ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5209/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1818/2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea reclamanților B.E. și D.B.C. și s-a dispus obligarea pârâtului I.N.C.D.M.I.A.I.A. - I.N.M.A. de a emite în baza Legii nr. 10/2991 o dispoziție de restituire în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 7.700 mp situat pe șos.București-Ploiești, km 15, comuna Otopeni, județul Ilfov. S-a reținut că reclamanții sunt moștenitori ai proprietarului originar al terenului, D.C.C. și că parte din suprafața totală de 16.757 mp aflată în proprietatea autorului lor, le-a fost restituită deja prin sentința civilă nr. 210/2001 a Judecătoriei Buftea, judJlfov.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul I.N.C.D.M.I.A.I.A. - I.N.M.A. arătând că reclamanții nu au dovedit calitatea lor de proprietari, aflându-se în litigiu în alte dosare cu terțe persoane ce pretind la rândul lor drepturi asupra terenului în cauză și că terenul este proprietate publică a statului, fiind inalienabil. Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 947 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin notificarea din 17 decembrie 2001 reclamanții au solicitat să li se restituie în natură terenul în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001 și a actelor de proprietate depuse la dosar. Anterior datei de notificare, respectiv pe data de 11 decembrie 2001, reclamanții au cesionat prin actul eliberat de B.N.P.T.G.B.

drepturile lor asupra terenului către T.V. pentru prețul de 20.000 dolari SUA, încasat de către reclamanți la data autentificării actului, 11 decembrie 2001 (pag. 22-24 dosar fond). În aceste condiții, la data depunerii notificării, 17 decembrie 2001, reclamanții nu mai aveau nicio calitate de a solicita ceva în legătură cu terenul în litigiu, drepturile lor fiind cesionate, către o terță persoană, care insă nu a înțeles să depună notificare către pârât. Este adevărat că după circa 7 ani de la data cererii, pe data de 18 martie 2008, cumpărătorul dreptului litigios a arătat că renunță la toate beneficiile ce decurg din contractul de cesiune, renunțarea fiind autentificată din 2008 la B.N.P. E.S.D.

Printre aceste efecte este și cel translativ al tuturor drepturilor pe care reclamanții le aveau asupra terenului în litigiu, inclusiv cel de a mai solicita restituirea sa în baza Legii nr. 10/2001, pe calea notificării către pârât. Așa fiind, s-a constatat că reclamanții nu mai aveau dreptul să apeleze la prevederile legii reparatorii, în condițiile cesionării drepturilor lor, motiv pentru care în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul, s-a schimbat sentința, în sensul că respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții care au susținut următoarele motive de nelegalitate: Este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., deoarece actul juridic pe care își întemeiază soluția instanța de apel nu este un contract de cesiune de drepturi, ci este, așa cum rezultă atât din titlul sau cât și din cuprins „un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase." Instanța de apel a interpretat în mod cu totul greșit natura juridică a acestui act, considerând că este un act de cesiune de drepturi în general și nu unul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase. Se mai susține că interpretarea corectă este aceea că vânzătorul și-a păstrat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Iar, instanța, prin interpretarea regulilor prevăzute de lege, nu putea trece peste voința clar exprimată a părților.

Prin interpretarea eronată făcută de instanța de apel aceasta a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.ă potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Așadar, în mod nepermis, instanța de apel a trecut peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi și obligații, interpretând greșit actul de voință al părților și atribuindu-i un cu totul alt înțeles decât acela care reiese în mod clar din contractul supus analizei. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se mai consideră că decizia pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În speța de față instanța în mod greșit reține că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase operează efectul translativ al tuturor drepturilor asupra terenului în litigiu, inclusiv cel de a mai solicita restituirea sa în baza Legii nr. 10/2001, pe calea notificării către unitatea deținătoare. Se consideră că soluția pronunțată de instanța de apel este dată cii încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Deoarece în motivarea apelului nu se fac nici un fel de critici referitoare la calitatea procesuală sau la dreptul reclamantului de a solicita restituirea imobilului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar Curtea de Apel greșit constată lipsa calității lor de a mai solicita restituirea terenurilor.

î Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed. Dispozițiile art. 295 C. proc. civ. prevăd că instanța de apel este obligată să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Astfel instanța de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecății prin petiția de apel întrucât orice alte probleme de fapt sau de drept necriticate de apelant nu mai pot fi puse în discuție din nou fără a știrbi un drept definitiv câștigat de celalalt litigant. Criticile recurenților reclamanți sub acest aspect apar ca fiind fondate, deoarece instanța de apel a constatat în mod eronat că reclamanții nu au calitatea de a mai solicita restituirea terenurilor, deși motivele de apel vizau doar critici privind stabilirea situației de fapt de către expert.

Procedând astfel, s-au încălcat dispozițiile art. 295 C. proc. civ., și principiul „tantum devolutum, quantum apellantum", motiv pentru care se impune admiterea recursului în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Cu ocazia rejudecării, în scopul pronunțării unei hotărâri legale, instanța de apel va dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea terenului ce face obiectul dosarului, a situației juridice a acestuia, în funcție de care se va putea face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a terenului în litigiu, sau prin echivalent. Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat, în baza art. 314 C. proc.

civ., se va casa decizia Curții de Apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.E. și B.D.B. împotriva Deciziei civile nr. 94/ A din 08 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.