ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.M.S.S.F., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anul 2003 și primele 4 luni ale anului 2004, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, la care se adaugă și daunele interese aferente, potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 4477 din 12 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a VIII a, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, reținând că potrivit art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența Instanțelor de contencios administrativ cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor Instanțe. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 786 din 19 martie 2007, a admis acțiunea, a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia de prima de concediu pe perioada anului 2003 și proporțional pe perioada celor 4 luni ale anului 2004; a obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite, actualizate în funcție de rata inflației, respectiv 1185 RON, cu recalcularea actualizării în raport cu data efectivă a plății.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că dreptul la prima de vacanță constituie un drept stabilit de lege ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, drept ce nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție. A mai reținut Instanța că normele legale prin care acest drept a fost suspendat succesiv până la 31 decembrie 2005, contravin art. 15 alin. (2), precum și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece aceste norme legale prin conținutul lor suspendă retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.M.F.E.Ș., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Recurentul a susținut că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Astfel, a arătat recurentul, acordarea primei de vacanță funcționarilor publici, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, a fost suspendată, în perioada 2001 - 2006, prin legi adoptate și promulgate potrivit prevederilor Constituției României. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 786 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.