ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21571 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă,

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie

1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții în localitatea Mociu,

județul Cluj, din motive de persecuție etnică.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că

aceasta, împreună cu familia, a fost nevoită să se refugieze deoarece au fost

alungați din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate după Dictatul de la Viena, după cedarea Ardealului de Nord

autorităților ungare.

Pentru elucidarea stării de

fapt a fost audiat martorul U.L.

La dosar a fost depusă Hotărârea

nr. 16134 din 17 februarie 2005 prin care s-a stabilit calitatea de persoană

refugiată a martorului audiat în cauză.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 243

din 25 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr.

21571 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea

de persoană refugiată în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 și, totodată,

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu

data de 1 august 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoită să-și părăsească, împreună cu

familia, localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii

forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, deoarece plecarea acesteia dintr-o localitate, care nu a fost

niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul

Legii nr. 189/2000.

Se mai arată că ar trebui să

avem două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de

plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data

introducerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantei.

Recurenta mai susține că

recunoașterea calității de refugiat a unui martor nu extinde acest beneficiu

asupra tuturor celorlalți petenți.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă Hotărârea

nr. 16134 din 17 februarie 2005 din care rezultă că martorul U.L. s-a aflat în

aceeași situație cu reclamanta.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după

Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de

domiciliu în altă localitate, în mod corect instanța de fond a reținut că

aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită

să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 243 din 25

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.