ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta F.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21459

din 27 iunie 2007 și obligarea pârâtei să îi recunoască calitatea de refugiat,

cu consecința acordării drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea emisă de pârâtă

este netemeinică și nelegală întrucât, prin probatoriul administrat, a făcut

dovada încadrării în situația prevăzută de lege.

A susținut reclamanta că, din înscrisurile prezentate și din

declarațiile martorilor rezultă că a fost nevoită să se refugieze datorită

persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au

instaurat în urma Dictatului de la Viena, astfel încât pârâta trebuia să rețină

calitatea sa de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 78 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a

fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanța

a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15

octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că

probatoriului administrat în cauză, respectiv acte de stare civilă și

declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit, atestă cu caracter unitar

faptul că reclamanta, împreună cu familia acesteia, au părăsit localitatea de

domiciliu, Sîntejude și s-au refugiat în localitatea Mociu, ca urmare a

tratamentului la care au fost supuși de către jandarmii maghiari.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii

Cluj, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând, în esență, că prima instanță nu a analizat argumentele aduse

împotriva martorilor, iar că, în concordanță cu prevederile legale, ar fi fost

necesare două surse de informație care să indice aceleași date relativ la data

de plecare, localitatea, motivul plecării, localitatea de refugiu și data

întoarcerii din refugiu.

Or, susține recurenta, datele furnizate de către cei doi martori în

cauza dedusă judecății sunt insuficiente și contradictorii.

Astfel, din declarația martorului B.I. rezultă traseul de refugiu

Santejude - Geaca, nicidecum Mociu, lipsind data de început și de sfârșit a

refugiului, acesta susținând că s-a reîntâlnit cu reclamantul în Santejude,

deși martorul a revenit în Sântioana.

De asemenea, susține recurenta, martorul F.I. declară ca început al

perioadei de refugiu primăvara anului 1940, perioadă ce excede celei prevăzute

de actul normativ, deși în fața notarului declarase ca început al refugiului

luna octombrie a anului 1940, neindicând însă data de sfârșit.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice,

aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999,

persoana strămutată este aceea care a fost mutată, sau care a fost obligată

să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, declarațiile martorilor B.I. și

F.I. audiați nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se

încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de

măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu

prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru

aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Totodată, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei în ce

privește existența unor date contradictorii nu pot fi reținute, întrucât, pe de

o parte, probatoriul administrat atestă cu caracter unitar refugiul reclamantei

din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice suferite, iar, pe de

altă parte, aspectele relevate țin de imposibilitatea relatării cu acuratețe a

unor evenimente după trecerea unui interval de timp atât de îndelungat.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței

civile nr. 78 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.