ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

31 iulie 2002, sub nr. 5486/2002, reclamanții V.G.O., R.M., P.G.L., I.V.

(succesoarea lui I.G.A.), R.C.I., P.G.L. (succesoarea lui C.M.), T.R.J., L.H.,

V.I., T.R.G.A., V.F., E.S.A., P.S.C. (succesoarea lui M.E.G.Z.) și I.D.I.

(succesorul lui I.P.), toți în calitate de moștenitori pe ramura V.F. (F.),

conform Sentinței civile nr. 18575 din 18 decembrie 1997 a Judecătoriei

sectorului 1 București, și T.C., F.C.A. și F.L., în calitate de moștenitori pe

ramura V.E. au chemat în judecată pe pârâții SC H. SA, SC C.I. SRL, C.G.M.B.,

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Municipiul București prin

Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța:

constate că Statul Român a preluat în mod abuziv, prin rechiziționare,

proprietatea V.F. (F.) și V.E., situată în București, șos. B.P. nr. 64, sector

1, compusă din teren în suprafață de 23.000 mp împreună cu construcțiile

existente pe acea suprafață, individualizate în minuta încheiată la 25

noiembrie 1960 între Ministerul Agriculturii - G.A.S.R. și Întreprinderea H. 1

Mai, actuala SC H. SA;

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 561 din 13 februarie 2002, intervenit între SC H. și SC C.I. SRL și a

actului adițional la acest contract, autentificat sub nr. 569 din 13 februarie

2002;

dispună radierea din CF provizorie nr. 10389 București, nr. cadastral 5997 și

9157, a intabulării dreptului de proprietate a activelor în suprafață

construită de 5461,48 mp, situate în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, în

favoarea SC C.I. SRL;

dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie

terenul în suprafață de 23.000 mp, din București, șos. B.P. nr. 64, sector 1,

împreună cu toate construcțiile existente în prezent pe acest teren, în starea

în care se află, libere de orice sarcini, conform art. 480 - 481 C. civ., art.

9 din Legea nr. 10/2001, titlul reclamanților fiind mai bine caracterizat față

de cel al pârâților, respectiv certificatul de atestare a dreptului de

proprietate Seria M07 nr. 2109 din 14 februarie 2000 emis de Ministerul

Agriculturii și Alimentației pentru pârâta SC H. SA, Sentința civilă nr. 9935

din 26 mai 2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București, exhibată de aceeași

pârâtă, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13

februarie 2002 și actul adițional la acest contract, autentificat sub nr. 569

din 13 februarie 2002, încheiate între pârâtele SC H. SA și SC C.I. SRL;

dispună evacuarea pârâtelor SC H. SA și SC C.I. SRL din imobil.

Pârâta SC

H. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâta SC

C.I. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale active, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1340 din 9 februarie 1996, reclamantul V.G.O. a vândut imobilul către

C.M. și C.E.P.

Pârâtul

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin

care a invocat: excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor juridice de

înstrăinare a imobilului revendicat, deoarece aceste acte juridice nu au fost

încheiate de el, iar imobilul nu se află în posesia sa; excepția lipsei

calității procesuale active, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1340 din 9 februarie 1996, reclamantul V.G.O. a vândut

imobilul către C.M. și C.E.P.; excepția necompetenței materiale a instanței

civile de a judeca acțiunea în anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor, această acțiune fiind de competența

instanței de contencios administrativ.

Prin

încheierea din data de 24 martie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă a respins excepția necompetenței materiale, excepția autorității de

lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active și a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii

și Industriei Alimentare.

Cu

privire la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Industriei Alimentare, tribunalul a reținut că este

neîntemeiată, deoarece cererea de a se da preferință titlului reclamanților în

raport de certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu echivalează cu

o cerere de anulare a acestuia din urmă, pentru a atrage competența secției de

contencios administrativ conform Legii nr. 29/1990.

Cu

privire la excepția autorității lucrului judecat, tribunalul a reținut că este

neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.,

nefăcându-se dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost

soluționată o cauză având aceleași părți, obiect și cauză ca cea pendinte.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul a reținut că

este neîntemeiată, deoarece reclamanții își justifică legitimarea de a formula

acțiunea în revendicare cu actele depuse la dosar care le dovedesc calitatea de

succesori ai autorilor F. V. și V.E., acțiunea acestora neputând fi paralizată

de actul de dispoziție făcut de unul singur dintre moștenitori.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Agriculturii și Industriei Alimentare, tribunalul a reținut că este întemeiată,

având în vedere că reclamanții nu își pot realiza dreptul pretins față de acest

pârât, care nu invocă vreun drept de proprietate sau alt drept real cu privire

la imobilul în litigiu.

Prin

Sentința civilă nr. 863 din 07 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea împotriva

acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată.

A

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu

pârâții SC H. SA, SC C.I. SRL, C.G.M.B., Ministerul Agriculturii și Industriei

Alimentare, Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanții nu au reușit să

facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, dovadă ce

presupune și identificarea imobilului raportat la actele exhibate de

reclamanți, situație față de care acțiunea în revendicare întemeiată pe art.

480 - 481 C. civ. nu poate fi primită.

Prin

Decizia civilă nr. 1638/A din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței sus-menționate, pe care a

desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând

că reclamanții au făcut dovada că autorii lor au fost proprietarii bunurilor

revendicate.

Prin

Decizia nr. 8110 din 12 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC C.I. SRL

împotriva deciziei curții de apel sus-menționate, dispunând casarea acesteia și

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Pentru a

decide astfel, Înalta Curte a reținut că, deși în primul grad de jurisdicție

s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea față de acest pârât, în

nesocotirea acestui considerent, instanța de apel a admis apelul reclamanților,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, deci

și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pe de

altă parte, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.

297 C. proc. civ., deoarece prima instanță, după ce s-a pronunțat mai întâi

asupra excepțiilor de procedură în condițiile art. 137 C. proc. civ., a intrat

în cercetarea fondului pricinii.

În

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 2185/2/2007.

Prin

încheierea din data de 24 mai 2007, instanța a constatat că, urmare a decesului

apelantului-reclamant V.G.O., calitatea lui procesuală s-a transmis

moștenitoarei C.E.P. și a dispus introducerea acesteia în cauză.

Prin

Decizia civilă nr. 812A din 13 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 863 din 07

octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că acțiunea în revendicare

promovată la 31 iulie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu

este admisibilă, eventual reclamanții beneficiind de o reparație, în nici un

caz de restituirea în natură (art. 6, Cap. VII din Legea nr. 10/2001, așa cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005), translația dreptului de proprietate a

imobilului între cele două societăți comerciale făcându-se cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare.

De

asemenea, reclamanții nu au demonstrat vreun motiv de nulitate absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare atacate.

Împotriva

acestei din urmă decizii a curții de apel au declarat recurs reclamanții.

Prin

Decizia nr. 1043 din 04 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților, a

casat decizia atacată, precum și Sentința nr. 863 din 07 octombrie 2004 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a trimis cauza, pentru

rejudecare, acestei din urmă instanțe, în vederea calificării juridice exacte a

acțiunii, calificare de care depinde și soluționarea speței în raport de

dispozițiile legale aplicabile.

În fond

după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, sub nr. 1058.01/3/2002.

La data

de 02 aprilie 2010, reclamanta C.E.P. a formulat cerere de introducere în

cauză, în calitate de pârâtă, a numitei C.M., solicitând ca în contradictoriu

cu aceasta să se constate nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare subsecvente, respectiv contractele nr. 4362 din 20 noiembrie

2002 și nr. 573 din 13 februarie 2002, inclusiv a actului adițional la ultimul

dintre acestea, și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea terenului și

a construcțiilor deținute în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la

data de 05 august 2010, sub nr. 37618/3/2010, reclamanții R.M., P.G.L., I.V.,

R.C.I., T.R.J., L.H., V.I., T.R.G.A., V.F., E.S.A., P.S.C., I.D.I., T.C.,

F.C.A. și F.L. au chemat în judecată pe pârâta C.M., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța:

obligată pârâta C.M. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 23000 mp, având nr. cadastral provizoriu 9157/2,

înscris în CF nr. 10389 București Sector 1 la PI/4, situat în București, șos.

B.P. nr. 64, sectorul 1, împreună cu toate construcțiile existente în prezent

pe acest teren, în starea în care se află, libere de orice sarcini, conform

art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001;

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, intervenit între SC C.I. SRL și pârâta

C.M., privind terenul în suprafață de 23000 mp, situat în București, șos. B.P.

nr. 64, sectorul 1, având nr. cadastral provizoriu 9157/2, înscris în CF nr.

10389 București Sector 1 la PI/4, având ca vecinătăți: la Vest - Șos. B.P., la

Est - Unitate Militară; la Sud - str. Padina, la NV - proprietate privată ADS

și la NE-E - Ocolul Silvic Băneasa;

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 573 din 13 februarie 2002 și a actului adițional nr. 1 la acest

contract, autentificat sub nr. 217 din 23 ianuarie 2006, intervenite între SC

C.I. SRL și pârâta C.M.;

dispună radierea din CF provizorie nr. 10389 București, nr. cadastral 5997 și 9157/2,

a intabulării dreptului de proprietate a terenului în suprafață de 23.000 mp și

a activelor în suprafață construită de 5461,48 mp, situate în București, șos.

B.P. nr. 64, sector 1, în favoarea pârâtei C.M..

În acest

din urmă dosar, a formulat cerere de intervenție în interes propriu numita

C.E.P., solicitând ca în contradictoriu cu pârâții C.M., SC C.I. SRL și SC H.

SA să se dispună:

1.

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 4344 din 19 noiembrie 2002, dintre SC H. SA și C.I. SRL;

2.

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente,

autentificate sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002 și nr. 573 din 13 februarie

2002, inclusiv a actului adițional nr. 1 la ultimul dintre acestea;

3.

obligarea pârâților la restituirea întregului teren și a construcțiilor

deținute în baza celor trei contracte, situate în București, șos. B.P. nr. 64,

sector 1.

Prin

încheierea din data de 22 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției a IV-a civile a

Tribunalului București, pentru discutarea conexării la Dosarul nr.

1058.01/3/2002.

Prin

încheierea din data de 21 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a dispus conexarea Dosarului nr. 37618/3/2010 la Dosarul nr.

1058.01/3/2002 și, apoi, încuviințarea în principiu a cererii de intervenție

principală formulată de C.E.P.

Prin

Sentința civilă nr. 475 din 09 martie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis acțiunea principală și cererea conexă.

A admis

cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P.

A

constatat că imobilul teren în suprafață de 23.364 mp, situat în șos. B.P., km

11, fostă proprietatea V., a fost preluat în mod abuziv de către stat, în

temeiul Legii nr. 351/1945.

A

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 561 din 13

februarie 2002, încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, precum și a actului

adițional nr. 569 din 13 februarie 2002 la acest contract, privind

construcțiile amplasate pe acest teren.

A

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4344 din

19 noiembrie 2002, încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, privind terenul în

suprafață de 23.000 mp, situat la adresa sus-menționată.

A

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 573 din 13

februarie 2002 și a actului adițional nr. 1 la acest contract, încheiat între

pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind construcțiile amplasate pe terenul situat

în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1.

A

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4362 din

20 noiembrie 2002, încheiat între pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind terenul

în suprafață de 23.000 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1.

A obligat

pârâtele să restituie reclamanților și intervenientei terenul în suprafață

reală de 22.626,42 mp (față de suprafața de 23.000 mp din acte) și

construcțiile amplasate pe acest teren, situate în București, șos. B.P. nr. 64,

sector 1, identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A.:

A - B - 2.155 - C - Z 130 - Z 131 - Z 170 - Z 184 - Z 183 - Z 182 - D.E. F.A.

A

omologat raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A.

A obligat

pe pârâți la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Terenul

în suprafață de 23.000 mp, situat în București șos. B.P. km 11, a fost

proprietatea fam. V., dobândit prin contactul de vânzare-cumpărare nr. 1075 din

15 ianuarie 1931, respectiv suprafața de 1,4 ha, iar pentru terenul de 9.000 mp

s-a făcut dovada constituirii unei ipoteci ce poartă numai asupra unui drept

real de proprietate și nu ar fi fost posibilă fără a se face dovada acestui

drept.

Așa cum

rezultă din înscrisurile depuse la doar, acest teren a fost rechiziționat la

data de 18 februarie 1949, în temeiul Legii nr. 351/1945, și a fost ulterior

încredințat spre folosință Societății Comerciale de Stat "Central Fermelor

Alimentare", serele cu tot inventarul și utilajul existent proprietatea

fam. V..

Pe

imobilul teren în suprafață de 23.000 mp, așa cum rezultă din minuta încheiată

la 25 noiembrie 1960, se aflau 3 clădiri din cărămidă și 3 sere care au fost

transmise prin ordinul 506 din 05 ianuarie 1961 din administrarea Ministerului

Agriculturii și Alimentației - G.A.S.R. în administrarea Sfatului popular al

Capitalei pentru Întreprinderea Horticolă 1 Mai București, în temeiul Deciziei

48 din 03 februarie 1961 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

Astfel,

bunul imobil în întregimea sa a intrat în mod abuziv în proprietatea statului,

potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Față de

dispozițiile Deciziei de casare nr. 1043 din 04 februarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, instanța de fond trebuie să lămurească temeiul de drept

al cererii de chemare în judecată și să dea o calificare juridică exactă

petitului cererii, față de raportul între legea specială și legea generală, cu

mențiunea că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată

dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Tribunalul

a constatat că reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari,

au formulat o acțiune în revendicare în contradictoriu cu SC H. SA, care a

format obiectul dosarului 1219/1998 al Tribunalului București, secția a III-a

civilă; că la data de 18 septembrie 1998 au depus o precizare a acțiunii, prin

care au solicitat chemarea în judecată a C.G.M.B. și a Ministerului

Agriculturii și Industriei Alimentare, cerere întemeiată pe dispozițiile art.

480 - 481 C. civ.

Parcurgând

un ciclu procesual (fond, apel, recurs), în fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție cauza a fost suspendată în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 până la soluționarea procedurii administrative.

În

prezenta cauză, reclamanții au indicat ca temei juridic atât dispozițiile art.

480 - 481 C. civ., cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că tribunalul

a procedat în continuare la calificare, pe baza probelor administrate și a

raportului dintre legea generală și legea specială, potrivit dispozițiilor din

decizia de casare.

După

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții, în calitate de

moștenitori ai foștilor proprietari al căror imobil fusese preluat în mod

abuziv de către stat, au formulat notificare depusă prin B.E.J. sub nr. 2525

din 11 aprilie 2001, prin care solicitau unității deținătoare, respectiv SC H.

SA, ca în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, în

termen de 60 zile de la înregistrarea notificării.

S-a mai

formulat o notificare sub nr. 598 din 01 februarie 2001 către SC H. SA și SC

C.I. SRL, prin care se aducea la cunoștință entităților notificate să nu

execute nicio modificare, demolare, săpare a construcției și nicio adăugire la

imobilul compus din teren în suprafață de 23.364 mp și construcții, situat în

București, șos. B.P. 64 (km 11).

SC H. SA

a dobândit terenul inițial în administrare, prin Ordinul Ministerului

Agriculturii 506 din 05 ianuarie 1961 și, ulterior, prin Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2109 din

14 decembrie 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru terenul

în suprafață de 23.738,04 mp, teren situat în șos. B.P. 64, înscris în CF

Sector 1 sub nr. 8105 din 07 august 2000 și în baza sentinței civile 9935 din

26 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul

5420/2000, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care s-a

constatat că SC H. SA (fostă Întreprinderea H. 1 Mai) este proprietara

activelor situate în București, șos. B.P. 64, sector 1, active ce au fost

înscrise în CF 10389 a localității București la PI/1,2, cu încheierea 373 din

23 ianuarie 2002 emisă de Judecătoria Sectorului 1 București - Biroul de Carte

Funciară.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13 februarie 2002,

SC H. SA a vândut către SC C.I. SRL activele în suprafață construită de

5.461,48 mp, situate în București șos. B.P. 64, sector 1, având nr. cadastral

provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele fixe aferente, active aflate pe

terenul în suprafață de 51.404,03 mp și care nu face obiectul acestui contract

de vânzare-cumpărare.

Ulterior,

prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

561 din 13 februarie 2002, s-a specificat că obiectul contractului îl

constituie activele în suprafață construită de 5.461,48 mp, situate la adresa

din contract, casele cu nr. 13, 14, 15, 17, 18, 19, 23, 31, 32, 33 în suprafață

de 4.652,48 mp și mai multe corpuri de clădire reprezentând birouri, piscină,

magazie, WC, rezervor apă, contor gaze etc.

Terenul

în suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. 64, sector 1,

având nr. cadastral provizoriu 9157, a fost vândut de către SC H. SA, prin

contractul de vânzare-cumpărare 4344 din 19 noiembrie 2002, către SC C.I. SRL,

care, la rândul său, la data de 20 noiembrie 2002 l-a vândut către C.M.,

conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4362 din 20

noiembrie 2002 (la 1 zi diferență de la data dobândirii sale de la SC H. SA).

Tribunalul

a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului teren în suprafață de

23.000 mp, dobândit prin succesiune legală, potrivit certificatelor de

moștenitor depuse la dosar, de la adevărații proprietari ai imobilului,

respectiv E.V. și F.V., că aceștia au declanșat procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001, solicitând deținătorului imobilului, respectiv

SC H. SA, să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60

zile, asupra restituirii în natură, pe această perioadă neputându-se încheia

acte juridice de înstrăinare.

Tribunalul

a constatat, aplicând dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001,

că întrucât imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, în

prezenta cauză sunt incidente și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998,

potrivit cărora bunurile preluate de stat fără titlul valabil, inclusiv cele

obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație, iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească

valabilitatea titlului.

Cu privire

la titlul statului, nu numai că această preluare a fost declarată abuzivă prin

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar imobilul a fost rechiziționat de

la foștii proprietari, rechiziția neconstituind un mod de dobândire legală a

proprietății de către stat nici potrivit Constituției din 1948 și nici

prezentei Constituții a României.

Așa cum

au precizat reclamanții, în momentul în care aceștia au formulat notificare,

unitatea deținătoare, respectiv SC H. SA, care dobândise dreptul de proprietate

asupra imobilului în condițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, avea

obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii

de restituire în natură.

În cazul

în care s-ar fi refuzat restituirea în natură, decizia sau dispoziția putea fi

contestată conform Legii nr. 10/2001 sau se puteau propune măsuri reparatorii

prin echivalent, unitatea deținătoare fiind la rândul ei despăgubită fie de

către AVAS, fie această instituție urmând să acorde măsurile reparatorii prin

echivalent.

Fără a se

pronunța asupra notificării, deși era pusă în întârziere de către moștenitorii

foștilor proprietari, SC H. SA a încheiat cu SC C.I. SRL contractul de

vânzare-cumpărare pentru teren, cu nerespectarea dispozițiilor art. 46 din

Legea nr. 10/2001, în sensul că cele două pârâte nu ar fi trebuit să încheie un

astfel de contract înainte de soluționarea irevocabilă a procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

SC C.I.

SRL a vândut către C.M., prin act autentic de vânzare-cumpărare, terenul și

ulterior construcțiile amplasate pe acest teren la doar o zi distanță de data

dobândirii de la SC H. SA, această înstrăinare constituind o prezumție în

favoarea reclamanților.

Cu privire

la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P.,

tribunalul a constatat că aceasta și-a dovedit calitatea de moștenitoare a

soților V., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor, actele de stare

civilă, sentința civilă 18575 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București, care consfințește succesiunea pe ramura V.F. (F.).

Autorul

intervenientei, V.G.O., a notificat SC H. SA, solicitând restituirea în natură

a terenului în suprafață de 23.000 mp, situat în București, șos. B.P. 64,

sector 1 și a tuturor construcțiilor aflate pe acest teren, cu notificarea 2054

din 23 martie 2001.

Tribunalul

a constatat că intervenienta are, la rândul său, calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, justificând

cererea de intervenție potrivit art. 49-55 C. proc. civ., motiv pentru care

aceasta a fost admisă.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții puteau solicita instanței,

potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nulitatea absolută a actelor

de înstrăinare, în termen de 1 an de la apariția legii, respectiv până la 14

mai 2002, prelungit ulterior cu 3 luni prin O.U.G. 145/2001, termen care s-a

împlinit la 14 august 2002. Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată

și depusă la Tribunalul București la data de 31 iulie 2002, deci în termen

legal.

Pe cale

de consecință, tribunalul a constatat că pârâta SC H. SA a înstrăinat bunul

imobil teren și construcție deși fusese notificată de către foștii proprietari

și fără a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii

acestora, înstrăinare nelegală, fiind vorba despre un bun imobil care nu avea

destinația de locuință și care potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 urma să

fie restituit persoanelor îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată a organelor de conducere a unității deținătoare.

Potrivit

art. 21 lit. d), în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă,

societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o

autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau

asociat majoritar, și restituirea în natură este posibilă potrivit legii,

această măsură este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând

asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat, ceea ce

este și cazul pârâtei SC H. SA.

Pe cale

de consecință, dând prioritate legii speciale nr. 10/2001, tribunalul a admis

acțiunea reclamanților, așa cum a fost formulată și cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienta C.E.P., a constatat că imobilul

teren în suprafață de 23.364 mp, situat în șos. B.P., km 11, fostă proprietatea

V., a fost preluat în mod abuziv de către stat în temeiul Legii nr. 351/1945.

Ca urmare

a faptului că statul nu a avut un drept legitim asupra acestui imobil, iar, pe

de altă parte, că SC H. SA avea doar un drept de administrare asupra terenului,

conform Deciziei 48 din 03 februarie 1961 a fostului Comitet Executiv al

Sfatului Popular al Capitalei, iar titlul de proprietate emis în baza Legii

15/1990 a fost dat cu nerespectarea art. 20 alin. (2) din acest act normativ, a

admis și capetele de cerere privind nulitatea absolută a actelor de înstrăinare

pentru construcții și teren, așa cum acestea au fost identificate prin raportul

de expertiză efectuat de expertul F.F.A.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul

General, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, SC H. SA și C.M.

Învestită

cu judecarea căii de atac, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

încheierea din data de 29 mai 2013, a decis următoarele:

1.

capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și

restituirea imobilului reprezintă o contestație întemeiată pe art. 26 din Legea

nr. 10/2001, care, potrivit Legii nr. 202/2010, este supusă doar căii de atac a

recursului;

2.

capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare sunt supuse căii de atac a apelului, conform art. 282 C.

proc. civ.;

3.

disjungerea acestor două cereri și formarea unui nou dosar pentru cererile

privind nulitatea contractelor.

În urma

disjungerii, s-a format Dosarul nr. 4484/2/2013, având ca obiect apelul pe

cererile în nulitate.

În

Dosarul nr. 1058.01/3/2002, Curtea de Apel București a rămas învestită cu

judecarea recursurilor privind contestația pe Legea nr. 10/2001, iar prin

încheierea din data de 25 septembrie 2013 a dispus suspendarea judecării

recursurilor până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 4484/2/2013, în

temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

În cadrul

dosarului de față, nr. 4484/2/2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 39A din 05 februarie 2014, prin care:

A

respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC H. SA și C.M.

A admis

apelurile declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat, în parte,

sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea

față de acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Situația

de fapt:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2756 din 29 ianuarie 1930

de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, D.G. a vândut soților E. și F. V.

"terenul în suprafață de 9.000 mp formând lotul de împroprietărire 107 din

moșia Băneasa județul Ilfov", în contract fiind menționate vecinătățile

terenului și titlul de proprietate al vânzătorului. La dosar a fost depusă, de

asemenea, "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea

Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz.

33 este menționat D.G. Radu cu lotul 107 în suprafață de 8.800 mp (Dosarul nr.

2185/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931

de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, T.I.G. a vândut soților E. și F.V.,

horticultori, terenul "în întindere de 1 hectar și 4.000 mp din moșia

Băneasa, fostă proprietatea D-nei Contesa de Montesqieu, situat în comuna

suburbană Băneasa, jud. Ilfov", în contract fiind menționate vecinătățile

terenului și titlul de proprietate al vânzătorului. La dosar a fost depusă, de

asemenea, "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor din parcelarea

Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică, în care la poz.

116 este menționat T.I.G. cu lotul 106 în suprafață de 13.800 mp (Dosarul nr.

5486 - vol. I al Tribunalului București și 102 din Dosarul nr. 2185/2/2007 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Potrivit

art. 2 din Decizia nr. 2051/1949 publicată în M. Of. nr. 43 din 21 februarie

1949, în temeiul Decretului nr. 35/1949 pentru organizarea Ministerului

Comerțului și Alimentației și a Legii nr. 351/1945 pentru reprimarea speculei

ilicite și a sabotajului economic, pe data publicării deciziei în M. Of. a

deciziei, "serele cu tot inventarul și utilajul existent, proprietatea V.,

șoseaua B.P., km 11" au fost rechiziționate și încredințate spre folosință

Societății Comerciale de Stat "Centrala Fermelor Alimentare" (Dosarul

nr. 5486 - vol. I al Tribunalului București).

Prin

Ordinul nr. 506 din 5 ianuarie 1961 emis de Ministerul Agriculturii, în temeiul

Decretului nr. 409/1955, serele formate din construcțiile și instalațiile

aferente situate pe șoseaua B.P. nr. 64, identificate în Minuta din 25

noiembrie 1960, s-au transmis din administrarea Ministerului Agriculturii -

G.A.S.R., în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, pentru Întreprinderea

Horticolă "1 Mai" (Dosarul nr. 5486 - vol. I al Tribunalului

București).

Potrivit

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M07 nr. 2109 din 14 decembrie 2000, SC H. SA este proprietara terenului în

suprafață de 23.738,04 mp, identificat în Anexa 2 la certificat; prin Sentința

civilă nr. 9935 din 26 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1,

definitivă prin neapelare și nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de SC

H. SA în contradictoriu cu C.G.M.B. și s-a constatat că reclamanta este

proprietara imobilului situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, compus

din clădiri și sere.

Prin

notificarea înregistrată la Executorul Judecătoresc din cadrul Judecătoriei

sectorului 1 sub nr. 2525 din 11 aprilie 2001, V.G.O., R.M., I.G.A., R.C.I.,

C.M., T.R.J., L.H., V.I., T.R.G.A., V.F., E.S.A., P.S.C., I.D.I., T.C., F.C.A.

și F.L., în calitate de moștenitori ai defuncților E. și F. V., au notificat SC

H. SA că înțeleg să solicite restituirea în natură a imobilului în suprafață de

23.364 mp împreună cu toate construcțiile existente pe teren, imobilul fiind

situat în București, șos. B.P. nr. 64. Notificarea nr. 2525/2001 a fost înregistrată

la SC H. SA în data de 25 aprilie 2001, după cum reiese din dovada de

comunicare depusă la dosar.

Prin

notificarea înregistrată la Executorul Judecătoresc din cadrul Judecătoriei

sectorului 1 sub nr. 2054 din 23 martie 2001, V.G.O. și R.M., în calitate de

moștenitori ai defunctului F. V., au notificat SC H. SA că înțeleg să solicite

restituirea în natură a terenului în suprafață de 2,3 ha, situat în București,

șos. B.P. nr. 64, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001. Notificarea nr. 2054/2001 a fost înregistrată la SC H. SA în data de 5

aprilie 2001, după cum reiese din dovada de comunicare depusă la dosar.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 13 februarie 2002,

apelanta-pârâtă SC H. SA a vândut intimatei-pârâte SC C.I. SRL "activele

în suprafață construită de 5461,48 mp, situate în București, șos. B.P. nr. 64,

sector 1, având număr cadastral provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele

fixe aferente". Prin actul adițional la acest contract, autentificat sub

nr. 569 din 13 februarie 2002, s-a precizat că obiectul contractului îl

constituie construcțiile C1 - C9 identificate în actul adițional.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4344 din 19 noiembrie

2002, apelanta-pârâtă SC H. SA a vândut intimatei-pârâte SC C.I. SRL terenul în

suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1,

având număr cadastral 9157.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 573 din 13 februarie 2002,

intimata-pârâtă SC C.I. SRL a vândut apelantei-pârâte C.M. "activele în

suprafață construită de 5461,48 mp, situate în București, șos. B.P. nr. 64,

sector 1, având număr cadastral provizoriu 5997 și 9157, împreună cu mijloacele

fixe aferente". Prin actul adițional nr. 1, autentificat sub nr. 217 din

23 ianuarie 2006, s-a precizat că obiectul contractului îl constituie

construcțiile, respectiv casele cu nr. 13, 14 și 15 identificate în actul

adițional.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4362 din 20 noiembrie

2002, intimata-pârâtă SC C.I. SRL a vândut apelantei-pârâte C.M. terenul în

suprafață de 23.738,04 mp, situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1,

având număr cadastral 9157.

Prin

raportul de expertiză efectuat de expert I.I. s-a constatat că terenul,

identificat în baza actelor de proprietate ale reclamanților, este situat în

București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, că este în suprafață totală de 24.415

mp. Prin același raport de expertiză s-a mai constatat că pe suprafața acestui

teren au existat mai multe construcții, în suprafață de 5461,48 mp,

identificate potrivit procesului-verbal din 1959 (care au intrat în patrimoniul

SC H. prin Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 506/1961), care au fost

demolate după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

4344 din 19 noiembrie 2002 dintre SC H. SA și SC C.I. SRL, la momentul

efectuării expertizei pe teren mai aflându-se patru construcții.

Prin

răspunsul la obiecțiunile formulate de SC H. SA, expertul I.I. a arătat că

terenul expertizat a fost identificat în baza actelor de proprietate depuse la

dosar de către reclamanți și că a stabilit identitatea dintre imobilul

revendicat, compus din teren și construcții, și imobilul proprietatea SC H., în

baza actelor de proprietate ale reclamanților, respectiv act de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, act adițional

la actul de împrumut autentificat sub nr. 1078 din 15 ianuarie 1931, extrasul

de plan parcelar parcelele 106 și 107, schița cu dispunerea și vecinătățile

proprietății V. eliberată de Primăria Sectorului 1, precum și a actelor de

proprietate ale SC H., respectiv documentația care a stat la baza eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2109,

înscrisuri care au fost atașate de expert la raportul de expertiză sub formă de

anexe.

Prin

raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul F.F.A. a întocmit Planul

topo-cadastral al terenului cumpărat de autorii reclamanților, reprezentând

loturile de împroprietărire 106 și 107 de pe planul de lotizare din comuna

Băneasa întocmit în anul 1926. În zona pozată în verde, expertul a identificat

terenul proprietatea SC H. SA în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, iar în zona pozată în portocaliu a identificat suprafața de teren

care se poate restitui reclamanților.

Analiza

apelurilor declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:

În calea

de atac formulată împotriva Sentinței civile nr. 475/2002, pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice au formulat atât critici cu privire la soluția dată de tribunal asupra

capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare privind terenul și construcțiile, precum și critici cu

privire la soluția pronunțată de tribunal asupra capătului de cerere privind

constatarea caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului compus

din teren și construcții.

Având în

vedere că prin încheierea din 29 mai 2013, Curtea de Apel București a disjuns

capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării și

restituirea imobilului, cu privire la care a constatat că este incidentă calea

de atac a recursului, de capetele de cerere privind constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 561/2002 și actul adițional 569/2002,

4344/2002, 573/2002 și 4362/2002, cu privire la care a constatat că este

incidentă calea de atac a apelului, instanța de apel a constatat că este

investită în urma disjungerii doar cu analiza criticilor împotriva sentinței de

fond privind admiterea capătului de cerere în constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare.

Astfel,

prin apelurile de față, apelanții-pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au susținut că nu au

calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect constatarea

nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare efectuate asupra

imobilului situat în București, șos. B.P. nr. 64, sector 1, deoarece nu sunt

părți la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită.

Critica

este întemeiată.

Într-adevăr,

apelanții-pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice nu sunt părți în contractele de

vânzare-cumpărare cu privire la care reclamanții și intervenienta principală au

solicitat a se constata nulitatea absolută în prezenta cauză.

Calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului

și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Cum prin

acțiunea principală, acțiunea conexă și cererea de intervenție principală,

reclamanții și intervenienta principală nu au solicitat constatarea nulității

vreunui act juridic emis sau încheiat de apelanții-pârâți Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, nu este justificată calitatea procesuală pasivă a acestora, motiv pentru

care apelurile pe care le-au exercitat sunt fondate cu privire la criticile

împotriva sentinței de fond privind admiterea nulității absolute a

contractelor, impunându-se schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, cu consecința respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu

acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Analiza

apelului declarat de pârâta SC H. SA:

În calea

de atac formulată împotriva Sentinței civile nr. 475/2002, pârâta SC H. SA a

formulat critici atât cu privire la soluția dată de tribunal asupra capătului

de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare privind terenul și construcțiile, cât și cu privire la

soluția pronunțată de tribunal asupra capătului de cerere privind constatarea

caracterului abuziv al preluării și restituirea imobilului compus din teren și

construcții.

Având în

vedere disjungerea dispusă de Curte prin încheierea din 29 mai 2013, instanța

de apel a constatat că este investită doar cu analiza criticilor împotriva

sentinței de fond privind admiterea capătului de cerere în constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

pct. 1, apelanta-pârâtă a făcut precizări cu privire la calea de atac incidentă

în cauză, aspecte care au fost puse în discuția părților și soluționate prin

încheierea din data de 29 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1058.01/3/2002 al

Curții de Apel București.

2.

Criticile de la pct. 2.1 privesc capătul de cerere privind constatarea

preluării abuzive, pentru soluționarea cărora Curtea de Apel București a rămas

în continuare investită în cadrul Dosarului nr. 1058.01/3/2002, având în vedere

că prin încheierea din data de 25 septembrie 2013, pronunțată în acest dosar,

Curtea a constatat că petitul privind constatarea caracterului abuziv al

preluării împreună cu cel privind restituirea în natură a terenului și

construcțiilor reprezintă o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001, astfel că sentința de fond este supusă căii de atac a

recursului.

Prin

urmare, aceste critici vor fi analizate în cadrul recursului formulat de

recurenta-pârâtă SC H. SA împotriva Sentinței civile nr. 475/2012.

La pct.

2.2., apelanta-pârâtă SC H. SA a susținut că actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1075/1931, privind terenul în suprafață de 14.000 mp, nu

cuprinde alte elemente de identificare în afară de vecinătăți, astfel că nu

poate fi identificat.

Curtea nu

a primit această critică, întrucât, așa cum s-a reținut la expunerea situației

de fapt, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15

ianuarie 1931 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, prin care T.I.G. a vândut

soților E. și F. V. un teren în suprafață de 1,4 ha din moșia Băneasa, situat

în comuna suburbană Băneasa, jud. Ilfov, precizează atât vecinătățile terenului

cât și titlul de proprietate al vânzătorului; iar din coroborarea acestui

înscris cu înscrisul intitulat "Anexa 1b cu numele proprietarilor

loturilor din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație

Publică, în care la poz. 116 este menționat T.I.G. cu lotul 106 în suprafață de

1.3800 mp, rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat Lotul 106 din moșia

Băneasa, astfel cum a fost identificat acest lot pe Extrasul de plan cadastral

scara 1:5000 din anul 1926 (Anexa 15 la raportul de expertiză topografie

întocmit de expert I.I.) și pe "Schița cu dispunerea și vecinătățile

proprietății V.", eliberată de Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei

Sector 1 (Anexa 16 la raportul de expertiză topografie întocmit de expert

I.I.).

Nu este

întemeiată nici critica prin care apelanta-pârâtă SC H. SA a susținut că în

contractul de împrumut garantat cu ipotecă nu se precizează în baza cărui act

de proprietate se face dovada calității de proprietar a autorilor reclamanților

pentru a se institui ipoteca, având în vedere că reclamanții au depus la dosar

titlul de proprietate deținut de autori asupra terenului în suprafață de 9.000

mp, reprezentând fostul lot 107 din moșia Băneasa, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2756 din 29 ianuarie 1930 de Tribunalul Ilfov,

secția Notariat, prin care D.G. a vândut acest teren soților E. și F. V.,

precum și înscrisul intitulat "Anexa 1b cu numele proprietarilor loturilor

din parcelarea Băneasa", întocmită de Direcția de Administrație Publică,

în care la poz. 33 este menționat vânzătorul D.G. Radu ca proprietar al lotului

107.

2.3.

Criticile formulate de apelanta-pârâtă SC H. SA la pct. 2.3 privesc modalitatea

de aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește restituirea construcțiilor de pe teren,

astfel că nu fac obiectul investirii instanței de apel conform încheierii de

disjungere din data de 25 septembrie 2013.

2.4. Cu

privire la nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere privind

evacuarea și radierea mențiunilor din cartea funciară, Curtea a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., numai partea

interesată, respectiv reclamanții și intervenienta principală, pot invoca o

vătămare sub aspect procesual datorată nepronunțării asupra acestor capete de

cerere, or, în prezenta cauză, reclamanții și intervenienta principală nu au

formulat calea de atac prin care să invoce nepronunțarea instanței de fond cu

privire la capetele de cerere privind evacuarea și radierea mențiunilor din

cartea funciară.

2.5. Cu

privire la critica potrivit căreia instanța de fond a admis acțiunea din

Dosarul nr. 1219/1998, deși acțiunea principală formulată de reclamanți a

format obiectul Dosarului nr. 5486/2002, Curtea a apreciat că nu este un motiv

de nulitate a hotărârii, așa cum susține apelanta-pârâtă, ci o eroare materială

care poate fi îndreptată de instanța de fond în procedura prevăzută de

dispozițiile art. 281 C. proc. civ., la solicitarea părții interesate.

O cerere

de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul unei hotărâri

judecătorești are natura juridică a unei cereri incidentale, astfel încât ea

este de competența instanței care a pronunțat hotărârea despre care se afirmă

că, cuprinde acea eroare materială.

2.6. Ca

motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate

sub nr. 561 din 13 februarie 2002 și actul adițional nr. 569 din 13 februarie

2002 și sub nr. 4344 din 19 noiembrie 2002, dintre apelanta-pârâtă SC H. SA și

intimata-pârâtă SC C.I. SRL, cu privire la terenul în suprafață de 23.000 mp și

construcții amplasate pe acest teren, tribunalul a reținut că SC H. SA avea

obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra

notificării formulate de reclamanți, conform dispozițiilor legii speciale nr.

10/2001, astfel că nu ar fi trebuit să încheie contractele respective până la

soluționarea irevocabilă a notificărilor.

Ca motiv

de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.

573/.13 februarie 2002 și actul adițional nr. 1 la acest contract și sub nr.

4362 din 20 noiembrie 2002, dintre intimata-pârâtă SC C.I. SRL și

apelanta-pârâtă C.M., cu privire la terenul în suprafață de 23.000 mp și

construcții amplasate pe acest teren, tribunalul a reținut că este consecința

nulității contractelor încheiate între unitatea deținătoare notificată și

vânzătoarea din aceste din urmă contracte.

Prin

urmare, nu poate fi reținută critica potrivit căreia instanța de fond a reținut

greșit momentul încheierii contractului nr. 573 din 13 februarie 2002 privind

vânzarea clădirilor, apelanta arătând că acesta în realitate a fost încheiat

înainte de introducerea acțiunii (31 iulie 2002), deoarece tribunalul nu a

reținut ca motiv de nulitate absolută a acestui contract încălcarea

dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 54/1998 (invocate de către intervenienta în

interes propriu) privind interdicția vânzării imobilelor cu privire la titlul

cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării

acestor litigii.

Motivul

de nulitate absolută a contractului autentificat sub nr. 573 din 13 februarie

2002 și actul adițional nr. 1 la acest contract, ca și a contractului

autentificat sub nr. 4362 din 20 noiembrie 2002, încheiate între

intimata-pârâtă SC C.I. SRL și apelanta-pârâtă C.M., cu privire la terenul în

suprafață de 23.000 mp și construcții amplasate pe acest teren, îl constituie

principiul de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

Astfel,

potrivit unuia dintre principiile efectelor nulității, desființarea actului

juridic principal atrage și desființarea actelor juridice subsecvente încheiate

în baza lui.

Anularea

contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 561 din 13 februarie

2002 și actul adițional nr. 569 din 13 februarie 2002 și sub nr. 434