Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2490/2008

HOTĂRÂRE
17.06.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2490/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22398 din 20 august 2007, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2006. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a născut în Cluj, în perioada în care părinții săi au fost refugiați. Părinții reclamantului s-au refugiat din localitatea de domiciliu Bonțida în Cluj, din motive de persecuție etnică, în cursul lunii octombrie 1940 întorcându-se în 6 martie 1945. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor A.A.

și F.I. din care a rezultat că acesta, împreună cu familia s-a refugiat, deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. La dosar au fost depuse hotărârile nr. 10799 din 21 iulie 2003 și 7463 din 13 februarie 2003 prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantului. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 197 din 15 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 22398 din 20 august 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar aceasta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, în cauză au fost depuse hotărârile nr. 10799 din 21 iulie 2003 și 7463 din 13 februarie 2003 din care rezultă că martorii s-au aflat în aceeași situație cu cea a reclamantului. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu părinții săi au fost refugiați, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 197 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărâ
ÎCCJ 2008-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărâr
ÎCCJ 2008-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărâri
ÎCCJ 2008-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărâ
ÎCCJ 2008-09-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă