ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8110/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 863 din 7 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată, precum și acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC H. SA, SC C.I. SRL, Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Municipiul București prin Primarul General. S-a respins acțiunea împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța de fond a reținut că, reclamanții nu au reușit să facă dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilelor revendicate, potrivit art. 480-481 C. civ., motiv pentru care acțiunea în revendicare a fost respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții V.G.O., ș.a. În motivarea apelului, reclamanții au arătat că au făcut dovada proprietății pentru imobilele revendicate, cu actul de rechiziție menționându-se că bunurile rechiziționate sunt proprietatea V. și sunt situate pe șos. București-Ploiești, Km. 11. S-a susținut de către apelanți, că au demonstrat că autorii lor au fost proprietarii bunurilor revendicate, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, iar prin decizia civilă nr. 2081 din 18 februarie 1949 a Ministerului Comerțului și Alimentației au fost rechiziționate și încredințate spre folosință societății comerciale de stat, C.F.A.

SRL. În ce privește cel de-al doilea lot de teren în suprafață de 9000 mp, a fost folosit în vederea constituirii unei ipoteci, lucru ce nu ar fi fost posibil fără existența unui titlu de proprietate. Prin decizia civilă nr. 1638/A din 12 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosar nr. 5217/2004, s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele: Reclamanții au făcut dovada că autorii lor, F. și E.V., au fost proprietarii terenurilor în suprafață de 1,4 ha și respectiv, 9000 mp, ce formează obiectul litigiului de față.

În acest sens a fost depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, pentru terenul în suprafață de 1,4 ha, iar pentru terenul în suprafață de 9000 mp, s-a făcut dovada constituirii unei ipoteci pe teren, ce nu ar fi fost posibilă fără existența unui titlu de proprietate. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, „în absența unor probe contrare existențe și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”. În aplicarea acestor prevederi legale și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deținea imobilul sub nume de proprietar.

În speță, bunurile revendicare au fost rechiziționate de la familia V., prin decizia nr. 2081 din 18 februarie 1949 emisă de Ministerul Comerțului și Alimentației, iar partea adversă nu a administrat probe contrare, din care să rezulte că imobilele respective au aparținut altor persoane. S-a concluzionat că, reclamanții au făcut dovada că autorii lor au fost proprietarii bunurilor revendicate, iar instanța de fond, deși a respins acțiunea, ca nefondată, s-a pronunțat doar asupra faptului că reclamanții nu au reușit să probeze dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate potrivit art. 480-481 C. civ., și nu a făcut o comparație a titlurilor reclamanților și pârâților, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 297 teza I C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant legal al Statului Român și SC C.I. SRL criticând-o pentru nelegalitate. Prin recursul său Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant legal al Statului Român, critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că decizia civilă pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce privește menținerea soluției dată pe excepție, de prima instanță împotriva pârâtului Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

În contradictoriu cu Statul Român, ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Această soluție este nelegală, deoarece prin considerentele deciziei civile nu se face referire la calitatea procesuală pasivă a statului, astfel încât să fie motivată măsura desființării hotărârii fondului și în ce privește această excepție. În măsura în care instanța nu a pus în discuție calitatea procesuală pasivă a Statului Român în faza procesuală a apelului și nici nu a reținut argumente care să ducă la respingerea acestui mijloc de apărare, ca neîntemeiat, se concluzionează că, instanța nu avea posibilitatea legală de a desființa prima hotărâre în totalitate.

Mai mult chiar, în situația în care a procedat astfel, admițând apelul și desființând în tot sentința civilă apelată, în ceea ce privește înlăturarea mijlocului de apărare invocat de recurenta pârâtă la fond și care fusese admis de prima instanță, hotărârea din apel este nemotivată, situație în care sunt îndeplinite condițiile impuse de legea procesual civilă pentru admiterea recursului și modificarea acesteia. Deasemenea, se arată că potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin aceasta instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată următoarele: Instanța de judecată a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 teza I C. proc.

civ., deoarece potrivit acestei norme juridice „în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. Or, prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată, fapt ce demonstrează antamarea fondului cauzei de către judecătorii de la tribunal, și face ca prezentei cauze să nu-i fie aplicabile dispozițiile normei invocate, deoarece nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceasta. S-a concluzionat că, în speță, erau aplicabile dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., iar soluția legală era aceea că în urma rejudecării cauzei în apel, Curtea de apel, în situația respingerii apelului, să mențină soluția primei instanțe, sau, în situația admiterii apelului, să modifice numai în parte prima hotărâre, și, în ceea ce-l privește, să mențină soluția pronunțată pe excepție, care nu a făcut obiectul analizei acesteia în faza procesuală a apelului. Prin recursul său, SC C.I. SRL a criticat decizia civilă ca fiind nelegală, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că instanța de apel a analizat greșit cele două acte juridice, pretinse titluri de proprietate ale apelanților și expertiza administrată în primă instanță, critici ce nu se circumscriu nici unuia din motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., în vigoare la data pronunțării deciziei civile recurate, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării lor. Critica formulată de recurenta pârâtă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, privind soluționarea greșită a cauzei în apel, în sensul dispunerii ca prima instanță să rejudece cauza, prin compararea titlurilor părților, se încadrează în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea deciziei civile recurate, încadrarea fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta pârâtă arată că, instanța de apel a pronunțat decizia civilă recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul că excepția cu privire la dovada dreptului de proprietate reglementată de acest act normativ, potrivit căreia „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”, este de strictă interpretare și nu poate opera decât în cazul în care nu există absolut nici o probă contrară. Examinând decizia civilă în raport de motivele de recurs formulate de recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant legal al Statului Român, și de SC C.I.

SRL, instanța constată următoarele: Deși modul de soluționare, a cauzei, în primă instanță, în raport de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale a acestuia, a constituit un motiv de apel, instanța de apel soluționând apelul reclamanților, l-a admis, a desființat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, deci și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără să arate, însă, care sunt motivele de fapt și de drept pentru care a hotărât astfel, decizia civilă fiind nemotivată sub acest aspect, situație ce nu permite efectuarea controlului judiciar. Așa fiind, motivul de recurs formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., este întemeiat. În ce privește motivele de recurs formulate de recurentele pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întemeiate pentru următoarele considerente: Ambele recurente pârâte critică decizia civilă pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că în mod greșit s-a admis apelul și s-a trimis spre rejudecare la prima instanță. Înalta Curte, răspunzând acestei critici, constată că nelegal instanța de apel a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, deoarece aceasta nu ar fi procedat la compararea titlurilor părților, devenind incidente în cauză dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, în mod greșit, aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Or, prima instanță, după ce s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, în condițiile art. 137 C. proc. civ., a intrat în cercetarea fondului pricinii și în raport de probele administrate a constatat că acțiunea promovată de reclamanți este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia în consecință. Prin urmare, decizia civilă pronunțată în apel, este nelegală, soluționarea apelului făcându-se fără a se fi intrat în cercetarea fondului. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanța, va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC C.I.

SRL, va casa decizia civilă pronunțată în apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Celelalte critici formulate de pârâta SC C.I. SRL vor fi avute în vedere, cu ocazia rejudecării apelului, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și SC C.I. SRL împotriva deciziei nr. 1638/A din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza pentru soluționarea apelului, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.