ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5236/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

octombrie 2000, reclamanta S.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București, prin primarul general, Consiliul General al municipiului București

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (actualmente Ministerul

Economiei și Finanțelor), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să-l oblige pe pârâtul Consiliul General al municipiului București

să-i retrocedeze terenul în suprafață de 300 mp situat în București, preluat de

stat fără titlu și, în subsidiar, să îl oblige pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor reprezentând valoarea

reală de circulație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 512 din 6

aprilie 2007, rejudecând cauza în fond, după casare, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Municipiului București, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe

pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantei suma de 859.500 lei noi, reprezentând contravaloarea terenului în

suprafață de 300 mp, situat în prezent în sector 1, preluat de stat fără titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a învestit instanța cu o

acțiune în revendicare formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, astfel încât aceasta se impune a fi soluționată în raport de

prevederile dreptului comun cuprinse în art. 480-481 C. civ.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că reclamanta este moștenitoarea defunctei P.M.O., care l-a rândul său

a fost moștenitoarea defunctei D.S., proprietara terenului în suprafață de 300

mp situat în comuna Băneasa, județul Ilfov, conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21102 din 14 iunie 1941 și actului de

partaj voluntar autentificat sub nr. 14499 din 29 martie 1946.

Acest teren a fost preluat de stat

fără titlu.

Potrivit adresei nr. 204 din 3

martie 2000 emisă de D.I.T.L. sector 1 București rezultă că imobilul a aparținut

numitei D.S. până în anul 1979, când a fost trecut în proprietatea statului

conform Decretului nr. 252/1978, dar, din adresa nr. 27941/3266/1999 emisă de

Primăria municipiului București, rezultă că imobilul nu figurează în anexele

decretului menționat, ceea ce înseamnă că preluarea a avut loc fără titlu, în

sensul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Restituirea în natură a terenului nu

se poate dispune, deoarece este ocupat integral de un bloc de locuințe și de

servituțile create pentru buna funcționare a acestuia.

Cum cererea de restituire în natură

s-a îndreptat împotriva municipiului București, acesta are calitate procesuală

pasivă, dar cererea nu poate fi admisă pe fond.

În atare situație, reclamanta este

îndreptățită a primi despăgubiri pentru imobilul preluat de stat fără titlu,

sarcină ce revine pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 12

alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Prin decizia civilă nr. 794 din 10

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu următoarea motivare:

Contrar celor susținute de pârât,

acțiunea reclamantei este admisibilă, deoarece a fost formulată anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, câtă vreme aceasta nu a înțeles să

uzeze de dispozițiile art. 47 și să urmeze procedura specială a Legii nr.

10/2001, cu suspendarea prezentei judecăți, în mod corect tribunalul a analizat

corect pretențiile reclamantei.

La data sesizării instanței erau pe

deplin aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, text de lege în

baza căreia s-a verificat valabilitatea titlului statului asupra imobilului în

litigiu.

Având în vedere aceste dispoziții

legale și inexistența unei reglementări speciale privind revendicarea ori

posibilitatea acordării de despăgubiri, în mod corect tribunalul l-a obligat pe

pârât la plata sumei stabilită prin expertiza topografică efectuată, împotriva

căreia nu s-a formulat obiecțiuni.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici:

Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de față,

deoarece prevederile art. 13 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005

dau în sarcina Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor obligația de a

fixa cuantumul final al despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, dispozițiile art. 16

alin. (2) din același act normativ prevăd că notificările formulate potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat de

alin. (1) până la data intrării în vigoare a legii, se predau pe bază de proces

verbal Secretariatului Comisiei Centrale.

asupra celui de-al doilea motiv invocat în cerere.

Acest motiv se referea la

împrejurarea că, față de cele două adrese contradictorii privitoare la

modalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, instanța ar fi

trebuit să dea dovadă de rol activ pentru a afla situația juridică exactă a

imobilului.

Astfel, cum din motivarea

tribunalului nu rezultă cu exactitate care este situația juridică a imobilului

și care este titularul dreptului de proprietate, instanța în mod nelegal l-a

obligat pe pârât la plata de despăgubiri întrucât, potrivit art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1998 Statul Român este reprezentat de către Ministerul

Economiei și Finanțelor doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate

asupra bunurilor din domeniul public.

Câtă vreme instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului București rezultă că

imobilul se află în proprietatea acestei instituții, situație în care nu se

justifică obligarea statului român la plata de despăgubiri pentru terenul

imposibil de restituit în natură.

Recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

La data de 26 februarie 2008, după

pronunțarea deciziei recurate, a decedat reclamanta S.M.A., lăsând ca

moștenitori pe S.D.V. și S.T.M., care au fost introduși în cauză în temeiul

dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

Intimații nu au depus la dosar

întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor asupra recursului au solicitat

respingerea acestuia ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

1.Prima critică se circumscrie

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este

neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (2) din

Titlul VII al legii nr. 247/2005, pretins încălcate, nu sunt incidente în

cauză.

Legea nr. 247/2005 a modificat și

completat Legea nr. 10/2001, act normativ care nu are aplicabilitate în speța

dedusă judecății, deoarece, așa cum corect au reținut instanțele anterioare,

cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării sale în

vigoare și întemeiată pe dispozițiile de drept comun din art. 480 și art. 481

C. civ.

referitoare la neanalizarea unui motiv de apel se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și este de asemenea nefondată.

Cu o motivare succintă, care însă nu

echivalează cu absența totală a considerentelor, curtea de apel a menținut ca

fiind corectă soluția de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor la despăgubiri pentru imobilul preluat fără titlu, având

în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998, act normativ în vigoare la data

introducerii acțiunii, care permitea instanței să analizeze valabilitatea

titlului statului și să stabilească entitatea juridică ce urmează a răspunde

pentru preluarea fără titlu a imobilului.

În ceea ce privește lipsa de rol

activ, Înalta Curte constată că litigiul a parcurs două cicluri procesuale, în

care atât reclamanta cât și instanța din oficiu au solicitat în mai multe

rânduri relații de la instituțiile abilitate pentru a stabili situația juridică

a imobilului și ceea ce a rezultat în urma acestor verificări este faptul că

imobilul despre care se afirmă că ar fi fost luat printr-un decret de

expropriere, nu figurează de fapt în lista-anexă a acestui decret, ceea ce

semnifică absența oricărui titlu de proprietate al statului.

Deși s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, această soluție a

avut ca temei împrejurarea că reclamanta și-a îndreptat cererea de restituire

în natură împotriva acestuia și nu pe aceea că imobilul ar fi evidențiat în

domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale.

În atare situație, critica,

neînsoțită de dovezi, potrivit căreia Statul Român nu este ținut să răspundă

prin Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul art. 12 alin. (5) din Legea

nr. 213/1998, pe considerentul că imobilul în litigiu nu s-ar afla în domeniul

public, nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr.

794 A din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2008.