ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, sub nr. 10.089/3/2006, reclamanta N.S. a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București prin primarul general,

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei în baza

Legii nr. 10/2001, să emită dispoziția privind cererea de restituire a

imobilului situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta,

solicitând restituirea în natură a imobilului în cauză, aceasta fiind emisă sub

nr. 3040/2001 și înregistrată sub nr. 14391/2001 de către pârâtă, care nu a

răspuns notificării în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Prin sentința nr. 730 din 2 iunie 2006, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă să

se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării nr. 3040

din 14 august 2001, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de

874 mp, situat în București, reținând următoarele:

Prin notificarea nr. 3040 din 13 august 2001, reclamanta N.S. a

solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 874 mp,

situat în București.

Notificarea nu a fost soluționată în termenul de 60 de zile prevăzut de

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar art. 23 din aceeași

lege, privind depunerea documentației până la soluționarea notificării, nu

împiedică unitatea notificată să se pronunțe asupra cererii.

Prin decizia civilă nr. 162 din 13 martie 2007 Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul

Municipiul București prin primarul general, reținând, în esență, următoarele.

Obligația Municipiului București de a emite dispoziție față de

notificarea adresată este o obligație legală, prevăzută de art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură”.

Chiar dacă termenul pentru a răspunde notificării este de recomandare,

lipsa depunerii actelor justificative a dreptului de proprietate și a calității

de persoană îndreptățită la restituirea imobilului nu justifică refuzul

unității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001, astfel că în mod corect prima instanță a obligat Municipiul

București să răspundă notificării.

Susținerea municipiului București în sensul că nu a putut emite decizia

întrucât lipseau actele justificative a calității de persoană îndreptățită la

restituire și a dreptului de proprietate, a fost apreciată nefondată, deoarece

obligația pârâtului era aceea ca, după trecerea termenului legal, în condițiile

în care actele necesare nu au fost depuse la dosar, să aducă la cunoștința

părții înscrisurile pe care aceasta trebuia să le depună sau, în lipsa acestora,

să se pronunțe, în consecință, asupra notificării formulate de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul București prin

primarul general, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, Municipiul București prin

Primarul general a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins apelul

declarat de acesta, întrucât potrivit art. 23 din înțelesul dat de Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

În ceea ce privește termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea

obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire,

s-a arătat că acesta poate avea două date de referință, fie de la data

notificării, când actele doveditoare au fost depuse odată cu aceasta, sau, în

cazul în care actele nu au fost depuse odată cu notificarea, de la data

depunerii acestora, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 și pct. 23.1 din

H.G. nr. 498/2003.

Analizând recursul, în limita motivului întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată)

s-a stabilit în sarcina unității deținătoare, notificate, obligația de a se

pronunța asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Conform art. 23.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.

10/2001, invocat de recurent, termenul pentru îndeplinirea acestei obligații de

„a face” se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei

actelor doveditoare, deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de

60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru

fundamentarea deciziei de restituire.

Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei

prorogări este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei

îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt

condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea

notificării nu operează de drept, în beneficiul unității notificate, ori de

câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține alte probe, așa cum

susține recurentul.

Prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către

unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că

documentația este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentința

tribunalului, păstrată prin decizia recurată, instituția notificată, care nu a

făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să soluționeze notificarea.

De altfel, intimata reclamantă, în cererea înregistrată la instanță la data

de 23 martie 2006, a arătat că a atașat la notificare toate actele doveditoare,

însă pârâtul nu a emis dispoziția prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de municipiul București

prin primarul general va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 162 din 13

martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2007.