ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin

acțiunea formulată la data de 13 septembrie 2012, reclamanta SC I.C.T. SRL a

chemat în judecată pe pârâta A.N.L., solicitând instanței ca, prin sentința ce

o va pronunța, să se stabilească că proprietara terenului situat în București,

sector 1, este reclamanta și că singurul titlu valabil asupra acestui teren

este cel deținut de reclamantă; să fie obligată pârâta să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 225 mp situat

în București, sector 1, și totodată să se dispună radierea notărilor efectuate

în C.F. a imobilului proprietatea reclamantei cu privire la suprapunerile

existente cu terenul înscris în C.F., proprietatea pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 566 din 16 aprilie 2014

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția inadmisibilității

capătului 1 precizat din cerere, motiv pentru care a respins acest capăt de

cerere ca inadmisibil și a respins ca neîntemeiate capetele 2 și 3 din cererea

formulată de

reclamanta

SC I.C.T. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.L.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut

că p

rin

Dispoziția din 23 iunie 2003 emisă de primarul general al Municipiului

București s-a restituit în natură, în proprietatea numiților C.D. și C.A.,

suprafața de 225,00 mp situată în București, sector 1.

La art. 3 din dispoziția mai sus menționată

s-a precizat faptul că această dispoziție face dovada proprietății asupra

imobilului și constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de

publicitate imobiliară.

Prin procesul-verbal din 30 iulie 2003 emis

de C.G.M.B. - A.F.I. s-a predat terenul mai sus menționat către numiții C.D. și

C.A.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 15 februarie 2005 la B.N.P., B.N. numiții C.D. și C.A. au

vândut imobilul din sector 1, către numiții M.C. și M.V. În cuprinsul acestui

contract s-a făcut mențiune despre intabularea imobilului în C.F. - București,

sector 1, conform Încheierii din 26 ianuarie 2005 emisă de A.N.C.P.I. -

O.C.P.I. sector 1.

Ulterior, numiții M.V. și M.C.A. au vândut

imobilul din litigiu către cumpărătorul I.M. pin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 28 mai 2007 la B.N.P., P.R.M. iar acesta din urmă l-a revândut

reclamantei din prezenta cauză prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 28 aprilie 2009 la B.N.P., M.E.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că,

prin art. 1 din H.G. nr. 578/2001 s-a aprobat transmiterea din administrarea A.F.R.

- A.F.E.R. în administrarea pârâtei a unor părți din imobilele aflate în

proprietatea privată a statului, printre care și o suprafață de teren de 815,7

mp situată în sector 1.

La art. 2 din H.G. nr. 578/2001 s-a prevăzut

că finanțarea lucrărilor pentru construirea și finalizarea imobilelor prevăzute

la art. 1 se face din resursele A.N.L., conform prevederilor legale.

Prin convenția autentificată din 26 iunie 2003

la B.N.P., V.B. SC I.C.T.I. SA, în calitate de proprietară a imobilului situat

în București, sector 1, compus din teren indiviz în suprafață de 835,5 mp din

acte din totalul suprafeței de 2.019,55 mp teren pe care se afla în construcție

un bloc, a transferat cu titlu gratuit către pârâtă imobilul menționat

anterior.

În cuprinsul convenției din 26 iunie 2003 s-a

precizat faptul că restul imobilului din sector 1, se află în administrarea

A.N.L. în baza H.G. nr. 578/2001.

În baza actelor menționate mai sus, Judecătoria

sector 1 - Biroul de C.F. a dispus, prin Încheierea din 07 octombrie 2003,

intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1.422,70 mp

situat în sector 1, în favoarea Statului Român iar în favoarea A.N.L. a

dreptului de administrare.

De asemenea, prin aceeași încheiere s-a

dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului teren

în suprafață de 835,50 mp situat în sector 1.

Prin Încheierea din 01 iunie 2004 emisă de

Judecătoria sector 1 - B.C.F. în Dosarul nr. 6609/2004, s-a admis intabularea

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în sector 1, în favoarea

pârâtei pentru suprafața de 1.422,70 mp (ce-i fusese dată în administrare prin

H.G. nr. 578/2001).

Rezultă din cele reținute mai sus, că pârâta

a fost prima care s-a înscris în cartea funciară cu întreg imobil deținut în

sector 1.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta SC I.C.T. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 377/A din 9 octombrie

2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelanta reclamantă SC I.C.T. SRL împotriva sentinței civile nr.

566 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în Dosarul nr. 16119/3/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.L.

Pentru

a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că în mod corect, tribunalul, ca

instanță de fond, a reținut că pârâta are o posesie mai bine caracterizată

asupra imobilului în litigiu.

Astfel,

sub acest aspect al posesiei asupra imobilului, deși conform mențiunilor

înscrise în dispoziția de restituire a imobilului în litigiu, reclamanta era

obligată să îndeplinească formalitățile de publicitate după predarea-primirea

imobilului, în realitate, pârâta a îndeplinit prima aceste formalități de

publicitate imobiliară, posesia acesteia fiind mai bine caracterizată.

Astfel,

prin Dispoziția din 2003 emisă de primarul general, la art. 3 s-a stabilit că

această dispoziție face dovada proprietății și constituie titlu executoriu după

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Intabularea

imobilului de către reclamanți în C.F. s-a făcut conform încheierii nr. 893/26

ianuarie 2005 emisă de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. sector 1.

În

ceea ce o privește pe pârâtă, prin H.G. nr. 578/2001 s-a aprobat transmiterea

în administrarea pârâtei a unor părți din imobilele aflate în proprietatea

privată a statului, printre care și terenul în cauză. Prin Convenția

autentificată din 2003, S.C Institutul de Cercetări Incertrans SA a transferat,

cu titlu gratuit, către pârâtă o altă suprafață de teren din imobilul situat în

B-dul Ion Mihalache nr. 187. În baza acestor acte, Biroul de C.F. al

Judecătoriei sector 1 a dispus intabularea dreptului de proprietate prin

Încheierea din 07 octombrie 2003, în favoarea statului și a dreptului de

administrare în favoarea A.N.L.. De asemenea, prin Încheierea din 01 iunie 2004

emisă de Judecătoria sectorului 1 București - Biroul de C.F., s-a admis

intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în, sector 1, în

favoarea pârâtei, pentru suprafața de 1.422,70 mp, suprafață ce-i revenise în

administrare în urma H.G. nr. 578/2001.

Este

necesar a se menționa că la data restituirii în natură a terenului în cauză

către numitul C.D., prin Dispoziția din 23 iunie 2003 (atașată la fila 115 din

dosarul instanței de fond), fusese deja transferat terenul în litigiu în

proprietatea pârâtei prin actul administrativ: H.G. nr. 578/2001, așadar neținându-se

cont de acest fapt.

Dacă

s-ar fi luat în considerare acest aspect, faptul că terenul fusese deja

transferat în proprietatea altei persoane, acesta ar fi reprezentat, trebuia să

reprezinte, un obiectiv legal care să constituie un real impediment de la

restituirea în natură a terenului către numitul C.D.

Astfel,

în ceea ce privesc titlurile celor două părți privite prin comparație, Curtea

constată că în timp ce reclamanta a dobândit un bun în cauză, în urma

restituirii în natură a imobilului în litigiu, prin dispoziția nr. 1084/2003,

pârâta are un titlu de proprietate care constă în H.G. nr. 578/2001, prin care

Guvernul României a transferat în proprietatea statului imobilul în litigiu,

așadar un titlu anterior.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC I.C.T. SRL, criticând soluția

pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din C.

proc. civ.

În

esență, reclamanta a arătat că în mod eronat instanța de apel a statuat în

cadrul acțiunii în revendicare, având în vedere un singur criteriu și anume

acela al datei înscrierii în cartea funciară, de vreme ce titlurile exhibate de

părți nu provin de la același proprietar.

Fundamental

pentru soluționarea cauzei era a se stabili cine are titlul mai bine

caracterizat, luând în considerare următoarele argumente: reclamanta a obținut

imobilul de la foștii proprietari cărora li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția primarului general

din 23 iunie 2003, deci de la adevărații proprietari, pe când partea adversă a

obținut titlul de la un neproprietar. Statul român a transmis dreptul de

proprietate prin H.G. nr. 571/2004, cu titlu gratuit către pârâtă, însă aceasta

nu validează modul în care a intrat imobilul în patrimoniul statului.

Or,

în sistemul cărții funciare, înscrierile sunt numai pentru opozabilitate, nu

validează titlurile înscrise, astfel încât chiar dacă pârâta A.N.L. și-a

înscris titlul în anul 2004, iar autorii reclamantei în 2005, trebuie subliniat

că înscrierile sunt pe adrese diferite, abia în 2008, constatându-se că există

o suprapunere între terenurile celor două părți.

O

altă critică privește faptul că instanța nu a analizat dispozițiile Legii nr. 10/2001,

în ceea ce privește efectele reconstituirii dreptului de proprietate, deși

acestea au fost invocate în motivele de apel. Astfel, de vreme ce foștilor

proprietari li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului, nu se

mai poate reveni datorită unor probleme administrative între instituțiile

statului care nu s-au coordonat și au acordat același teren unor persoane

diferite: în cazul de față, unor persoane fizice și unei agenții de stat. Au

fost ignorate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, conform cărora

terenurile ce fac obiectul notificărilor în temeiul legii speciale de reparație

sunt indisponibilizate, până la data soluționării cererii, în mod irevocabil.

Au

fost invocate hotărâri ale C.E.D.O.: Holitzer și Hirschorn împotriva României,

Plechanov contra Poloniei, jurisprudență în raport de care bunul dobândit de

reclamantă trebuie apărat de o ingerință nejustificată din partea statului care

prin organele sale administrative a creat o situație ce duce la pierderea

imobilului, fără temei și fără o justă despăgubire.

Intimata-pârâtă

A.N.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că în

mod corect, instanțele anterioare au stabilit drept criteriu de comparare a

titlurilor, data înscrierii în cartea funciară, aspect favorabil pârâtei.

Mai

mult, s-a arătat că în ceea ce privește titlul A.N.L., prin art. 1 din H.G. nr.

578/2001 s-a aprobat transmiterea din administrarea A.F.R. în administrarea

pârâtei a unor părți din imobilele aflate în proprietatea privată a statului,

incluzând o suprafață de teren de 815, 7 mp, situată în sector 1, București.

Prin

convenția autentificată din 26 iunie 2003 la B.N.P., V.B. SC I.C.T.I. SA, în

calitate de proprietară a imobilului situat la adresa mai sus-menționată, a

dispus transferul acestuia către A.N.L., cu titlu gratuit. A.N.L. este o

persoană juridică distinctă de statul român și nu are calitate să îl

reprezinte, astfel încât este terț, atât față de foștii proprietari, cât și

față de recurenta-reclamantă.

Recursul

este întemeiat.

Examinând

susținerile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea se

subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

din 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă.

Este

fondată critica reclamantei privind criteriile de preferabilitate reținute în

revendicare, având în vedere modalitatea de obținere a titlurilor de către

părțile din dosar.

Astfel,

din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Dispoziția din 23 iunie 2003,

emisă de primarul general al Municipiului București s-a restituit în natură, în

proprietatea numiților C.D. și C.A., suprafața de 225,00 mp situată în

București, sector 1.

Prin

procesul-verbal din 30 iulie 2003 emis de C.G.M.B. - A.F.I. terenul a fost

predat către C.D. și C.A.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 februarie 2005,

beneficiarii dispoziției de restituire, C.D. și C.A. au vândut imobilul din

sector 1, către numiții M.C. și M.V. În cuprinsul acestui contract s-a făcut

mențiune despre intabularea imobilului în C.F. - București, sector 1, conform

încheierii din 26 ianuarie 2005 emisă de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. sector 1.

Ulterior,

numiții M.V. și M.C.A. au vândut imobilul din litigiu către cumpărătorul I.M.

pin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 mai 2007 la B.N.P., P.R.M.,

iar acesta din urmă l-a revândut reclamantei SC I.C.T. SRL prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 28 aprilie 2009 la B.N.P., M.E.

Așadar,

titlul reclamantei provine, prin vânzări succesive de la moștenitorii foștilor

proprietari, respectiv C.D. și C.A. care au dobândit imobilul în temeiul Legii nr.

10/2001.

În

cadrul acțiunii în revendicare nu se justifică folosirea unui singur criteriu

de preferabilitate și anume acela al datei înscrierii în C.F., deoarece

imobilul în litigiu nu a fost dobândit de la același proprietar, astfel încât

se impune stabilirea titlului mai bine caracterizat, așa cum s-a statuat în mod

constant, atât în doctrină, cât și în jurisprudență.

Titlul

reclamantei a fost obținut prin vânzări succesive de la moștenitorii foștilor

proprietari, stabilindu-se prin dispoziție administrativă, necontestată, că

imobilul a revenit în patrimoniul lui C.D. și C.A. Ca urmare a dispoziției din 23

iunie 2003, emisă de primarul general al Municipiului București aceștia au

dobândit un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Dreptul

de proprietate este protejat prin 136 alin. (4) din Constituție, potrivit

căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.

Din

momentul în care bunul imobil a fost restituit în temeiul Legii nr. 10/2001,

chiar dacă acesta a fost obținut în anul 2003 și întabulat, abia în anul 2005,

în raport de titlul pârâtei care a fost întabulat în 2004, această situație nu

este de natură să invalideze titlul reclamantei și în nici un caz nu poate fi

imputată persoanelor fizice, titulare ale dispoziției de restituire.

Faptul

că alte organe ale statului, indiferent sub ce formă, au dobândit un drept de

administrare și au posesia imobilului nu poate afecta titlul reclamantei, deoarece

aceasta ar avea drept consecință o ingerință nejustificată asupra bunului

dobândit legal în patrimoniul său.

Instanța

de apel a ignorat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede în

mod expres faptul că terenurile ce fac obiectul notificărilor în temeiul legii

speciale de reparație sunt indisponibilizate, până la data soluționării

cererii, în mod irevocabil.

Or,

în speță este evident că din momentul în care moștenitorii foștilor proprietari

au formulat notificare în temeiul legii speciale pentru restituirea

proprietății preluate abuziv, niciun organ administrativ nu mai putea

dispune asupra acestuia, mai ales că lipsa de coordonare și nefinalizarea

cadastrului general incumbă statului care răspunde pentru incapacitatea

administrativă de a întabula corect proprietățile și în final de a le proteja

corespunzător.

Că

este așa, rezultă și din actele depuse de părți, în sensul că O.C.P.I.

București, datorită bazei eronate de date a validat corpuri de proprietate cu

adrese diferite și acte de proprietate diferite, însă cu amplasamente comune (fila

85 dosar Tribunal București).

În

ceea ce privește titlul pârâtei A.N.L., se poate reține că prin art. 1 din H.G.

nr. 578/2001, s-a aprobat transmiterea din administrarea A.F.R. - A.F.E.R. în

administrarea pârâtei a unor părți din imobilele aflate în proprietatea privată

a statului, printre care și o suprafață de teren de 815,7 mp situată în sector

1.

Prin

convenția autentificată din 26 iunie 2003 la B.N.P. V.B. SC I.C.T.I. SA, în

calitate de proprietară a imobilului situat în București, sector 1, având

cadastral provizoriu, compus din teren indiviz în suprafață de 835,5 mp din

acte din totalul suprafeței de 2.019,55 mp teren pe care se afla în construcție

un bloc, a transferat cu titlu gratuit către pârâtă imobilul menționat

anterior.

În

jurisprudența C.E.D.O., cauza Varga contra României, dar și în cauzele

soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 1996 din 24

iunie 2014, pronunțată de secția I civilă) s-a reținut că instanțele

trebuie să aibă în vedere că nu este suficientă o declarație a legii

pentru ca bunul să fie transferat din proprietatea privată în domeniul public,

fiind necesar un titlu valabil de preluare a imobilului, deoarece simpla

declarație a legii sau destinația publică nu creează domeniul public,

numai titlul de proprietate având această aptitudine. Același raționament

juridic se aplică pentru transmisiunile ulterioare, adică pentru transferul din

domeniul public în domeniul privat al statului, adică în patrimoniul pârâtei

A.N.L.

Cu

alte cuvinte, nu este suficient să se invoce dispozițiile H.G. nr. 578/2001

sau convenția autentificată din 26 iunie 2003 la B.N.P. V.B. și să se

statueze că pârâta A.N.L. a dobândit legal terenul, dacă nu există un titlu

legal de preluare a imobilului de către stat.

Principiile

care consacră statul de drept și ocrotesc siguranța circuitului

juridic civil impun ca orice subiect de drept, mai ales administrația

publică, să procedeze la transferul drepturilor dintr-un patrimoniu în altul,

numai pe baza unor proceduri legale, demonstrabile prin succesiunea actelor

juridice încheiate, care să mențină un echilibru just între

exigențele interesului general al comunității și cerințele

obligatorii ale respectării drepturilor individuale.

Or,

în speță s-a statuat printr-o dispoziție administrativă necontestată de părți

că bunul a fost preluat nelegal, așadar succesiunea actelor administrative de

transfer dintr-un patrimoniu în altul nu creează un titlu valabil pentru statul

român care are îndatorirea să protejeze, atât proprietatea privată, cât și cea

publică conform standardelor de protecție naționale, dar și cu respectarea

jurisprudenței Curții Europene de la Strasbourg.

Astfel

în cauza Hollitzer împotriva României (2008) instanța a reținut: „Constatarea

ilegalității confiscării bunului, precum și lipsa unui titlu al statului asupra

aceluiași bun au drept efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv,

asupra dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor."

De

asemenea C.E.D.O. a statuat în Cauza Plechanov c. Poloniei (hotărârea din 7

iulie 2009) că Statul nu se poate prevala, în îndeplinirea obligației sale

pozitive de a face efective drepturile recunoscute de Convenție, de confuzii

între diferitele organe ale sale spre a face inefectiv un drept al unui

particular.

În

consecință, a statua asupra acțiunii în revendicare, numai din perspectiva

datei întabulării proprietății echivalează cu neanalizarea fondului cauzei,

ceea ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Așa

fiind, în rejudecare, instanța de apel va trebui să efectueze analiza

comparării de titluri, în raport de aspectele de legalitate reținute de

instanța de recurs.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(3) C. proc. civ. din 1865, urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC

I.T. SRL, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC I.C.T. SRL, împotriva Deciziei nr. 377/A din 9 octombrie

2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.