă în repunerea părții în situația anterioară încheierii contractului lovit

de nulitate absolută, este nu numai legalo, dar și echitabil ca valoarea

restituită să fie actualizată cu rata inflației.

În ceea ce privește modul de soluționare al capătului 2 de

cerere privind cheltuielile de judecată aferente vânzării și cheltuielile de

judecată aferente dosarelor de revendicare, instanța de apel va menține soluția

primei instanțe de respingere, având în vedere că nu s-au administrat probe din

care să rezulte cuantumul sumelor achitate.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că sunt

fondate criticile apelantei - reclamante cu privire la modalitatea de

soluționare a primului capăt de cerere, motiv pentru care în conformitate cu

dispozițiile art. 295-297 C. proc. civ., a admis apelul declarat, a schimbat în

parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat pe intimatul B.G. la plata

sumei de 1.489.161,60 lei, reprezentând prețul achitat, actualizat conform

raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC T.I. SRL De asemenea, a

menținut în rest sentința civilă apelată.

Având în vedere că apelanta-reclamantă a achitat taxa de

timbru în cuantum de 8.324 lei, aferentă căii de atac a apelului exercitat cu

privire la primul capăt de cerere și că pretențiile au fost admise de către

instanța de apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe intimat la

plata sumei de 8.324 lei, reprezentând taxă de timbru și la plata sumei de

1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat

redus, conform art. 276 C. proc. civ., având în vedere gradul de complexitate

al cauzei și faptul că au fost acordate numai 3 termene de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr. 71 din 1 martie 2013

formulează recurs intimatul - pârât B.G., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC T.I.

SRL și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.

302 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, apelantul arată că hotărârea pronunțată de instanța

de apel este nelegală în raport de principiile care guvernează procesul civil,

respectiv principiile disponibilității, contradictorialității dezbaterilor,

inclusiv principiul respectării dreptului la apărare.

Se arată că instanța de apel califică juridic acțiunea

introductivă ca fiind o acțiune întemeiată pe efectele nulității contractului

de vânzare -cumpărare, în ciuda temeiului juridic invocat de reclamantă - art. 1337

C. civ., a materialului probator administrat și a încălcării principiilor

disponibilității, contradictorialității și a principiului respectării dreptului

la apărare.

Motivarea instanței de apel conform căreia, temeiul de drept

al primului capăt de cerere ar fi fost cel ca efect al constatării nulității

absolute a contractului de vânzare - cumpărare iar pentru capătul de cerere

constând în obligarea intimatului - pârât la plata de daune -interese

reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare temeiul de

drept ar fi fost art. 1337 C. civ. și următoarele, deci răspunderea civilă

contractuală, este în totală contradicție cu consemnările din încheierea de

ședință din 27 ianuarie 2012 din fața instanței de fond, privind concluziile

orale puse de către reclamantă când aceasta a justificat admiterea acțiunii pe

motivul că vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător de evictiune, fiind

evident că temeiul de drept este art. 1337 C. civ. și următoarele.

Chiar și la ultimul termen de judecată, arată apelantul,

prin cererea depusă la data de 27 ianuarie 2012, reclamanta își menține temeiul

de drept al acțiunii introductive, renunțând doar la capetele de cerere privind

obligarea pârâtului la plata daunelor - interese reprezentând diferența dintre

prețul de vânzare și sporul de valoare dobândit de teren între momentul

încheierii contractului de vânzare - cumpărare și data producerii evicțiunii și

a daunelor - interese constând în lipsa de folosință a terenului începând cu

anul 1992 și până la data pronunțării hotărârii.

Apelantul învederează că instanța de apel nu mai putea da o

altă calificare juridică acțiunii introductive în faza apelului, fiind ținută

și de dispozițiile art. 294 C. proc. civ. potrivit cărora în apel nu se poate

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu se admit cereri noi.

Se invocă și faptul că instanța de apel nu a pus în discuția

părților noua calificare juridică pe care a dat-o, încălcând astfel și dreptul

la apărare al recurentei.

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

ș

i art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Astfel, se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 294 C. proc. civ. în sensul că nu a pus în discuția părților noua

calificare juridică, deși era obligată să procedeze astfel.

sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Astfel, se apreciază că prin recalificarea juridică a

acțiunii introductive, instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșit motivată

în drept cât timp reclamanta își precizase foarte clar temeiul de drept al

acțiunii, conducând astfel la încălcarea principiului disponibilității și

pronunțarea unei soluții total greșită în raport de limitele cu care fusese

învestită instanța de fond.

Recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar prin

care a solicitat, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru,

iar în subsidiar, reducerea sau eșalonarea acesteia potrivit O.U.G. nr. 51/2008,

prin încheierea pronunțată la data de 15 ianuarie 2014 Înalta Curte admițând

cererea, a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă, intimata SC T.I. SRL solicită

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Intimata - reclamantă, prin cererea de chemare în judecată

inițială înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, a solicitat obligarea

recurentului - pârât la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de preț efectiv

plătit, plata cheltuielilor aferente vânzării și a cheltuielilor de judecată

generate de procesele anterioare, la plata de daune - interese reprezentând

diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare dobândit de teren între

momentul încheierii contractului de vânzare -cumpărare și data producerii

evicțiunii, precum și la plata de daune - interese reprezentând lipsa de

folosință.

Temeiul de drept indicat de către intimata - reclamantă este

art. 1337 și următoarele C. civ., mai mult, și-a intitulat cererea ca fiind o

acțiune în garanție pentru evicțiune.

În fața instanței de fond intimatul - reclamant formulează

cerere de renunțare la capetele de cerere privind daunele - interese, instanța

luând act de această precizare și analizând cererea în raport de temeiul

juridic indicat - art. 1337 C. civ., reținând că în cauză nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile evicțiunii.

Prin motivele de apel reclamanta nu a contestat niciodată

faptul că temeiul invocat chiar de către aceasta a fost art. 1337 C. civ.,

faptul că solicită restituirea prețului urmare a evicțiunii produse, însă

susține, cu totul nelegal, că era obligația instanței să califice juridic

acțiunea sa pornind de la obiectul cererii sale: restituirea prețului vânzării,

actualizat, urmare a constatării rezoluțiunii contractului de vânzare -

cumpărare și repunerii în situația anterioară printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă pronunțată anterior.

Fără a ține seama de temeiul juridic indicat în cererea de

chemare în judecată și necontestat prin motivele de apel depuse, instanța de

apel schimbă calificarea juridică a acțiunii concluzionând că temeiul juridic

al restituirii prestațiilor între părți îl constituie desființarea actului

juridic, activarea principiului repunerii părților în situația anterioară.

Cu alte cuvinte, reclamanta consideră că atâta vreme cât

contractul de vânzare - cumpărare încheiat de părți a fost desființat,

reclamanta, în calitate de cumpărătoare, trebuie să își recupereze prețul pe

care l-a plătit, printr-o simplă cerere adresată instanțelor, întrucât temeiul

de drept invocat oricum nu contează, fiind obligația instanței să facă o

încadrare juridică, indiferent de calificarea juridică dată de părți.

Este adevărat că potrivit art. 129 C. proc. civ. judecătorul

este obligat să exercite rol activ în desfășurarea procesului, însă cu

limitările impuse de lege.

Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu se

poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

În speță, încălcând dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de fond a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, dând o

nouă calificare juridică în apel, deși pe tot parcursul desfășurării procesului

în fața instanței de fond în mod explicit și permanent reclamanta a susținut că

este vorba despre o acțiune în garanție pentru evicțiune întemeiată pe

dispozițiile art. 1337 și următoarele C. civ., această calificare fiind

neîndoielnică și asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat.

Nu pot fi reținute susținerile intimatei - reclamante în

sensul că este obligația instanței de a da calificarea juridică a acțiunii

pornind de la situația de fapt invocată, având în vedere că același art. 129 C.

proc. civ. care stabilește în sarcina judecătorului obligația de a exercita rol

activ, stabilește și în sarcina părților obligația de a îndeplini actele de

procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1),

să-și probeze pretențiile și apărările.

Instanța de apel era obligată să soluționeze cererea potrivit

temeiului juridic indicat în mod expres și neîndoielnic de către reclamantă,

având în vedere că cele două acțiuni - acțiunea în garanție pentru evicțiune și

acțiunea privind repunerea în situația anterioară urmare a desființării actului

juridic presupune condiții juridice de exercitare diferite, reclamantul fiind

cel care are dreptul să aleagă modalitatea de realizare a dreptului pretins în

baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Având în vedere că toate cele trei motive de recurs invocate

vizează în realitate aceleași critici: încălcarea principiului

contradictorialității, al rolului activ și al dreptului la apărare, Înalta Curte

apreciază că toate acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B.G. împotriva Deciziei civile

nr. 71/ A din 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de apel. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2014.