ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5236/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2000, reclamanta S.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general, Consiliul General al municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe pârâtul Consiliul General al municipiului București să-i retrocedeze terenul în suprafață de 300 mp situat în București, preluat de stat fără titlu și, în subsidiar, să îl oblige pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor reprezentând valoarea reală de circulație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 512 din 6 aprilie 2007, rejudecând cauza în fond, după casare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 859.500 lei noi, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 300 mp, situat în prezent în sector 1, preluat de stat fără titlu. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în revendicare formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât aceasta se impune a fi soluționată în raport de prevederile dreptului comun cuprinse în art. 480-481 C. civ.

Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta este moștenitoarea defunctei P.M.O., care l-a rândul său a fost moștenitoarea defunctei D.S., proprietara terenului în suprafață de 300 mp situat în comuna Băneasa, județul Ilfov, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21102 din 14 iunie 1941 și actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 14499 din 29 martie 1946. Acest teren a fost preluat de stat fără titlu. Potrivit adresei nr. 204 din 3 martie 2000 emisă de D.I.T.L. sector 1 București rezultă că imobilul a aparținut numitei D.S. până în anul 1979, când a fost trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 252/1978, dar, din adresa nr. 27941/3266/1999 emisă de Primăria municipiului București, rezultă că imobilul nu figurează în anexele decretului menționat, ceea ce înseamnă că preluarea a avut loc fără titlu, în sensul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Restituirea în natură a terenului nu se poate dispune, deoarece este ocupat integral de un bloc de locuințe și de servituțile create pentru buna funcționare a acestuia. Cum cererea de restituire în natură s-a îndreptat împotriva municipiului București, acesta are calitate procesuală pasivă, dar cererea nu poate fi admisă pe fond. În atare situație, reclamanta este îndreptățită a primi despăgubiri pentru imobilul preluat de stat fără titlu, sarcină ce revine pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Prin decizia civilă nr. 794 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu următoarea motivare: Contrar celor susținute de pârât, acțiunea reclamantei este admisibilă, deoarece a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, câtă vreme aceasta nu a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 47 și să urmeze procedura specială a Legii nr. 10/2001, cu suspendarea prezentei judecăți, în mod corect tribunalul a analizat corect pretențiile reclamantei. La data sesizării instanței erau pe deplin aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, text de lege în baza căreia s-a verificat valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.

Având în vedere aceste dispoziții legale și inexistența unei reglementări speciale privind revendicarea ori posibilitatea acordării de despăgubiri, în mod corect tribunalul l-a obligat pe pârât la plata sumei stabilită prin expertiza topografică efectuată, împotriva căreia nu s-a formulat obiecțiuni. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici: 1. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de față, deoarece prevederile art. 13 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 dau în sarcina Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor obligația de a fixa cuantumul final al despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, dispozițiile art. 16 alin. (2) din același act normativ prevăd că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat de alin. (1) până la data intrării în vigoare a legii, se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei Centrale. 2. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea motiv invocat în cerere. Acest motiv se referea la împrejurarea că, față de cele două adrese contradictorii privitoare la modalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, instanța ar fi trebuit să dea dovadă de rol activ pentru a afla situația juridică exactă a imobilului.

Astfel, cum din motivarea tribunalului nu rezultă cu exactitate care este situația juridică a imobilului și care este titularul dreptului de proprietate, instanța în mod nelegal l-a obligat pe pârât la plata de despăgubiri întrucât, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 Statul Român este reprezentat de către Ministerul Economiei și Finanțelor doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public. Câtă vreme instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului București rezultă că imobilul se află în proprietatea acestei instituții, situație în care nu se justifică obligarea statului român la plata de despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură.

Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La data de 26 februarie 2008, după pronunțarea deciziei recurate, a decedat reclamanta S.M.A., lăsând ca moștenitori pe S.D.V. și S.T.M., care au fost introduși în cauză în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ. Intimații nu au depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor asupra recursului au solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: 1.Prima critică se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (2) din Titlul VII al legii nr. 247/2005, pretins încălcate, nu sunt incidente în cauză.

Legea nr. 247/2005 a modificat și completat Legea nr. 10/2001, act normativ care nu are aplicabilitate în speța dedusă judecății, deoarece, așa cum corect au reținut instanțele anterioare, cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării sale în vigoare și întemeiată pe dispozițiile de drept comun din art. 480 și art. 481 C. civ. 2. Cea de-a doua critică, referitoare la neanalizarea unui motiv de apel se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și este de asemenea nefondată.

Cu o motivare succintă, care însă nu echivalează cu absența totală a considerentelor, curtea de apel a menținut ca fiind corectă soluția de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la despăgubiri pentru imobilul preluat fără titlu, având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998, act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, care permitea instanței să analizeze valabilitatea titlului statului și să stabilească entitatea juridică ce urmează a răspunde pentru preluarea fără titlu a imobilului.

În ceea ce privește lipsa de rol activ, Înalta Curte constată că litigiul a parcurs două cicluri procesuale, în care atât reclamanta cât și instanța din oficiu au solicitat în mai multe rânduri relații de la instituțiile abilitate pentru a stabili situația juridică a imobilului și ceea ce a rezultat în urma acestor verificări este faptul că imobilul despre care se afirmă că ar fi fost luat printr-un decret de expropriere, nu figurează de fapt în lista-anexă a acestui decret, ceea ce semnifică absența oricărui titlu de proprietate al statului. Deși s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, această soluție a avut ca temei împrejurarea că reclamanta și-a îndreptat cererea de restituire în natură împotriva acestuia și nu pe aceea că imobilul ar fi evidențiat în domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale.

În atare situație, critica, neînsoțită de dovezi, potrivit căreia Statul Român nu este ținut să răspundă prin Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, pe considerentul că imobilul în litigiu nu s-ar afla în domeniul public, nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 794 A din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2008.