ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20922 din 7 martie

2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană

refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie

2006.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în urma Diktatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinții din localitatea de domiciliu,

respectiv Turda, județul Cluj, în localitatea Cluj, județul Cluj, din motive de

persecuție etnică.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

dovadă de la Arhivele Naționale, certificat de școlar emis de Școala Populară

Cluj și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că

acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Turda, județul Cluj,

în localitatea Cluj, județul Cluj, în perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945

deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Pentru elucidarea stării de fapt a fost

audiat martorul B.S.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 253 din 7 mai

2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 20922 din 7 martie 2007 emisă

de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în

perioada 1 octombrie 1942-6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele

administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia

localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost

niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul

Legii nr. 189/2000.

De asemenea se mai menționează că

declarațiile martorilor sunt dovezi, numai în măsura în care concordă cu

situația istorică.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu,

respectiv Turda, județul Cluj, în localitatea Cluj, județul Cluj, în mod corect

instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și

materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 253 din 7 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2007.