ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2015

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției a IV-a civile a Tribunalului București, pentru discutarea conexării la Dosarul nr. 1058.01/3/2002. Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus conexarea Dosarului nr. 37618/3/2010 la Dosarul nr. 1058.01/3/2002 și, apoi, încuviințarea în principiu a cererii de intervenție principală formulată de C.E.P. Prin Sentința civilă nr. 475 din 09 martie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea principală și cererea conexă. A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P. A constatat că imobilul teren în suprafață de 23.364 mp, situat în șos. B.P., km 11, fostă proprietatea V., a fost preluat în mod abuziv de către stat, în temeiul Legii nr. 351/1945. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 561 din 13 februarie 2002, încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, precum și a actului adițional nr. 569 din 13 februarie 2002 la acest contract, privind construcțiile amplasate pe acest teren. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4344 din 19 noiembrie 2002, încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, privind terenul în suprafață de 23.000 mp, situat la adresa sus-menționată. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 573 din 13 februarie 2002 și a actului adițional nr. 1 la acest contract, încheiat între pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind construcțiile amplasate pe terenul situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, încheiat între pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind terenul în suprafață de 23.000 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1. A obligat pârâtele să restituie reclamanților și intervenientei terenul în suprafață reală de 22.626,42 mp (față de suprafața de 23.000 mp din acte) și construcțiile amplasate pe acest teren, situate în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A.: A - B - 2.155 - C - Z 130 - Z 131 - Z 170 - Z 184 - Z 183 - Z 182 - D.E. F.A. A omologat raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A. A obligat pe pârâți la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Terenul în suprafață de 23.000 mp, situat în București șos. B.P. km 11, a fost proprietatea fam. V., dobândit prin contactul de vânzare-cumpărare nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, respectiv suprafața de 1,4 ha, iar pentru terenul de 9.000 mp s-a făcut dovada constituirii unei ipoteci ce poartă numai asupra unui drept real de proprietate și nu ar fi fost posibilă fără a se face dovada acestui drept. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la doar, acest teren a fost rechiziționat la data de 18 februarie 1949, în temeiul Legii nr. 351/1945, și a fost ulterior încredințat spre folosință Societății Comerciale de Stat "Central Fermelor Alimentare", serele cu tot inventarul și utilajul existent proprietatea fam. V.. Pe imobilul teren în suprafață de 23.000 mp, așa cum rezultă din minuta încheiată la 25 noiembrie 1960, se aflau 3 clădiri din cărămidă și 3 sere care au fost transmise prin ordinul 506 din 05 ianuarie 1961 din administrarea Ministerului Agriculturii și Alimentației - G.A.S.R. în administrarea Sfatului popular al Capitalei pentru Întreprinderea Horticolă 1 Mai București, în temeiul Deciziei 48 din 03 februarie 1961 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei. Astfel, bunul imobil în întregimea sa a intrat în mod abuziv în proprietatea statului, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001. Față de dispozițiile Deciziei de casare nr. 1043 din 04 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond trebuie să lămurească temeiul de drept al cererii de chemare în judecată și să dea o calificare juridică exactă petitului cererii, față de raportul între legea specială și legea generală, cu mențiunea că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului. Tribunalul a constatat că reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, au formulat o acțiune în revendicare în contradictoriu cu SC H. SA, care a format obiectul dosarului 1219/1998 al Tribunalului București, secția a III-a civilă; că la data de 18 septembrie 1998 au depus o precizare a acțiunii, prin care au solicitat chemarea în judecată a C.G.M.B. și a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 C. civ. Parcurgând un ciclu procesual (fond, apel, recurs), în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost suspendată în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 până la soluționarea procedurii administrative. În prezenta cauză, reclamanții au indicat ca temei juridic atât dispozițiile art. 480 - 481 C. civ., cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că tribunalul a procedat în continuare la calificare, pe baza probelor administrate și a raportului dintre legea generală și legea specială, potrivit dispozițiilor din decizia de casare. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari al căror imobil fusese preluat în mod abuziv de către stat, au formulat notificare depusă prin B.E.J. sub nr. 2525 din 11 aprilie 2001, prin care solicitau unității deținătoare, respectiv SC H. SA, ca în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării. S-a mai formulat o notificare sub nr. 598 din 01 februarie 2001 către SC H. SA și SC C.I. SRL, prin care se aducea la cunoștință entităților notificate să nu execute nicio modificare, demolare, săpare a construcției și nicio adăugire la imobilul compus din teren în suprafață de 23.364 mp și construcții, situat în București, șos. B.P. 64 (km 11). SC H. SA a dobândit terenul inițial în administrare, prin Ordinul Ministerului Agriculturii 506 din 05 ianuarie 1961 și, ulterior, prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2109 din 14 decembrie 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru terenul în suprafață de 23.738,04 mp, teren situat în șos. B.P. 64, înscris în CF Sector 1 sub nr. 8105 din 07 august 2000 și în baza sentinței civile 9935 din 26 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul 5420/2000, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care s-a constatat că SC H. SA (fostă Întreprinderea H. 1 Mai) este proprietara activelor situate în București, șos. B.P. 64, sector 1, active ce au fost înscrise în CF 10389 a localității București la PI/1,2, cu încheierea 373 din 23 ianuarie 2002 emisă de Judecătoria Sectorului 1 București - Biroul de Carte Funciară. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13 februarie 2002, SC H. SA a vândut către SC C.I. SRL activele în suprafață construită de 5.461,48 mp, situate în București șos. B.P. 64, sector 1, având nr. cadastral provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele fixe aferente, active aflate pe terenul în suprafață de 51.404,03 mp și care nu face obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare. Ulterior, prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13 februarie 2002, s-a specificat că obiectul contractului îl constituie activele în suprafață construită de 5.461,48 mp, situate la adresa din contract, casele cu nr. 13, 14, 15, 17, 18, 19, 23, 31, 32, 33 în suprafață de 4.652,48 mp și mai multe corpuri de clădire reprezentând birouri, piscină, magazie, WC, rezervor apă, contor gaze etc. Terenul în suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. 64, sector 1, având nr. cadastral provizoriu 9157, a fost vândut de către SC H. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare 4344 din 19 noiembrie 2002, către SC C.I. SRL, care, la rândul său, la data de 20 noiembrie 2002 l-a vândut către C.M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002 (la 1 zi diferență de la data dobândirii sale de la SC H. SA). Tribunalul a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului teren în suprafață de 23.000 mp, dobândit prin succesiune legală, potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar, de la adevărații proprietari ai imobilului, respectiv E.V. și F.V., că aceștia au declanșat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, solicitând deținătorului imobilului, respectiv SC H. SA, să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60 zile, asupra restituirii în natură, pe această perioadă neputându-se încheia acte juridice de înstrăinare. Tribunalul a constatat, aplicând dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, că întrucât imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, în prezenta cauză sunt incidente și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora bunurile preluate de stat fără titlul valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului. Cu privire la titlul statului, nu numai că această preluare a fost declarată abuzivă prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar imobilul a fost rechiziționat de la foștii proprietari, rechiziția neconstituind un mod de dobândire legală a proprietății de către stat nici potrivit Constituției din 1948 și nici prezentei Constituții a României. Așa cum au precizat reclamanții, în momentul în care aceștia au formulat notificare, unitatea deținătoare, respectiv SC H. SA, care dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului în condițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, avea obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. În cazul în care s-ar fi refuzat restituirea în natură, decizia sau dispoziția putea fi contestată conform Legii nr. 10/2001 sau se puteau propune măsuri reparatorii prin echivalent, unitatea deținătoare fiind la rândul ei despăgubită fie de către AVAS, fie această instituție urmând să acorde măsurile reparatorii prin echivalent. Fără a se pronunța asupra notificării, deși era pusă în întârziere de către moștenitorii foștilor proprietari, SC H. SA a încheiat cu SC C.I. SRL contractul de vânzare-cumpărare pentru teren, cu nerespectarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, în sensul că cele două pârâte nu ar fi trebuit să încheie un astfel de contract înainte de soluționarea irevocabilă a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. SC C.I. SRL a vândut către C.M., prin act autentic de vânzare-cumpărare, terenul și ulterior construcțiile amplasate pe acest teren la doar o zi distanță de data dobândirii de la SC H. SA, această înstrăinare constituind o prezumție în favoarea reclamanților. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P., tribunalul a constatat că aceasta și-a dovedit calitatea de moștenitoare a soților V., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor, actele de stare civilă, sentința civilă 18575 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, care consfințește succesiunea pe ramura V.F. (F.). Autorul intervenientei, V.G.O., a notificat SC H. SA, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 23.000 mp, situat în București, șos. B.P. 64, sector 1 și a tuturor construcțiilor aflate pe acest teren, cu notificarea 2054 din 23 martie 2001. Tribunalul a constatat că intervenienta are, la rândul său, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, justificând cererea de intervenție potrivit art. 49-55 C. proc. civ., motiv pentru care aceasta a fost admisă. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții puteau solicita instanței, potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, în termen de 1 an de la apariția legii, respectiv până la 14 mai 2002, prelungit ulterior cu 3 luni prin O.U.G. 145/2001, termen care s-a împlinit la 14 august 2002. Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată și depusă la Tribunalul București la data de 31 iulie 2002, deci în termen legal. Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că pârâta SC H. SA a înstrăinat bunul imobil teren și construcție deși fusese notificată de către foștii proprietari și fără a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii acestora, înstrăinare nelegală, fiind vorba despre un bun imobil care nu avea destinația de locuință și care potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 urma să fie restituit persoanelor îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere a unității deținătoare. Potrivit art. 21 lit. d), în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar, și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat, ceea ce este și cazul pârâtei SC H. SA. Pe cale de consecință, dând prioritate legii speciale nr. 10/2001, tribunalul a admis acțiunea reclamanților, așa cum a fost formulată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P., a constatat că imobilul teren în suprafață de 23.364 mp, situat în șos. B.P., km 11, fostă proprietatea V., a fost preluat în mod abuziv de către stat în temeiul Legii nr. 351/1945. Ca urmare a faptului că statul nu a avut un drept legitim asupra acestui imobil, iar, pe de altă parte, că SC H. SA avea doar un drept de administrare asupra terenului, conform Deciziei 48 din 03 februarie 1961 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, iar titlul de proprietate emis în baza Legii 15/1990 a fost dat cu nerespectarea art. 20 alin. (2) din acest act normativ, a admis și capetele de cerere privind nulitatea absolută a actelor de înstrăinare pentru construcții și teren, așa cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC H. SA și C.M. Învestită cu judecarea căii de atac, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din data de 29 mai 2013, a decis următoarele: 1. capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului reprezintă o contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, care, potrivit Legii nr. 202/2010, este supusă doar căii de atac a recursului; 2. capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare sunt supuse căii de atac a apelului, conform art. 282 C. proc. civ.; 3. disjungerea acestor două cereri și formarea unui nou dosar pentru cererile privind nulitatea contractelor. În urma disjungerii, s-a format Dosarul nr. 4484/2/2013, având ca obiect apelul pe cererile în nulitate. În Dosarul nr. 1058.01/3/2002, Curtea de Apel București a rămas învestită cu judecarea recursurilor privind contestația pe Legea nr. 10/2001, iar prin încheierea din data de 25 septembrie 2013 a dispus suspendarea judecării recursurilor până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 4484/2/2013, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. În cadrul dosarului de față, nr. 4484/2/2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 39A din 05 februarie 2014, prin care: A respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC H. SA și C.M. A admis apelurile declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Situația de fapt: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2756 din 29 ianuarie 1930 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, D.G. a vândut soților E. și F. V. "terenul în suprafață de 9.000 mp formând lotul de împroprietărire 107 din moșia Băneasa județul Ilfov", în contract fiind menționate vecinătățile terenului și titlul de proprietate al vânzătorului. La dosar a fost depusă, de asemenea, "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz. 33 este menționat D.G. Radu cu lotul 107 în suprafață de 8.800 mp (Dosarul nr. 2185/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, T.I.G. a vândut soților E. și F.V., horticultori, terenul "în întindere de 1 hectar și 4.000 mp din moșia Băneasa, fostă proprietatea D-nei Contesa de Montesqieu, situat în comuna suburbană Băneasa, jud. Ilfov", în contract fiind menționate vecinătățile terenului și titlul de proprietate al vânzătorului. La dosar a fost depusă, de asemenea, "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz. 116 este menționat T.I.G. cu lotul 106 în suprafață de 13.800 mp (Dosarul nr. 5486 - vol. I al Tribunalului București și 102 din Dosarul nr. 2185/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Potrivit art. 2 din Decizia nr. 2051/1949 publicată în M. Of. nr. 43 din 21 februarie 1949, în temeiul Decretului nr. 35/1949 pentru organizarea Ministerului Comerțului și Alimentației și a Legii nr. 351/1945 pentru reprimarea speculei ilicite și a sabotajului economic, pe data publicării deciziei în M. Of. a deciziei, "serele cu tot inventarul și utilajul existent, proprietatea V., șoseaua B.P., km 11" au fost rechiziționate și încredințate spre folosință Societății Comerciale de Stat "Centrala Fermelor Alimentare" (Dosarul nr. 5486 - vol. I al Tribunalului București). Prin Ordinul nr. 506 din 5 ianuarie 1961 emis de Ministerul Agriculturii, în temeiul Decretului nr. 409/1955, serele formate din construcțiile și instalațiile aferente situate pe șoseaua B.P. nr. 64, identificate în Minuta din 25 noiembrie 1960, s-au transmis din administrarea Ministerului Agriculturii - G.A.S.R., în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, pentru Întreprinderea Horticolă "1 Mai" (Dosarul nr. 5486 - vol. I al Tribunalului București). Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2109 din 14 decembrie 2000, SC H. SA este proprietara terenului în suprafață de 23.738,04 mp, identificat în Anexa 2 la certificat; prin Sentința civilă nr. 9935 din 26 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, definitivă prin neapelare și nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de SC H. SA în contradictoriu cu C.G.M.B. și s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, compus din clădiri și sere. Prin notificarea înregistrată la Executorul Judecătoresc din cadrul Judecătoriei sectorului 1 sub nr. 2525 din 11 aprilie 2001, V.G.O., R.M., I.G.A., R.C.I., C.M., T.R.J., L.H., V.I., T.R.G.A., V.F., E.S.A., P.S.C., I.D.I., T.C., F.C.A. și F.L., în calitate de moștenitori ai defuncților E. și F. V., au notificat SC H. SA că înțeleg să solicite restituirea în natură a imobilului în suprafață de 23.364 mp împreună cu toate construcțiile existente pe teren, imobilul fiind situat în București, șos. B.P. nr. 64. Notificarea nr. 2525/2001 a fost înregistrată la SC H. SA în data de 25 aprilie 2001, după cum reiese din dovada de comunicare depusă la dosar. Prin notificarea înregistrată la Executorul Judecătoresc din cadrul Judecătoriei sectorului 1 sub nr. 2054 din 23 martie 2001, V.G.O. și R.M., în calitate de moștenitori ai defunctului F. V., au notificat SC H. SA că înțeleg să solicite restituirea în natură a terenului în suprafață de 2,3 ha, situat în București, șos. B.P. nr. 64, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Notificarea nr. 2054/2001 a fost înregistrată la SC H. SA în data de 5 aprilie 2001, după cum reiese din dovada de comunicare depusă la dosar. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13 februarie 2002, apelanta-pârâtă SC H. SA a vândut intimatei-pârâte SC C.I. SRL "activele în suprafață construită de 5461,48 mp, situate în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, având număr cadastral provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele fixe aferente". Prin actul adițional la acest contract, autentificat sub nr. 569 din 13 februarie 2002, s-a precizat că obiectul contractului îl constituie construcțiile C1 - C9 identificate în actul adițional. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4344 din 19 noiembrie 2002, apelanta-pârâtă SC H. SA a vândut intimatei-pârâte SC C.I. SRL terenul în suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, având număr cadastral 9157. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 573 din 13 februarie 2002, intimata-pârâtă SC C.I. SRL a vândut apelantei-pârâte C.M. "activele în suprafață construită de 5461,48 mp, situate în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, având număr cadastral provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele fixe aferente". Prin actul adițional nr. 1, autentificat sub nr. 217 din 23 ianuarie 2006, s-a precizat că obiectul contractului îl constituie construcțiile, respectiv casele cu nr. 13, 14 și 15 identificate în actul adițional. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, intimata-pârâtă SC C.I. SRL a vândut apelantei-pârâte C.M. terenul în suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, având număr cadastral 9157. Prin raportul de expertiză efectuat de expert I.I. s-a constatat că terenul, identificat în baza actelor de proprietate ale reclamanților, este situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, că este în suprafață totală de 24.415 mp. Prin același raport de expertiză s-a mai constatat că pe suprafața acestui teren au existat mai multe construcții, în suprafață de 5461,48 mp, identificate potrivit procesului-verbal din 1959 (care au intrat în patrimoniul SC H. prin Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 506/1961), care au fost demolate după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4344 din 19 noiembrie 2002 dintre SC H. SA și SC C.I. SRL, la momentul efectuării expertizei pe teren mai aflându-se patru construcții. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de SC H. SA, expertul I.I. a arătat că terenul expertizat a fost identificat în baza actelor de proprietate depuse la dosar de către reclamanți și că a stabilit identitatea dintre imobilul revendicat, compus din teren și construcții, și imobilul proprietatea SC H., în baza actelor de proprietate ale reclamanților, respectiv act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, act adițional la actul de împrumut autentificat sub nr. 1078 din 15 ianuarie 1931, extrasul de plan parcelar parcelele 106 și 107, schița cu dispunerea și vecinătățile proprietății V. eliberată de Primăria Sectorului 1, precum și a actelor de proprietate ale SC H., respectiv documentația care a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2109, înscrisuri care au fost atașate de expert la raportul de expertiză sub formă de anexe. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul F.F.A. a întocmit Planul topo-cadastral al terenului cumpărat de autorii reclamanților, reprezentând loturile de împroprietărire 106 și 107 de pe planul de lotizare din comuna Băneasa întocmit în anul 1926. În zona pozată în verde, expertul a identificat terenul proprietatea SC H. SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar în zona pozată în portocaliu a identificat suprafața de teren care se poate restitui reclamanților. Analiza apelurilor declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice: În calea de atac formulată împotriva Sentinței civile nr. 475/2002, pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au formulat atât critici cu privire la soluția dată de tribunal asupra capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind terenul și construcțiile, precum și critici cu privire la soluția pronunțată de tribunal asupra capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului compus din teren și construcții. Având în vedere că prin încheierea din 29 mai 2013, Curtea de Apel București a disjuns capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului, cu privire la care a constatat că este incidentă calea de atac a recursului, de capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 561/2002 și actul adițional 569/2002, 4344/2002, 573/2002 și 4362/2002, cu privire la care a constatat că este incidentă calea de atac a apelului, instanța de apel a constatat că este investită în urma disjungerii doar cu analiza criticilor împotriva sentinței de fond privind admiterea capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Astfel, prin apelurile de față, apelanții-pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au susținut că nu au calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare efectuate asupra imobilului situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, deoarece nu sunt părți la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită. Critica este întemeiată. Într-adevăr, apelanții-pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu sunt părți în contractele de vânzare-cumpărare cu privire la care reclamanții și intervenienta principală au solicitat a se constata nulitatea absolută în prezenta cauză. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum prin acțiunea principală, acțiunea conexă și cererea de intervenție principală, reclamanții și intervenienta principală nu au solicitat constatarea nulității vreunui act juridic emis sau încheiat de apelanții-pârâți Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este justificată calitatea procesuală pasivă a acestora, motiv pentru care apelurile pe care le-au exercitat sunt fondate cu privire la criticile împotriva sentinței de fond privind admiterea nulității absolute a contractelor, impunându-se schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Analiza apelului declarat de pârâta SC H. SA: În calea de atac formulată împotriva Sentinței civile nr. 475/2002, pârâta SC H. SA a formulat critici atât cu privire la soluția dată de tribunal asupra capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind terenul și construcțiile, cât și cu privire la soluția pronunțată de tribunal asupra capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului compus din teren și construcții. Având în vedere disjungerea dispusă de Curte prin încheierea din 29 mai 2013, instanța de apel a constatat că este investită doar cu analiza criticilor împotriva sentinței de fond privind admiterea capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. 1. La pct. 1, apelanta-pârâtă a făcut precizări cu privire la calea de atac incidentă în cauză, aspecte care au fost puse în discuția părților și soluționate prin încheierea din data de 29 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1058.01/3/2002 al Curții de Apel București.

Criticile de la pct. 2.1 privesc capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive, pentru soluționarea cărora Curtea de Apel București a rămas în continuare investită în cadrul Dosarului nr. 1058.01/3/2002, având în vedere că prin încheierea din data de 25 septembrie 2013, pronunțată în acest dosar, Curtea a constatat că petitul privind constatarea caracterului abuziv al preluării împreună cu cel privind restituirea în natură a terenului și construcțiilor reprezintă o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel că sentința de fond este supusă căii de atac a recursului. Prin urmare, aceste critici vor fi analizate în cadrul recursului formulat de recurenta-pârâtă SC H. SA împotriva Sentinței civile nr. 475/2012. La pct. 2.2., apelanta-pârâtă SC H. SA a susținut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075/1931, privind terenul în suprafață de 14.000 mp, nu cuprinde alte elemente de identificare în afară de vecinătăți, astfel că nu poate fi identificat. Curtea nu a primit această critică, întrucât, așa cum s-a reținut la expunerea situației de fapt, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, prin care T.I.G. a vândut soților E. și F. V. un teren în suprafață de 1,4 ha din moșia Băneasa, situat în comuna suburbană Băneasa, jud. Ilfov, precizează atât vecinătățile terenului cât și titlul de proprietate al vânzătorului; iar din coroborarea acestui înscris cu înscrisul intitulat "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz. 116 este menționat T.I.G. cu lotul 106 în suprafață de 1.3800 mp, rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat Lotul 106 din moșia Băneasa, astfel cum a fost identificat acest lot pe Extrasul de plan cadastral scara 1:5000 din anul 1926 (Anexa 15 la raportul de expertiză topografie întocmit de expert I.I.) și pe "Schița cu dispunerea și vecinătățile proprietății V.", eliberată de Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei Sector 1 (Anexa 16 la raportul de expertiză topografie întocmit de expert I.I.). Nu este întemeiată nici critica prin care apelanta-pârâtă SC H. SA a susținut că în contractul de împrumut garantat cu ipotecă nu se precizează în baza cărui act de proprietate se face dovada calității de proprietar a autorilor reclamanților pentru a se institui ipoteca, având în vedere că reclamanții au depus la dosar titlul de proprietate deținut de autori asupra terenului în suprafață de 9.000 mp, reprezentând fostul lot 107 din moșia Băneasa, respectiv contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2756 din 29 ianuarie 1930 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, prin care D.G. a vândut acest teren soților E. și F. V., precum și înscrisul intitulat "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz. 33 este menționat vânzătorul D.G. Radu ca proprietar al lotului 107. 2.

Criticile formulate de apelanta-pârâtă SC H. SA la pct. 2.3 privesc modalitatea de aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește restituirea construcțiilor de pe teren, astfel că nu fac obiectul investirii instanței de apel conform încheierii de disjungere din data de 25 septembrie 2013. 2.

Cu privire la nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere privind evacuarea și radierea mențiunilor din cartea funciară, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., numai partea interesată, respectiv reclamanții și intervenienta principală, pot invoca o vătămare sub aspect procesual datorată nepronunțării asupra acestor capete de cerere, or, în prezenta cauză, reclamanții și intervenienta principală nu au formulat calea de atac prin care să invoce nepronunțarea instanței de fond cu privire la capetele de cerere privind evacuarea și radierea mențiunilor din cartea funciară. 2.

Cu privire la critica potrivit căreia instanța de fond a admis acțiunea din Dosarul nr. 1219/1998, deși acțiunea principală formulată de reclamanți a format obiectul Dosarului nr. 5486/2002, Curtea a apreciat că nu este un motiv de nulitate a hotărârii, așa cum susține apelanta-pârâtă, ci o eroare materială care poate fi îndreptată de instanța de fond în procedura prevăzută de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., la solicitarea părții interesate. O cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul unei hotărâri judecătorești are natura juridică a unei cereri incidentale, astfel încât ea este de competența instanței care a pronunțat hotărârea despre care se afirmă că, cuprinde acea eroare materială. 2.

Ca motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 561 din 13 februarie 2002 și actul adițional nr. 569 din 13 februarie 2002 și sub nr. 4344 din 19 noiembrie 2002, dintre apelanta-pârâtă SC H. SA și intimata-pârâtă SC C.I. SRL, cu privire la terenul în suprafață de 23.000 mp și construcții amplasate pe acest teren, tribunalul a reținut că SC H. SA avea obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării formulate de reclamanți, conform dispozițiilor legii speciale nr. 10/2001, astfel că nu ar fi trebuit să încheie contractele respective până la soluționarea irevocabilă a notificărilor. Ca motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 573/.13 februarie 2002 și actul adițional nr. 1 la acest contract și sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, dintre intimata-pârâtă SC C.I. SRL și apelanta-pârâtă C.M., cu privire la terenul în suprafață de 23.000 mp și construcții amplasate pe acest teren, tribunalul a reținut că este consecința nulității contractelor încheiate între unitatea deținătoare notificată și vânzătoarea din aceste din urmă contracte. Prin urmare, nu poate fi reținută critica potrivit căreia instanța de fond a reținut greșit momentul încheierii contractului nr. 573 din 13 februarie 2002 privind vânzarea clădirilor, apelanta arătând că acesta în realitate a fost încheiat înainte de introducerea acțiunii (31 iulie 2002), deoarece tribunalul nu a reținut ca motiv de nulitate absolută a acestui contract încălcarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 54/1998 (invocate de către intervenienta în interes propriu) privind interdicția vânzării imobilelor cu privire la titlul cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii. Motivul de nulitate absolută a contractului autentificat sub nr. 573 din 13 februarie 2002 și actul adițional nr. 1 la acest contract, ca și a contractului autentificat sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, încheiate între intimata-pârâtă SC C.I. SRL și apelanta-pârâtă C.M., cu privire la terenul în suprafață de 23.000 mp și construcții amplasate pe acest teren, îl constituie principiul de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Astfel, potrivit unuia dintre principiile efectelor nulității, desființarea actului juridic principal atrage și desființarea actelor juridice subsecvente încheiate în baza lui. Anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 561 din 13 februarie 2002 și actul adițional nr. 569 din 13 februarie 2002 și sub nr. 434