ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 24 septembrie 2008, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, S.C.M. A.S. și I.S. Băneasa SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, nesoluționând notificarea din 6 martie 2001, adresată Primăriei Municipiului București privind restituirea, în natură sau echivalent, a terenului în suprafață de 1200 m.p.

situat în București, str. F., pârâtele au înțeles să-i respingă cererea conținută în notificare și, în consecință, calificând prezenta cerere ca o contestație, să se stabilească calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la a formula pretenții asupra imobilului identificat mai sus și, întrucât acesta este ocupat de construcții, să se stabilească, în baza unei expertize evaluatorii, întinderea despăgubirilor ce i se cuvin sau, dacă o parte din teren poate fi restituit în natură; să se dispună obligarea pârâtului I.S. Băneasa SRL, deținătorul terenului, să îl lase în deplină proprietate și liberă folosință reclamantului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. (1), art. 22 alin. (4), art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și deciziile nr. IX din 2006, nr. XX din 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Pârâta A. S.C.M. a formulat întâmpinare prin care a arătat că denumirea corectă a sa este S.C.M. A. București, fără mențiunea S. și a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la Dosarul nr. 1478/2002, soluționat prin sentința civilă nr. 894 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 1842 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 1650 din 12 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, în prezent, situația juridică a Cooperativei A. s-a modificat, în sensul că aceasta nu mai ocupă ori deține terenul în cauză, fapt dovedit cu hotărâri judecătorești.

Astfel, prin sentința nr. 133/2004, Curtea de Arbitraj a admis cererea de ieșire din indiviziune cu coindivizara S. I. Băneasa (SCM), pârâta 3 în cauză. Pârâta a mai arătat că A. S.C.M. București nu are legătură cu S.C.M. I. Băneasa, ci sunt persoane juridice distincte, fiecare având sediul social separat, conducere proprie și fiind înregistrate separat la Registrul Comerțului. Prin încheierea de ședință din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru și a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. S.C.M. Prin sentința civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 Tribunalul Bucureștim secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C.M.

A. SA, a admis cererea formulată de reclamant, așa cum a fost precizată, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, str. F., teren în suprafață de 1.200 m.p., a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 2.040.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua acordării acestora, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a omologat raportul de expertiză întocmit de expert dipl. ing. V.E. Prin decizia civilă nr. 772 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantul C.M., s-au admis apelurile declarate de către pârâții Municipiul București prin Primar General și S.C.M.

I. Băneasa (fostă S.), a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primar General și S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) și s-a respins cererea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a desființat în parte sentința și s-a trimis spre rejudecare pe fond de către aceeași instanță, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M., în calitate de unitate deținătoare a terenului de 1200 m.p. situat în strada F., ce face obiectul notificării din 06 martie 2001, au fost menținute dispozițiile sentinței de respingere a excepției lipsei calității procesule pasive a pârâtei A. S.C.M.

și de constatare a calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Litigiul are ca obiect soluționarea pe fond a notificării reclamantului din 6 martie 2001 referitoare la terenul în suprafață de 1200 m.p. situat actualmente în strada F. Terenul ce face obiectul notificării a aparținut numitului C.Ș. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr. 30360 din 24 octombrie 1934, aflat în copie conformă cu originalul. Fostul proprietar este autorul reclamantului, în urma unor moșteniri succesive, conform certificatelor de moștenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996, și nr. 117/2007.

Din adresa din 04 mai 2011 emisă de Primăria Municipiului București, a rezultat că respectiva instituție nu deține date în legătură cu modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului teren ce face obiectul cauzei de față (acesta nefiind preluat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 378 din 20 noiembrie 1986, care a avut în vedere doar fondurile fixe subterane). Cert este că, potrivit aceleași adrese, la nivelul anului 1986, imobilul înscris cu adresa B-dul F., cu suprafață totală de 4676 m.p. (în care este inclusă și suprafața de 1200 m.p.

teren solicitată de reclamant) figura în proprietatea statului, categoria de folosință servicii, cu posesor parcelă la data întocmirii evidențelor Cooperativa Meșteșugărească A. Curtea a constatat că potrivit adresei din 11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafață de 600 respectiv 1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei M.C. în baza H.C.M. nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F. a cumpărat terenurile respective de la aceiași vânzători de la care a cumpărat și fostul proprietar C.Ș.

în anul 1934. Terenul în suprafață de 1200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 și actualmente este situat la adresa din București, str. F. Curtea a constatat că deținătorul actual al terenului ce face obiectul prezentei cauze este pârâta A. S.C.M. În acest sens, a reținut că acest lucru rezultă fără nici un dubiu din raportul de expertiză și suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., din copia certificată a CF nr. xx și încheierea nr. 210049 și din adresa O.C.P.I. aflată la dosar apel. Potrivit ultimei adrese menționate, imobilul teren, în suprafață de 1200 m.p. situat în București, B-dul F. face parte din imobilul situat în București, B-dul A., fiind identificat cu nr. cadastral C1, având deschisă CF nr. xx, cu proprietar tabular Societatea Cooperativa Meșteșugărească A. S.C.M..

Situația de fapt descrisă mai sus a determinat Curtea să rețină că, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului ce formează obiectul notificării, este o organizație cooperatistă și anume Societatea Cooperativa Meșteșugărească A. S.C.M. (certificat de înregistrare la ORC aflat la dosar apel). Concluzia de mai sus are două consecințe care dovedesc temeinicia apelurilor declarate de către pârâții Municipiul București prin Primar General și S.C.M. I. Băneasa. Prima consecință este aceea că Municipiul București nu este unitate deținătoare astfel că, neavând calitate procesuală pasivă, în mod greșit, a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent.

Sub acest aspect, trebuie observat că în speță nu se pune problema acordării de despăgubiri pentru construcții demolate (art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată) sau problema necunoașterii deținătorului actual al bunului imobil solicitat (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001). A doua consecință este aceea că pârâta S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu deține în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentei cauze. Raportat la aspectele formale ale dispozitivului sentinței apelate, Curtea a reținut că acesta este contradictoriu, deoarece, pe de o parte reține că pârâtele S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) și A. S.C.M. au calitate procesuală pasivă (greșit în cazul primei pârâte, dar corect în cazul celei de-a doua), iar pe de altă parte nu stabilește nici o obligație în sarcina acestora atunci când se pronunță pe fondul notificării.

Or, este unanim acceptat că pârâtul care are calitate procesuală pasivă trebuie să fie titular de drepturi și obligații în raportul juridic civil dedus judecății iar acest lucru trebuie să se reflecte în modul de tranșare a fondului litigiului. Raportat la considerentele sentinței, Curtea a reținut că prima instanță nu a judecat și nu a analizat raporturile juridice dintre unitatea deținătoare a terenului A. S.C.M. (conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată) și reclamantul care este succesorul fostului proprietar. În speță, prima instanță a tranșat fondului litigiului în contradictoriu cu un pârât care nu are calitate procesuală pasivă (Municipiul București) și prin urmare a stabilit, în mod nelegal, obligații în sarcina acestuia.

Având în vedere că, în lumina deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 2007, prima instanță trebuia să soluționeze pe fond litigiul în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M. (ceea ce nu a făcut), Curtea a reținut că din perspectiva acestei pârâte prima instanță, în mod greșit, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că sub acest aspect, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. Cât privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantelor pârâte Curtea a schimbat sentința în sensul admiterii excepției conform dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost criticate aspectele ce țin de soluționarea excepției lipsei calității procesule pasive a pârâtei A. S.C.M.

și de constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Oricum, relativ la ultimul aspect Curtea a reținut că în cauză sunt incidente și dispozițiile cap. 1, pct. 1, lit. e) teza a 2-a din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 5690 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. Au. București împotriva deciziei nr. 772 A din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel București, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținându-se următoarele: Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); Instanța de apel a concluzionat că S.C.M.

A. are, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 1200 m.p. ce face obiectul notificării din 06 martie 2001. Concluzia instanței de apel a fost fundamentată, așa cum a rezultat din considerentele deciziei recurate, pe raportul de expertiză și suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., pe copia CF nr. xx și încheierea nr. 210049 și pe adresa OCPI aflată la dosar apel. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul V.E. a identificat terenul în litigiu ca fiind situat în București, str. F. Răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de S.C.M. A., expertul a arătat că: „Terenul în litigiu (…) se învecinează (…) cu S.C.M.

I. Băneasa și cu S.C.M. A. ce deține clădirea C2 care ocupă o suprafață de 71,33 m.p. din teren”. Prin urmare, expertul nu a concluzionat în sensul că terenul în litigiu ar fi deținut de S.C.M. A., așa cum a reținut instanța de apel. Dimpotrivă, din conținutul raportului de expertiză și din schița anexă nr. 5 la raportul de expertiză a rezultat că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafață de 71,33 m.p. de teren, este deținută de S.C.M. A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafață de teren de 1200 m.p., este deținută de S.C.M. I. Băneasa. Între părți a existat un litigiu, finalizat prin sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești - UCECOM, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform unui raport de expertiză, întocmit în acel litigiu, de expert Ș.E.

În copia CF nr. xx, sub nr. top. C1, S.C.M. A. este înscrisă, în baza sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj cu o suprafață de teren de 726 m.p. și cu următoarele corpuri de clădire: „C1 conform planului de amplasament (C2 conform sentinței) de 47,55 m.p. suprafață din măsurători (53,77 m.p. conform sentinței) și C2 conform planului de amplasament (C3 conform sentinței) de 507, 61 m.p., suprafața din măsurători (604,36 m.p. conform sentinței)“. Or, corpul de clădire menționat în raportul de expertiză prin C2, despre care expertul afirmă că ocupă o suprafață de 71,33 m.p. din teren și că este deținut de S.C.M.

A., nu se identifică, în privința suprafeței, cu niciunul din corpurile de clădire menționate în CF, nici prin raportare la planul de amplasament la care se face referire în CF și nici prin raportare la sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj, menționată, de asemenea, ca temei al înscrierii în CF. Adresa O.C.P.I. din 13 aprilie 2011, aflată la dosar apel, nu cuprinde date noi referitoare la deținătorul imobilului aflat în litigiu, ci face numai referiri la înscrierile de carte funciară menționate. În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că situația de fapt, în legătură cu terenul în suprafață de 1200 m.p. ce a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 nu a fost pe deplin lămurită.

Nu s-a putut stabili, pe baza probelor administrate și care sunt insuficiente, cine este deținătorul imobilului, obligat în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în litigiu, astfel încât, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va administra proba cu o nouă expertiză tehnică prin care se va identifica imobilul - teren în litigiu și deținătorul acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx și încheierea nr. 210049, cât și varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș.E., care a stat la baza pronunțării sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curții de Arbitraj, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului. În măsura în care, din dezbateri, se va dovedi a fi necesar pentru justa soluționare a cauzei, în rejudecare, instanța poate dispune completarea obiectivelor raportului de expertiză precum și administrarea altor probe concludente.

Prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel București a desființat în parte sentința apelată și a trimis spre rejudecare pe fond cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C.M. A. București, în calitate de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 149 m.p. situat în București, str. F., identificat în raportul de expertiză întocmit de expert P.I. și cu pârâta S.C.M. I. Băneasa, în calitate de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 1051 m.p., identificat prin același raport de expertiză, a respins apelul declarat de reclamant și apelul declarat de S.C.M. I. Băneasa și a menținut dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M.

A. SA. Pentru a decide astfel, instanța a expus următoarele considerente: În rejudecare, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2012, având în vedere dispozițiile deciziei de casare și art. 315 C. proc. civ., Curtea a încuviințat proba cu o nouă expertiză tehnică imobiliară, având ca obiective, identificarea imobilului și a deținătorului actual al acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx și încheierea nr. 210049, cât și varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș.E., care a stat la baza pronunțării sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curții de Arbitraj, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului. Raportul de expertiză întocmit de expert ing.

P.I. a fost depus la dosar la data de 17 aprilie 2013, fiind comunicat tuturor părților din proces, care nu au formulat obiecțiuni. Prin sentința apelată, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA, a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren situat în București, str. F., în suprafață de 1200 m.p. și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 2.040.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua acordării acestora, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în această fază procesuală, ținând seama de cele menționate în decizia de casare, raport necontestat de părțile din cauză, expertul a stabilit că din suprafața revendicată, 149 m.p. aparțin S.C.M. A., iar restul suprafeței de 1051 m.p. cu construcțiile C4 - parțial (C3 parțial - raport Ș.E.), C5 și C6 sunt ocupate de S.C.M. I. Băneasa. Pârâtele S.C.M. A. și S.C.M. I. Băneasa sunt organizații cooperatiste, având calitate de unitate deținătoare, în sensul definit de Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (capitolul II). În consecință, Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut în cauză, calitatea Municipiului București prin Primarul General de unitate deținătoare și constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită a obligat pe acesta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, reținând că în cauză calitatea de unitate deținătoare o au pârâții S.C.M. A. și S.C.M. I. Băneasa și constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cererii în contradictoriu cu acești pârâți, în temeiul art. 297 C. proc. civ., Curtea a precizat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare față de cadrul procesual stabilit în apel. În ceea ce privește dispoziția referitoare la constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil, Curtea a constatat că acest aspect este unul care ține de soluționarea pe fond a cererii. Întrucât cauza a fost soluționată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate de unitate deținătoare, a apreciat că se impune ca rejudecarea să se facă în contradictoriu cu pârâții care au această calitate, în legătură cu toate aspectele care privesc soluționarea pe fond a notificării, deci inclusiv calitatea de persoană îndreptățită.

Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost reînregistrată sub nr. 35429/3/2008*. Prin sentința civilă nr. 2131 din 06 decembrie 2013 Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele SC A. București SA și S.C.M. I. Băneasa, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, pentru imobilul teren situat în București, str. F. și, pe cale de consecință, a obligat pârâta SC A. București SA, pentru suprafața de 149 m.p. din terenul menționat, și pârâta S.C.M. I. Băneasa, pentru suprafața de 1051 m.p.

din același teren, să emită dispoziție prin care să propună măsuri compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilele deținute și identificate conform raportului de expertiză întocmit de expert P.I. Celelalte capete de cerere au fost respinse, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente: În privința calității de persoană îndreptățită a reclamantului, tribunalul a apreciat că aceasta a fost pe deplin dovedită. Astfel, terenul ce face obiectul notificării a aparținut autorului reclamantului, C.Ș., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat sub nr. 30360 din 24 octombrie 1934, aflat în copie conformă cu originalul.

Conform certificatelor de moștenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996 și nr. 117/2007, reclamantul este moștenitorul lui C.Ș. Potrivit adresei din 11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafață de 600, respectiv 1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei M.C. în baza HCM nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F. a cumpărat terenurile respective de la aceiași vânzători de la care a cumpărat și fostul proprietar C.Ș. în anul 1934. Terenul în suprafață de 1200 m.p.

a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 și actualmente este situat la adresa din str. F. Tribunalul a constatat că reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, respectiv prin echivalent, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001. Cum prin deciziile de casare s-a stabilit că pârâtele SC A. București SA și S.C.M. I. Băneasa au calitate procesuală în prezenta cauză, prin prisma concluziilor raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie-cadastru efectuat în faza procesuală a apelului, tribunalul a constatat că terenul în cauză este ocupat de construcții ale celor două pârâte.

Față de această situație, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”), rezultă că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. Dar, măsurile reparatorii se vor stabili în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Tribunalul a subliniat, legat de o posibilă argumentație în sensul încălcării principiului neretroactivității legii civile, că, prin prisma prevederilor art. 4 și 50 din Legea nr. 165/2013, rezultă, cu evidență, că singura măsură ce ar putea fi dispusă la acest moment, ar fi măsurile compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele A. S.C.M. București și S.C.M. I. Băneasa. Prin apelul declarat, pârâta S.C.M. I. Băneasa a susținut că, în ipoteza din speță, în care retrocedarea în natură a terenului nu mai este posibilă, devenind incidentă acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta, partea adversă trebuia să se îndrepte asupra autorității competente sub acest aspect, respectiv Municipiul București prin Primarul General. De altfel, arată apelanta, intimatul - reclamant s-a și adresat cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 către Primăria municipiului București, însă, neobținând câștig de cauză a sesizat tribunalul cu o cerere împotriva celor două apelante. În concluzie, apelanta pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aspect care a mai fost abordat pe parcursul judecării cauzei, dar nu a fost elucidat pe deplin până în momentul formulării căii de atac.

Apelanta-pârâtă arată că este persoană juridică de drept privat român, fiind organizată și funcționând ca societate cooperatistă și, astfel, în opinia sa, în obiectul de activitate și în atributele unor asemenea societăți nu intră soluționarea într-o manieră sau alta a notificărilor formulate de persoane fizice foști proprietari sau urmași ai foștilor proprietari ai unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. La data de 30 septembrie 2014 apelanta - pârâtă SC A. S.C.M. București a formulat cerere de renunțare la apelul declarat la data de 10 iunie 2014 împotriva sentinței civile care face obiectul controlului judiciar, astfel că instanța de apel urmează a aplica dispozițiile art. 246 C. proc.

civ. și, prin urmare, să acorde valență juridică actului de dispoziție manifestat de această parte. Prin decizia civilă nr. 86A din 23 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a luat act de renunțarea apelantei SC A. S.C.M. București la judecata apelului și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă S.C.M. I. Băneasa, împotriva sentinței civile nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC A. S.C.M. București și cu intimatul reclamant C.M. În privința apelului declarat de pârâta S.C.M.

I. Băneasa, având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Așa cum însăși apelanta - pârâtă a afirmat în dezvoltarea motivelor de apel, excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului București prin Primarul General a format obiect de dispută și în primul ciclu procesual, iar excepția în discuție a fost soluționată și cu privire la cele două pârâte. Având în vedere soluțiile pronunțate de instanțele anterioare, Curtea a observat că prin decizia civilă nr. 772A din 06 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General și S.C.M.

I. Băneasa, sentința fiind desființată în parte, și trimisă spre rejudecare pe fond către aceeași instanță acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M., urmând a fi soluționată relativ la terenul de 1200 m.p.; au fost menținute dispozițiile sentinței de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. S.C.M. și de constatare a calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 5690 din 25 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. A. București împotriva deciziei mai sus menționate, cauza fiind trimisă instanței de apel spre rejudecare, pentru argumentul că, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză și reținut de instanța de apel, cu copiile cărții funciare rezultă că situația juridică a terenului în suprafață de 1200 m.p.

ce a format obiectul notificării nu a fost pe deplin lămurită; mai arată instanța supremă că din schița anexă la raportul de expertiză rezultă că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafață de 71,33 m.p. teren este deținută de S.C.M. A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafață de teren de 1200 m.p. este deținută de S.C.M. I. Băneasa. În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General.

Instanța de apel a desființat în parte sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond în contradictoriu cu pârâta S.C.M. A. București în calitate de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 149 m.p. situat în București, str. F., identificată în raportul de expertiză întocmit de expert P.I. și cu pârâta S.C.M. I. Băneasa în calitate de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 1051 m.p. identificat prin același raport. A fost menținută, de asemenea, dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA. Prin urmare, având în vedere soluțiile pronunțate de instanțele de control judiciar, Curtea a constatat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. Astfel, instanța de apel a stabilit cu putere de lucru judecat (soluția de desființare nefiind atacată cu recurs) pentru instanța de trimitere, cadrul procesual al litigiului, iar chestiunea calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General a fost, de asemenea, tranșată în mod definitiv. În mod definitiv a stabilit instanța de apel și faptul că în cauza pendinte calitatea de unități deținătoare incumbă celor două pârâte, respectiv S.C.M. A. București și S.C.M. I. Băneasa. Nici cea de-a doua critică formulată de apelanta S.C.M. I. Băneasa nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, instanța de apel a stabilit cu ocazia pronunțării soluției de desființare a hotărârii pronunțată de tribunal că S.C.M.

I. Băneasa are calitatea de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 1051 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.I., soluție pe care pârâta nu a criticat-o pe calea recursului, iar pe de altă parte, potrivit cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, organizațiile cooperatiste sunt îndrituite la rezolvarea notificărilor formulate în termenul legal de persoanele îndreptățite la restituire.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C.M. I. Băneasa , criticând-o pentru nelegalitate și solicitând, pe cale de consecință, admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de această pârâtă. Se susține, prin motivele de recurs, că decizia Curții de Apel București (atacată) a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile speței, fiind incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În acest sens, se arată că legislația retrocedărilor imobiliare definește foarte clar calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil naționalizat ori la acordarea de măsuri reparatorii pentru el. Ori, intimatul reclamant nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege. Din actele dosarului nu rezultă că C.M. ar fi moștenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu. Însăși instanța de apel reține că imobilul teren revendicat a fost expropriat în anul 1964 de la fostul lui proprietar, pe nume F.E., iar nu de la C.Ș., antecesorul intimatului. Rezultă cu claritate că partea adversă nu este persoană îndreptățită, potrivit legii și, deci, nu poate emite vreo pretenție asupra imobilului.

O a doua critică de recurs vizează faptul că, societății recurente i-a fost conferită calitatea de unitate obligată la stabilirea și propunerea de măsuri reparatorii, deși S.C.M. I. Băneasă nu îndeplinește cerințele legii în această privință. Această calitate a fost atribuită de instanțe abia în al doilea ciclu procesual al cauzei, după ce, atât procedura administrativă, cât și cea judiciară, fuseseră exercitate împotriva Municipiului București, ca unitate administrativ - teritorială în a cărei competență intră gestionarea fondului imobiliar aflat în proprietatea statului și pe teritoriul său. Notificarea a fost adresată de M.C. Primăriei Municipiului București, care a și fost acționată în judecată de către acesta.

De altfel, întregul teren aflat în litigiu a fost expropriat de la numitul F.E., în favoarea fostei Cooperative M.C. Aceasta, urmare schimbărilor politice și legislative din România, a fost succedată de mai multe societăți cooperatiste, între care și pârâta. Ori, potrivit legii, terenurile deținute de către societățile cooperatiste nu se află în proprietatea acestora, ele având un simplu drept de folosință, pe care îl avea și fosta Cooperativă M.C. Consecința juridică este că nu S.C.M. I. Baneasa trebuie și poate să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. O altă eroare în care s-au aflat instanțele inferioare și care reprezintă încă o încălcare a prevederilor legale este aceea că terenul cu privire la care a emis pretenții intimatul reclamant nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu și, drept rezultat, nu este dovedit că suprafața în litigiu ar fi deținută de către recurenta pârâtă.

Pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare au fost efectuate două expertize topografice, cu concluzii contradictorii și care sunt în contradicție cu actele de proprietate depuse la dosar. La aceste elemente se adaugă și incertitudinea privitoare la nomenclatura stradală din zonă și, deci, la amplasamentul efectiv al imobilului. În situația descrisă, obligarea recurentei pârâte la îndeplinirea unei proceduri de acordare de măsuri compensatorii, pentru un imobil ai cărui foști proprietari nu au fost identificați și al cărui amplasament a rămas incert, este nelegală. În consecință, consideră că soluția care trebuia să fie pronunțată în cauză era aceea de respingere a cererii de chemare în judecată.

Intimatul-reclamant C.M. a invocat nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C.M. I. Baneasa , excepție întemeiată pe dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că, deși recurenta-pârâtă a invocat greșita aplicare a legii, în realitate critică modul în care instanța de apel a apreciat probele și nu în ce constă greșita aplicare a legii. Luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenta pârâtă nu arată, în concret, în ce constă încălcarea/aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, pentru a putea fi, astfel, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., precizat ca temei de drept al recursului declarat. Din dezvoltarea acestora, însă, Înalta Curte constată că se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în sfera de aplicabilitate a motivului de recurs invocat și, drept consecință, instanța supremă va respinge excepția nulității recursului, ca nefondată. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: O primă critică de recurs vizează calitatea intimatului reclamant de persoană îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil naționalizat ori la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acesta, recurenta pârâtă susținând că nu rezultă din actele dosarului, faptul că intimatul C.M.

ar fi moștenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu și, prin urmare, acesta nu este persoană îndreptățită, potrivit legii și, deci, nu poate emite vreo pretenție asupra imobilului litigios. Verificând această critică prin prisma deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu se regăsește în considerentele acesteia, deoarece nu a fost formulată și ca motiv de apel împotriva sentinței civile nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*. Astfel, în privința calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 a intimatului reclamant, tribunalul a constatat că aceasta a fost pe deplin dovedită în speță.

Apelanta pârâtă S.C.M. I. Băneasa, prin motivele de apel depuse la dosar apel, nu a criticat acest aspect, astfel încât criticile pe care aceasta nu le-a formulat în apel, la adresa sentinței primei instanțe, nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs. În conformitate cu art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra aspectelor mai sus-invocate, așa încât nu pot forma obiectul controlului judiciar pendinte, fiind critici omisso medio, inadmisibile. O altă critică de recurs vizează faptul că, societății recurente i-a fost conferită calitatea de unitate obligată la stabilirea și propunerea de măsuri reparatorii, deși S.C.M.

I. Baneasa nu îndeplinește cerințele legii în această privință. Nu S.C.M. I. Baneasa trebuie și poate să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, susține în continuare recurenta, criticând astfel calitatea de unitate deținătoare a acesteia. Critica nu poate fi primită, deoarece verificând decizia atacată cu recurs, Înalta Curte constată că în cel de-al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit cu putere de lucru judecat (soluția de desființare nefiind atacată cu recurs) pentru instanța de trimitere, cadrul procesual al litigiului, statuând în mod definitiv și irevocabil, că în cauza pendinte calitatea de unități deținătoare incumbă celor două pârâte, respectiv S.C.M.

A. București și S.C.M. I. Băneasa. Așadar, în privința calității de unitate deținătoare a recurentei pârâte operează principiul puterii de lucru judecat ce impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu trebuie contrazis printr-o altă posterioară. Prin urmare, decizia civilă mai sus - menționată se impune cu puterea lucrului judecat actualei judecăți, astfel încât, critica formulată urmează să fie respinsă, ca nefondată.

Referitor la ultima critică formulată prin motivele de recurs, aceea că terenul cu privire la care a emis pretenții intimatul reclamant nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu și, drept rezultat, nu este dovedit că suprafața în litigiu ar fi deținută de către recurenta pârâtă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta nu a constituit și o critică de apel la adresa hotărârii pronunțată în primă instanță de tribunal, neputând fi formulată în aceste condiții pentru prima dată în recurs, fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, este o critică ce privește exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în funcție de probele administrate. Ceea ce se cere practic, este reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc.

civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs. În consecință, se constată că nu este incident în recurs motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și, în general, motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, situație în care Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C.M. I. Băneasa împotriva deciziei civile nr. 86A din 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.