Decizia nr. 2525/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 30780/3/2008 — recurs

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea Deciziei nr. 7070 emisă de Colegiul C.N.S.A.S la data de 13 decembrie 2007. În motivarea cererii, reclamantul a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 187/1999, din considerentele căreia rezultă că, în drept, activitatea desfășurată de Colegiul Consiliului, între care și Decizia nr. 7070 din 13 decembrie 2007, adoptată împotriva sa, a fost dată cu încălcarea prevederilor Constituției, și pe cale de consecință, este nulă de drept. Curtea de Apel București – secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Încheierea din 03 aprilie 2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, care la rândul său, prin Decizia nr. 1719 din 30 iunie 2008, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând: 1. Rectificarea unor date inexacte din dosarul aflat în custodia sa prin efectuarea următoarelor mențiuni și notificarea acestora către terți: a) A.A. a devenit membru PCR în 1977. b) A.A. s-a transferat în interesul serviciului la Institutul de Cercetări pentru Tehnică de Calcul în mai 1981. c) Cele 3 note informative, despre care se face vorbire în dosarul R 95996, că ar fi fost scrise de A.A. în perioada 21 aprilie 1975-17 septembrie 1975, nu există în fondul documentar al C.N.S.A.S. și nici în arhivele altor instituții la care C.N.S.A.S. a apelat respectiv S.R.I., S.I.E. și M.Ap.N. - S.I.A. (Serviciul Istoric al Armatei).

Acordarea unei despăgubiri în cuantum de 1 un leu.

Acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus la registratura autorității pârâte, la data de 19 decembrie 2007, prin care a cerut efectuarea mențiunilor sus-indicate, conform O.U.G nr. 16/2006, art. 16 alin. (1), alin (1), lit. a) și notificarea acestora către terți, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din același act normativ. Judecătoria sectorului 2, prin sentința nr. 2730 din 24 martie 2008 a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București, care la rândul său, prin sentința nr. 2767 din 21 octombrie 2008, a declinat competența la Tribunalul București și, constatând existența unui conflict negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 720 din 11 februarie 2009 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Învestită astfel cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București a înregistrat cauza sub nr. 5161/2/2009, iar prin încheierea din 08 ianuarie 2010, a dispus conexarea Dosarului nr. 5161/2/2009 la Dosarul nr. 30780/3/2008, ca urmare a legăturii dintre obiectul și cauza celor două dosare. 2. Hotărârile primei instanțe Cu privire la sentința civilă nr. 3105 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3105 din 24 iunie 2010, a admis cererea principală formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității; a admis în parte cererea conexă formulată, a anulat Decizia nr. 7070 din 13 decembrie 2007, emisă de pârât și a dispus rectificarea unor date din Dosarul R 95996, în sensul că reclamantul a devenit membru PCR în 1977 și că s-a transferat în interesul serviciului la I.C.T.C. în mai 1981. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 4263 din 30 octombrie 2007 Colegiul C.N.S.A.S. a constatat că reclamantul a fost colaborator al poliției politice comuniste, iar prin Decizia nr. 7070 din 13 decembrie 2007 a respins contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 4263/2007. Totodată, a reținut că la data sesizării, verificării și emiterii Deciziei nr. 7070 din 13 decembrie 2007 pârâtul a respectat procedura prevăzută de art. 2 și 3 din Legea nr. 187/1999 și de Regulamentul din 16 mai 2000, împrejurarea că ulterior emiterii deciziei contestate s-a pronunțat Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale, prin care Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituțională, neinfirmând legalitatea procedurilor parcurse anterior emiterii deciziei Curții Constituționale. În ceea ce privește prima condiție prevăzută de Legea nr. 187/1999, prima instanță a apreciat că este îndeplinită, întrucât reclamantul a furnizat informații prin notele informative redactate. Cu privire la a doua condiție, a reținut că informațiile furnizate sunt cuprinse în trei note informative, dar în niciuna dintre note nu se denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Pe de altă parte, în cele trei note, reclamantul a furnizat informații despre cetățeni străini, nu români. Or, în preambul Legii nr. 187/1999 se arată că regimul totalitar comunist a fost unul care a acționat ,,împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale”. Din interpretarea gramaticală și teleologică a acestui preambul și a întregii legi rezultă că furnizarea sau înlesnirea transmiterii informațiilor către Securitate trebuie să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, astfel că nici cea de-a treia condiție nu este îndeplinită pentru că notele date de reclamant nu sunt de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români. În privința cererii conexe, prima instanță a reținut că reclamantul a devenit membru PCR în 1977 și nu în 1984 și ca s-a transferat în interesul serviciului la Institutul de Cercetări pentru Tehnică de Calcul C.T.C. în mai 1981 și nu în 1984. Cu privire la sentința civilă nr. 4070 din 22 octombrie 2010 Prin cererea înregistrată la 06 septembrie 2010, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, completarea Hotărârii nr. 3105 din 24 iunie 2010 pronunțata de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal prin care s-a admis cererea principala și s-a admis in parte cererea conexă formulate de reclamant. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin acțiunea conexă, înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei sector 2 București, a solicitat obligarea pârâtului la rectificarea unor date incomplete și inexacte din Dosarul nr. R 95996 prin efectuarea unor mențiuni cu privire la acestea, precum și acordarea de despăgubiri, iar prin hotărârea pronunțată instanța a admis în parte cererea conexă, a dispus rectificarea unor date din dosarul nr. R 95996, în sensul că reclamantul a devenit membru PCR în anul 1977 si s-a transferat in interesul serviciului la I.C.T.C. în mai 1981, dar nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere referitoare la inexistenta celor trei note informative și acordarea de despăgubiri. Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4070 din 22 octombrie 2010, a respins cererea de completare a Hotărârii nr. 3105 din 24 iunie 2010 formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că s-a pronunțat implicit asupra cererii de despăgubiri și cererii de rectificare a unor date inexacte din Dosarul R 95996 cu privire la cele trei note informative despre care se face vorbire, în sensul respingerii lor, fapt ce rezultă din admiterea în parte a cererilor reclamantului și a anulării Deciziei nr. 7070 din 13 decembrie 2007, emisă de pârât și rectificării unor date din Dosarul R 95996, în sensul că reclamantul a devenit membru PCR în 1977 și s-a transferat în interesul serviciului la I.C.T.C. în mai 1981. Astfel, a rezultat că celelalte două cereri formulate de reclamant au fost respinse, cererea de constatare a inexistenței celor trei note informative nefiind admisibilă în raport de faptul că se cere constatarea unei stări de fapt și nu de drept, încălcându-se dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește cererea de despăgubiri, reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu. 3. Recursurile exercitate în cauză 3.1. Recursul formulat de reclamantul A.A. împotriva sentinței nr. 3105 din 24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1.1. Recurentul consideră că în temeiul art. 16 1 din O.U.G. nr. 16/ 2006, act normativ respins prin Legea nr. 295/2008, dar în vigoare la data când a fost emis răspunsul intimatului, poate să solicite constatarea existenței dreptului său de a solicita efectuarea mențiunilor referitoare la inexistența celor trei note informative. 3.1.2. Refuzul intimatei este nelegal, deoarece i se solicită să facă dovada unui fapt negativ, dovadă imposibil de făcut. 3.1.3. Referitor la daunele solicitate, pretenția ar fi îndreptățită în raport de faptul că în presa scrisă și vorbită au apărut o serie de articole conținând referiri la datele inexacte și incomplete din dosarul său care i-au lezat onoarea, demnitatea și reputația. 3.2. Recursul formulat de reclamantul A.A. împotriva sentinței civile nr. 4070 din 22 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.2.1. Recurentul consideră că instanța de fond trebuie să se pronunțe explicit și asupra capetelor de cerere referitoare la rectificarea datelor inexacte cu privire la cele trei note informative și acordarea de despăgubiri. 3.2.2. Faptul că cererea de constatare a inexistenței celor trei note infirmative nu este admisibilă, aspectul trebuia să fie motivat de judecătorul fondului în cuprinsul sentinței nr. 3105/2010 a cărei completare s-a solicitat. 3.2.3. Nici motivarea respingerii cererii de despăgubiri cuprinsă în sentința nr. 4070/2010 nu se regăsește în sentința nr. 3105/2010, rezultând că instanța nu s-a pronunțat nici implicit, nici explicit asupra respingerii capetelor de cerere arătate. 3.2.

Cererea de daune este îndreptățită față de referirile ce i-au lezat onoarea, demnitatea și reputația. 3.3. Recursul formulat de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 3105 din 24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 3.3.1. Instanța de fond nu a analizat înscrisul determinant în probarea activității de poliție politică. Prin intermediul acestui înscris redactat de către ofițerii de Securitate, se arată că „în perioada cât a ținut legătura cu organele noastre, informatorul a furnizat 3 note informative, una dintre ele privind un elev care a avut unele manifestări negative cu privire la politica de socializare a partidului și asupra căruia s-au luat măsuri de prelucrare de către organele de partid”. 3.3.2. Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 instituie o prezumție de veridicitate cu privire la conținutul înscrisurilor redactate de ofițerii de Securitate, prezumție ce nu a fost răsturnată în speță. Recurentul-reclamant nu a contrazis explicit cele reținute, iar informațiile îndeplinesc condițiile impuse de art. 5 alin. (3) sus menționat cu privire la capacitatea acestora de a produce consecințe, în sensul unor posibile încălcări ale drepturilor fundamentale ale celor la care se refereau. În speță, standardul legal este nu numai îndeplinit, dar și depășit, în sensul că „s-au luat măsuri de prelucrare de către organele de partid”. 3.3.3. Admiterea în parte a cererii conexe nu este justificată, deoarece din documentele dosarului nu rezultă că informatorul „A.” ar fi devenit membru de partid și s-ar fi transferat în interesul serviciului în 1984. 4. Apărările formulate de recurentul A.A. împotriva recursului declarat de pârâtul C.N.S.A.S. Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat. 4.1. Critica vizând împrejurarea că instanța de fond nu a analizat înscrisul considerat de recurent determinant, este nefondată. Câtă vreme recurentul nu a fost în măsură să depună la dosarul cauzei cele trei note, pentru ca ele să fie supuse cenzurii judecătorului și nu a administrat în completare alte probe care să demonstreze conținutul acestor note, instanța de fond nu putea să se refere la înscrisuri inexistente. 4.2. Teza emisă de recurent în sensul existenței unei prezumții de veridicitate cu privire la conținutul înscrisurilor redactate de ofițerii de securitate este contrară scopului O.U.G. nr. 24/2008 – stabilirea adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste. Prezumția de veridicitate este contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008. 4.3. Este nefondată și critica privind îndeplinirea celei de-a doua condiții impusă de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, hotărârea instanței de fond conținând o amplă argumentare care nu este răsturnată de susținerile recurentei. 4.4. Solicită respingerea acțiunii C.N.S.A.S. în sensul recunoașterii faptului că a scris cele trei note, cele consemnate sunt scoase din context. 4.

Referitor la motivele de recurs ce privesc cererea conexă se solicită respingerea lor. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță competentă să soluționeze recursurile formulate. 1. Cu privire la recursul pârâtului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recursul este fondat. 1.1. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, informațiile furnizate sau înlesnirea transmiterii de informații se poate realiza sub orice formă, precum: note, rapoarte scrise, relatări verbale, consemnate de lucrătorii operativi. Instanța de fond a analizat note redactate de reclamantul A.A. în perioada în care nu devenise colaborator al Securității și semnate cu numele real. Astfel cum a arătat și recurentul-pârât, înscrisul determinant pentru stabilirea calității de colaborator nu a fost analizat de instanța de fond. 1.2. Din actele dosarului rezultă că reclamantul a furnizat numai note verbale, nu a furnizat niciun material scris. Din consemnările ofițerilor de securitate rezultă că reclamantul a furnizat trei note verbale, una dintre ele privind un elev care a avut manifestări negative cu privire la politica de socializare a partidului și asupra căruia s-au luat măsuri de prelucrare de către organele de partid. În mod cert informațiile furnizate îndeplinesc condițiile impuse de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1998, deoarece denunțau o atitudine potrivnică regimului comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în concret, dreptul la libera exprimare. În speță, atingerea drepturilor și libertăților fundamentale s-a și produs. 1.3.3. Pentru stabilirea calității de colaborator al poliției politice comuniste, legea nu prevede un număr minim de informații, astfel încât este suficientă dovedirea unei singure delațiuni a persoanei verificate. 1.4. Mai mult, prin acceptarea ca dovadă a informațiilor furnizate a relatărilor verbale consemnate de lucrătorii operativi legea instituie o prezumție relativă și de veridicitate a celor reținute în cuprinsul înscrisului, prezumție ce poate fi răsturnată de partea adversă, ceea ce în speță nu a avut loc. 1.5. Față de acestea, se constată că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât cu privire la calitatea de colaborator al reclamantului sunt întrunite, fiind îndeplinite dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/ 1999. 1.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate pe aspectele legate de cererea conexă, de asemenea, se va constata temeinicia acestora. Rectificarea datelor din Dosarul R 95996 în sensul că reclamantul a devenit membru PCR în anul 1977 și că s-a transferat în interesul serviciului la I.C.T.C. în mai 1981 nu este justificată. Din documentul aflat la dosar nu rezultă că informatorul a devenit membru de partid și că s-a transferat în interesul serviciului în anul 1984, ci doar că încetarea legăturii dintre Securitate și reclamant a avut loc la 24 mai 1984. Din actele dosarului rezultă datele transferului și ale devenirii membru PCR, astfel încât în mod cert, interpretarea făcută de instanța de fond este greșită. 2. Cu privire la recursurile formulate de reclamantul A.A. împotriva sentinței nr. 3105 din 24 iunie 2010 și a sentinței nr. 4070 din 22 octombrie 2010 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recursurile sunt nefondate. 2.1. Cererea de rectificare a datelor inexacte din dosarul R 95996 în sensul că cele trei note informative scrise în perioada 21 aprilie 1975 – 17 septembrie 1975 nu există, nu este întemeiată. Cele trei note informative, după cum s-a reținut mai sus, au fost date verbal, nu sunt scrise, așa cum greșit afirmă recurentul, și sunt consemnate de lucrătorii operativi. 2.2. În raport de constatarea netemeiniciei pretențiilor reclamantului, obligarea pârâtului la 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri nu poate fi primită. 2.3. Cererea de completare a sentinței civile nr. 3105 din 24 iunie 2010 a fost respinsă în mod corect de instanța de fond. Cererea este neîntemeiată și în raport cu concluziile la care a ajuns instanța de recurs, în sensul că respingerea cererii principale are efect și asupra cererii de despăgubiri, în sensul că nu poate fi primită. În plus, cu privire la constatarea inexistenței celor trei note informative, se adaugă și argumentul expus în prezenta decizie, a existenței unor relatări verbale și nu a unor note informative scrise de reclamant. 3. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile declarate de reclamant. În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtului C.N.S.A.S., se va casa sentința recurată și, pe fond urmează a se respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.