ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ,

înregistrată la data de 14 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.V.

a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21193

din data de 16 mai 2007 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus respingerea

cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Acțiunea a fost motivată

prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și

nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda

probatoriului administrat aceasta a refuzat acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Reclamantul a mai arătat în

motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile

martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este

îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost

nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la

care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma Diktatului

de la Viena.

Prin sentința civilă nr. 72

din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamantul S.V. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr.

21193 din 16 mai 2007 emisă de către pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1944 - 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a

rezultat că refugiul reclamantului și a familiei sale s-a datorat unor

persecuții de natură etnică, care îl îndreptățesc la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat,

în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost

concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care

în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele

de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Se reține din declarațiile martorilor

audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin

prezentarea legitimației sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000

fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile

prezentate în probațiune, împrejurarea că reclamantul împreună cu familia

acestuia au părăsit localitatea de domiciliu, comuna Aiton, județul Cluj și

s-au refugiat în comuna Cut, județul Alba, având în vedere tratamentul la care au

fost supuși, respectiv jignirile adresate de către jandarmii maghiari și

respectiv faptul că tatăl reclamantului a fost bătut de către aceștia.

Depozițiile martorilor

audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în luna septembrie

1944 iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în primăvara anului

1945.

De altfel, raportat la

contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a

Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940,

această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus

împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum

recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul

reclamantului S.V., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și

temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins

ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 72 din 21

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2008.