ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4620/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, la data de 7 decembrie 2006, reclamanții, funcționari publici în cadrul M.A.D.R., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 – 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.

Tribunalul București, prin ședința civilă nr. 955 din 7 februarie 2007, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București cu motivarea că potrivit art. 91 2 din Legea nr. 188/1999 cauzele având ca obiect raporturi de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ, iar în conformitate cu art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, litigiile având ca obiect acte administrative emise de autorități publice centrale sunt de competența secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel.

Soluționând cauza pe fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1322 din 22 mai 2007 a admis acțiunea reclamantelor, ca și cererile de intervenție formulate în cauză și a obligat pârâtul la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că dreptul funcționarilor publici la primă de vacanță este reglementat de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, a cărei aplicare a fost suspendată prin O.U.G.

nr. 33/2001, suspendare prelungită succesiv, prin legile bugetului, până la 31 decembrie 2006. A mai reținut instanța că măsura suspendării are ca efect amânarea punerii în aplicare a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale obligațiile pârâtului, corelative dreptului reclamanților, devin executorii. S-a invocat în acest sens decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia contestarea existenței dreptului pe perioada în care a fost suspendată aplicarea lui încalcă dispozițiile art. 53 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că obligația de plată a primelor de vacanță a devenit executorie la data încetării suspendării, respectiv la 31 decembrie 2006, moment de la care pârâtul datorează sumele solicitate de reclamanți, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M . A.D.R., invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că, prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat, au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, fiind totodată întrerupt dreptul la acțiune pentru beneficiarii prevederilor legale susmenționate.

S-au invocat de asemenea dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior cu indicarea expresă a duratei suspendării, menționându-se totodată că prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate, prin legi succesive ale bugetului, până la 31 decembrie 2006. Recursul este nefondat și, urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită, prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din aceeași lege în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007. Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

Față de aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 304 1 , motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1322 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.