ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2121/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 martie 2007, la Tribunalul București, reclamantul N.R. a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Primăriei Municipiului București de a se pronunța, prin dispoziție motivată, asupra notificării de restituire în natură a unui teren în suprafață de 100 mp situat în București. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că printr-o notificare înregistrată la Prefectura Municipiului București sub nr. 25799 din 12 noiembrie 2001, N.C. (mama reclamantului) a cerut restituirea în natură a terenului situat la adresa menționată, dar Primăria Municipiului București, căreia i-a fost trimisă notificarea, spre soluționare, la 23 septembrie 2002, nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 800 din 29 mai 2007, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat Primăria Municipiului București, prin primarul general, să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea formulată de autoarea reclamantului privind restituirea în natură a imobilului din București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul, în calitate de moștenitor al fostei proprietare, este îndreptățit să ceară pârâtei să respecte obligația de a soluționa notificarea în termenul stabilit prin Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 557 din 14 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria Municipiului București, prin primarul general, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București.

În cuprinsul deciziei curtea de apel a dezvoltat considerentele sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Municipiul București, reprezentat de primarul general susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în cauză, notificarea nu a putut fi soluționată din culpa reclamantului care nu a depus toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul aflat în litigiu. Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 23 din această lege (art. 25 după modificările reglementate prin Legea nr. 247/2005), în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură și în acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

În prezentul litigiu, notificarea formulată în termenul prevăzut de lege, a fost comunicată Primăriei Municipiului București la 23 septembrie 2002, dar unitatea notificată nu s-a pronunțat până în prezent, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură a terenului. Reclamantul, care se consideră persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, nu a fost invitat să-și susțină cererea de restituire. Prima instanță, prin sentința pronunțată, confirmată de instanța de apel, a aplicat corect dispozițiile legale enunțate mai sus și a obligat unitatea notificată să respecte obligația ce-i revine de a se pronunța, prin dispoziție motivată, asupra cererii formulate prin notificare. În situația în care unitatea notificată aprecia că nu au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, dispoziția motivată trebuia să soluționeze notificarea pe baza actelor ce au fost depuse.

Persoana îndreptățită urmărind să-și valorifice drepturi recunoscute de lege, va putea ataca în justiție dispoziția motivată. Dacă ar fi acceptată susținerea făcută prin recursul exercitat în cauză că termenul legal de 60 zile pentru soluționarea notificării nici nu a început să curgă deoarece nu au fost depuse toate actele doveditoare, s-ar ajunge la nesocotirea caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, așa cum a motivat judicios instanța de apel, iar persoanele îndreptățite la redobândirea unor drepturi recunoscute de lege li s-ar impune să aștepte un timp nelimitat, un răspuns și să suporte, practic, un abuz al persoanei juridice notificate. Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respins recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 557 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2008.