ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta M.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr.

21998 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru perioada 30 ianuarie 1941-6 martie 1945, începând cu data

de 1 august 2007.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în perioada ianuarie 1941- martie

1945, s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea Sîntejude, în

localitatea Mociu, din motive de persecuție etnică.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

dovadă de la Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale martorilor N.A.

și C.D. din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din

localitatea Sîntejude, în localitatea Mociu, în perioada ianuarie 1941-martie

1945 deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

De asemenea, la dosar au fost depuse

hotărârea nr. 7226 din 27 ianuarie 2003 și hotărârea nr. 21948 din 29 octombrie 2003 prin care pârâta recunoaște martorilor calitatea de persoană

refugiată.

Pentru elucidarea stării de fapt au

fost audiați acești martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 718 din 5 decembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 21998 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată

în perioada 20 ianuarie 1941 -6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 august 2007.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele

administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia

localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, deoarece plecarea acesteia dintr-o localitate, care nu a fost

niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul

Legii nr. 189/2000.

Se mai arată că declarațiile

martorilor sunt contradictorii.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamanta.

Or, în cauză au fost depuse hotărârile

nr. 7226 din 27 ianuarie 2003 și nr. 21948 din 29 octombrie 2003 din care

rezultă că martorii s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamantă și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Sîntejude în

localitatea Mociu, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a

suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită

să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 718 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.