ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5209/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1818/2008 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea

reclamanților B.E. și D.B.C. și s-a dispus obligarea pârâtului I.N.C.D.M.I.A.I.A.

- I.N.M.A. de a emite în baza Legii nr. 10/2991 o dispoziție de restituire în

natură către reclamanți a terenului în suprafață de 7.700 mp situat pe

șos.București-Ploiești, km 15, comuna Otopeni, județul Ilfov.

S-a

reținut că reclamanții sunt moștenitori ai proprietarului originar al terenului,

D.C.C. și că parte din suprafața totală de 16.757 mp aflată în proprietatea

autorului lor, le-a fost restituită deja prin sentința civilă nr. 210/2001 a

Judecătoriei Buftea, judJlfov.

Împotriva

sentinței a declarat apel pârâtul I.N.C.D.M.I.A.I.A. - I.N.M.A. arătând că

reclamanții nu au dovedit calitatea lor de proprietari, aflându-se în litigiu

în alte dosare cu terțe persoane ce pretind la rândul lor drepturi asupra

terenului în cauză și că terenul este proprietate publică a statului, fiind

inalienabil.

Apelul a fost

admis prin Decizia civilă nr. 947 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Prin

notificarea din 17 decembrie 2001 reclamanții au solicitat să li se restituie

în natură terenul în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001 și a actelor de

proprietate depuse la dosar.

Anterior datei

de notificare, respectiv pe data de 11 decembrie 2001, reclamanții au cesionat

prin actul eliberat de B.N.P.T.G.B. drepturile lor asupra terenului către T.V.

pentru prețul de 20.000 dolari SUA, încasat de către reclamanți la data

autentificării actului, 11 decembrie 2001 (pag. 22-24 dosar fond).

În

aceste condiții, la data depunerii notificării, 17 decembrie 2001, reclamanții

nu mai aveau nicio calitate de a solicita ceva în legătură cu terenul în

litigiu, drepturile lor fiind cesionate, către o terță persoană, care insă nu a

înțeles să depună notificare către pârât.

Este adevărat

că după circa 7 ani de la data cererii, pe data de 18 martie 2008, cumpărătorul

dreptului litigios a arătat că renunță la toate beneficiile ce decurg din

contractul de cesiune, renunțarea fiind autentificată din 2008 la B.N.P. E.S.D.

Printre aceste

efecte este și cel translativ al tuturor drepturilor pe care reclamanții le

aveau asupra terenului în litigiu, inclusiv cel de a mai solicita restituirea

sa în baza Legii nr. 10/2001, pe calea notificării către pârât.

Așa fiind, s-a

constatat că reclamanții nu mai aveau dreptul să apeleze la prevederile legii

reparatorii, în condițiile cesionării drepturilor lor, motiv pentru care în

baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul, s-a schimbat sentința, în sensul

că respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei

au declarat recurs reclamanții care au susținut următoarele motive de

nelegalitate:

Este incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece actul

juridic pe care își întemeiază soluția instanța de apel nu este un contract de

cesiune de drepturi, ci este, așa cum rezultă atât din titlul sau cât și din

cuprins „un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase."

Instanța de

apel a interpretat în mod cu totul greșit natura juridică a acestui act,

considerând că este un act de cesiune de drepturi în general și nu unul de

vânzare - cumpărare de drepturi litigioase.

Se mai susține

că interpretarea corectă este aceea că vânzătorul și-a păstrat calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Iar,

instanța, prin interpretarea regulilor prevăzute de lege, nu putea trece peste

voința clar exprimată a părților.

Prin

interpretarea eronată făcută de instanța de apel aceasta a nesocotit principiul

înscris în art. 969 C. civ.ă potrivit căruia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante.

Așadar, în mod

nepermis, instanța de apel a trecut peste termenii conveniți de părți în

contract, stabilind alte drepturi și obligații, interpretând greșit actul de

voință al părților și atribuindu-i un cu totul alt înțeles decât acela care

reiese în mod clar din contractul supus analizei.

În ceea ce

privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se mai

consideră că decizia pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea

dispozițiilor legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

În speța de

față instanța în mod greșit reține că prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase operează efectul translativ al tuturor

drepturilor asupra terenului în litigiu, inclusiv cel de a mai solicita

restituirea sa în baza Legii nr. 10/2001, pe calea notificării către unitatea

deținătoare.

Se consideră

că soluția pronunțată de instanța de apel este dată cii încălcarea

dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece în

motivarea apelului nu se fac nici un fel de critici referitoare la calitatea

procesuală sau la dreptul reclamantului de a solicita restituirea imobilului în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar Curtea de Apel greșit

constată lipsa calității lor de a mai solicita restituirea terenurilor.

î

Analizând

recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constata că acesta este

fondat pentru considerentele ce succed.

Dispozițiile art.

295 C. proc. civ. prevăd că instanța de apel este obligată să verifice, în

limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță. Astfel instanța de apel nu poate discuta decât punctele

deduse judecății prin petiția de apel întrucât orice alte probleme de fapt sau

de drept necriticate de apelant nu mai pot fi puse în discuție din nou fără a

știrbi un drept definitiv câștigat de celalalt litigant.

Criticile

recurenților reclamanți sub acest aspect apar ca fiind fondate, deoarece

instanța de apel a constatat în mod eronat că reclamanții nu au calitatea de a

mai solicita restituirea terenurilor, deși motivele de apel vizau doar critici

privind stabilirea situației de fapt de către expert.

Procedând

astfel, s-au încălcat dispozițiile art. 295 C. proc. civ., și principiul

„tantum devolutum, quantum apellantum", motiv pentru care se impune

admiterea recursului în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei civile și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Cu ocazia

rejudecării, în scopul pronunțării unei hotărâri legale, instanța de apel va

dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea

terenului ce face obiectul dosarului, a situației juridice a acestuia, în

funcție de care se va putea face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în

sensul restituirii în natură a terenului în litigiu, sau prin echivalent.

Pentru aceste

considerente, se va admite recursul declarat, în baza art. 314 C. proc. civ.,

se va casa decizia Curții de Apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții B.E. și B.D.B. împotriva Deciziei civile nr. 94/

A din 08 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.