ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6132/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față:

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 6 aprilie 2006 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta

C.L.P.(fostă M.), în calitate de unică moștenitoare a defunctului M.G.I., a

chemat în judecată Primăria municipiului București, prin primarul general,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să se

pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării înaintate în temeiul Legii

nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 312,20 mp, situat în București.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii terenului susmenționat,

considerând că este persoană îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001, teren ce a aparținut bunicului său M.G.I., pe care îl

moștenește în baza unor acte de moștenire succesivă.

Notificarea a fost însoțită de

actele justificative, și ulterior, la solicitarea pârâtei, au fost depuse toate

actele solicitate de aceasta, dar nu a fost soluționată notificarea.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 738 din 30 mai 2006, a admis cererea formulată

de reclamantă și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea notificării

formulată de aceasta și înregistrată sub nr. 1646 din 23 iulie 2001.

Această soluție a fost pronunțată în

temeiul prevederilor art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 598 din 14

decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Primăria municipiului București,

reținând, în esență, următoarele:

Hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală, față de împrejurarea că s-a reținut în mod corect demersul

făcut de reclamantă, la data de 23 iulie 2001, prin care a înaintat notificarea

către apelanta-pârâtă privitoare la restituirea unei suprafețe de teren.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea în

termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia, normă legală cu

caracter imperativ și nu de recomandare, așa cum nelegal susține apelanta.

Apelanta-pârâtă este în culpă

întrucât notificarea nu a fost soluționată, deși au trecut peste 5 ani de la

formularea acesteia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul

București, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, s-a arătat că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat

de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată

asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Acest termen pentru îndeplinirea

obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire

poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data

depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001, pct. 23.1 din

H.G. nr. 498/2003).

În speță reclamantul nu a arătat

care este data depunerii ultimului înscris și nici nu a făcut dovada unei

astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de

restituire este prematură.

Analizând recursul, în limita

motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată că nu este întemeiat.

Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001

(art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare,

notificate, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

depunerea actelor doveditoare.

Conform art. 23.1 din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocat de recurent, termenul

pentru îndeplinirea acestei obligații de „a face” se poate proroga numai dacă

unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse comunică

celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă

este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Textul prevede

în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca

unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite faptul că

fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea

probelor solicitate.

Prin urmare, prorogarea termenului

stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în

beneficiul unității notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că

nu mai deține alte probe, așa cum susține recurentul.

Prorogarea fiind condiționată de

faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în

intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în

prezenta cauză, corect prin sentința tribunalului, păstrată prin hotărârea

recurată, instituția notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost

obligată să soluționeze notificarea.

Față de prevederile textelor citate,

acțiunea formulată de intimatul-reclamant în luna aprilie 2006 nu este

prematură, așa cum susține recurentul.

De altfel, intimatul-reclamant, în

cererea înregistrată la instanță la data de 6 aprilie 2006, a arătat că a

atașat la notificare toate actele doveditoare, însă nu s-a emis dispoziția

prevăzută de art. 25 din legea republicată, recurentul formulând apărări în

sensul că cererea se va soluționa pe cale administrativă prin decizie sau, după

caz, dispoziție motivată, care va putea fi atacată în justiție în condițiile

art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul municipiul București prin primarul general

împotriva deciziei nr. 598 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2007.