ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.M.S.S.F.,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea

pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anul 2003 și primele

4 luni ale anului 2004, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului la data plății efective, la care se adaugă și daunele interese

aferente, potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 4477

din 12 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a VIII a, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

contencios administrativ, reținând că potrivit art. 91

1

din Legea nr.

188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public sunt de competența Instanțelor de contencios administrativ cu excepția

situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor Instanțe.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 786 din 19

martie 2007, a admis acțiunea, a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia

de prima de concediu pe perioada anului 2003 și proporțional pe perioada celor

4 luni ale anului 2004; a obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile

bănești cuvenite, actualizate în funcție de rata inflației, respectiv 1185 RON,

cu recalcularea actualizării în raport cu data efectivă a plății.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța a reținut că dreptul la prima de vacanță constituie un drept stabilit

de lege ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental de muncă,

drept ce nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității

impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.

A mai reținut Instanța că

normele legale prin care acest drept a fost suspendat succesiv până la 31

decembrie 2005, contravin art. 15 alin. (2), precum și art. 16 alin. (1) din

Constituție, deoarece aceste norme legale prin conținutul lor suspendă

retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.M.F.E.Ș., solicitând admiterea acestuia, modificarea

sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Recurentul a susținut că Instanța

de Fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, a arătat recurentul,

acordarea primei de vacanță funcționarilor publici, în conformitate cu

prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, a fost suspendată, în

perioada 2001 - 2006, prin legi adoptate și promulgate potrivit prevederilor

Constituției României.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu

fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest

drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat,

întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile

când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine

reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are

dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 786 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2007.