ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2121/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20

martie 2007, la Tribunalul București, reclamantul N.R. a cerut, în temeiul

Legii nr. 10/2001, obligarea Primăriei Municipiului București de a se pronunța,

prin dispoziție motivată, asupra notificării de restituire în natură a unui

teren în suprafață de 100 mp situat în București.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că

printr-o notificare înregistrată la Prefectura Municipiului București sub nr.

25799 din 12 noiembrie 2001, N.C. (mama reclamantului) a cerut restituirea în

natură a terenului situat la adresa menționată, dar Primăria Municipiului

București, căreia i-a fost trimisă notificarea, spre soluționare, la 23

septembrie 2002, nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 800 din

29 mai 2007, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat Primăria

Municipiului București, prin primarul general, să emită dispoziție motivată

prin care să soluționeze notificarea formulată de autoarea reclamantului

privind restituirea în natură a imobilului din București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că reclamantul, în calitate de moștenitor al fostei

proprietare, este îndreptățit să ceară pârâtei să respecte obligația de a

soluționa notificarea în termenul stabilit prin Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 557 din 14 septembrie 2007, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Primăria Municipiului București, prin primarul

general, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București. În cuprinsul

deciziei curtea de apel a dezvoltat considerentele sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs Municipiul București, reprezentat de primarul general susținând

că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în cauză,

notificarea nu a putut fi soluționată din culpa reclamantului care nu a depus

toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul

aflat în litigiu.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost

reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 23 din această lege (art. 25

după modificările reglementate prin Legea nr. 247/2005), în termen de 60 zile

de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra

cererii de restituire în natură. Persoana îndreptățită are dreptul să susțină

în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire

în natură și în acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia

parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

În prezentul litigiu, notificarea

formulată în termenul prevăzut de lege, a fost comunicată Primăriei

Municipiului București la 23 septembrie 2002, dar unitatea notificată nu s-a

pronunțat până în prezent, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură a terenului. Reclamantul, care se consideră persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, nu a fost invitat să-și susțină cererea de

restituire.

Prima instanță, prin sentința

pronunțată, confirmată de instanța de apel, a aplicat corect dispozițiile

legale enunțate mai sus și a obligat unitatea notificată să respecte obligația

ce-i revine de a se pronunța, prin dispoziție motivată, asupra cererii

formulate prin notificare.

În situația în care unitatea

notificată aprecia că nu au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului

de proprietate, dispoziția motivată trebuia să soluționeze notificarea pe baza

actelor ce au fost depuse. Persoana îndreptățită urmărind să-și valorifice

drepturi recunoscute de lege, va putea ataca în justiție dispoziția motivată.

Dacă ar fi acceptată susținerea

făcută prin recursul exercitat în cauză că termenul legal de 60 zile pentru

soluționarea notificării nici nu a început să curgă deoarece nu au fost depuse

toate actele doveditoare, s-ar ajunge la nesocotirea caracterului reparatoriu

al Legii nr. 10/2001, așa cum a motivat judicios instanța de apel, iar

persoanele îndreptățite la redobândirea unor drepturi recunoscute de lege li s-ar

impune să aștepte un timp nelimitat, un răspuns și să suporte, practic, un abuz

al persoanei juridice notificate.

Decizia instanței de apel fiind dată

cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respins recursul declarat de

pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 557

din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2008.