ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22231 din 16 august 2007, obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15

septembrie 1940 – 6 martie 1944, începând cu data de 1 august 2007.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că împreună cu părinții, s-a refugiat din localitatea de

domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuției entice la care au fost

supuși.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și L.N. din care a

rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat deoarece au fost alungați

din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după

Dictatul de la Viena.

La dosar au fost depuse

hotărârile prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor

reclamantului.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 119

din 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.

22231 din 16 august 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască

reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 septembrie 1940 –

6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinților

săi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar

aceasta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt

regim.

Se mai arată că Legea nr. 189/2000

prevede ca una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de

îndepărtate ca cele prevăzute sunt declarațiile de martori. Acestea trebuie să

fie foarte clare și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval

de refugiu nedeclarat de ambii martori, așa cum a procedat instanța de fond.

Așadar, potrivit pluralului

legii ar trebui să avem două surse de informație care să indice împreună

aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării,

localitatea de refugiu data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi

coroborate în favoarea reclamantului.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Or, în cauză au fost depuse

hotărârile din care rezultă că martorii reclamantului s-au aflat în aceeași

situație cu acesta.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a refugiat cu părinții

săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele

morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 119 din 30

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.