ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24 ianuarie 2007, reclamanții B.D.N., C.L.M.,

T.A., C.O.G., V.A. și C.S.C. au solicitat obligarea pârâtei Inspecția Muncii la

plata sumelor cuvenite cu titlul de primă de vacanță pentru anii 2001 - 2006,

actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data

plății efective, pentru fiecare dintre reclamanți.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că

au calitatea de funcționari publici și potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 au dreptul ca, pe lângă indemnizația de concediu, să primească și o

primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de

odihnă, ce se impozitează separat. Reclamanții au învederat că exercițiul

dreptului solicitat a fost succesiv suspendat prin legile bugetare anuale până

la 1 ianuarie 2007, dar suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului,cum

eronat a considerat pârâta, refuzând să le plătească sumele de bani cuvenite

pentru perioada 2001 - 2006.

La data de 14 februarie

2007, au formulat cereri de intervenție în interes propriu I.N.Ș., M.E.A., V.N.

și R.D., solicitând admiterea acțiunii și a cererii lor, în sensul obligării

pârâtei să le plătească prima de vacanță începând cu anul nașterii raporturilor

lor de serviciu – 2001, iar pentru R.D. cu începere din anul 2004, cu

actualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr.

515 din 19 februarie 2007, Curtea de

Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, a admis

acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, obligând pârâta să

plătească reclamanților și intervenienților sumele cuvenite cu titlul de primă

de vacanță pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la

data nașterii dreptului și până la data plății efective pentru fiecare funcționar

public, respectiv B.D.N. – 8.957 lei, pentru C.L.M. – 9.866 lei, pentru V.N. –

10.009 lei,

pentru T.A. – 7.602 lei, pentru C.O.G. – 3.912 lei, pentru V.A.

– 2.607 lei, pentru C.S.C. – 29.63 lei, M.E.A. - 2.552 lei, pentru R.D.M. - 573

lei și pentru I.N.Ș. – 3.895 lei.

Hotărând astfel,

instanța de fond a reținut că actele normative de suspendare a acordării primei

de vacanță contravin prevederilor art. 53 din Constituția României revizuită,

precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de fond a

considerat suspendarea exercițiului dreptului la acordarea primei de vacanță nu

echivalează cu stingerea dreptului dat fiind că O.U.G. nr. 33/2001 și legile bugetare

anuale din perioada 2001-2006 nu au prevăzut abrogarea dispozițiilor art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta și a solicitat casarea hotărârii în baza

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., motivând că instanța de fond a depășit atribuțiile

puterii judecătorești cu privire la cenzurarea legalității suspendării

dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Recurenta a susținut că instanța de fond nu

era competentă să se pronunțe asupra încălcării sau respectării unor norme constituționale

prin legile de suspendare a acordării primei de vacanță și controlul de

constituționalitate putea fi exercitat numai de Curtea Constituțională, atât

preventiv, înainte de promulgarea legii adoptate de Parlament, cât și

posterior, după intrarea în vigoare a legii, pe calea excepției de

neconstituționalitate.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond s-a pronunțat în cadrul

competenței generale a autorității judecătorești, deoarece a analizat compatibilitatea

unor norme legale abrogate la data cererii de chemare în judecată cu

prevederile constituționale.

Normele legale de suspendare a acordării

primei de vacanță nu mai erau în vigoare la data formulării acțiunii în

justiție, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea

Curții Constituționale.

Pe de altă parte, se constată că instanța de fond

nu a exercitat un control de constituționalitate, cum neîntemeiat s-a susținut în

recurs. În limitele atribuțiilor sale legale, instanța de fond a constatat judicios

că suspendarea dreptului la prima de vacanță în perioada 2001 - 2006 nu

echivalează cu inexistența acestui drept în perioada respectivă, pentru că s-ar

contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituția României revizuită și art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale.

În consecință, s-a considerat că este contrar

prevederilor constituționale refuzul acordării primei de vacanță cuvenit

intimaților reclamanți și intervenienți pentru perioada în care numai exercițiul

dreptului a fost suspendat, fără a fi înlăturată însăși existența acestuia. În

mod corect s-a avut în vedere că un astfel de drept nu poate fi considerat că

nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat prin acte

normative, întrucât s-ar ajunge la situația inadmisibilă ca un drept recunoscut

de lege să fie lipsit de conținut, prin imposibilitatea exercitării lui.

Pentru considerentele expuse, constatând că

nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte

va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția

Muncii împotriva sentinței civile nr. 515 din 19 februarie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ si fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

noiembrie 2007.