ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2014

Prin Decizia civilă nr. 71 din 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta - reclamantă SC T.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 302 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât B.G., schimbându-se în parte sentința civilă apelată în sensul obligării intimatului B.G. la plata sumei de 1.489.161,60 lei reprezentând prețul achitat, actualizat conform raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC T.I. SRL; a fost menținută în rest sentința; a obligat intimatul la plata sumei de 18.324 lei cheltuieli de judecată, din care 1.000 lei onorariu de avocat redus conform art. 276 C. proc.

civ. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele: La data de 23 iunie 2002, numitei S.L. i s-a eliberat adeverința nr. 1618 emisă de Comisia Locală Cernica pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, prin care se atestă că acesteia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha prevăzută în anexa 3 la poziția 187. La data de 23 august 1992, numitei S.L. i s-au eliberat două procese - verbale de punere în posesie pentru aceeași suprafață de teren, situată în, sector 3. Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 16 octombrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 3, numita S.L. a înstrăinat pârâtului B.G. terenul situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafață de 40.000 mp, în schimbul prețului de 400.000 leil.

La data de 2 iunie 1993 a fost emis titlul de proprietate de Comisia Județeană S.A.I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, în favoarea lui S.L., în calitate de moștenitoare a defunctei I.Ș. pentru terenul în suprafață de 4 ha situat pe teritoriul comunei Cernica, sat Bălăceanca, sola 3, parcela 1342. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, pârâtul B.G., a înstrăinat reclamantei SC T.I. SRL terenul situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafață de 40.000 mp, în schimbul prețului de 70.000.000 lei.

La data de 11 ianuarie 1994, părțile au încheiat un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1992, autentificat de Notariatul S.A.I., prin care s-a rectificat contractul de vânzare-cumpărare, în sensul că terenul ce constituie obiectul convenției se află amplasat pe teritoriul sectorului 3 București. Prin sentința civilă nr. 814 din 5 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC T.I. SRL împotriva pârâților B.G., SC I.E. SA și S.L. și au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, sector 3, în suprafață de 40.000 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de experții M.I.M.

și C.C. Prin Decizia civilă nr. 212/ A din 8 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă, a fost admis apelul formulat de pârâta SC I. SA (fostă SC I.C.M.E. E. SA) împotriva sentinței civile nr. 814 din 15 noiembrie 2001 și a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea restrânsă și a fost obligată pârâta SC I. SA să lase reclamantei SC T.I. SRL în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 32.024 mp delimitată de pct. 13, 14, 15, 16, 17, 18, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 și de pct. 51, 52, 11, 12, 13 stabilite în raportul de expertiză întocmit de experții M.Ș., D.l. și C.S. și identificate pe planul de situație, fiind menținute celelajte dispoziții ale sentinței.

Împotriva Deciziei civile nr. 212/ A din 8 aprilie 2003 a formulat recurs pârâta SC I. SA, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 14456/1/2003, ulterior cauza fiind scoasă de pe rol și trimisă la Curtea de Apel București pentru soluționarea recursului. Prin sentința civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005 s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate din 2 iunie 1993 emis pe numele lui S.L., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 16 octombrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I.

- Buftea. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1535/ R din 19 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, SECȚIA a IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care au fost respinse recursurile declarate de pârâții SC T.I. SRL, B.G. și S.L. Prin Decizia civilă nr. 1913 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 14456/1/2003 a fost admis recursul formulat de SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 212/A/2003 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă, a fost modificată în tot decizia recurată, a fost admis apelul și a fost schimbată în tot sentința primei instanțe, în sensul că a fost respinsă acțiunea restrânsă a reclamantei SC T.I.

SRL pentru lipsa calității procesuale active. Prin cererea de chemare în judecată formulată inițial reclamanta a formulat mai multe capete de cerere, solicitând restituirea prețului actualizat achitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, având în vedere că actul juridic a fost declarat nul, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. De asemenea, s-a solicitat și cheltuielile de judecată aferente vânzării (taxele notariale), cheltuielile de judecată aferente dosarelor de revendicare, daune - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare, precum și contravaloarea lipsei de folosință a terenului.

Curtea constată că, deși apelanta-reclamantă și-a intitulat acțiunea promovată, ca fiind o acțiune în garanție contra evicțiunii, în realitate, temeiul de drept, respectiv art. 1337 C. civ. din 1864 a fost invocat numai pentru capătul de cerere constând în obligarea intimatului-pârât la plata daune - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare. În ceea ce privește capetele de cerere privind restituirea prețului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea și obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente vânzării (taxele notariale), apelanta-reclamantă a invocat sentința civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I.

- Buftea. În funcție de situația de fapt expusă, calificată juridic, Curtea constată că apelanta-reclamantă SC T.I. SRL a solicitat restituirea prețului actualizat, ca efect al constatării nulității absolute a contractului de vanzare-cumpărare. Deși apelanta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 1337 C. civ. din 1864, în realitate, acest temei legal se referea numai la capătul de cerere privind daunele - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare. Pentru celelalte capete de cerere, chiar dacă nu a fost invocat niciun temei legal, instanța de judecată, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, califică juridic situația de fapt. Astfel, capetele de cerere privind restituirea prețului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I.

- Buftea și cheltuielile de judecată aferente vânzării (taxele notariale) se întemeiază pe efectele nulității. Având în vedere considerentele menționate, Curtea reține că apelanta-reclamantă a solicitat restituirea prețului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, ca efect al nulității contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea. Ținând cont de faptul că apelanta, prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012 a renunțat la capetele de cerere 3 și 4, prima instanță a rămas învestită numai cu soluționarea capetelor de cerere 1 și 2, întemeiate pe principiile și efectele nulității actului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I.

- Buftea. În raport de situația de fapt reținută, instanța de apel învederează că contractul de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea a fost desființat, fiind constatat nul absolut prin sentința civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 19545/301/2005. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1535/ R din 19 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care au fost respinse recursurile declarate de pârâții SC T.I. SRL, B.G. și S.L. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I.

- Buftea a fost înstrăinarea terenului situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafață de 40.000 mp, în schimbul prețului de 70.000.000 lei. Curtea învederează că efectele anulării sau constatării nulității contractului se răsfrâng asupra părților în cauză, care și-au asumat obligații și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Restabilirea situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile să aibă o situație identică cu cea dinainte de încheierea contractului. De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate opera decât între părți și nu poate fi cerută decât de acestea, pentru că numai părțile sunt în situația de a cere restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de obligație contractuală.

Principiul repunerii părților în situația anterioară - restitutio in integrum - este o consecință a principiului retroactivității efectelor rezoluțiunii ori nulității și un mijloc de asigurare a eficienței practice a acestor sancțiuni de drept substanțial și constă în acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza actului desființat, trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat. Temeiul juridic al restituirii prestațiilor între părți îl constituie tocmai desființarea actului juridic, deoarece astfel dispare fundamentul executării acestora. Din punct de vedere procesual, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic declarat nul absolut nu se confundă cu acțiunea în nulitate și poate fi exercitată, în termenul general de prescripție, după ce actul juridic a fost desființat.

În cauza de față, ne aflăm în această ipoteză, în care, după constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, s-a exercitat acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic desființat, ca efect al constatării nulității absolute. Instanța de apel constată că prețul de cumpărare a fost de 70.000.000 lei, conform contractului. La Judecătoria Sectorului 3 București a fost încuviințat și administrat raportul de expertiză contabilă, având ca obiect actualizarea prețului de vânzare de 70.000.000 lei, la data de 19 septembrie 2006. Din cuprinsul acestui raport de expertiză contabilă reiese că prețul actualizat cu rata inflației pe perioada noiembrie 1992-19 septembrie 2006 a fost stabilit la suma de 1.489.161,60 lei.

Împotriva raportului de expertiză contabilă nu au fost formulate obiecțiuni în fața primei instanțe și nici nu s-a solicitat refacerea sau completarea acestuia în fața instanței de apel. În ceea ce privește actualizarea prețului de cumpărare cu rata inflației, instanța de apel învederează că acordarea actualizării urmărește menținerea valorii economice a sumei datorate. Prețul de cumpărare reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa o persoană. Inflația reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale pe perioada de timp de la data plății și până la data restituirii sumei, ca efect al principiului nulității.

Având în vedere că efectul nulității constă în repunerea părții în situația anterioară încheierii contractului lovit de nulitate absolută, este nu numai legalo, dar și echitabil ca valoarea restituită să fie actualizată cu rata inflației. În ceea ce privește modul de soluționare al capătului 2 de cerere privind cheltuielile de judecată aferente vânzării și cheltuielile de judecată aferente dosarelor de revendicare, instanța de apel va menține soluția primei instanțe de respingere, având în vedere că nu s-au administrat probe din care să rezulte cuantumul sumelor achitate. Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că sunt fondate criticile apelantei - reclamante cu privire la modalitatea de soluționare a primului capăt de cerere, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 295-297 C. proc.

civ., a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat pe intimatul B.G. la plata sumei de 1.489.161,60 lei, reprezentând prețul achitat, actualizat conform raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC T.I. SRL De asemenea, a menținut în rest sentința civilă apelată. Având în vedere că apelanta-reclamantă a achitat taxa de timbru în cuantum de 8.324 lei, aferentă căii de atac a apelului exercitat cu privire la primul capăt de cerere și că pretențiile au fost admise de către instanța de apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe intimat la plata sumei de 8.324 lei, reprezentând taxă de timbru și la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 276 C. proc.

civ., având în vedere gradul de complexitate al cauzei și faptul că au fost acordate numai 3 termene de judecată. Împotriva Deciziei civile nr. 71 din 1 martie 2013 formulează recurs intimatul - pârât B.G., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC T.I. SRL și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 302 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: 1. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, apelantul arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală în raport de principiile care guvernează procesul civil, respectiv principiile disponibilității, contradictorialității dezbaterilor, inclusiv principiul respectării dreptului la apărare.

Se arată că instanța de apel califică juridic acțiunea introductivă ca fiind o acțiune întemeiată pe efectele nulității contractului de vânzare -cumpărare, în ciuda temeiului juridic invocat de reclamantă - art. 1337 C. civ., a materialului probator administrat și a încălcării principiilor disponibilității, contradictorialității și a principiului respectării dreptului la apărare. Motivarea instanței de apel conform căreia, temeiul de drept al primului capăt de cerere ar fi fost cel ca efect al constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare iar pentru capătul de cerere constând în obligarea intimatului - pârât la plata de daune -interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare temeiul de drept ar fi fost art. 1337 C. civ.

și următoarele, deci răspunderea civilă contractuală, este în totală contradicție cu consemnările din încheierea de ședință din 27 ianuarie 2012 din fața instanței de fond, privind concluziile orale puse de către reclamantă când aceasta a justificat admiterea acțiunii pe motivul că vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător de evictiune, fiind evident că temeiul de drept este art. 1337 C. civ. și următoarele.

Chiar și la ultimul termen de judecată, arată apelantul, prin cererea depusă la data de 27 ianuarie 2012, reclamanta își menține temeiul de drept al acțiunii introductive, renunțând doar la capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare dobândit de teren între momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și data producerii evicțiunii și a daunelor - interese constând în lipsa de folosință a terenului începând cu anul 1992 și până la data pronunțării hotărârii. Apelantul învederează că instanța de apel nu mai putea da o altă calificare juridică acțiunii introductive în faza apelului, fiind ținută și de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se admit cereri noi. Se invocă și faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților noua calificare juridică pe care a dat-o, încălcând astfel și dreptul la apărare al recurentei. 2. Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) ș i art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ. în sensul că nu a pus în discuția părților noua calificare juridică, deși era obligată să procedeze astfel. 3. Hotărârea nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Astfel, se apreciază că prin recalificarea juridică a acțiunii introductive, instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșit motivată în drept cât timp reclamanta își precizase foarte clar temeiul de drept al acțiunii, conducând astfel la încălcarea principiului disponibilității și pronunțarea unei soluții total greșită în raport de limitele cu care fusese învestită instanța de fond. Recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, reducerea sau eșalonarea acesteia potrivit O.U.G. nr. 51/2008, prin încheierea pronunțată la data de 15 ianuarie 2014 Înalta Curte admițând cererea, a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă, intimata SC T.I. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Intimata - reclamantă, prin cererea de chemare în judecată inițială înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, a solicitat obligarea recurentului - pârât la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de preț efectiv plătit, plata cheltuielilor aferente vânzării și a cheltuielilor de judecată generate de procesele anterioare, la plata de daune - interese reprezentând diferența dintre prețul de vânzare și sporul de valoare dobândit de teren între momentul încheierii contractului de vânzare -cumpărare și data producerii evicțiunii, precum și la plata de daune - interese reprezentând lipsa de folosință.

Temeiul de drept indicat de către intimata - reclamantă este art. 1337 și următoarele C. civ., mai mult, și-a intitulat cererea ca fiind o acțiune în garanție pentru evicțiune. În fața instanței de fond intimatul - reclamant formulează cerere de renunțare la capetele de cerere privind daunele - interese, instanța luând act de această precizare și analizând cererea în raport de temeiul juridic indicat - art. 1337 C. civ., reținând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile evicțiunii.

Prin motivele de apel reclamanta nu a contestat niciodată faptul că temeiul invocat chiar de către aceasta a fost art. 1337 C. civ., faptul că solicită restituirea prețului urmare a evicțiunii produse, însă susține, cu totul nelegal, că era obligația instanței să califice juridic acțiunea sa pornind de la obiectul cererii sale: restituirea prețului vânzării, actualizat, urmare a constatării rezoluțiunii contractului de vânzare - cumpărare și repunerii în situația anterioară printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată anterior. Fără a ține seama de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată și necontestat prin motivele de apel depuse, instanța de apel schimbă calificarea juridică a acțiunii concluzionând că temeiul juridic al restituirii prestațiilor între părți îl constituie desființarea actului juridic, activarea principiului repunerii părților în situația anterioară.

Cu alte cuvinte, reclamanta consideră că atâta vreme cât contractul de vânzare - cumpărare încheiat de părți a fost desființat, reclamanta, în calitate de cumpărătoare, trebuie să își recupereze prețul pe care l-a plătit, printr-o simplă cerere adresată instanțelor, întrucât temeiul de drept invocat oricum nu contează, fiind obligația instanței să facă o încadrare juridică, indiferent de calificarea juridică dată de părți. Este adevărat că potrivit art. 129 C. proc. civ. judecătorul este obligat să exercite rol activ în desfășurarea procesului, însă cu limitările impuse de lege. Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

În speță, încălcând dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, dând o nouă calificare juridică în apel, deși pe tot parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond în mod explicit și permanent reclamanta a susținut că este vorba despre o acțiune în garanție pentru evicțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1337 și următoarele C. civ., această calificare fiind neîndoielnică și asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat. Nu pot fi reținute susținerile intimatei - reclamante în sensul că este obligația instanței de a da calificarea juridică a acțiunii pornind de la situația de fapt invocată, având în vedere că același art. 129 C. proc.

civ. care stabilește în sarcina judecătorului obligația de a exercita rol activ, stabilește și în sarcina părților obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1), să-și probeze pretențiile și apărările. Instanța de apel era obligată să soluționeze cererea potrivit temeiului juridic indicat în mod expres și neîndoielnic de către reclamantă, având în vedere că cele două acțiuni - acțiunea în garanție pentru evicțiune și acțiunea privind repunerea în situația anterioară urmare a desființării actului juridic presupune condiții juridice de exercitare diferite, reclamantul fiind cel care are dreptul să aleagă modalitatea de realizare a dreptului pretins în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Având în vedere că toate cele trei motive de recurs invocate vizează în realitate aceleași critici: încălcarea principiului contradictorialității, al rolului activ și al dreptului la apărare, Înalta Curte apreciază că toate acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul B.G. împotriva Deciziei civile nr. 71/ A din 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2014.