ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.I. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 21854 din 9 iulie 2007 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940-martie 1945, cu începere din data de 1 ianuarie 2007. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia, deoarece din actele depuse în dovedirea calității de refugiat rezultă fără nici un dubiu că este îndreptățit la recunoașterea drepturilor ce decurg din actul normativ menționat.

Astfel, reclamantul a arătat că împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze din satul Popești, datorită Dictatului de la Viena și urmare a faptului că frontul de război s-a stabilit în localitatea de domiciliu și le-au fost puse viețile în pericol. Prin sentința civilă nr. 614 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D.A., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 21854 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Prin încheierea din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 614 din 19 noiembrie 2007, în sensul menționării numelui corect al reclamantului ca fiind S.I. și nu D.A. Pentru a pronunța sentința sus menționată, instanța de fond a reținut că prin probele administrate în cauză a fost confirmată calitatea de refugiați a reclamantului și a mamei acestuia, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice, ca urmare a Diktatului de la Viena. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999 aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate. Se reține din probele administrate în cauză, respectiv din declarația martorului L.N. dată în fața instanței, faptul că reclamantul, împreună cu mama sa, s-au refugiat în luna septembrie 1940 din Popești în Turda, refugiul luând sfârșit în martie 1945. Refugiul a fost determinat de teama persecuțiilor etnice, ca urmare a Diktatului de la Viena, reclamantul și mama sa fiind bătuți și amenințați de către ocupanții unguri.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa. Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantului S.I., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 614 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.