ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

24

septembrie

2008, reclamantul C.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul

General, S.C.M. A.S. și I.S. Băneasa SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să se constate că, nesoluționând notificarea din 6 martie 2001, adresată

Primăriei Municipiului București privind restituirea, în natură sau echivalent,

a terenului în suprafață de 1200 m.p. situat în București, str. F., pârâtele au

înțeles să-i respingă cererea conținută în notificare și, în consecință,

calificând prezenta cerere ca o contestație, să se stabilească calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la a formula pretenții asupra imobilului

identificat mai sus și, întrucât acesta este ocupat de construcții, să se

stabilească, în baza unei expertize evaluatorii, întinderea despăgubirilor ce i

se cuvin sau, dacă o parte din teren poate fi restituit în natură; să se

dispună obligarea pârâtului I.S. Băneasa SRL, deținătorul terenului, să îl lase

în deplină proprietate și liberă folosință reclamantului.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 25 alin. (1), art. 22 alin. (4), art. 2 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 și deciziile nr. IX din 2006, nr. XX din 2007 ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secțiile unite.

Pârâta A. S.C.M. a formulat

întâmpinare prin care a arătat că denumirea corectă a sa este S.C.M. A. București,

fără mențiunea S. și a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la

Dosarul nr. 1478/2002, soluționat prin sentința civilă nr. 894 din 3 noiembrie 2003

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia civilă

nr. 1842 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

și irevocabilă prin decizia nr. 1650 din 12 martie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

De asemenea, a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, în prezent, situația

juridică a Cooperativei A. s-a modificat, în sensul că aceasta nu mai ocupă ori

deține terenul în cauză, fapt dovedit cu hotărâri judecătorești. Astfel, prin sentința

nr. 133/2004, Curtea de Arbitraj a admis cererea de ieșire din indiviziune cu coindivizara

S. I. Băneasa (SCM), pârâta 3 în cauză.

Pârâta a mai arătat că

A. S.C.M. București nu are legătură cu S.C.M. I. Băneasa, ci sunt persoane juridice

distincte, fiecare având sediul social separat, conducere proprie și fiind înregistrate

separat la Registrul Comerțului.

Prin încheierea de ședință

din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității

de lucru și a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei A. S.C.M.

Prin sentința civilă

nr. 1271 din 24 septembrie 2010 Tribunalul Bucureștim secția a IV-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C.M. A. SA, a admis

cererea formulată de reclamant, așa cum a fost precizată, a constatat calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii

nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, str. F., teren în suprafață de

1.200 m.p., a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General să acorde

măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 2.040.000 euro, în echivalent

RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua acordării acestora, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a omologat raportul de expertiză întocmit

de expert dipl. ing. V.E.

Prin decizia civilă

nr. 772 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantul C.M., s-au admis apelurile declarate

de către pârâții Municipiul București prin Primar General și S.C.M. I. Băneasa (fostă

S.), a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primar General și S.C.M.

I. Băneasa (fostă S.) și s-a respins cererea în contradictoriu cu acești pârâți

ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a

desființat în parte sentința și s-a trimis spre rejudecare pe fond de către aceeași

instanță, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M., în calitate

de unitate deținătoare a terenului de 1200 m.p. situat în strada F., ce face obiectul

notificării din 06 martie 2001, au fost menținute dispozițiile sentinței de respingere

a excepției lipsei calității procesule pasive a pârâtei A. S.C.M. și de constatare

a calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul

Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut următoarele:

Litigiul are ca obiect

soluționarea pe fond a notificării reclamantului din 6 martie 2001 referitoare la

terenul în suprafață de 1200 m.p. situat actualmente în strada F.

Terenul ce face obiectul

notificării a aparținut numitului C.Ș. în baza contractului de vânzare cumpărare

autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr. 30360 din 24 octombrie

1934, aflat în copie conformă cu originalul.

Fostul proprietar este

autorul reclamantului, în urma unor moșteniri succesive, conform certificatelor

de moștenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996, și nr. 117/2007.

Din adresa din 04 mai

2011 emisă de Primăria Municipiului București, a rezultat că respectiva instituție

nu deține date în legătură cu modalitatea de trecere în proprietatea statului a

imobilului teren ce face obiectul cauzei de față (acesta nefiind preluat prin Decretul

Consiliului de Stat nr. 378 din 20 noiembrie 1986, care a avut în vedere doar fondurile

fixe subterane). Cert este că, potrivit aceleași adrese, la nivelul anului 1986,

imobilul înscris cu adresa B-dul F., cu suprafață totală de 4676 m.p. (în care este

inclusă și suprafața de 1200 m.p. teren solicitată de reclamant) figura în proprietatea

statului, categoria de folosință servicii, cu posesor parcelă la data întocmirii

evidențelor Cooperativa Meșteșugărească A.

Curtea a constatat că

potrivit adresei din 11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafață

de 600 respectiv 1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul

A. conform adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei

M.C. în baza H.C.M. nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul

de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F.

a cumpărat terenurile respective de la aceiași vânzători de la care a cumpărat și

fostul proprietar C.Ș. în anul 1934.

Terenul în suprafață de

1200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 și actualmente este situat

la adresa din București, str. F.

Curtea a constatat că

deținătorul actual al terenului ce face obiectul prezentei cauze este pârâta A.

S.C.M. În acest sens, a reținut că acest lucru rezultă fără nici un dubiu din raportul

de expertiză și suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., din copia certificată

a CF nr. xx și încheierea nr. 210049 și din adresa O.C.P.I. aflată la dosar apel.

Potrivit ultimei adrese menționate, imobilul teren, în suprafață de 1200 m.p. situat

în București, B-dul F. face parte din imobilul situat în București, B-dul A., fiind

identificat cu nr. cadastral C1, având deschisă CF nr. xx, cu proprietar tabular

Societatea Cooperativa Meșteșugărească A. S.C.M..

Situația de fapt descrisă

mai sus a determinat Curtea să rețină că, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001,

unitatea deținătoare a imobilului ce formează obiectul notificării, este o organizație

cooperatistă și anume Societatea Cooperativa Meșteșugărească A. S.C.M. (certificat

de înregistrare la ORC aflat la dosar apel).

Concluzia de mai sus are

două consecințe care dovedesc temeinicia apelurilor declarate de către pârâții Municipiul

București prin Primar General și S.C.M. I. Băneasa.

Prima consecință este

aceea că Municipiul București nu este unitate deținătoare astfel că, neavând calitate

procesuală pasivă, în mod greșit, a fost obligat să emită dispoziție cu propunere

de acordare de despăgubiri prin echivalent. Sub acest aspect, trebuie observat că

în speță nu se pune problema acordării de despăgubiri pentru construcții demolate

(art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată) sau problema necunoașterii deținătorului

actual al bunului imobil solicitat (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).

A doua consecință este

aceea că pârâta S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) nu are calitate procesuală pasivă deoarece

nu deține în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentei cauze.

Raportat la aspectele

formale ale dispozitivului sentinței apelate, Curtea a reținut că acesta este contradictoriu,

deoarece, pe de o parte reține că pârâtele S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) și A. S.C.M.

au calitate procesuală pasivă (greșit în cazul primei pârâte, dar corect în cazul

celei de-a doua), iar pe de altă parte nu stabilește nici o obligație în sarcina

acestora atunci când se pronunță pe fondul notificării. Or, este unanim acceptat

că pârâtul care are calitate procesuală pasivă trebuie să fie titular de drepturi

și obligații în raportul juridic civil dedus judecății iar acest lucru trebuie să

se reflecte în modul de tranșare a fondului litigiului.

Raportat la considerentele

sentinței, Curtea a reținut că prima instanță nu a judecat și nu a analizat raporturile

juridice dintre unitatea deținătoare a terenului A. S.C.M. (conform art. 21 din

Legea nr. 10/2001, republicată) și reclamantul care este succesorul fostului proprietar.

În speță, prima instanță

a tranșat fondului litigiului în contradictoriu cu un pârât care nu are calitate

procesuală pasivă (Municipiul București) și prin urmare a stabilit, în mod nelegal,

obligații în sarcina acestuia.

Având în vedere că, în

lumina deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 2007, prima instanță

trebuia să soluționeze pe fond litigiul în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M. (ceea

ce nu a făcut), Curtea a reținut că din perspectiva acestei pârâte prima instanță,

în mod greșit, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că sub acest aspect, în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Cât privește soluția de

respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantelor pârâte Curtea

a schimbat sentința în sensul admiterii excepției conform dispozițiilor art. 296

C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost criticate aspectele ce țin de soluționarea

excepției lipsei calității procesule pasive a pârâtei A. S.C.M. și de constatarea

calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul

Legii nr. 10/2001. Oricum, relativ la ultimul aspect Curtea a reținut că în cauză

sunt incidente și dispozițiile cap. 1, pct. 1, lit. e) teza a 2-a din H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 5690 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a I-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. Au. București

împotriva deciziei nr. 772 A din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel București, a

fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel, reținându-se următoarele:

Potrivit art. 22 din Legea

nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni

de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a bunului.

Normele Metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007

definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire

la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau

orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are

înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat

bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și

societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);

Instanța de apel a concluzionat

că S.C.M. A. are, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de unitate

deținătoare a terenului în suprafață de 1200 m.p. ce face obiectul notificării

din 06 martie 2001.

Concluzia instanței de

apel a fost fundamentată, așa cum a rezultat din considerentele deciziei recurate,

pe raportul de expertiză și suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., pe

copia CF nr. xx și încheierea nr. 210049 și pe adresa OCPI aflată la dosar apel.

Prin raportul de expertiză

efectuat în cauză, expertul V.E. a identificat terenul în litigiu ca fiind situat

în București, str. F. Răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate

de S.C.M. A., expertul a arătat că: „Terenul în litigiu (…) se învecinează (…) cu

S.C.M. I. Băneasa și cu S.C.M. A. ce deține clădirea C2 care ocupă o suprafață de

71,33 m.p. din teren”.

Prin urmare, expertul

nu a concluzionat în sensul că terenul în litigiu ar fi deținut de S.C.M. A., așa

cum a reținut instanța de apel. Dimpotrivă, din conținutul raportului de expertiză

și din schița anexă nr. 5 la raportul de expertiză a rezultat că numai clădirea

C2, ce ocupă o suprafață de 71,33 m.p. de teren, este deținută de S.C.M. A., iar

clădirea C3 aflată pe o suprafață de teren de 1200 m.p., este deținută de S.C.M.

I. Băneasa.

Între părți a existat

un litigiu, finalizat prin sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea

de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești - UCECOM,

prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform unui raport de

expertiză, întocmit în acel litigiu, de expert Ș.E.

În copia CF nr. xx, sub

nr. top. C1, S.C.M. A. este înscrisă, în baza sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004

pronunțată de Curtea de Arbitraj cu o suprafață de teren de 726 m.p. și cu următoarele

corpuri de clădire: „C1 conform planului de amplasament (C2 conform sentinței) de

47,55 m.p. suprafață din măsurători (53,77 m.p. conform sentinței) și C2 conform

planului de amplasament (C3 conform sentinței) de 507, 61 m.p., suprafața din măsurători

(604,36 m.p. conform sentinței)“.

Or, corpul de clădire

menționat în raportul de expertiză prin C2, despre care expertul afirmă că ocupă

o suprafață de 71,33 m.p. din teren și că este deținut de S.C.M. A., nu se identifică,

în privința suprafeței, cu niciunul din corpurile de clădire menționate în

CF, nici prin raportare la planul de amplasament la care se face referire în CF

și nici prin raportare la sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea

de Arbitraj, menționată, de asemenea, ca temei al înscrierii în CF.

Adresa O.C.P.I. din

13 aprilie 2011, aflată la dosar apel, nu cuprinde date noi referitoare la deținătorul

imobilului aflat în litigiu, ci face numai referiri la înscrierile de carte funciară

menționate.

În aceste condiții, Înalta

Curte a constatat că situația de fapt, în legătură cu terenul în suprafață de 1200

m.p. ce a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 nu a fost pe deplin lămurită.

Nu s-a putut stabili,

pe baza probelor administrate și care sunt insuficiente, cine este deținătorul imobilului,

obligat în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în litigiu,

astfel încât, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va administra proba cu o nouă

expertiză tehnică prin care se va identifica imobilul - teren în litigiu și deținătorul

acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx și

încheierea nr. 210049, cât și varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert

Ș.E., care a stat la baza pronunțării sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curții

de Arbitraj, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului. În măsura

în care, din dezbateri, se va dovedi a fi necesar pentru justa soluționare a cauzei,

în rejudecare, instanța poate dispune completarea obiectivelor raportului de expertiză

precum și administrarea altor probe concludente.

Prin decizia civilă

nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel București a desființat în parte sentința

apelată și a trimis spre rejudecare pe fond cererea formulată de reclamant în contradictoriu

cu pârâta S.C.M. A. București, în calitate de unitate deținătoare a terenului în

suprafață de 149 m.p. situat în București, str. F., identificat în raportul de expertiză

întocmit de expert P.I. și cu pârâta S.C.M. I. Băneasa, în calitate de unitate deținătoare

a terenului în suprafață de 1051 m.p., identificat prin același raport de expertiză,

a respins apelul declarat de reclamant și apelul declarat de S.C.M. I. Băneasa și

a menținut dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA.

Pentru a decide astfel,

instanța a expus următoarele considerente:

În rejudecare, prin încheierea

din data de 15 noiembrie 2012, având în vedere dispozițiile deciziei de casare și

art. 315 C. proc. civ., Curtea a încuviințat proba cu o nouă expertiză tehnică imobiliară,

având ca obiective, identificarea imobilului și a deținătorului actual al acestuia,

urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx și încheierea

nr. 210049, cât și varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș.E.,

care a stat la baza pronunțării sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curții de

Arbitraj, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului.

Raportul de expertiză

întocmit de expert ing. P.I. a fost depus la dosar la data de 17 aprilie 2013, fiind

comunicat tuturor părților din proces, care nu au formulat obiecțiuni.

Prin sentința apelată,

prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M.

A. SA, a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat calitatea acestuia de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul

teren situat în București, str. F., în suprafață de 1200 m.p. și a obligat pârâtul

Municipiul București prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent

în cuantum de 2.040.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României

din ziua acordării acestora, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit raportului de

expertiză efectuat în această fază procesuală, ținând seama de cele menționate în

decizia de casare, raport necontestat de părțile din cauză, expertul a stabilit

că din suprafața revendicată, 149 m.p. aparțin S.C.M. A., iar restul suprafeței

de 1051 m.p. cu construcțiile C4 - parțial (C3 parțial - raport Ș.E.), C5 și C6

sunt ocupate de S.C.M. I. Băneasa.

Pârâtele S.C.M. A. și

S.C.M. I. Băneasa sunt organizații cooperatiste, având calitate de unitate deținătoare,

în sensul definit de Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

(capitolul II).

În consecință, Curtea

a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut în cauză, calitatea Municipiului

București prin Primarul General de unitate deținătoare și constatând calitatea reclamantului

de persoană îndreptățită a obligat pe acesta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, reținând

că în cauză calitatea de unitate deținătoare o au pârâții S.C.M. A. și S.C.M. I.

Băneasa și constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cererii

în contradictoriu cu acești pârâți, în temeiul art. 297 C. proc. civ., Curtea a

precizat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare față de cadrul procesual

stabilit în apel.

În ceea ce privește dispoziția

referitoare la constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru imobil, Curtea a constatat că acest aspect este unul care ține

de soluționarea pe fond a cererii.

Întrucât cauza a fost

soluționată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate de unitate deținătoare,

a apreciat că se impune ca rejudecarea să se facă în contradictoriu cu pârâții care

au această calitate, în legătură cu toate aspectele care privesc soluționarea pe

fond a notificării, deci inclusiv calitatea de persoană îndreptățită.

Pe rolul Tribunalului

București, cauza a fost reînregistrată sub nr. 35429/3/2008*.

Prin sentința civilă

nr. 2131 din 06 decembrie 2013 Tribunalul București, secția IV-a civilă,

a admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele

SC A. București SA și S.C.M. I. Băneasa, a constatat calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri compensatorii, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, pentru imobilul teren situat

în București, str. F. și, pe cale de consecință, a obligat pârâta SC A. București

SA, pentru suprafața de 149 m.p. din terenul menționat, și pârâta S.C.M. I. Băneasa,

pentru suprafața de 1051 m.p. din același teren, să emită dispoziție prin care să

propună măsuri compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte, în condițiile

Legii nr. 165/2013, pentru imobilele deținute și identificate conform raportului

de expertiză întocmit de expert P.I. Celelalte capete de cerere au fost respinse,

ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

În privința calității

de persoană îndreptățită a reclamantului, tribunalul a apreciat că aceasta a fost

pe deplin dovedită.

Astfel, terenul ce face

obiectul notificării a aparținut autorului reclamantului, C.Ș., în baza contractului

de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat sub nr. 30360

din 24 octombrie 1934, aflat în copie conformă cu originalul. Conform certificatelor

de moștenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996 și nr. 117/2007, reclamantul este moștenitorul

lui C.Ș.

Potrivit adresei din

11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafață de 600, respectiv

1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform

adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei M.C. în

baza HCM nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare,

aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F. a cumpărat

terenurile respective de la aceiași vânzători de la care a cumpărat și fostul proprietar

C.Ș. în anul 1934.

Terenul în suprafață de

1200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 și actualmente este situat

la adresa din str. F.

Tribunalul a constatat

că reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură, respectiv prin echivalent, potrivit dispozițiilor

art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Cum prin deciziile de

casare s-a stabilit că pârâtele SC A. București SA și S.C.M. I. Băneasa au calitate

procesuală în prezenta cauză, prin prisma concluziilor raportului de expertiză tehnică

specialitatea topografie-cadastru efectuat în faza procesuală a apelului, tribunalul

a constatat că terenul în cauză este ocupat de construcții ale celor două pârâte.

Față de această situație,

conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („În cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”),

rezultă că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. Dar,

măsurile reparatorii se vor stabili în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 165/2013, „în situația în care restituirea în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura

măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Tribunalul

a subliniat, legat de o posibilă argumentație în sensul încălcării principiului

neretroactivității legii civile, că, prin prisma prevederilor art. 4 și 50 din Legea

nr. 165/2013, rezultă, cu evidență, că singura măsură ce ar putea fi dispusă la

acest moment, ar fi măsurile compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâtele A. S.C.M. București și S.C.M. I. Băneasa.

Prin apelul declarat,

pârâta S.C.M. I. Băneasa a susținut că, în ipoteza din speță, în care retrocedarea

în natură a terenului nu mai este posibilă, devenind incidentă acordarea de măsuri

reparatorii pentru acesta, partea adversă trebuia să se îndrepte asupra autorității

competente sub acest aspect, respectiv Municipiul București prin Primarul General.

De altfel, arată apelanta, intimatul - reclamant s-a și adresat cu notificarea prevăzută

de Legea nr. 10/2001 către Primăria municipiului București, însă, neobținând

câștig de cauză a sesizat tribunalul cu o cerere împotriva celor două apelante.

În concluzie, apelanta

pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aspect care a mai fost abordat

pe parcursul judecării cauzei, dar nu a fost elucidat pe deplin până în momentul

formulării căii de atac.

Apelanta-pârâtă arată

că este persoană juridică de drept privat român, fiind organizată și funcționând

ca societate cooperatistă și, astfel, în opinia sa, în obiectul de activitate și

în atributele unor asemenea societăți nu intră soluționarea într-o manieră sau alta

a notificărilor formulate de persoane fizice foști proprietari sau urmași ai foștilor

proprietari ai unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 06

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

La data de 30

septembrie 2014 apelanta - pârâtă SC A. S.C.M. București a formulat cerere de renunțare

la apelul declarat la data de 10 iunie 2014 împotriva sentinței civile care

face obiectul controlului judiciar, astfel că instanța de apel urmează a aplica

dispozițiile art. 246 C. proc. civ. și, prin urmare, să acorde valență juridică

actului de dispoziție manifestat de această parte.

Prin decizia civilă

nr.

86A din

23 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a

luat act de renunțarea apelantei SC A. S.C.M. București la

judecata apelului și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă

S.C.M. I. Băneasa, împotriva sentinței civile nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*, în

contradictoriu cu apelanta pârâtă SC A. S.C.M. București și cu intimatul reclamant

C.M.

În privința apelului declarat

de pârâta S.C.M. I. Băneasa, având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea

a reținut următoarele:

Așa cum însăși apelanta

- pârâtă a afirmat în dezvoltarea motivelor de apel, excepția lipsei calității procesual

pasive a Municipiului București prin Primarul General a format obiect de dispută

și în primul ciclu procesual, iar excepția în discuție a fost soluționată și cu

privire la cele două pârâte.

Având în vedere soluțiile

pronunțate de instanțele anterioare, Curtea a observat că prin decizia civilă

nr. 772A din 06 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

schimbat în parte sentința civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunțată

de Tribunalul București, secția IV-a civilă, în sensul că a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul

General și S.C.M. I. Băneasa, sentința fiind desființată în parte, și trimisă spre

rejudecare pe fond către aceeași instanță acțiunea reclamantei în contradictoriu

cu pârâta A. S.C.M., urmând a fi soluționată relativ la terenul de 1200 m.p.; au

fost menținute dispozițiile sentinței de respingere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A. S.C.M. și de constatare a calității reclamantului

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 5690 din 25 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. A. București împotriva

deciziei mai sus menționate, cauza fiind trimisă instanței de apel spre rejudecare,

pentru argumentul că, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză efectuat

în cauză și reținut de instanța de apel, cu copiile cărții funciare rezultă că situația

juridică a terenului în suprafață de 1200 m.p. ce a format obiectul notificării

nu a fost pe deplin lămurită; mai arată instanța supremă că din schița anexă la

raportul de expertiză rezultă că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafață de 71,33

m.p. teren este deținută de S.C.M. A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafață de

teren de 1200 m.p. este deținută de S.C.M. I. Băneasa.

În al doilea ciclu procesual,

prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunțată

de Tribunalul București, secția IV-a civilă, sentință pe care a schimbat-o

în parte în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Municipiul București prin Primarul General. Instanța de apel a

desființat în parte sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond în contradictoriu

cu pârâta S.C.M. A. București în calitate de unitate deținătoare a terenului în

suprafață de 149 m.p. situat în București, str. F., identificată în raportul de

expertiză întocmit de expert P.I. și cu pârâta S.C.M. I. Băneasa în calitate de

unitate deținătoare a terenului în suprafață de 1051 m.p. identificat prin același

raport. A fost menținută, de asemenea, dispoziția de respingere a excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA.

Prin urmare, având în

vedere soluțiile pronunțate de instanțele de control judiciar, Curtea a constatat

că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel

a stabilit cu putere de lucru judecat (soluția de desființare nefiind atacată cu

recurs) pentru instanța de trimitere, cadrul procesual al litigiului, iar chestiunea

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul

General a fost, de asemenea, tranșată în mod definitiv.

În mod definitiv a stabilit

instanța de apel și faptul că în cauza pendinte calitatea de unități deținătoare

incumbă celor două pârâte, respectiv S.C.M. A. București și S.C.M. I. Băneasa.

Nici cea de-a doua critică

formulată de apelanta S.C.M. I. Băneasa nu poate fi primită întrucât, pe de o parte,

instanța de apel a stabilit cu ocazia pronunțării soluției de desființare a hotărârii

pronunțată de tribunal că S.C.M. I. Băneasa are calitatea de unitate deținătoare

a terenului în suprafață de 1051 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit

de expertul P.I., soluție pe care pârâta nu a criticat-o pe calea recursului, iar

pe de altă parte, potrivit cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 165/2013, organizațiile cooperatiste sunt îndrituite

la rezolvarea notificărilor formulate în termenul legal de persoanele îndreptățite

la restituire.

Potrivit dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri și construcții - preluate în

mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare

a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate

comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau

locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de

orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite,

în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere

ale unității deținătoare. Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul în care statul

sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este

acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor

sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare

a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs

pârâta S.C.M. I. Băneasa

,

criticând-o pentru nelegalitate și solicitând, pe cale de consecință, admiterea

recursului așa cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

apelului declarat de această pârâtă.

Se susține, prin motivele

de recurs, că decizia Curții de Apel București (atacată) a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor legale aplicabile speței, fiind incident cazul de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, se arată

că legislația retrocedărilor imobiliare definește foarte clar calitatea de persoană

îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil naționalizat ori la acordarea

de măsuri reparatorii pentru el. Ori, intimatul reclamant nu se încadrează în condițiile

prevăzute de lege.

Din actele dosarului nu

rezultă că C.M. ar fi moștenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu.

Însăși instanța de apel reține că imobilul teren revendicat a fost expropriat în

anul 1964 de la fostul lui proprietar, pe nume F.E., iar nu de la C.Ș., antecesorul

intimatului.

Rezultă cu claritate că

partea adversă nu este persoană îndreptățită, potrivit legii și, deci, nu poate

emite vreo pretenție asupra imobilului.

O a doua critică de recurs

vizează faptul că, societății recurente i-a fost conferită calitatea de unitate

obligată la stabilirea și propunerea de măsuri reparatorii, deși S.C.M. I. Băneasă

nu îndeplinește cerințele legii în această privință.

Această calitate a fost

atribuită de instanțe abia în al doilea ciclu procesual al cauzei, după ce, atât

procedura administrativă, cât și cea judiciară, fuseseră exercitate împotriva Municipiului

București, ca unitate administrativ - teritorială în a cărei competență intră gestionarea

fondului imobiliar aflat în proprietatea statului și pe teritoriul său. Notificarea

a fost adresată de M.C. Primăriei Municipiului București, care a și fost acționată

în judecată de către acesta.

De altfel, întregul teren

aflat în litigiu a fost expropriat de la numitul F.E., în favoarea fostei Cooperative

M.C. Aceasta, urmare schimbărilor politice și legislative din România, a fost succedată

de mai multe societăți cooperatiste, între care și pârâta. Ori, potrivit legii,

terenurile deținute de către societățile cooperatiste nu se află în proprietatea

acestora, ele având un simplu drept de folosință, pe care îl avea și fosta Cooperativă

M.C.

Consecința juridică este

că nu S.C.M. I. Baneasa trebuie și poate să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

O altă eroare în care

s-au aflat instanțele inferioare și care reprezintă încă o încălcare a prevederilor

legale este aceea că terenul cu privire la care a emis pretenții intimatul reclamant

nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu și, drept rezultat, nu este dovedit

că suprafața în litigiu ar fi deținută de către recurenta pârâtă. Pe parcursul ciclurilor

procesuale anterioare au fost efectuate două expertize topografice, cu concluzii

contradictorii și care sunt în contradicție cu actele de proprietate depuse la dosar.

La aceste elemente se adaugă și incertitudinea privitoare la nomenclatura stradală

din zonă și, deci, la amplasamentul efectiv al imobilului.

În situația descrisă,

obligarea recurentei pârâte la îndeplinirea unei proceduri de acordare de măsuri

compensatorii, pentru un imobil ai cărui foști proprietari nu au fost identificați

și al cărui amplasament a rămas incert, este nelegală.

În consecință, consideră

că soluția care trebuia să fie pronunțată în cauză era aceea de respingere a cererii

de chemare în judecată.

Intimatul-reclamant C.M.

a invocat nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă

S.C.M. I. Baneasa

, excepție întemeiată

pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului

că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că, deși recurenta-pârâtă a invocat greșita aplicare a legii, în realitate

critică modul în care instanța de apel a apreciat probele și nu în ce constă greșita

aplicare a legii.

Luând în examinare, cu

prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant, Înalta

Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenta

pârâtă nu arată, în concret, în ce constă încălcarea/aplicarea greșită a legii de

către instanța de apel, pentru a putea fi, astfel, încadrate în motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precizat ca temei de drept al recursului

declarat. Din dezvoltarea acestora, însă, Înalta Curte constată că se află în strânsă

legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia

și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor

în sfera de aplicabilitate a motivului de recurs invocat și, drept consecință, instanța

supremă va respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru

considerentele ce succed:

O primă critică de recurs

vizează

calitatea

intimatului reclamant de persoană îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil

naționalizat ori la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acesta,

recurenta pârâtă susținând că nu rezultă din actele dosarului, faptul că intimatul

C.M. ar fi moștenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu și, prin urmare,

acesta nu este persoană îndreptățită, potrivit legii și, deci, nu poate emite vreo

pretenție asupra imobilului litigios.

Verificând această critică

prin prisma deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu se regăsește în considerentele

acesteia, deoarece nu a fost formulată și ca motiv de apel împotriva sentinței civile

nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*.

Astfel, în privința calității

de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 a intimatului reclamant, tribunalul

a constatat că aceasta a fost pe deplin dovedită în speță. Apelanta pârâtă

S.C.M. I. Băneasa, prin

motivele de apel depuse la dosar apel, nu a criticat acest aspect, astfel încât

criticile pe care aceasta nu le-a formulat în apel, la adresa sentinței primei instanțe,

nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs.

În conformitate cu

art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel,

iar această instanță nu s-a pronunțat asupra aspectelor mai sus-invocate, așa încât

nu pot forma obiectul controlului judiciar pendinte, fiind critici omisso medio,

inadmisibile.

O altă critică de recurs

vizează faptul că, societății recurente i-a fost conferită calitatea de unitate

obligată la stabilirea și propunerea de măsuri reparatorii, deși S.C.M. I. Baneasa

nu îndeplinește cerințele legii în această privință. Nu S.C.M. I. Baneasa trebuie

și poate să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

republicată, susține în continuare recurenta, criticând astfel calitatea de unitate

deținătoare a acesteia.

Critica nu poate fi primită,

deoarece verificând decizia atacată cu recurs, Înalta Curte constată că

în cel de-al doilea ciclu

procesual, prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a stabilit cu putere de lucru judecat (soluția de desființare

nefiind atacată cu recurs) pentru instanța de trimitere, cadrul procesual al litigiului,

statuând în

mod definitiv

și irevocabil, că în cauza pendinte calitatea de unități deținătoare incumbă celor

două pârâte, respectiv S.C.M. A. București și S.C.M. I. Băneasa.

Așadar, în privința calității

de

unitate

deținătoare a recurentei pârâte operează principiul puterii de lucru judecat ce

impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o

hotărâre definitivă și irevocabilă, nu trebuie contrazis printr-o altă posterioară.

Prin urmare, decizia civilă

mai sus - menționată se impune cu puterea lucrului judecat actualei judecăți, astfel

încât, critica formulată urmează să fie respinsă, ca nefondată.

Referitor la ultima critică

formulată prin motivele de recurs, aceea că terenul cu privire la care a emis pretenții

intimatul reclamant nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu și, drept rezultat,

nu este dovedit că suprafața în litigiu ar fi deținută de către recurenta pârâtă,

Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta nu a constituit și o critică de

apel la adresa hotărârii pronunțată în primă instanță de tribunal, neputând fi formulată

în aceste condiții pentru prima dată în recurs, fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte, este

o critică ce privește exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt

în funcție de probele administrate. Ceea ce se cere practic, este reanalizarea situației

de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii

ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile

instanței de recurs.

În consecință,

se constată că nu este

incident în recurs motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., și, în general, motive de modificare sau de casare a hotărârii

atacate, situație în care Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta S.C.M. I. Băneasa împotriva deciziei civile nr. 86A

din 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.