ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie

2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității

de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma Diktatului de la Viena au avut loc persecuții asupra etnicilor maghiari, în urma cărora reclamanta, împreună

cu părinții săi, a fost nevoită să se refugieze din orașul Câmpia Turzii, la Cluj, oraș aflat sub ocupație maghiară.

Prin sentința civilă nr. 186

din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E. și a

dispus anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul

de persoană refugiată pentru perioada 28 mai 1942 - 6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de

1 ianuarie 2006.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că și etnicii maghiari au avut de suferit

în urma persecuțiilor etnice, dovedite în cauză cu declarațiile celor doi

martori.

Împotriva sentinței sus

menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj care a motivat că

așa zisul refugiu a avut loc în luna septembrie a anului 1941, din localitatea

Câmpia Turzii, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de

domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice, așa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport

cu motivele invocate în cererea de recurs și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiarii acestui act normativ sunt persoanele, cetățeni români, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice.

Din interpretarea acestei

prevederi legale, care face referire la regimurile instaurate în România,

rezultă că persecuția din motive etnice dă naștere drepturilor prevăzute în

actul normativ menționat, numai dacă a fost exercitată de autoritățile Statului

român sau dacă a fost consecința unor schimburi de populație sau cedări de

teritorii.

Potrivit declaraților

martorilor S.M. și S.J., părinții reclamantei, P.I. și I.P., s-au refugiat din

Câmpia Turzii, la Cluj, în luna septembrie 1941, refugiul fiind consecința

persecuțiilor exercitate de către Organizația Legionară din localitatea

Tamasfalău, județul Covasna. Reclamanta s-a născut în timpul refugiului, în

anul 1942.

Într-adevăr, utilizarea

noțiunii de „cetățean român” în O.G. nr. 105/1999 conduce la concluzia, corect

reținută de instanța de fond, că legiuitorul i-a avut în vedere pe toți

cetățenii români, indiferent de etnia lor, care au avut de suferit persecuții

din motive etnice, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate în

continuare sub administrația românească.

Numai că în cazul concret al

intimatei-reclamante, ai cărei părinți, cetățeni români de origine maghiară,

s-au mutat, potrivit declarațiilor martorilor, din teritoriul rămas sub

administrația Statului român, în Ardealul de Nord, în luna septembrie 1941, nu

se poate reține o persecuție etnică, exercitată de o autoritate statală

centrală sau locală, pentru că gruparea legionară fusese înlăturată de la

putere în ianuarie 1941.

Totodată, este de reținut că

singurele probe administrate de reclamantă în susținerea cererii sale sunt

declarațiile de martori, care nu pot fi considerate concludente, întrucât

conțin o neconcordanță, în sensul că localitatea indicată drept punct de

plecare în refugiu este Câmpia Turzii, dar cauza refugiului ar fi fost persecuțiile

exercitate de Organizația legionară din localitatea Tamasfalău, județul

Covasna.

În consecință, reținând că

instanța de fond a constatat greșit că reclamanta se încadrează în prevederile

O.G. nr. 105/1999, Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 186 din 10 aprilie

2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de S.E., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2007.